4,405 matches
-
paternitatea romanului Don Juanii din București, apărut fără semnătură în „Independința” (1861-1862). Autorul s-ar putea să fie Pantazi Ghica. A mai tradus, fără a le tipări, piesele Daniel Rochat de Victorien Sardou și Hernani de Victor Hugo. În afară de pamfletul Epistola studenților din facultatea Creierului din planeta Jupiter, scrie o satiră la adresa politicianismului vremii, intitulată O ședință administrativă la Piei Roșii cu leafă. Propunând spre premiere Academiei două piese de Gh. Sion, nu se dovedește și un bun critic de literatură
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
cu totul sporadic incitațiilor lui G., dar va încuraja și întreține mereu interesul acestuia pentru o corespondență ce avea să devină faimoasă. Cea mai mare parte din scrisorile către V. Alecsandri intră, începând din 1879, în „Convorbiri literare”, alte câteva epistole în „Revista nouă” (1889-1892), una în „Voința națională” (1890). Unele au, de fapt, structura unor articole (sau eseuri) politice și economice (Liberalii de altădată, Libertatea, Egalitatea ș.a.). Imaginea autorului, așa cum se desprinde de aici, este aceea a unui înțelept care
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
preț documentar. G. vorbește și despre sine, convins că rolul său în crearea României moderne nu a fost dintre cele mai puțin însemnate. Însă tonul rămâne în genere obiectiv, iar imaginea adversarilor de odinioară nu-i întunecată de resentimente. Farmecul epistolelor vine din rostirea calmă, învăluitoare, cu arome ușor arhaice, ce susține un registru narativ de o fină, rafinată intelectualitate. Scrisorile lui G. sunt o capodoperă a literaturii noastre memorialistice. Opera lui Ion Ghica este muzeul Carnavalet al nostru, organizat de
GHICA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287253_a_288582]
-
Paul Zarifopol, compartimentarea în mai puține secțiuni fiind explicabilă prin faptul că în cazul lui Caragiale granițele dintre proză și publicistică nu sunt ușor de stabilit. Ediția recuperează un număr mare de texte jurnalistice și îmbogățește cu aproape două sute de epistole noi capitolul corespondenței. Notele și comentariile sugerează un nou orizont de lectură al operei caragialiene. Se stăruie prioritar asupra circulației textelor, asupra transferurilor de teme și motive, asupra laboratorului de creație al scriitorului. Ediții: Ioan Droc, Expozițiunea de la Paris, pref.
HARLAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287414_a_288743]
-
de față și arătare de cele viitoare a Moldovei, expus în 1840 și publicat fragmentar de M. Kogălniceanu în „Dacia literară’’, în versiunea aceluiași C. Stamati. Animată de încrederea în unire ca act de continuitate firească în desfășurarea istoriei naționale, Epistola către români, apărută în 1859, în revista „România” a lui B.P. Hasdeu, sub pseudonimul Alexandru Hotineanul, confirma solidaritatea cu idealurile generației pașoptiste. Meditația statornică asupra istoriei și a legității ei face din H. unul dintre primii cugetători români care își
HAJDEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287398_a_288727]
-
Vechea slavă a Moldovei, București, 1919; B.P. Hasdeu, Răzvan și Vidra, București, 1919, Cărțile poporane, pref. edit., București, 1936; Petre Ispirescu, Mihai Viteazul, București, 1924; Ioan Barac, Arghir și Elena, București, 1925; Grigore Alexandrescu, Fabule, pref. edit., București, 1933, Meditații, epistole, satire, București, 1943; Vasile Cârlova, Poezii, pref. edit., București, 1936; G. I. Ionnescu-Gion, Cum vorbim, introd. edit., București, 1936. Traduceri: Emil Ludwig, Germanii. Dubla istorie a unei națiuni, București, 1946 (în colaborare cu Grigore Olimp Ioan). Repere bibliografice: Iorga, O
HANES. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287409_a_288738]
-
Însemnări ieșene” (prin N. I. Popa) și E. Lovinescu, care se simte dator să ia apărarea autoarei, pe nedrept minimalizată. Merge la Berck-sur-Mer, pentru un tratament anticoxalgic. Din camera de sanatoriu a lui M. Blecher îi scrie lui E. Lovinescu o epistolă impresionantă, în care îi spune cât de gravă e boala care o macină. De altfel, într-un interviu acordat mai târziu, în anii ’50, Jeanninei Delpech, pentru presa franceză, G. mărturisește că încă din adolescență fusese „condamnată la trei ani
GURIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287388_a_288717]
-
și manifestările literare ale vremii prin traduceri, imitații, localizări, adaptări, dar și prin capacitatea de a asimila modelele, de a le ilustra cu indiscutabilă originalitate (nuvela), și nu în ultimul rând prin impunerea unor specii și formule artistice noi (eseul, epistola, foiletonul literar), care configurează, mai mult decât reprezentările literare tradiționale, tabloul epocii. Referirile la nuvelistică evidențiază modul în care Negruzzi s-a atașat sentimentalismului romantic, ca în Zoe, dar mai ales cum „s-a vindecat” de „romantismul melodramatic” în O
LEONTE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287780_a_289109]
-
ar povesti viața de luptă și vagabondaj, de înflăcărare și deznădejde, el ar izbuti să scrie una dintre cele mai zguduitoare și mai sumbre cărți din câte s-au scris până acum.” La 15 martie Romain Rolland îi trimite prima epistolă, îndemnându-l să-și scrie opera. Ieșit din spital, devine fotograf ambulant pe Promenade des Anglais. La începutul anului 1922 se retrage la Hautil-sur-Triel, lângă Paris, și termină primul manuscris, însumând peste patru sute de pagini și cuprinzând Oncle Anghel, Sotir
ISTRATI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287636_a_288965]
-
un subansamblu esențial al dispozitivului retoric prin care L. își construiește identitatea - apare în culegerea de eseuri Cearta cu filosofia (1992). În spațiul unui tablou taxinomic privind „Genurile filosofiei” poate fi identificată definiția registrului predilect al scrierilor lui L.: „Jurnalul, epistola, cuvântarea, dialogul, fragmentul, eseul și epica de idei pot fi numite genuri artistice ale filosofiei nu din cauza stilului, ci pentru că: 1. întrețin un raport mimetic cu gândirea naturală; 2. își primesc unitatea nu numai din perspectiva obiectului gândit, ci și
LIICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287808_a_289137]
-
Ion Barbu și Camil Petrescu. Îngrijește, de asemenea, câteva volume de scrisori primite de la G. Călinescu - din care rezultă, mai ales, rolul său esențial în editarea lucrării Istoria literaturii române de la origini până în prezent - și de la alți scriitori, ca și epistolele sale către marele critic. Două lucrări ale lui R. se situează la granița dintre lingvistică și folcloristică. În Colindele religioase la români (1920) el opinează că textele colindelor religioase își au originea în Noul Testament, Viețile sfinților, în apocrife și în
ROSETTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289380_a_290709]
-
socială a tribunului, în care el investește fantezie, patos, o forță reală a elocinței. Ca polemist, jurnalistul se ilustrează în replica pe care o dă, cu sarcasm și întărâtare, Domnilor Eliade și Tell (1850-1851), dar mai ales în cele trei epistole adresate domnitorului Barbu Dimitrie Știrbei. Întreprinzând o critică amplă a regimului, scrisorile acestea sunt o adevărată diatribă, folosind o gamă de mijloace din arsenalul pamfletului, de la apelul familiar, în bătaie de joc, la atacul dur, necruțător. Finețea și subtilitatea sunt
ROSETTI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289374_a_290703]
-
că, pe cât e mai mare tăcerea, pe atât e mai puternic curentul dominant, ceea ce face ca, de frica etichetării și izolării, alinierea sau tăcerea să fie și mai pronunțată. (Funcționează, într-un fel, și aici cunoscutul „efect Matei” - într-o epistolă a lui Matei din Biblie se afirmă că celor care au mult li se va da și mai mult, iar celor care au puțin li se va lua -, care acționează în varii câmpuri ale vieții sociale. Vizibil este și în
Valori, atitudini și comportamente sociale. Teme actuale de psihosociologie by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2283_a_3608]
-
studiază cu reală curiozitate, cântărind și evaluând neîncetat scene și segmente ale unei existențe pline. În scrisori dialogul cu un interlocutor îi oferă o marjă mai mare de autoprezentare și exprimare, precum și o sporită legitimitate pentru simpaticul său egocentrism. Parcurgând epistolele trimise unor destinatari diferiți, se poate constata că expeditorul se repetă, revine frecvent asupra unor episoade, pentru el importante, și le înfățișează într-o lumină diferită, dar pe același contur bine precizat istoric și biografic. În prezentul trist al redactării
SIRBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289705_a_291034]
-
era în măsură să înțeleagă profunda semnificație a Bibliei, atît de săracă (gîndea el) din punct de vedere literar. Este o atitudine similară cu aceea a intelectualilor păgîni, care ne duce cu gîndul la celebrul episod povestit de Ieronim în Epistola 22, privitor la propria incapacitate de a recunoaște adevărata valoare a Bibliei, o carte a cărei lectură i se părea prea puțin plăcută în comparație cu cele păgîne. Puțin după aceea, Augustin, împins de neliniștea sa spirituală, s-a îndreptat către secta
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pînă în 396. Pînă la quaestio 25 se discută probleme filozofice și teologice de larg interes; de la nr. 26 pînă la nr. 65 sînt abordate probleme de exegeză a Vechiului Testament și a Evangheliei, iar de la nr. 66 probleme inerente epistolelor pauline, pînă la nr. 75; în sfîrșit, probleme morale. Acum trebuie amintite și cele două cărți cuprinzînd Diverse întrebări către Simplicianus (De diversis quaestionibus ad Simplicianum), în număr de șapte. Simplicianus fusese succesorul lui Ambrozie pe scaunul episcopal din Milano
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
atitudine specifică exegezei occidentale: Ieronim, care constituie o excepție, trebuie considerat un exeget inspirat de coordonatele culturale orientale. O atenție deosebită merită cele 124 de Predici despre Evanghelia după Ioan (Tractatus in evangelium Iohannis), ca și cele zece predici Despre Epistola întîi a lui Ioan (In epistolam primam Iohannis). Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 36, 1954 (R. Willems); BA 71-73B, 1977-1993 (M.-F. Berrouard); NBA 24, 1968 (intr. și index A. Vita, trad. și note E. Gandolfo și G. Maderini). O altă
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
De cura gerenda pro mortuis; De patientia: G. Combès); 3, 1949 (De continentia; De bono viduitatis: J. Saint-Martin); 9, 1988 (De fide et symbolo. Enchiridion: J. Rivière, G. Madec, J.P. Bouhot). Mai important este interesul cu care se apleacă asupra Epistolei către Romani într-o analiză în care, poate și sub influența întrebărilor despre Vechiul și Noul Testament ale lui Ambrosiaster (cf. vol. II, t. 1, pp. 319-321), scriitorul reflectează asupra conceptelor de har și de predestinare, problematică reperabilă și în a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
pp. 319-321), scriitorul reflectează asupra conceptelor de har și de predestinare, problematică reperabilă și în a treia carte din tratatul despre Liberul arbitru, compus în acei ani și la care ne-am referit mai devreme; a ținut cîteva lecții despre Epistola către Romani la Cartagina, în vara lui 394, dar le-a întrerupt după ce a explicat versetele inițiale de salut; a preferat să adune într-un volum destinat mai ales prietenilor (Expunere despre cîteva pasaje din Epistola către Romani, Expositio quarumdam
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
ținut cîteva lecții despre Epistola către Romani la Cartagina, în vara lui 394, dar le-a întrerupt după ce a explicat versetele inițiale de salut; a preferat să adune într-un volum destinat mai ales prietenilor (Expunere despre cîteva pasaje din Epistola către Romani, Expositio quarumdam propositionum ex epistola ad Romanos) chestiunile ridicate de lecțiile sale. Comentează apoi Epistola către Galateni (Epistolae ad Galatas expositio), pentru care propune unele interpretări (de exemplu, aceea privind așa-zisul „conflict din Antiohia” dintre Petru și
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la Cartagina, în vara lui 394, dar le-a întrerupt după ce a explicat versetele inițiale de salut; a preferat să adune într-un volum destinat mai ales prietenilor (Expunere despre cîteva pasaje din Epistola către Romani, Expositio quarumdam propositionum ex epistola ad Romanos) chestiunile ridicate de lecțiile sale. Comentează apoi Epistola către Galateni (Epistolae ad Galatas expositio), pentru care propune unele interpretări (de exemplu, aceea privind așa-zisul „conflict din Antiohia” dintre Petru și Pavel) în opoziție cu cele ale lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
după ce a explicat versetele inițiale de salut; a preferat să adune într-un volum destinat mai ales prietenilor (Expunere despre cîteva pasaje din Epistola către Romani, Expositio quarumdam propositionum ex epistola ad Romanos) chestiunile ridicate de lecțiile sale. Comentează apoi Epistola către Galateni (Epistolae ad Galatas expositio), pentru care propune unele interpretări (de exemplu, aceea privind așa-zisul „conflict din Antiohia” dintre Petru și Pavel) în opoziție cu cele ale lui Ieronim: problema va fi discutată și în mica lucrare Minciuna
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
un important tratat exegetic, compus din două cărți dedicate Diverselor întrebări ale lui Simplicianus (De diversis quaestionibus ad Simplicianum). După cum am mai spus, întrebările puse de Simplicianus se referă în parte la istoria evreilor, altele însă sînt legate de interpretarea Epistolei către Romani, de aceea Augustin are motive să se întoarcă la discuția despre conceptele de predestinare și de mîntuire, de lege și de har, care îl pasionează și care pregătesc ulterioara luare de poziție împotriva pelagienilor. însă, spre deosebire de ceea ce s-
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
după Matei a fost însă considerată neautentică de către unii cercetători. Mai tîrzii (dintr-o perioadă neprecizată, dar înainte de 419) sînt cele Opt întrebări extrase din Vechiul Testament (De octo quaestionibus ex Veteri Testamento), rezolvate mai ales prin recurgerea la fragmente din epistolele pauline; în trecut și aceste Quaestiones fuseseră considerate de unii un fals. Din ultimii ani de viață ai lui Augustin (422 sau 425) datează cartea despre Cele opt întrebări ale lui Dulcitius (De octo Dulcitii quaestionibus), care trimite în mare
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
puțin primele două (unii cercetători cred că și a treia) sînt prezente în dialogul lui Augustin cu Dumnezeu. De altfel, acesta e sensul pe care îl conferă și autorul însuși operei sale în Retractări (II, 6, 1) și într-o epistolă (231, 6). Scriind conform acestor semnificații, în întreaga lucrare Augustin slăvește îndurarea divină, față de care își exprimă permanent recunoștința, fiindcă Dumnezeu, fără încetare, intervenind tainic în toate faptele, chiar și în cele ale vieții interioare ale omului, l-a împins
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]