2,256 matches
-
în seamă acest lucru, pentru că el dezvăluie o atitudine a autorului personalismului energetic față de posibilele sursele filosofice ale operei sale; și, de asemenea, apare, prin aceste referiri, o angajare problematică în sensul reconstrucției umanului și, de asemenea, un semnal pentru exegeții personalismului energetic în privința felului în care filosoful român a gândit și interpretat opera lui Nietzsche, semnal de care voi ține seama, într-o oarecare măsură, în cele ce urmează. Ar mai fi de observat că în Elemente de metafizică, Partea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
adică voinței de putere constând într-un raport "viu" cu valorile, un raport de inventare a lor sau de reafirmare, însă după actul viguros al negării lor totale. Interpretarea "biologistă" a supraomului (prezentă, uneori cu un accent nejustificat, la unii exegeți ai filosofiei lui Nietzsche) nesocotește faptul că prețuirea vieții nu este act al vieții înțeleasă biologic. Prețuirea vieții este un act valorizator și are rost numai într-o cultură: e drept, tocmai pentru a "transmuta" valorile acesteia. Supraomul, în genere
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
kantian, București, Casa de Presă și Editură "Mihai Dascal", 2000. 2 C. Rădulescu-Motru, Elemente de metafizică, în vol. Personalismul energetic și alte scrieri, Studiu, antologie și note de Gheorghe Al. Cazan, București, Editura Eminescu, 1984, p. 511. 3 Pentru lucrările exegeților menționați, a se vedea Bibliografia ce încheie această lucrare. 4 C. Rădulescu-Motru, Filosofia în România veche, în "Convorbiri literare", apr. 1933, p. 304. 5 Eugeniu Sperantia, C. Rădulescu-Motru psiholog, în "Revista de filosofie", vol. XVII, 1932. 6 C. Rădulescu-Motru, Personalismul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
savantului român, în pofida revelațiilor privind tinerețea lui politică, reprobată energic de titulară; inteligentul și spumosul Marc Fumaroli, o importantă legătură cu mediul parizian; temeinicul Ralph Lerner, filozof politic specializat în Evul Mediu și în secolul al XVIII-lea, între altele, exeget al lui Tocqueville și autorul unei excelente comparații între revoluțiile americană și franceză; subtilul Jean-Luc Marion, tradus și la noi, conexiunea cu mediul filozofico-teologic francez și alții. Coleg cu Lilla este și strălucitul nostru compatriot Toma Pavel, atât de „acasă
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
nr. 2, aprilie 1990, pp. 429-447. În mod paradoxal, pe această combinație de influențe se articulează filonul cel mai spectaculos al gândirii lui Bloom despre istorie, cel puțin la nivel retoric: un pesimism cultural riguros, chiar apocaliptic, numit de un exeget, Mark S. Jendrysik, declinism (de la declin). Bloom nu e singurul filozof care a înțeles greșit istorismul. Cel mai cunoscut în acest sens este Karl Popper, care pur și simplu a „resemantizat” termenul, imputând istoricilor ceea ce numai profeții și unii politologi
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
forma orgoliului național, puternic susținut de interesele generate de alterarea instinctului de proprietate, izbucnirile naționaliste au produs în sânul bisericii adevărate crize dogmatice și canonice cu finalitatea cunoscută. Cu toate acestea în viziunea lui Paulescu, după cum spunea Nichifor Crainic (singurul exeget a operei creștine paulesciene), "naționalismul este adevărul natural, iar creștinismul este adevărul supranaturaF’. Din nefericire, însă, omul și societatea omenească nu s-a putut ridica la înălțimea acestui adevăr, supranaturalul fiind sacrificat în favoarea naturalului, consecința fiind chiar fărâmițarea bisericii crești
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
lui Ion Barbu a fost apreciată ca o apariție de excepție, imposibil de eludat nu doar într-o bibliografie despre Ion Barbu, ci și în aceea despre mulți alți poeți. Ceea ce frapează din capul locului este maturitatea gândirii (în ciuda vârstei exegetului), proprietatea termenilor vehiculați, eleganța limbajului (chiar atunci când, implicit sau explicit, polemizează cu nume ilustre ale criticii literare) și, nu în ultimul rând, capacitatea, atât de rară, de a oferi o sinteză analitică. Eugen Negrici remarca: „Suntem în fața unei ipoteze globale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290139_a_291468]
-
complex literar” și ca analogon al aderenței criticului modernismului la freudism, vizând un model epic de natură a sincroniza romanul românesc cu cel european. Proza criticului de la „Viața românească” e citită ca o prelungire a lecturilor și tezelor psihologice ale exegetului literar, în care se prefigurează tipul romanului care va urma, al erosului, al „spațiului-femeie” ș.a.m.d. Intenția comentatorului e de a demonstra caracterul organic al operei celor doi autori și de a identifica, la nivel general, diferența specifică a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287442_a_288771]
-
acestea având o importanță aparte, este vorba despre călătoria la Ravenna, la curtea lui Ostasio da Polenta, între 1345 și 1346, unde a încercat să adune cât mai multe informații despre ultimii ani din viața lui Dante. Boccaccio este primul exeget al operei autorului Divinei Comedii, scriind chiar un tratat despre viața lui Dante 13, iar spre finalul vieții ținând conferințe în care făcea, pentru publicul larg, o hermeneutică a capodoperei marelui său maestru. Chaucer a fost ambasador în Franța și
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
noțiunea de autoritate, orice interpretare constituia o experiență. Textul cel mai autoritar era, fără îndoială, Sfânta Scriptură, deoarece autor fusese însuși Dumnezeu. Experiența exemplară o oferea viața lui Hristos, cel care era privit drept interpretul decisiv, hotărâtor al textelor sfinte, „exegetul paradigmatic” prin definiție. În acest Verbum Dei întâlnim joncțiunea între experiență și autoritate. În afară de aceste modele, identificăm și alte exemple de autoritate și experiență: adevărul, tot ceea ce poate fi cunoscut, universaliile sunt autorități, pe când limba, semnificația, rațiunea, particularul reprezintă experiențe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
o caracterizează în această pledoarie în favoarea eliberării femeii este fragmentarismul, deoarece dizlocă textele scripturistice sau patristice. Această metodă de interpretare a preluat-o totuși din tradiția oficială: „Citând aceste texte în scop propriu, târgoveața nu face decât ceea ce întreprindeau și exegeții biblici în lucrările lor, pulverizându-le și fragmentându-le, tocmai pentru a impune sensurile dorite de ei.”310 Se resimte permanent în glasul ei revolta împotriva autorității încetățenite în epocă. 311 Discursul târgoveței se înscrie în maniera epocii de a
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
exemple concrete: Dumnezeu s-a întrupat dintr-o femeie, unei femei, Maria Magdalena, i s-a arătat Mântuitorul, pentru prima dată, după învierea sa din morți. Dacă în figura târgoveței din Bath, Chaucer parodiase femeia privind-o ca pe un „exeget carnal”, în cazul Prudenței ne înfățișează un personaj feminin care este capabil să citească alegoric faptele pentru a-și îndrepta un soț care interpretează prea literal cele întâmplate.772 În al treilea rând, proclamă Melibeus, a urma sfatul Prudenției însemna
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
vechi nestemate scoase din tolba “Vieții Literare” în actualitate, ca și articolele semnate de Tase Dănăilă despre “Dumitru Pricop - un poet cu sufletul mai mare decât trupul său - de Nicolae Chiscop, cu Remember - “Natalia Negru”, Petru Blaj despre Ionel Necula, exegetul cioranian, sunt de larg interes pentru oricine. Faptul că redacția oferă prin ceea ce realizează Gheorghe Frătiță cu “Câteva considerații biografice” dintr-un serial, care de care mai interesant, marcând “Anul Hortensiei Papadat - Bengescu” ca și Diana Mănăilă-Galați prin relatările dela
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Wilhelm von Humboldt. Abia în secolul al XX-lea filozofia limbii a fost reluată, însă, de obicei, pe alte principii și cu altă tematică decît se făcuse anterior. Tăcerea misterioasă a lui Kant în legătură cu limba a nedumerit pe cei mai mulți dintre exegeții săi de mai tîrziu, atît pe cei de formație filozofică, cît și pe cei de formație lingvistică. De obicei s-a văzut aici o mare scădere a filozofiei kantiene, dar s-a emis și opinia că marele filozof german a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
de factor determinant limbii în raport cu filozofarea. Întrucît aceste direcții în multe cazuri se întrepătrund, analiza modului în care s-au raportat filozofii la limbă se face într-o manieră eclectică ce le vizează pe toate. Cît privește investigația realizată de exegeții gîndirii filozofice, lucrurile se prezintă mai simplu fiindcă se are în vedere: 1) cum a tratat un filozof sau altul problema limbii și 2) cum a fost determinat de limbă un filozof sau altul să-și dezvolte demonstrațiile. Și în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se poate întrezări existența și manifestarea fiecărui tip într-o manieră distinctă. De fapt, aspectul cel mai incitant din toată această pro-blematică este cel care privește determinarea raportului dintre limbă și maniera de filozofare, aspect avut deseori în vedere de exegeți 312, dar rămas încă sub semnul controverselor, deși o orientare cu un mare grad de aderență nu lipsește. De obicei se încearcă stabilirea relației dintre anumite limbi și anumite moduri de a filozofa, considerîndu-se deci, implicit, că o asemenea relație
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
acest context, în filozofia lui Aristotel, îndeosebi în logică, s-au văzut reflexele trăsăturilor limbii grecești. Limba germană, cu construcțiile ei ample, a fost considerată de unii modelul indiscutabil al unei concepții integraliste precum cea realizată de Leibniz, în vreme ce alți exegeți consideră că filozofia lui Kant ar fi expresia cea mai adecvată a limbii germane prin afluxul de subiectivitate, pentru ca, după alte opinii, gîndirea lui Hegel, aflată sub zodia devenirii, să fie considerată expresia caracterului acestei limbi. Pentru limba franceză, căreia
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
unei astfel de relații. La acest nivel, particularitățile cuvintelor se pot manifesta și în alt mod decît realizarea structurilor propoziționale prin compatibilitățile și atracțiile semnificative ale cuvintelor apaținînd diferitelor clase morfologice (părți de vorbire). Deseori s-au făcut aprecieri de către exegeți care remarcau faptul că anumite deducții din filozofia lui Platon sau tranzițiile operate în filozofia lui Hegel se bazează uneori pe înrudirile radicale ale cuvintelor ce semnifică diferite noțiuni în limbile greacă și germană. Observarea acestor fapte a condus pe
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se poate susține că este o traducere fidelă a lui. În versiunea din 1969 însă, compusul Urteilskraft este redat prin judecată, așa cum s-a procedat în unele traduceri franceze cu jugement sau engleze cu judgement (opțiuni criticate însă de unii exegeți). Folosind pe judecată se creează însă un echivoc, deoarece acest termen este consacrat de logică pentru a denumi actul judicativ, care este altceva decît facultatea. De aceea, traducerea în românește a lucrării Kritik der Urteilskraft, publicată în 1981, poartă titlul
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
pharmakonul cioranian: descrierea sinelui (fie pentru sine, fie pentru alții), eseistic sau aforistic este ambivalentă: încăntarea stilistică vine cu tristețea metafizică, umorul discret cu cel mai adănc pesimism, elogiul muzicii cu pulverizarea divinității ș.a., fapt ce l a făcut pe exegetul Stéphane Barsacq să afirme că „dacă Cioran a fost un scriitor atăt de dezamăgit, a ajuns așa doar pentru că el însuși este sursa dezamăgirii”. Decompozitorul romăn cunoștea „pharmakon-ul scrierii”, știa că „scrierea este contrară vieții” (J.D.), dar în același timp
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Cosmin Oproiu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2287]
-
dezrădăcinați. Aceasta este drama tipic românească a transplantării noii burghezii care, abea născută, agonizează deja. Bacovia este locul geometric unde se exhibă această rană cangrenoasă, poetul secolului douăzeci burghez român, dar care refuză burghezia". Remarcabilă și puțin exploatată de următorii exegeți ai operei bacoviene este extragerea și etalarea dublei eredități a poetului și el de formație europeană ca Blaga sau Ion Barbu, cu diferența că la Bacovia în "animus european se recunoaște anima ancestrală, moldovenească". Și ca o bună cunoscătoare a
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
cotidiană. În realizarea volumului autoarea a utilizat o paletă diversificata și originală a surselor de informatie: de la documente și rapoarte oficiale (rezoluții, tratate și articole), presa electronică, lucrări edite, la metode proprii sociologiei prin chestionarul adresat unor oameni politici, ambasadori, exegeți reputați, solicitați să răspundă unor frământări ale autoarei privind șansă de soluționare ale disturbanțelor din Orientul Mijlociu în general și a conflictului israeliano-palestinian în particular, insistând asupra diplomației UE în gestionarea și soluționarea acestor conflicte. Firesc, primul capitol vizează "Mecanismul diplomatic
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
actori, considerând că acțiunile UE favorizează partea palestiniană, mai cu seamă prin efortul financiar susținut în ultimii ani, ceea ce demonstrează implicarea europeană în reconstrucția civilo-instituțională a societății palestiniene. Infuzia de fonduri europene în teritoriile palestiniene i-a determinat pe mulți exegeți și politicieni să considere Franța mai degrabă "payer" decât "player", ca actor implicat în gestionarea conflictului israeliano-palestinian. Considerăm deosebit de incitante scenariile pe care le prefigurează pe baza celor 25 de respondenți la chestionarul întocmit referitor la subiectul abordat, excelent reprezentat
[Corola-publishinghouse/Science/84948_a_85733]
-
se integrează munca de concepție tematică și metodologică de la „Cahiers roumains d’études littéraires”. O înclinare raționalist-universalistă marchează opțiunile intelectuale, ca și discursul lui M. Tendința de reducție la invariant există în studiile monografice consacrate lui Macedonski, Mircea Eliade, Étiemble. Exegetul se lasă fascinat de elevarea potențială a fiecărui caz la plafonul unor categorii nominale. Sintagma este folosită pentru universalizarea experienței macedonskiene, dar poate fi extinsă profitabil și la Mircea Eliade sau la Étiemble. Reducția categorială presupune frecvent proiecția universaliilor în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288040_a_289369]
-
energiilor subconștiente ale autorului. Așa după cum corpul se „mulează” pe Îndatoririle cotidiene ale mărturisirii (ori doar ale consemnării seci a programului cotidian), la fel acesta va imprima propria structură jurnalului ca formă literară În curs de constituire. Pentru Eric Marty, exeget scrupulos al lui Gide și student preferat al lui Barthes, Intimul este „dezvăluirea corpului În interiorul timpului”28 și organizarea ritmică a confesiunii. Așa cum o demonstrează el pentru vastul jurnal gidian, intimul induce o anumită structură muzicală textului jurnalier, care, conștient
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]