2,397 matches
-
secolului al XIX-lea văzuse just (întrucât aceleași probleme existau și atunci), dar a propus soluții false, căci, dorind să reacționeze împotriva pierderii sensului transcendenței, el „a căzut în agnosticism”; încercând să împace teologia cu știința, „a ajuns la abuzul exegezei critice”. Pe lângă aceste două critici majore, Daniélou mai face una, derivată: în opinia sa, în teologie s-a produs o ruptură între speculația teoretică și viața propriu-zisă. „Speculațiile teoretice separate de acțiune și neangajând viața și-au trăit traiul.” E
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
respectiv? Pentru Daniélou, o primă trăsătură a gândirii religioase a epocii o constituie restabilirea legăturii cu sursele esențiale: Biblia, Părinții și liturghia. Până în secolul al XIII-lea, amintește el, teologia „fusese în principal comentariu al Bibliei”. Teologia Părinților rămâne o exegeză kerygmatică, dogmatică, spirituală. Începând cu secolul al XIII-lea însă, teologia se constituie în știință autonomă, printr-un proces de abstracție din ce în ce mai elaborat, fapt care antrenează o ruptură cu efecte catastrofale între exegeză și spiritualitate, pe de o parte, și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
comentariu al Bibliei”. Teologia Părinților rămâne o exegeză kerygmatică, dogmatică, spirituală. Începând cu secolul al XIII-lea însă, teologia se constituie în știință autonomă, printr-un proces de abstracție din ce în ce mai elaborat, fapt care antrenează o ruptură cu efecte catastrofale între exegeză și spiritualitate, pe de o parte, și teologie, pe de altă parte, ducând la o uscare progresivă a acesteia din urmă. Reîntoarcerea la Biblie ar fi așadar primul pas spre această reapropriere a sensului originar, complet, al teologiei. Dar dacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai cu seamă de la cei greci. În plus, sensul literal al Sfintei Scripturi și explicarea lui, făcută cu temeinicie, sub controlul Bisericii, de către atâția exegeți de mare valoare, trebuie să cedeze, după invențiile care sunt pe placul novatorilor, în fața unei exegeze noi, zise simbolice și spirituale; numai astfel Cărțile Sfinte ale Vechiului Testament, care și astăzi ar fi ignorate în Biserică, ca un izvor astupat, ar fi din nou deschise tuturor. Ei ne asigură că, prin metoda aceasta, toate dificultățile ar
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care se apucă să traducă ori să îndrepte Biblia fără să fi învățat cum trebuie nici greaca, nici ebraica, nici latina, fără să fi văzut în viața lor un manuscris, fără să știe exact cu ce se mănâncă patristica sau exegeza biblică? Traducătorii Septuagintei din cadrul Colegiului Noua Europă nu sunt numai creștini, ci sunt și serios școliți într-ale filologiei, istoriei și teologiei. Există o singură excepție, un singur agnostic în grupul nostru, dar atât de bun cunoscător al limbii grecești
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
asupra unor întrebări și răspunsuri articulate într-o arie sensibil lărgită și diversificată. Din necesități în primul rând didactice, acceptarea funcției de profesor de literaturi slave la Universitatea din Berkeley a însemnat și schimbarea ritmului și a preferințelor de lucru. Exegezele istorico-litierare și comparatiste se instalează deci printre ocupațiile fundamentale în existența lui Milosz. Strădaniile în acest sens vor rodi benefic mai întâi în volumul Obligații particulare (1972), apoi în }inutul Ulro (1977). Cursurile universitare vor fi încununate de The History
Czeslaw Milosz – Întoarcerea spre sine by Stan Velea () [Corola-journal/Journalistic/12570_a_13895]
-
atunci scrisul său nu suscita cu adevărat interes. Cornel Munteanu face abstracție de calitatea textelor lui Laurențiu Fulga și le comentează cu gravitate, chiar cu evlavie, ca pe niște texte sacre. Fiecare personaj și fiecare situație sunt considerate simboluri ezoterice; exegeza se transformă astfel, inevitabil, într-o laborioasă hermeneutică. Ce semnificație are sanatoriul din nuvela Dubla crimă a sorei Diana? Practic, nu are nici o semnificație, pentru că nuvela cu totul, scrisă într-un stil grandilocvent și confuz, rămâne nerelevantă din punct de
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
Eminescu (Însemnări despre Mihai Eminescu, studii și articole, Editura Universității de Nord, Baia Mare, 2000), n-are nimic nou de spus în legătură cu opera eminesciană, dar aceasta nu-l complexează. Soluția sa este să recurgă la toate clișeele puse în circulație de exegeza și mai ales de pseudoexegeza eminesciană (constituită din discursuri rostite la aniversări, articole omagiale, texte didactice etc.). Eminescu cel din viziunea lui Săluc Horvat seamănă cu un bust din ghips, produs în serie la o cooperativă meșteșugărească. Multe dintre formulările
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
vârsta de treisprezece ani am locuit În Ungaria, În ținutul de baștină al tatălui meu, unde ne‑am refugiat În 1942, În urma pogromului de la Novi Sad. Am lucrat pe la țăranii bogați ca slugă, iar la școală Îmi Însușeam Catehismul și exegeza catolică a Sfintei Scripturi. Tăinuitele neliniști familiale sau ceea ce Freud numește Heimlichkeit vor alcătui fondul meu literar și metafizic. La nouă ani am scris poezii În limba maghiară: În una era vorba despre foame, alta era poezie de dragoste par
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
căreia doamna Nina Roth‑Swanson păstrează tăcerea, de parcă faptul că suferea de o boală congenitală ar fi putut arunca o umbră asupra lui Mendel Osipovici. N‑am deloc intenția de a dezavua estimările arbitrare ale criticilor, cu atât mai puțin exegezele amintitei Nina Roth‑Swanson - deși numai eu aș fi Îndreptățită s‑o fac - dar am totuși o nedumerire: cum a fost posibil ca doamna N.R.‑S., știind bine de existența acelei fetițe suferinde, În pofida instinctului său matern (care, evident, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
așa stările de raritate și de vis ale poeziei pot fi reduse la un model rațional. Aș putea, folosind ușurința judecăților prin comparație, să enunț chiar mai mult. Dacă o poezie admite o explicație, rațional admite atunci o infinitate. O exegeză nu poate deci fi în nici un caz absolută. Aceasta făcea altădată disperarea excelentului critic d. Lovinescu, când în două ședințe consecutive trebuia să mă explic asupra unei aceleiași poezii. Cele două explicații nu coincideau și fără să fie contradictorii păstrau
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
de aceea, din cauza acestei mari libertăți în construirea explicației, se cuvine ca preferința noastră să fie călăuzită de o alegere. În cazul de față vom face alegerea în vederea unei cuprinderi spirituale cât mai mari. Înainte de a trece însă la această exegeză, aș voi să examinăm împreună încă un punct. Cum se face că o poezie, care nu e o înșelăciune, poate fi sau poate părea ermetică. O primă cauză trebuie văzută în punctul de criză în intersecția acestor două categorii: experiență
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Immanuel Kant, zburdălnicia pură a imaginației duce la absurdități. Pentru arta frumoasă s-ar cere deci putere de imaginație, intelect, spirit și gust" (Critica puterii de judecare, trad. Tr. Brăileanu, 1940, p.188-212). La rândul său, Charles Baudelaire cerea ca exegeza în materie de pictură să fie "o plimbare filozofică printre tablouri". Extrapolând această idee, o plimbare filozofică deschisă emoțional către sensurile cosmice ale existenței umane trebuie să fie și hermeneutica apropierea de creațiile literaturii sau ale muzicii aflate în zonele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
scriso eu, aș fi scos biet... Criticilor de teatru tineri le-aș propune ca motto al scrisului lor, un citat din Tudor Caranfil : ”Am conceput Întotdeauna exercițiul critic ca pe un spectacol”. În fond, și regizorul face, În montarea lui, exegeză : de ce n-ar Încerca exegetul, regie? (fiecare, pe scena lui, evident). Dintr-un articol dedicat lui Nicolae Bălcescu, aflu că marele nostru istoric devenise...agent englez, prin mijlocirea marii actrițe Rachel. Hm! Ce subiect teribil, năucitor chiar, a ratat Camil
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
că originalitatea lui Nae Ionescu constă în interesante discuții filozofice de care Underhill e cu totul străină, dar și, adesea, într-o expunere filozofic superioară a ideilor și tipologiilor preluate din cartea autoarei engleze. În această din urmă privință o exegeză mai poetică ar putea vorbi chiar de un „plagiat prin anticipare“ comis de Evelyn Underhill. În operația de a dovedi intenționalitatea plagiatului Marta Petreu a fost ulterior depășită de un precursor al ei, istoriograf didactic și critic marxist al filozofiei
Apaşul metafizic şi paznicii filozofiei by Liviu Bordaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1356_a_2716]
-
felicit pentru asta întrucât, de fapt, cartea este incoloră și plicticoasă. Dl Strickland a făcut portretul unui soț și tată excelent, unui om blând, harnic cu înclinații morale. Clericul modern a deprins din studiul științei care cred că se numește exegeză o ușurință uimitoare de a explica lucrurile neplăcute scuzându-le, dar subtilitatea cu care reverendul Robert Strickland a „interpretat“ toate faptele din viața tatălui său, pe care un fiu bun poate considera convenabil să și le amintească, ar trebui cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fragedă pruncie pentru a cataloga poezia domnului Giordano și pe care nu le găseam... extraordinar! Vă mulțumesc, exact... o sinteză atât de clară, premergătoare catharsisului antediluvian, dacă ne gândim bine... mult prea profundă însă pentru a putea obține acum o exegeză completă a acestui prea-scurt moment artistic... - Ne putem considera norocoși, domnule Euripide, pentru că am asistat la acest moment înălțător? întrebă o doamnă urlând, căci nu putea vorbi normal. - Bineînțeles, doamnă, bineînțeles! Norocoși, ați spus? Nicidecum. Mi se pare mult prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
pictorul Apcar Baltazar comentase favorabil, într-un articol, creația Ceciliei Cuțescu-Storck. Totul se desfășura însă pe un fundal foarte conservator și „provincial”, ostil inovației artistice antiacademiste și antirealiste. Textele lui Theodor Cornel au și meritul de a inaugura cu adevărat exegeza românească a operei lui Brâncuși (ale cărui opere cu tentă abstracționistă fuseseră reproduse pentru prima oară în paginile revistei sibiene Luceafărul, în 1907, cf. Barbu Brezianu), operînd importante deschideri estetice către arta primitivă și nonfigurativă (v. observațiile privind „ideizarea” formei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu servieta, ale cărui cuvinte de spaimă („am venit să-mi dai partea mea”, amintind finalul nuvelei caragialiene În vreme de război) „dansează” suprarealist - inclusiv tipografic (v. punerea în pagină experimentală, cu literele zigzagate). Un text mai puțin comentat de exegeza anterioară anului 1990 este „Victoria sălbatecă“, proză publicată în foileton în numerele din 1927. Ov.S. Crohmălniceanu (care așază proza scurtă a lui Vinea sub semnul grotescului expresionist) o ignoră, iar Simion Mioc - deși o citează la bibliografie - o confundă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noastră” etc). Însă cine se scuză se acuză, iar cronica lui Perpessicius pe marginea cărții spune ceea ce era de spus: „precauțiile acestea erau cu atît mai inutile cu cît, dacă Anarhismul poetic are o calitate, apoi este aceea că întreaga exegeză a d-lui Const. I. Emilian vădește în d-sa un adept înnăscut al poeziei academice și un universitar format la școala d-lui Mihail Dragomirescu (...) unde canoanele unei estetici rigide și timorate sînt literă de lege. (...) Pentru d-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Al. Mirodan în articolul din Dicționarul neconvențional al scriitorilor evrei din România - a criticului eseist, subiectiv și speculativ. Refuzul atitudinii magisteriale se asociază deschiderii comprehensive, neexclusiviste către noile experiențe poetice. Multe dintre observațiile criticului de poezie au fost confirmate de exegeza postbelică. Lucian Boz merită, cel puțin sub acest aspect, recitit. Capitolul XIV. Efectul Urmuz și mitul precursorului avangardist. Aventurile receptării. De la „centrul marginii” la „periferia Centrului”. Un studiu de caz privind canonizarea critică a avangardei românești Evoluția receptării lui Urmuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
că procesul de canonizare critică al lui Urmuz și, prin extensie, al avangardei autohtone, a fost intim legat de nevoia depășirii aceluiași „complex al periferiei”. Fără a fi, desigur, exhaustiv, el nu se va limita la „traseul de creastă” al exegezei, ci va încerca să ofere - mergînd pînă la date extraestetice - și o bază de date, suficient de cuprinzătoare, în vederea unei eventuale abordări sociologice. Potrivit mai multor evocări ale cunoscuților autorului, primele texte ale lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău (n.17 martie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Boz le face, în articolele sale, între Urmuz și Tabletele din Țara de Kuty ale lui Arghezi, între Urmuz și Bacovia (în Cartea cu poeți), între Urmuz și Max. Blecher. Ele vor fi preluate mai tîrziu - involuntar sau nu - de către exegeza postbelică. Aproape toată critica interbelică „de autoritate” care s-a pronunțat despre textele lui Urmuz după apariția lor în volum (1930) a insistat asupra meritelor de „precursor” ale autorului. Singura excepție o constituie Perpessicius, în „Schițe fantastice”, Cuvîntul, VII, nr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a fost Ion Biberi, care, într-un eseu interbelic publicat în Franța (Études sur la littérature roumaine contémporaine, Paris, Ed. Corymbe, 1937), avansa, cel dintîi, și o apropiere între Urmuz și Kafka (ulterior, comparația a fost uzată și abuzată de exegeza urmuziană postbelică). Se pare însă că Felix Aderca este cel care a făcut - oral - cel dintîi o apropiere între Urmuz și Procesul lui Kafka, potrivit unei mărturii a lui Sașa Pană din volumul memorialistic Născut în ’02... Cunoscător al suprarealismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și engleză) Pagini bizare/Weird Pages, în traducerea lui Stavros Deligiorgis... Pe lîngă contribuțiile deja citate ale lui Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Ștefan Baciu, Mira Baciu-Simian și Marcel Iancu, exilul românesc a înregistrat și alte „contribuții” - mai puțin invocate - la „exegeza” lui Urmuz. Amintesc doar cîteva dintre ele: „L’art des surréalistes roumains” de Constantin Amăriuței în La nation roumaine, Bulletin d’informations du Conseil des partis politiques roumains. National paysan — National Liberal — Social-democrate indépendent, nr. 229, feb. 1956, p. 2
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]