2,528 matches
-
în acest hybris care este motorul spectacolului pe care farsa îl deghizează abil. Fluierarea unui marș face aluzie la ariile de operetă debitate de o întreagă pleiadă de innamorati, dar și la caracterul aven- turos și militar al înfruntării. Sadismul farsei este deliberat, cruzimea constituie sarea și piperul ei, iar consecințele nu sunt asumate decât prin insistența prefăcută a celui care relatează tărășenia de a nu da curs unui act de cruzime gratuită. Însă bătaia de joc e spiritul carnavalului, farsa
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
farsei este deliberat, cruzimea constituie sarea și piperul ei, iar consecințele nu sunt asumate decât prin insistența prefăcută a celui care relatează tărășenia de a nu da curs unui act de cruzime gratuită. Însă bătaia de joc e spiritul carnavalului, farsa trebuie expusă publicului, de aici și caracterul de spectacol al întregii aventuri. Astfel, momentul 1 Aprilie ni se înfă- țișează ca o arcană unde acționează același dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos” în contextul unui car- navalesc camuflat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și caracterul de spectacol al întregii aventuri. Astfel, momentul 1 Aprilie ni se înfă- țișează ca o arcană unde acționează același dispozitiv al lui „simț enorm și văz monstruos” în contextul unui car- navalesc camuflat din care rezidă și spiritul farsei dusă până la ultimele consecințe. Apocalipsa veselă à la Caragiale Situațiunea, proză apărută în 1901, m-a intrigat de la prima lectură datorită unei singure fraze ușor de descoperit pentru că aparent nu are nicio legătură cu contextul, atât al formulării, cât și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
altfel nimeni nu este pregătit să o facă - ci acea „gură de umbră” care s-a făcut auzită prin el, „obscuritatea” pe care textul o relevă, o obscuritate a epocii și care face din Caragiale contemporanul nostru. Acțiunea și Reacțiunea Farsa scrisă în 1880, Conu Leonida față cu reacțiunea, nu avea mari pretenții, însă nota absurdistă combinată cu pasiunea pentru politică, hybris-ul majorității perso- najelor caragialiene, era numaidecât sesizabilă. Eugen Ionescu părea să pornească din același punct cu Scaunele, insistând
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care a fost anticipată în text, și care acum buclează creând o armonie superioară și o tușă lirică. Totul este însă profund anti- caragialesc. Naratorul refuză la scenă deschisă acest final divulgându-i caracterul pur ficțional și implicit aerul de farsă. Este rama care redimensionează faptul anecdotic la scara unei ordini cosmice, unde cele două existențe sfă- râmate relevă dramatismul condiției umane etc. Naratorul vrea să vedem trucajul, să vedem strategiile discursive ale unui tip de literatură, literatura romantică, să observăm
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
-ne în fața unei dileme : ce s-a întâmplat cu Lefter, cu acest mic funcționar ? Acest narator ne refuză accesul la metafizică, împiedică istorioara sa să devină un exemplum, blochează accesul la lirism și elegiac, și ne oferă un non-sens, o farsă. Sunt aici premizele literaturii moderne acolo unde sensul dis- pare pentru a face loc nonsensului sau absurdului. Omul nou al secolului care vine nu îi va mai fi rușine de non-sens, ci îl va cultiva cu obstinație, până la delir și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
e stăpânită de frică și aflată sub permanentă supraveghere polițienească, o lume în care bietul Pristanda întrupa ideea cea mai pură de represiune, amărâtul de Spiridon lua înfățișarea unui securist, îmbrăcat în haină de piele și purtând ochelari negri, iar farsa carnavalească din piesa cu subiect erotic de mahala își găsea finalul potrivit în crima din 1 Aprilie ca să devină, într-un film faimos, o veritabilă apocalipsă morală și socială (s.n.).” Înainte ca regizorul să se pronunțe, enormul era înre- gistrat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
rată a liberalismului burghez, al cărui dușman neîmpăcat era Caragiale, setos de ordine și autoritate - Situațiune, O lacună, Atmosferă încărcată... și bineînțeles, în primul rând O scrisoare pierdutăă precum și delirul trăirii irespon‑ sabile, de unde delirul «bășcăliei», plăcerea adâncă, eternă, pentru farsa macabră ă1 aprilieă, se vor împleti, într-o teribilă organicitate, cu celălalt delir caracteristic eroului cara gialesc, delirului pasional. Sinteza celor trei deliruri - delirul pasional, delirul politic și delirul «bășcăliei» ă...Ă iată preocuparea de căpetenie a filmului.” La rândul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
celor trei deliruri - delirul pasional, delirul politic și delirul «bășcăliei» ă...Ă iată preocuparea de căpetenie a filmului.” La rândul său, filmul lui Pintilie reprezintă o sinteză articulată pe două axe. Prima, totodată și punct de foca- lizare, o constituie farsa tragică 1 Aprilie cu care închide filmul, Celalaltă axă, totodată camera de rezonanță a fil- mului, o constituie piesa D’ale Carnavalului. Această primă dimensiune a sintezei filmice o constituie simbioza perfectă între tragic și comic, însă tragicul nu rezidă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
Aprilie cu care închide filmul, Celalaltă axă, totodată camera de rezonanță a fil- mului, o constituie piesa D’ale Carnavalului. Această primă dimensiune a sintezei filmice o constituie simbioza perfectă între tragic și comic, însă tragicul nu rezidă doar din farsa invocată, ci se constituie ca un sublimat al întregului. De asemenea, o altă dimensiune a sintezei o constituie osmoza dintre dramaturgie și momente. Filmul a incorporat o serie de momente precum O lacună, Situa‑ țiune, Grand Hôtel «Victoria Română», Un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și ambiguitatea pe care le sesiza prozatorul rus erau recalculată de către Eugen Ionescu în formula : „Puțin lucru separă oribilul de comic”. Poate că nu aceasta din urmă este chiar formula comicului caragialesc, deși există excepții precum Inspecțiune, Două loturi sau farsa 1 Aprilie, însă către această deformare va împinge interpretarea operei un Lucian Pintilie în De ce trag clopotele, Mitică ? Tristețea revelată de Gogol în chiar substanța comicului o simțim tulbure uneori la Caragiale. Comicul caragialian este însă pus în abis cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
jocul. Ceea ce am scris În acel articol a revoltat lumea teatrului românesc, pentru că te declaram geniu, fără să folosesc exact cuvântul. Și astăzi, revăzându-l În minte, cred Încă În vitalitatea lui. Era un amestec de tragic, grotesc, comedie aproape de farsă, joc erotic, joc al groazei - nu ca stil, ci În bogăția comunicării. La Piatra-Neamț, amestecul organic, vital, dădea o amploare neașteptată momentului teatral. Nu exista o singură linie, ci existau multe deschideri spre tot felul de experiențe, Într-un spirit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
amestecul organic, vital, dădea o amploare neașteptată momentului teatral. Nu exista o singură linie, ci existau multe deschideri spre tot felul de experiențe, Într-un spirit foarte elisabetan: hohotul de râs Îngheța de groază, alunecările Între grotesc, tragic, moment liric, farsă duceau la o revelație brutală a cruzimii vieții. În sensul acesta, montarea era mai mult teatru al cruzimii decât ar fi fost dacă s-ar fi construit numai pe groază. Încă ceva: spectacolul era senzual, prezența corpurilor, prezența fizică, mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Pe lângă disperare, aveam În noi și bucuria unui paradis posibil, care s-a dovedit iluzorie și naivă. Încrâncenare, amărăciune, da, evenimentele din Praga erau alarmante, dar și altceva părea posibil, iar norii grei din Seciuan dispăreau În râsetele exuberante ale farsei absurde și sănătoase. Dimineața repetam Seciuan - furtună -, seara comedia englezească - delectare. Așa trăiam cu toții zilnic, natural, Între angoasă și bucurie. AMN: Noaptea Încurcăturilor era o jucărie perfectă. După mulți ani, am regăsit sentimentul jocului pur - pe care crezusem că Îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
În sensul cel mai bun al cuvântului, pentru că era plin de bogăție interioară și de bucuria jocului. Datorită tradiției tabu a lui Stanislavski, pentru mult timp s-a uitat că Cehov a subintitulat Livada „o comedie, pe alocuri chiar o farsă“. Spectacolul meu cu Livada a produs un șoc În teatrul american, dar singurul meu merit e că am respectat indicațiile lui Cehov și am Încercat să le Înțeleg concret. Citind și notele lui Meyerhold, am fost Încurajat să dezvolt cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
sau turcisme și absurdități preluate din comediile-balet molierești, ca și Bashtahondo-ul din Orghast. Deși exista riscul ca nimeni să nu Înțeleagă, În realitate experimentul a declanșat de fiecare dată o tornadă de râsete În sală, demonstrând forța universal misterioasă a farsei. Ce produce râsul? Care e situația umană esențială, care din timpul romanilor, de la Plaut până la Ionesco și Beckett, trecând prin Molière, a rămas neschimbată? Acest colaj de comedii ușoare a fost jucat mulți ani și asta arată că Întrebările de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Avignon. Bucuria, dar și teama ce-mi amintea de turneul cu Trilogia la Atena sau de Regele cerb, pe care ajunsesem să-l jucăm nu demult la Veneția, În cadrul Bienalei, chiar În orașul lui Gozzi, cu aceeași companie! Spectacolul cu farsele molierești fusese deja rodat și actorii, deși aveau trac, jucau cu precizie. Niște actori care joacă mult timp Împreună, cum a fost cazul acestei trupe bostoniene, ajung să se cunoască atât de bine, Încât funcționează ca o echipă de baschet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de baschet perfect omogenă. Balonul circulă ca uns, simți că ritmul curge natural. Un ritm impus și comandat de regizorul „specialist“ În comedie creează râsete la comandă, dar aceste râsete nu au nimic uman și le uiți iute. Jucând aceste farse În provincia franceză, În același loc unde poate și trupa lui Molière le-a jucat prima oară, actorii americani au reușit să-i convingă chiar și pe dificilii critici de festival, care au notat mirați că „americanii Îl joacă pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de flagranta ilegalitate a procesului care Îi transforma pe dictatori În victime - rolurile se inversau ca la teatru. Din păcate, ca după un spectacol ce se anunța eroic, dar a Înșelat așteptările, după o săptămână, impresia generală era a unei farse și nimeni nu mai avea chef de subiectul românesc. Dar, cum premiera a avut loc și eu am plecat imediat spre Covent Garden, unde Începeam un nou proiect cu opera lui Borodin Cneazul Igor, mă bucuram să fiu acolo Împreună cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
recunosc că și eu m-am simțit frustrat, chiar și sănătatea fiindu-mi temporar afectată din cauza acestei nedreptăți, mi-am revenit și, cu simțul umorului restabilit, plănuiesc În curând să compun o scurtă comedie muzicală pentru teatrul de varietăți, intitulată Farsa șarlatanilor veseli sau cum să facem bășcălie de Andrei Șerban, ai cărei protagoniști vor fi musca, oniseiul, scarlatul, caramitrul și iorgulescul (orice asemănare cu persoane reale e cu totul Întâmplătoare!). În deschiderea unei conferințe pe care am ținut-o la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
dar și cu succes) o agenție de voiaj la Bruxelles și a murit de infarct la München. Îi plăceau stațiunile de pe litoral și mâncarea bună. Detesta, ca și mine, luptele cu tauri. Vorbea cinci limbi. Îi făcea plăcere să facă farse. Singura mare realitate a vieții lui a fost literatura, Îndeosebi poezia rusă. Versurile lui reflectă influența lui Gumiliov și a lui Hodașevici. A publicat puțin și se ferea Întotdeauna să vorbească despre scrierile lui, ca și despre viața lui lăuntrică
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
intervenea Nesbit). Când revoluționarii au fost În cele din urmă prinși, surghiunul la Tomsk sau Omsk (astăzi Bobsk) era o vacanță de odihnă În comparație cu lagărele de concentrare introduse de Lenin. Exilații politici fugeau din Rusia cu ușurință, ca Într-o farsă, ca dovadă celebra fugă a lui Troțki - Moș Leo, Moș Crăcilă Troțki - zburând vesel În sania lui Moș Crăciun trasă de reni: zboară ca vântul, zboară sănioară, zboară până-n seară! Mi-am dat seama În curând că, În timp ce vederile mele
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o amendă de doisprezece șilingi dacă pasărea aceea de foc era observată. Nesbit și prietenii lui, din lotul literar, deși aveau numai cuvinte de laudă pentru strădaniile mele nocturne, strâmbau din nas la alte preocupări ale mele, cum erau entomologia, farsele, fetele și, mai ales, sportul. Dintre jocurile pe care le-am practicat la Cambridge, fotbalul a rămas o oază măturată de vânt În mijlocul unei perioade destul de tulburi. Îmi plăcea la nebunie să fiu portar. În Rusia și În țările latine
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
o spun - la lucru pe gospodarul ce le stârnise antipatia, trebăluind plin de năduf în jurul lacătului de la intrarea în pivniță, încercând - cu ajutorul unui ceainic cu apă fiartă - să dezghețe grămăjoara solidificată ce obtura atât de necesara gaură a cheii. O farsă de o simplitate diabolică, într-adevăr... * Prea multe amintiri cu lecții de pian pentru un nedăruit ca mine! Nu mai sunt în apartamentul ticsit cu lucruri vechi și scumpe al profesoarei de pian a copilăriei mele, nemțoaica aceea nesuferită, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
personalități, care amestecă epoci și costume, care se petrece - ca să-l cităm pe Abuladze - „Nicăieri și pretutindeni. Niciodată și întotdeauna” sunt de o amețitoare complexitate. Invitat să definească genul, specia filmului său, regizorul propune câteva aproximații: „fantasmagorie tristă”, „tragicomedie grotescă”, „farsă tragico-lirică” și explică: „Epoca lui Varlam (după numele antieroului filmului, Varlam Aravidze n.n.) este într-atât de absurdă încât ea poate fi redată pe ecran numai cu ajutorul celor mai expresive mijloace ale absurdului însuși, ale grotescului, suprarealismului, fantasticului. Și nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]