2,281 matches
-
imaginea cyborgului (a omului cibernetizată, iconul robotului (a sistemului tehnologic care poate sau nu să fie antropomorfică este sursa unor speculații și a unor utopii care spulberă crezul umanist al umanului drept „vârful” creației și al evoluției. De la primele utilizări, ficționale, ale termenului (de pildă, Karel Capek în „R.U.R”, 1921Ă sau de la roboții anilor ’60 și ’70 care progresează în locomoție, percepție și rezolvarea de probleme, de la roboții interactivi, inteligenți și comerciali sau cei utilizați în telerobotică la roboții
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
poziționate permanent la o interfață sau într-o rețea, ca multiplicitate a întretăierilor nomade, hibride și diferențiale. Suportând intruziuni protezice, interfațări ale alterității, incursiuni ale biogeneticii, postumanul, intermediar și evolutiv, amalgamează interiorul și exteriorul, subiectivul și obiectivul, artificialul și naturalul, ficționalul și contingentul. Deopotrivă identitate și dezidentificare, identitatea postumană este o teritorializare a contradicțiilor: un spațiu al contestării și al redimensionării, o corporalitate care împuternicește și care constrânge, un construct mintal care deopotrivă înrădăcinează și care destabilizează. Aceasta pare a fi
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
observă și demontează strategiile de cyborgizare umană (vezi capitolul întâi pentru o problematizare mai cuprinzătoare a cyborguluiă prin intermediul proceselor de cuplare organism-mașină și al aplicațiilor medicale și științifice în societate, atât în straturile existențial-funcționale, cât și în dimensiunea metaforică și ficțională (cyborgismul extrapolat în literatura cyberpunk cu o întreagă imagisticăă. Cyborgul teoretizat de feministă leagă realul de ficțiune și de constructele culturale, social-politicul de reprezentarea științifico-fantastică. Mai mult, cyborgizarea umană este socotită a șterge opoziția nu doar dintre om și animal
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
fenomene și procese ale virtualizării se derulează în termeni materiali și organici. Modelele tehnoculturale prezentate (cyborgul, avatarul sau mutantul genetică presupun atât prezența biologică, cât și intruziunea protezei, a interfeței cibernetice sau a genei străine, indiferent dacă aceste modele sunt ficționale sau existențiale. Se concretizează, astfel, o paradigmă ontologică hibridă care atrage după sine o schimbare de paradigmă perceptivă, ideologică, socială etc. Trăsături ale spațiului virtual pot fi, și sunt, propagate asupra corporalității: multiprezență, simultaneitate și ubicuitate, autoreconfigurare și indetermanență, însă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sunt, propagate asupra corporalității: multiprezență, simultaneitate și ubicuitate, autoreconfigurare și indetermanență, însă acest tip de calități specifice spațiului informațional nu se poziționează în contradicție cu prezența materialității și a elementului senzorial-fizic din existența, activitatea și comunicarea umane. De asemenea, factorul ficțional și imaginal important în elaborarea unor astfel de modele nu este pierdut din vedere. Corpuri și identități, sau mai bine zis aspecte ale acestora, relucrate și permutate, sunt conturate în contextele tehnologic-virtuale, astfel că tratarea lor în accepții singulare și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
activ asupra percepției ființei umane. Astfel, corporalitatea și identitatea se configurează într-o zonă existențială și culturală de mixare între uman și numeric, între imaginație și programare, o metisare de forțe materiale, biologice, tehnologice, dar și de fluxuri subiective, ritmuri ficționale și intensități metaforice. Se poate produce în acest mod viziunea unei ontologii virtuale multistratificate, în care vibrații existențiale fizice sunt hibridate cu fluctuații informatice, cu arhetipuri ale imaginarului și cu simboluri societale. Avem de-a face cu o corporealitate difuză
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
în Versuri, Poezii populare sau Povestiri didactice, lumea pestriță a satelor și a târgurilor, țărani, negustori, preoți sau chiar intelectuali, se ghidează după o serie de principii de viață autentică, ce sunt insuflate, cu siguranță, de către autor. Și din scrierile ficționale, așadar, putem desprinde trăsături ale artei de a trăi a lui Creangă. Folosind cuvântul ca unealtă de exprimare a filozofiei de viață a personajelor sale, Ion Creangă își îmbogățește și am putea spune chiar că își construiește textele utilizând o
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
o NARAȚIUNE DE GRADUL AL DOILEA e adusă la nivelul narațiunii primare (cînd o narațiune metadiegetică funcționează ca și cum ar fi una diegetică), se obține o NARAȚIUNE PSEUDODIEGETICĂ sau una METADIEGETICĂ RESTRÎNSĂ. ¶Genette 1980, 1983; Rimmon 1976. diegeză [diegesis]. 1. Universul (ficțional) în care se desfășoară situațiile și evenimentele narate (diégèse). 2. RELATARE, spre deosebire de REPREZENTARE (diégésis). ¶Aristotle 1968 [1965]; Genette 1980, 1983; Plato 1968 [1986].Vezi și DIEGETIC, MIMESIS. discurs [discourse/discours]. 1. Planul EXPRESIEI într-o NARAȚIUNE, în opoziție cu planul
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
a plecat", sau "El i-a spus asta de mii de ori". Distincția operată de Benveniste între istorie și discurs este similară distincției lui Weinrich între UNIVERSUL COMENTAT și UNIVERSUL NARAT și aduce aminte de distincția lui Hamburger între POVESTIREA FICȚIONALĂ și POVESTIREA FACTUALĂ. ¶Benveniste 1971 [2000a]; Chatman 1978; Genette 1976 [1978], 1980, 1983. Vezi și TIMP. discurs atributiv [attributive discourse]. Discursul care însoțește discursul (direct) al unui personaj și individualizează actul vorbitorului sau gînditorului, identificîndu-l și (uneori) indicînd diverse dimensiuni
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Ți-am amintit de multe ori" cu "I-a amintit de multe ori". Distincția lui Benveniste între istorie și discurs este analoagă distincției lui Weinrich între UNIVERSUL NARAT și UNIVERSUL COMENTAT și aduce aminte de distincția lui Hamburger între POVESTIRE FICȚIONALĂ și POVESTIRE FACTUALĂ. ¶Beaugrande 1980; Benveniste 1971 [2000a]; Chatman 1978; Doležel 1976; Forster 1927 [1963]; Genette 1980; Prince 1973, 1982; Shklovsky 1965b [1975]; Stein 1982; Tomashevsky 1965 [1973]. Vezi și POVESTIRE COMPLEXĂ, POVESTIRE MINIMALĂ. izocronie [isochrony]. 1. Stabilitatea unei VITEZE
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
constituentă fundamentală a MITULUI. ¶Lévi-Strauss 1963 [1978]. mod [mode]. 1. DISTANȚĂ. Amplitudinea medierii naratoriale caracterizează modul unei narațiuni: REPREZENTAREA și RELATAREA sînt două moduri diferite. ¶Împreună cu PERSPECTIVA sau PUNCTUL DE VEDERE, modul constituie categoria MODULUI NARATIV (mood). 2. Un univers ficțional considerat din punctul de vedere al capacității de acțiune a eroului în raport cu ambianța umană. Frye argumentează că eroul poate fi superior, egal sau inferior (prin natura sa, ori prin măsura capacității sale) semenilor și/sau mediului înconjurător și descrie cinci
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
O narațiune făcută a fi deliberat orală în ceea ce privește stilul; o narațiune individualizată stilistic, modelată pentru a crea iluzia de vorbire spontană. Skaz (de la rusescul skazatî/skazivatî, "a spune, a relata") e povestit într-un limbaj care este tipic pentru NARATORUL ficțional (în opoziție cu AUTORUL) și e așezat ferm într-un cadru de comunicare. Maniera de a povesti (trăsătura distinctivă și specificitatea vorbirii naratorului) este tot atît de importantă pentru efectul narațiunii ca și situațiile și evenimentele povestite. Huckleberry Finn ar
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Robinson Crusoe și David Coperfield n-ar fi astfel. ¶Bakhtin 1984 [1970]; Banfield 1982; Lemon, Reis 1965; Titunik 1963; Vinogradov 1980. povestire factuală [Aussage]. Unul din cele două subsisteme lingvistice, în accepția lui Hamburger, opus la ceea ce se numește POVESTIRE FICȚIONALĂ (fiktionale Erzählen). Povestirea factuală constă din aserțiuni de realitate, istorice, teoretice și pragmatice (ca și aserțiuni de "realitate prefăcută", de exemplu în NARAȚIUNEA ficțională LA PERSOANA ÎNTÎI): acestea se pot raporta la un eu-origine (I-Origo) real (sau mimat) și subiectivitatea
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Unul din cele două subsisteme lingvistice, în accepția lui Hamburger, opus la ceea ce se numește POVESTIRE FICȚIONALĂ (fiktionale Erzählen). Povestirea factuală constă din aserțiuni de realitate, istorice, teoretice și pragmatice (ca și aserțiuni de "realitate prefăcută", de exemplu în NARAȚIUNEA ficțională LA PERSOANA ÎNTÎI): acestea se pot raporta la un eu-origine (I-Origo) real (sau mimat) și subiectivitatea sa. Povestirea ficțională, pe de altă parte, constă dintr-o NARAȚIUNE ficțională LA PERSOANA A TREIA. Ea se caracterizează prin absența unui eu-origine (personajele
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
Povestirea factuală constă din aserțiuni de realitate, istorice, teoretice și pragmatice (ca și aserțiuni de "realitate prefăcută", de exemplu în NARAȚIUNEA ficțională LA PERSOANA ÎNTÎI): acestea se pot raporta la un eu-origine (I-Origo) real (sau mimat) și subiectivitatea sa. Povestirea ficțională, pe de altă parte, constă dintr-o NARAȚIUNE ficțională LA PERSOANA A TREIA. Ea se caracterizează prin absența unui eu-origine (personajele fictive introduse la persoana a treia sînt subiectele rostirilor, gîndurilor, sentimentelor și acțiunilor prezentate) și are capacitatea unică de
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
și pragmatice (ca și aserțiuni de "realitate prefăcută", de exemplu în NARAȚIUNEA ficțională LA PERSOANA ÎNTÎI): acestea se pot raporta la un eu-origine (I-Origo) real (sau mimat) și subiectivitatea sa. Povestirea ficțională, pe de altă parte, constă dintr-o NARAȚIUNE ficțională LA PERSOANA A TREIA. Ea se caracterizează prin absența unui eu-origine (personajele fictive introduse la persoana a treia sînt subiectele rostirilor, gîndurilor, sentimentelor și acțiunilor prezentate) și are capacitatea unică de a portretiza subiectivitatea acestor personaje la persoana a treia
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
persoana a treia sînt subiectele rostirilor, gîndurilor, sentimentelor și acțiunilor prezentate) și are capacitatea unică de a portretiza subiectivitatea acestor personaje la persoana a treia, ca personaje la persoana a treia. Distincția operată de Hamburger între povestirea factuală și povestirea ficțională e analoagă, deși nicicum echivalentă cu distincția lui Benveniste între DISCURS și ISTORIE, sau distincția lui Weinrich între UNIVERSUL COMENTAT și UNIVERSUL NARAT. ¶Banfield 1982; Hamburger 1973. povestire ficțională [fiktionale Erzählen]. Unul din cele două subsisteme lingvistice, după Hamburger, care
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
a treia. Distincția operată de Hamburger între povestirea factuală și povestirea ficțională e analoagă, deși nicicum echivalentă cu distincția lui Benveniste între DISCURS și ISTORIE, sau distincția lui Weinrich între UNIVERSUL COMENTAT și UNIVERSUL NARAT. ¶Banfield 1982; Hamburger 1973. povestire ficțională [fiktionale Erzählen]. Unul din cele două subsisteme lingvistice, după Hamburger, care o opune la ceea ce s-ar numi POVESTIRE FACTUALĂ (Aussage). Povestirea ficțională constă dintr-o NARAȚIUNE LA PERSOANA A TREIA. Dacă aserțiunile care constituie povestirea factuală se pot lega
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
și ISTORIE, sau distincția lui Weinrich între UNIVERSUL COMENTAT și UNIVERSUL NARAT. ¶Banfield 1982; Hamburger 1973. povestire ficțională [fiktionale Erzählen]. Unul din cele două subsisteme lingvistice, după Hamburger, care o opune la ceea ce s-ar numi POVESTIRE FACTUALĂ (Aussage). Povestirea ficțională constă dintr-o NARAȚIUNE LA PERSOANA A TREIA. Dacă aserțiunile care constituie povestirea factuală se pot lega de un eu-origine (I-Origo) real (sau mimat) și subiectivitatea sa, în povestirea ficțională personajele fictive introduse la persoana a treia sînt subiectul enunțurilor
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
opune la ceea ce s-ar numi POVESTIRE FACTUALĂ (Aussage). Povestirea ficțională constă dintr-o NARAȚIUNE LA PERSOANA A TREIA. Dacă aserțiunile care constituie povestirea factuală se pot lega de un eu-origine (I-Origo) real (sau mimat) și subiectivitatea sa, în povestirea ficțională personajele fictive introduse la persoana a treia sînt subiectul enunțurilor, gîndurilor, sentimentelor și acțiunilor prezentate. Mai mult, timpul gramatical de bază folosit în povestirea ficțională preteritul desemnează situațiile și evenimentele povestite ca fiind fictive și nu le caracterizează ca fiind
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
se pot lega de un eu-origine (I-Origo) real (sau mimat) și subiectivitatea sa, în povestirea ficțională personajele fictive introduse la persoana a treia sînt subiectul enunțurilor, gîndurilor, sentimentelor și acțiunilor prezentate. Mai mult, timpul gramatical de bază folosit în povestirea ficțională preteritul desemnează situațiile și evenimentele povestite ca fiind fictive și nu le caracterizează ca fiind trecute (trecutul există numai pentru un eu-origine; situațiile și evenimentele din ficțiune sînt atemporale). În sfîrșit, povestirea ficțională prezintă calitatea unică de a portretiza subiectivitatea
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
timpul gramatical de bază folosit în povestirea ficțională preteritul desemnează situațiile și evenimentele povestite ca fiind fictive și nu le caracterizează ca fiind trecute (trecutul există numai pentru un eu-origine; situațiile și evenimentele din ficțiune sînt atemporale). În sfîrșit, povestirea ficțională prezintă calitatea unică de a portretiza subiectivitatea la persoana a treia ca persoană a treia: este singurul loc unde se poate prezenta o asemenea subiectivitate, singurul loc unde mintea persoanei a treia poate fi inspectată dinlăuntru. Distincția făcută de Hamburger
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
unică de a portretiza subiectivitatea la persoana a treia ca persoană a treia: este singurul loc unde se poate prezenta o asemenea subiectivitate, singurul loc unde mintea persoanei a treia poate fi inspectată dinlăuntru. Distincția făcută de Hamburger între povestirea ficțională și povestirea factuală este analoagă, deși nicidecum echivalentă, cu distincția lui Benveniste între ISTORIE și DISCURS și distincția lui Weinrich între UNIVERS NARAT și UNIVERS COMENTAT. ¶Banfield 1982; Hamburger 1973. Vezi și PRETERIT EPIC. povestire inelară. Vezi NARAȚIUNE INSERATĂ. povestire
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
primul eveniment îl prefigurează pe al doilea. ¶Brooks, Warren 1959; Chatman 1978; Souvage 1965. Vezi și PREAVIZARE, SUSPANS. prescurtare [foreshortening]. Vezi REZUMAT. ¶Brooks, Warren 1959; H. James 1972. preterit epic [epic preterite/epische praeteritum]. Preteritul caracteristic pentru narațiunea epică sau ficțională. După Käte Hamburger, acest așa-numit preterit epic (epische praeteritum) este o trăsătură distinctă a ficțiunii, în opoziție cu non-ficțiunea (tot așa cum POVESTIREA FICȚIONALĂ se află în opoziție cu POVESTIREA FACTUALĂ): el le desemnează ca fictive (trecutul există numai pentru
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
1959; H. James 1972. preterit epic [epic preterite/epische praeteritum]. Preteritul caracteristic pentru narațiunea epică sau ficțională. După Käte Hamburger, acest așa-numit preterit epic (epische praeteritum) este o trăsătură distinctă a ficțiunii, în opoziție cu non-ficțiunea (tot așa cum POVESTIREA FICȚIONALĂ se află în opoziție cu POVESTIREA FACTUALĂ): el le desemnează ca fictive (trecutul există numai pentru o persoană reală; evenimentele din ficțiune sînt atemporale și "au loc" în prezentul fictiv și atemporal al personajelor) și nu semnifică un timp real
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]