4,147 matches
-
umplut pe jumătate cu vin franțuzesc tare și scump. Lui Îi plăcea și tare și scump În egală măsură, câteva sticle odată. A Încercat la un moment dat să-i sugereze că „ei ar trebui să bea mai puțin“ - Harry glumise spunând că mai puțin, În cazul ei, ar Însemna câțiva stropi. Dar s-a dovedit receptiv. A Înțeles aluzia, drept pentru care În acea seară a băut doar un martini Înainte de cină, dar după cină, și matematica și memoria l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
birou). Cam așa erau organizate turele. Înainte de 8:00, Hishinuma (care și el a murit după atac) a venit să vadă un metrou care nu funcționa. El se ocupa de transport - supraveghea conductorii și controlorii. Era o zi frumoasă și glumea în timp ce ne beam ceaiul: „Metrourile nu întârzie niciodată când sunt eu de serviciu!“ Toată lumea se simțea bine. La 8:00 Takahashi s-a dus la peronul de sus (biroul de la linia Chiyoda, stația Kasumigaseki este cu o treaptă mai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
am întâlnit câteva persoane din Asociația de Hipism din Japonia. Căutau un antrenor străin și mi-au făcut o propunere în acest sens. Eram foarte ocupat în Irlanda, familia mea trăia acolo. Nu, nu pot să vin până în Japonia», am glumit, dar mi-au făcut o invitație foarte serioasă: «Vă rog să veniți măcar o dată, să vedeți despre ce e vorba.» Așa că m-am dus. Am vizitat și Kyōto am fost și la hipodrom. Am fost foarte impresionat de această țară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mers mai departe, fără să staționeze. Dar, metroul care mergea spre Kita-senju, a oprit și m-am urcat în el. La firmă am ajuns pe la 10.30. Nasul îmi curgea ca la robinet. «Ce ciudat. Oare am alergie la polen?», glumeam în timp ce munceam. Pe atunci, alergia asta era la modă. Nu mai zăream obiectele de pe birou. Lucruri pe care, în mod normal, le vedeam, acum nu le distingeam. Am zis: «Mi-am stricat ochii. Nu mai văd nici literele de pe produse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fi leșinat acolo, nimeni nu m-ar fi ajutat. Ar fi fost bine dacă m-aș fi urcat în ambulanță la Tsukiji, însă atunci nu mi se păruse atât de grav. Când mi-am dat seama că nu era de glumit, nici nu mai aveam forță să merg singur până la spital. Nu puteam face altceva decât să merg până la stația Shibuya, chiar și târâș. Am coborât la Shibuya, am traversat și am izbutit să ajung în stația de autobuz, să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ești bine». Aveam nivelul colinesterazei scăzut și m-au pus în categoria celor care trebuiau internați. Eram cu mașina de la vânzări și le-am spus: «Stați puțin. Mă duc să duc mașina la firmă.» S-au supărat: «Pe bune! Nu glumești?» (râde) Cât timp am stat în spital am avut dureri de cap. Îmi zvâcnea. Noaptea nu dormeam. Cei de la spital nu mi-au dat nici un fel de explicații despre sarin. De la început doctorii au avut o mică scăpare. Ne-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
știri vorbeau numai despre accident. Colegii mi-au zis: «Domnule Ishikura, nu arătați bine, duceți-vă la spital!» M-am dus la un spital din apropiere. Doctorul a spus că era posibil să fie o răceală. I-am răspuns: «Nu glumesc. Am văzut asta la televizor.» Doctorul avea televizorul deschis, însă, la știrile de la NHK, nu prezentau reportajul despre accident. Nu e nimic la știri. Nu vă faceți griji, e o simplă răceală. Dacă vă mai doare capul, luați asta la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
un bărbat alergând și a strigat: «Fugi, bătrâno!» L-am întrebat de ce. Mi-a spus în grabă. Nu știam ce se petrece. «Nu contează! Fugiți! Fugiți!» a repetat observatorul cu voce tare. Mi-am dat seama că nu era de glumit. M-am ridicat de pe scaun. În momentul acela mi se înmuiaseră genunchii. Mă gândeam că era din cauza sperieturii. Cred că, mai degrabă era vina sarinului, decât a fricii. Fără să-mi dau seama, am inhalat gazul. Chiar dacă voiam să închid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
unor oameni nevinovați. Adică, ăsta era terorism pur. Două zile mai târziu, poliția a venit ca o furtună la Kamikuishiki. Când am auzit că erau mai mult de 200 de polițiști afară, mi-am dat seama că nu era de glumit. Seiryu a scăpat neatins în primul raid al poliției dintr-un motiv anume. Ne-am dat seama de faptul că planșele din Seiryu ar putea fi incriminatoare și le-am ars. De asemenea am mers în camera lui Murai și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
-mi iau tălpășița.» Știu că nu este bine ceea ce spun, dar ... Înainte să plec, am fost arestat. Cineva mi-a spus: «Hayashi Ikuo, Tsuchiya Masai și alții au mărturisit, iar mulți din Ministerul Științelor și Tehnologiei au fost ridicați.» Am glumit spunând că era rândul meu, fără să știu că deja se emisese un mandat de arestare pe numele meu. Am apărut până și în ziare. Scria în felul următor: «Acuzat de crimă și tentativă de omor.» Nu cred că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mi-am făcut treaba de menajeră cu seriozitate. Acum lucrez la un salon de cosmetică. Și aici a venit poliția o dată. Atunci am relizat că și eu am fost tot o victimă, că mi-au furat amintirile. Nu era de glumit. Apoi am realizat că nu sunt o victimă, ci că sunt de partea vinovaților. Nu i-am mai înfruntat pe polițiști și am început să le spun ce știam. Acum sunt sănătoasă. Am poftă de mâncare. Nu mă doare nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
știi? - îl știu. - Ia, liniște! Băi, Dolhescu! Tăceți bă, un pic! Apoi către mine: îl cânți? Te rog eu frumos! Cum îmi trecuse emoția, i l-am cântat. Sincer, nu credeam să văd atâta bucurie pe fața lui! Crezusem că glumește, dar se dovedise că-i plăcea cu adevărat și mă ruga din suflet să-l cânt de câte ori ne întâlneam în împrejurări asemănătoare. începusem chiar să mă consider prieten cu directorul. Ne apropiam de încheierea anului școlar și cum trecuse perioada
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
să fie tunși ... O cam băgaserăm pe mânecă! Dacă sunau ăștia la poliție? Nu că ne-am fi temut de asta, da' aveam toate șansele să pierdem trenul. Aproape că eram gata-gata să mă întorc să le spun că am glumit și că suntem dispuși să le plătim sticla spartă din cauza noastră, când îl auzii pe celălalt:No, mă, n-are rost! Dacă-i chemăm degeaba or zice că am băut la serviciu mă, și dăm de dracu! Lasă-i în
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
pterodactilul cu pricina, cum se umflă în pene și în mintea lui îngustă te consideră un prost incorigibil, fiindcă spui glume cu ciori, fără să amintești de Kepler, Kant, Hegel, Schoepenhauer și alții din neamul lor. Este de groază, ca să glumești vreodată cu asemenea tipi, fiindcă nu știi cu cine îți pui în cârd. Săracul nenea Iancu, nu degeaba spunea că nu trebuie să glumești niciodată cu proștii și cu gloabele literare, dacă nu vrei să te umpli de bucluc, fiindcă
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
să amintești de Kepler, Kant, Hegel, Schoepenhauer și alții din neamul lor. Este de groază, ca să glumești vreodată cu asemenea tipi, fiindcă nu știi cu cine îți pui în cârd. Săracul nenea Iancu, nu degeaba spunea că nu trebuie să glumești niciodată cu proștii și cu gloabele literare, dacă nu vrei să te umpli de bucluc, fiindcă orice prost sau gloabă literară consideră că are dreptatea lui, o dreptate ciudat înțepenită ferm între cuvinte, precum se-ncurcă, curca-n lemne. Totuși
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
roșie cu panglicuțe colorate, ornamentate pretențios, apărând în fiecare zi pe alt trup. Mă indignam când vedeam că Irina lasă să i se schimbe hainele în felul acesta. "Dacă mi le iau ele, ce vrei să fac!" Băieții se îmbătau, glumeau grosolan și țineau la mese interminabile discursuri. Unul din ei păruse Irinei bine. "Cel mai bine după tine!" Iar deoarece eu, la început, mă jenasem să stau numai cu dânsa, Irina se împrietenise cu celălalt. A trebuit să-i arăt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
apărea Irina tulbure și neînțeleasă. Zbuciumul ei era așa de spontan că nu-l bănuiesc nesincer. Într-o zi vorbeam, bătîndu-mi joc de fetele bătrâne și, ca s-o chinui, am adăugat, fără vreo schimbare a vocii, ca să creadă că glumesc sau că sunt numai răutăcios și astfel să-și pregătească un răspuns: "Tu ai să rămâi fată bătrînă" - "Asta pentru nimic în lume!" La o nouă întrebare, de data asta sinceră, căci eram prea îndurerat ca să nu fiu sincer: "Dar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
și mai aplecat ca de obicei, ca să-și facă o țigară. Ne uitasem la scenă și ne gândeam la noi, apoi Irina începu să se jeluiască. - Ai văzut? Ea îl iubește și el nu! Cum se uita la el, cum glumea cuel, cum se alipea de el, și el plictisit! Și cum îi părea rău la despărțire! Și ce încredere avea în vorbele lui! Cum îi asculta puținele lui exclamări, căci el nici nu binevoia să vorbească pe de-a-ntregul! Cum
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
că aș avea trecere la fată, numai dintr-o ușoară vanitate, și să joc măcar o aventură pe care aș fi vrut să o trăiesc. (Ce probă de neputință!) Nu mă așteptam la efectul teribil produs, căci n-aș fi glumit și nu ar fi trebuit să mă umilesc mai târziu ca să explic de o sută de ori că totul n-a fost decât o glumă. Izbucnirea Ioanei a găsit o ocazie care a complicat încă: din pricina unei timidități stupide, am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Dacă aș fi știut că ești în stare s-o faci, nici n-aș fi plecat, nu din frică, ci din satisfacția că mă iubești. - Nici așa n-aș fi demonstrat mare lucru... - Măcar atîta! r, r, r... - Eu nu glumesc deloc. - Nici eu. - Totuși, te pricepi să ridiculizezi această discuție. - Ți se pare. - În orice caz, r mă enervează. - Vreau să-l învăț și, cum sunt tot timpul cu tine, e fatal să-l suporți îndeosebi. - Dar și fără r
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
amuzante chiar, parcă imitație după cine știe ce pagină de satiră a lui Moliere împotriva medicilor. Dar pe un pat zace de o săptămână Viky între viată și moarte, fără măcar ca să știm ce să facem ca să-i venim în ajutor. Putem glumi? De-abia pe la 11 noaptea, sub un cer superb, ne reluăm drumul spre port. Încep: - Nesiguranța este oribilă. Poate că numai eu am nenorocul că orice mi se întîmplă, rău sau bine, să-l aflu în etape, să am în
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
potrivește deloc grațioasei Viky, care niciodată nu și-a pus întrebări prea profunde. Cu silueta ei delicată, îmbrăcată cu cel mai bun gust, cu nasul puțin în vânt, cu râsul frumos, care îi luminează întreaga față, mereu în tovărășia băieților, glumind cu toții, dar știind cum să păstreze distanțele, așa am știut-o pe Viky! și acum, deodată, s-o imaginez țeapănă, galbenă, plecând în călătoria fără capăt, singură, descifrând taine sau strecurîndu-se, strigoi, printre umbrele nopții. Acum, altă Viky, și la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ochii luminoși și fruntea fără nici o cută, ca cineva care nu cunoaște ce e supărarea, continuând discuțiile ei neînsemnate cu tot soiul de cavaleri. - Nici nu s-a vindecat complect, și ai și început s-o critici.Ioana spune asta glumind, fără intenții de a-mi face vreun reproș. - Pentru că și Viky redevine ceea ce a fost. N-am văzut-o, dar aș putea paria, căci în toate cazurile se petrece la fel. Boala și apropierea morții n-au învățat-o nimic
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în fața fiecărui nou hotel îmi spunea că: "Aici nu putem intra, dar mai avem puțin". În sfârșit, în fața unui hotel nou i-am pus condiția: "Acum ori niciodată!" L-am văzut bicisnic, ezitând caraghios, încercînd încă să râdă și să glumească, și am urcat eu scara ca să întreb, lăsîndu-l pe el să aștepte în stradă până ce l-am chemat. După o jumătate de oră plecam! Eram în sfârșit calmată, aproape fericită. Se îndeplinise fapta scârboasă, situația se clarificase, începeam în sfârșit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în mormânt, clipă cu clipă. Iar eu voi cugeta asupra morții, a dezastrului iremediabil al tuturor planurilor și la ceea ce mi se pregătește mie. Și unul și celălalt vom exploata pe Viky. Pe cer, un șirag de berze. Madame Pitpalac glumește: "A venit toamna, se duc sezoniștii!" Preocupați cu boala lui Viky, care ne ține jumătate din fiecare zi la Cavarna, Ahmed nu mai are pentru noi importanța de odinioară. Noaptea ne întoarcem obosiți, copleșiți de soarta lui Viky și de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]