4,781 matches
-
celorlalte cuvinte luate împreună, cel puțin 80%! Același este raportul în limba vie, vorbită de popor și, în mai mică măsură, în cea scrisătehnică, științifică, filozofică. În concluzie, preponderența elementului latin, ca valoare circulatorie și frecvență, în scris și viu grai, reprezintă nota de căpetenie a latinității limbii române. Lexicul românesc se împarte în trei grupe: cuvinte latine, autohtone (traco-dace) și străine (de împrumut)slave, grecești, turcești, ungurești și neologisme. Elementul latin formează majoritatea cuvintelor pentru că noțiunile și lucrurile principale, abstracte
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lexical moștenit. Lingviștii români și străini au întrevăzut clar că limba română este o limbă latină altoită pe fondul etnic și lingvistic indigen, traco-dacic. S-a produs, în secolele II-III, prima încrucișare, în istoria limbii române, între latina populară și graiurile trace ale dacilor, geților și moesilor. Limba latină, ca limbă a stăpânirii și culturii romane, a fost adoptată de localnici (autohtoni) și învățată treptat, în curs de câteva generații (secole), sfârșind prin a fi însușită integral de comunitatea populară autohtonă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a celor ce vorbeau această limbă. În epoca menționată, încă nedivizată în patru dialecte, dăinuia (exista) limba străromână. Dezvoltarea în același sens a dialectelor (cele patru) presupune o comunitate geografică pentru (a) străromâni, a căror limbă avea deosebiri regionale de grai. După Sextil Pușcariu, locul de formare a limbii române este teritoriul care se întindea între Adriatica și Pont (Marea Neagră), pe ambele maluri ale Dunării. El spune textual: "Asemănările mari dintre cele patru dialecte indică faptul că limba română era unitară
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
crâng, huceag, jneapăn, mălin, molid; vegetale: știr, sfeclă, morcov, lubeniță, ciupercă, lobodă, țelină, hrean; flori: mac, odoleană, busuioc, măgheran; îmbrăcăminte: opincă, nojiță, cușmă, șubă, cojoc, țundră, suman. Caracterizări sufletești: iubire, dragoste, sfială, grijă, năcaz, greșeală, vină, milă, ciudă, șagă, gând, grai; acțiuni: a zări, a clipi, a lovi, a răni, a omorî; părți ale casei: grindă, prag, coș, sobă; unelte agricole: plug, coasă, greblă, hârleț, fierăstrău, lopată, sită, dârmon, bardă, topor, clește, pilă, osie, daltă, suveică, vârtelniță, blid, răboj, tigae, desagă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
din ducatele Lotharingiei Superioare și Inferioare, veniți împreună cu valonii și flamanzii, în a doua jumătate a secolului al XII-lea. Apoi, în secolul următor, emigranții au pornit din ducatele germane-din dreapta Rinului, de pe cursul mijlociu al Elbei și din Bavaria. Graiurile săsești conservatoare păstrează elemente din toate zonele de emigrare, dar predomină cele din Franconia apuseană. Deși franconii de pe cele două maluri ale Rinului au fost mai numeroși, în Transilvania s-a încetățenit numele de sași (Sachsen), așa cum au fost numiți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1906), a colaborat cu proză, însemnări culturale, sociale, politice și mai ales vizând probleme ale învățământului primar, cu note de drum și amintiri în „Neamul românesc” și „Neamul românesc literar”, „Drum drept”, „Ramuri”, „Învățătorul român”, „Roma”, „Tribuna”, „România”, „Cuvântul”, „Universul”, „Graiul românesc”, „Nădejdea”, „Curierul”, „Satul”, „Pământul”, „Credință și muncă”, „Poșta țăranului”, „România satelor”, „Viața Basarabiei”, „Revista Asociației învățătorilor mehedințeni”, „Poporul român”, „Gazeta de Transilvania” și în numeroase alte periodice. A tradus și a prelucrat din Jean Aicard, Louis Albert, Roberto Bracco
CULEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286567_a_287896]
-
oricărei poezii adolescente, în ostroavele închipuirii și ale neființei.” Scriind în limba română, în care fiorul liric este „atât de manifest, dar cu atâta luciditate temperat” (Perpessicius), C. este o voce remarcabilă, nu mai puțin înzestrată și printre poeții în grai aromân. Nu foarte interesat de performanța prozodică, el pare preocupat de nevoia comunicării de sine, fiind în același timp conștient de realizarea ei doar parțială. Versul este populat de aceleași stări tulburi, de halouri vagi și contururi alunecătoare, devenind ambiguu
CUTOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286613_a_287942]
-
Aripă sub cămașă (1989), valorifică și mitizează, prin vocabule de coloratură cronicărească, cultura și literatura națională, basmele și legendele populare. În cinstirea „zugravilor anonimi”, care au „înmoldovenit” veșniciile, precum și în păstrarea tradițiilor și a continuității spirituale, poetul, „virtuoz al unui grai de tonalitate moldavă [...] cu iz de limbă sfântă” (Dumitru Micu), întrevede unica șansă de dăinuire a neamului. Dreptul la eroare (1993), Lacrima care vede (1994), Oul de piatră (1995), Fotograful de fulgere (1998), Cerul lăuntric (1998), Poezia, bucuroasă tristețe (1998
DABIJA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286636_a_287965]
-
A colaborat și la „Columna lui Traian”, „Ghilușul”, „Învățătorul”, „Lumina pentru toți”. Autor de manuale didactice, C. publică, sub titlul Probe de limba și literatura țiganilor din România (1878), cea dintâi culegere de folclor țigănesc din istoria folcloristicii românești, în graiurile originale și în traducere românească. Culegerea, întocmită cu acuratețe, menționând graiurile în care sunt reproduse textele, dând referințe despre informatori și localități, însoțită de un glosar și de note explicative pentru câteva construcții gramaticale caracteristice, cuprinde 75 de cântece lirice
CONSTANTINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286382_a_287711]
-
toți”. Autor de manuale didactice, C. publică, sub titlul Probe de limba și literatura țiganilor din România (1878), cea dintâi culegere de folclor țigănesc din istoria folcloristicii românești, în graiurile originale și în traducere românească. Culegerea, întocmită cu acuratețe, menționând graiurile în care sunt reproduse textele, dând referințe despre informatori și localități, însoțită de un glosar și de note explicative pentru câteva construcții gramaticale caracteristice, cuprinde 75 de cântece lirice, în majoritate erotice, și 15 povești - vădit tributare poveștilor românești - adunate
CONSTANTINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286382_a_287711]
-
numere din ziarul „Tribuna” de la Sibiu. Cântecele bătrânești culese sunt transcrise cu deosebită grijă de a respecta întocmai textul obținut de la informator. Însă, din dorința de a le face mai accesibile, culegătorul a preferat să renunțe la particularitățile fonetice ale graiului bănățean. Cântecelor vechi, C. le recunoaște nu numai o valoare poetică, ci și una lingvistică. Din prefață se rețin câteva detalii asupra împrejurărilor în care s-au cules baladele, a ocaziilor în care acestea se cântă, precum și observații privind melodiile
CORCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286414_a_287743]
-
pier și o poezie, foarte personală, a singurătății. O poezie scrisă de cineva care ascultă tăcerile și scrutează misterul singurătăților cosmice: „Misterul ciudat al singurătății derivă din faptul că pentru ea nu există ființe neînsuflețite; toate obiectele își au un grai pe care înțelegerea noastră îl descifrează în tăcerile fără pereche”. Cel care scrie despre tăcerile și singurătățile lumii regretă că nu-i un logodnic mistic. Logodnicul scrie, la urmă, o rugăciune către Dumnezeu, în stilul Rugăciunii unui dac, o apoteoză
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
Copilu-Cheatră, Mihai Beniuc, Ion Th. Ilea și alții”), cel care scrie Cartea moțului cântă, așadar, tărâmurile de baștină, țara, neamul, părinții, frații, consătenii, tot ce ține, cum spunea Aron Cotruș, de „străvechiul suflet al Ardealului”. Ceea ce îi individualizează cântecele e graiul deosebit de pietros, de colțuros, îmbiat cu măsură de regionalisme, dar mai ales versul sacadat, opintit, hurducat, adesea aritmic, de o duritate țărănească aparte. SCRIERI: Cartea moțului, Mediaș, 1937; Cântece cu călușul în gură, București, 1942; Viața lângă cer, Zlatna, 1943
COPILU-CHEATRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286406_a_287735]
-
Tudor Arghezi [...], nu numai o personalitate uluitoare care-și depășește epoca și o domină ca un pisc de înaltă zonă, ci și cel mai reprezentativ poet al neamului românesc, după Eminescu. Nimeni ca dânsul n-a frământat cu atâta măiestrie graiul românesc, n-a știut să dea cuvântului tocit o vigoare nouă [...]. Un creator, un geniu verbal de o inventivitate formidabilă, care îmbogățește limba în secolul nostru de corupție și dezagregare a limbii naționale este Tudor Arghezi” (1929). E de reținut
CIOCULESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
națională” (Craiova). Publică, între 1925 și 1933, numeroase broșuri cuprinzând culegeri de folclor bănățean, dintre care majoritatea în colecția „Biblioteca folcloristică a Banatului”, al cărei director era. În zona acelorași preocupări se situează și două studii de dimensiuni mai mari, Graiul bănățean (I-II, 1926-1934) și Studii asupra folclorului bănățean (I, 1930). Prima lucrare se ocupă de „dialectul bănățean” și conține și un glosar cuprinzând explicarea unui mare număr de termeni regionali. Cea de a doua intenționează o abordare a morfologiei
COSTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286443_a_287772]
-
Muguri (1935), Peisagii și simfonii (1936), De prin secoli... (1936). Convingerea lui C., mărturisită în paginile intitulate Din viața scriitorilor, este că poezia sa oferă literaturii române replica lirică a prozei sadoveniene, motiv pentru care se consideră „unic” în ceea ce privește „savoarea graiului vechi” folosit în poeme. Sunt însă exerciții poetice modeste, elanului cu care se apropie de tematica istorică, religioasă, filosofică sau socială corespunzându-i doar în neînsemnată măsură performanța artistică. C. cultivă o poezie închinată pământului și permanențelor istoriei noastre (Priveliști
COSTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286443_a_287772]
-
traduceri: comedia într-un act Trei pălării de damă de Paul Siraudin și A. Brentano (1926) și Tălmăciri din liricii germani contimporani (1926), o antologie mediocră din versurile a 63 de poeți germani. SCRIERI: Cântecele mele, I-II, București, 1922-1924; Graiul bănățean, I-II, Timișoara, 1926-1934; Priveliști și reverii, Timișoara, 1929; Studii asupra folclorului bănățean, I, Timișoara, 1930; Câteva note despre inducția poetică, Timișoara, 1930; Scriitorul bănățean Mihail Gaspar, Craiova, 1930; Astrale, Craiova, 1931; Muguri, Craiova, 1935; De prin secoli..., Craiova
COSTIN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286443_a_287772]
-
Limba română în jurnalele din Austria (1868) și În contra neologismelor (1881), după cum tot el are mari merite în stabilirea premiselor stilului beletristic românesc modern, prin articolele Beția de cuvinte la „Revista contimporană” (1873) și Oratori, retori și limbuți (1902). Despre graiurile populare s-au publicat studii speciale, semnate de A. Lambrior, T. Maiorescu, Miron Pompiliu. O importanță aparte a acordat revista Junimii chestiunilor de ortografie, reușind să oprească tendințele latiniste și să impună un fonetism temperat, adoptat ulterior pe întreg teritoriul
CONVORBIRI LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
occasus Transsylvanorum a lui Laurentiu Toppeltin de Mediaș, apărută la Lyon, în 1667. C. voia să facă astfel cunoscută istoria căderii sub turci a acestei regiuni locuite prioritar de români. Prefața este interesantă pentru ideea umanistă a necesității cunoașterii istoriei. Graiul solului tătărăsc cătră Alexandru Machidon este traducerea unui fragment din cartea lui Quintus Curtius, De rebus Alexandri regis Macedonum. Noima fragmentului, care motivează traducerea, e confruntarea între cucerit (un înțelept) și cuceritor (forța). Îi mai sunt atribuite lui C. trei
COSTIN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286444_a_287773]
-
desprinsă din ea și întrebuințând fără nici un rost sonoritatea împerecherii literelor și culoarea imaginilor. Venit în literatură după Ion Theo, azi Tudor Arghezi, cel care a îndrăznit pe această cale mult, pentru că înseamnă mult, și după Alexandru Petroff al cărui grai e desprins din al poeților latini ori descendenții ciclului alexandrin, Bacovia se înfățișează cu toate acestea ca un strălucit poet de excepție în literatura română. În Franța, principii poeților sunt proclamați de confrații lor. La noi e mai bine. Îi
BACOVIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285530_a_286859]
-
Maramureș. Descântece, vrăji, farmece și desfaceri, București, 1924; Literatură populară din Maramureș, I-II, îngr. și introd. Iordan Datcu, pref. Mihai Pop, București, 1968. Repere bibliografice: O. Densusianu, I. Bârlea, „Balade, colinde și bocete din Maramureș”; „Cântece poporane din Maramureș”, „Grai și suflet”, II, 1925, fasc. 1; N. I. [N. Iorga], O culegere de cântece din Maramureș, R, 1925, 2; V. Bogrea, Păr.[intele] I. Bârlea, „Cântece poporane din Maramureș”, DR, 1924-1926, 1927; A. G. [Artur Gorovei], Cronica, „Șezătoarea”, 1925, 3-4; Ovidiu Papadima
BARLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285648_a_286977]
-
e teroarea lăuntrică a golului în care se pulverizează implacabil tot ce trăiește (Duhovnicească). Copleșitoare sunt la A. viziunile destrămării: o moarte grea macină lucruri, ființe. Vidul ascuns, lăuntric, duce la metamorfoze de coșmar ale degradării: „Urechea lui, închisă pentru graiuri,/ Cu scamă s-a umplut, de mucigaiuri./ Gingia moale, înțărcată, suge,/ Ochiul pornește blând să se usuce.”; „De țâțele femeii, rămase fără lapte,/ Prunci orbi și muți, schelete și sluți ai spânzurat.” Condiția umană e pusă sub semnul apăsător al
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
tipărite la Cernăuți, în care deplânge tare sociale din lumea satelor, aducând exemple pentru îndreptarea unor vicii: Terminul Sfântului Nicolai (1886), Norocul unui satulmărean (1888) și Din cătănia mea (1892). Fără vreun merit literar deosebit, lucrările sale păstrează tonul și graiul popular bucovinean. SCRIERI: Recugetările politice ale unui muntean, Pesta, 1870; Terminul Sfântului Nicolai, Cernăuți, 1886; Norocul unui satulmărean, Cernăuți, 1888; Din cătănia mea, Cernăuți, 1892. Repere bibliografice: Loghin, Ist. lit. Bucov., 140-142; Predescu, Encicl., 96; Dicț. lit. 1900, 99. A
BERARIU-IEREMIEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285701_a_287030]
-
Filosofie din București, unde i-a avut profesori pe Titu Maiorescu și Nicolae Iorga, care i-au apreciat activitatea de eseist și publicist. Primul volum, De la noi (proză în dialect aromân), i-a apărut în anul 1903. A redactat revista „Grai bun” (1906-1907, 1909). Din 1909 a fost interpret la Legația Română din Londra; până în 1914, a studiat în paralel literele la Londra și Oxford. În 1916, la intrarea României în război, se întoarce în țară și pleacă pe front. A
BEZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]
-
Din acest unghi, mai cu seamă povestirile sale par a fi niște mici romane condensate, ca de pildă Gardana, remarcată de E. Lovinescu, tradusă și în limba engleză. Autorul se dovedește un povestitor plin de farmec, în nota arhaică a graiului din Pind, cu sonorități de veche cronică. Atât în poezie, cât și în proză, sunt înfățișate, ca în niște stampe, imagini arhetipale din viața cărăvănarilor și a păstorilor aromâni din vechime, a haiducilor, a luptătorilor aromâni pentru libertate. E o
BEZA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285714_a_287043]