KorAP: Find »[drukola/base=halucinație & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...92 >

2,298 matches

Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593

anxietate. Halucinoza apare în psihoza alcoolică, în „tipul exogen de reacție” (K. Bonhoeffer), în intoxicații sau infecții. 2) Sindromul paranoic este reprezentat printr-un delir interpretativ bine sistematizat din punct de vedere tematic (gelozie, invenție, persecuție etc.) din care lipsesc halucinațiile, pseudohalucinațiile și automatismul mintal. Conștiința rămâne clară, gândirea și comportamentul sunt coerente și ordonate. Acest sindrom este caracteristic pentru paranoia. 3) Sindromul paranoia constă într-un delir sistematizat de interpretare (de obicei de persecuție) însoțit de halucinații adevărate, de pseudohalucinații

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
din care lipsesc halucinațiile, pseudohalucinațiile și automatismul mintal. Conștiința rămâne clară, gândirea și comportamentul sunt coerente și ordonate. Acest sindrom este caracteristic pentru paranoia. 3) Sindromul paranoia constă într-un delir sistematizat de interpretare (de obicei de persecuție) însoțit de halucinații adevărate, de pseudohalucinații și de automatism mintal. 4) Paranoidia acută este un sindrom paranoid tranzitor, manifestat sub forma unui delir de persecuție cu conținut concret și apropiat de realitate, cu halucinații verbale izolate, stare de anxietate și ușoară confuzie. 5

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sistematizat de interpretare (de obicei de persecuție) însoțit de halucinații adevărate, de pseudohalucinații și de automatism mintal. 4) Paranoidia acută este un sindrom paranoid tranzitor, manifestat sub forma unui delir de persecuție cu conținut concret și apropiat de realitate, cu halucinații verbale izolate, stare de anxietate și ușoară confuzie. 5) Sindromul Kandinski-Clérambault, sau sindromul de automatism mintal, constă din asocierea pseudohalucinațiilor cu delirul de persecuție sau de influență. A. Porot, notează faptul că „prin automatism mintal se înțelege funcționarea independentă și

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
care întâlnim un delir de urmărire grandios și extravagant; - parafrenia fantastică, cu un delir de tip fantastic constând din povestirea de către bolnav a unor întâmplări aventuroase și inconsecvente; - parafrenia confabulatorie, în cursul căreia delirul are ca sursă automatismul mintal și halucinațiile adevărate, iar alteori confabulații paramnezice. Sindroamele delirante Acest grup cuprinde toate cazurile de „alienație ale persoanei” caracterizate printr-o tulburare permanentă a raporturilor intelectuale, afective și sociale ale Eului cu celelalte persoane și realitatea. Acest grup de tulburări psihotice cronice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
toți bolnavii din această categorie sunt mai mult sau mai puțin deliranți, fapt care alterează profund raporturile lor intelectuale și afective cu realitatea; b) Speciile, care în cadrul genului delirant se pot distinge sub o mare varietate de criterii: idei mistice, halucinații, teme de influență, sindromul de automatism mintal. Analiza istorică a clasificării delirurilor exprimă evoluția gândirii psihopatologice referitoare la acestea. Fig. pg. ms. 198 ZONA DE CONSERVARE A PERSONALITĂȚII ZONA DE ALTERARE A PERSONALITĂȚII PARANOIA SCHIZOFRENIA DELIRUL DE INTERPRETARE PARANOIA MONOMANII

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
sintetic în schema din pagina 198 ???. Sindromul autist Autismul este o formă de gândire interiorizată cu aspect subiectiv. Autismul implică în general faptul că materialul, sau conținutul gândirii derivă de la subiectul însuși având aspectul unor idei onirice, fantezii, frânturi delirante, halucinații etc. Conținutul gândirii autiste este de natură endogenă. Autismul este o formă a narcisismului, în sensul de o „întoarcere a gândirii către sine însuși”. În acest caz conștiința bolnavului interpretează propriul său material în termenii săi proprii, desprins de orice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ruminații morbide, în sensul acesta, din punct de vedere psihopatologic se notează următoarele tipuri clinice: anxioși ipohondriaci, fobici ipohondriaci (nosofobici) și isterici ipohondriaci. b) Ipohondria psihotică sau ipohondria delirantă este un delir de interpretare la care se pot asocia uneori halucinații. Bolnavul acuză si descrie, cu o certitudine ireductibilă, afecțiuni imaginare, inexistente în realitate (tumori, infecții, prezența unor corpi străini în organism etc.). Uneori tulburarea poate lua aspectul sindromului Cottard (delir sistematizat de negație, enormitate, imortalitate, transformare corporală). Sindromul ipohondriac este

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
și spațiu, indiferența emoțională, bradipsihie cu lentoare în răspunsuri, aerul absent al bolnavului, o stare de inerție generală, putând merge până la stupoare. La aceste elemente, cu caracter negativ al confuziei mintale, se adaugă și elemente cu caracter pozitiv de tipul halucinațiilor polisenzoriale, în special vizuale, delir oniric și o stare de agitație anxioasă. Tulburările psihopatologice întâlnite în sindromul confuzional, au fost grupate de K. Jaspers, în următoarele tablouri clinice; 1) Îndepărtarea de lumea reală caracterizată prin perceperea imprecisă a mediului înconjurător

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
vorbire și de evocare mnezică, de înțelegere, somnolență cu tendință la comă sau „apsihismul” descris de P. Guiraud. 2) Delirul este o tulburare de conștiință caracterizat prin următoarele aspecte psihopatologice: - dezorientare temporo-spațială cu conservarea conștiinței de sine; - tulburări de percepție (halucinații vizuale și auditive, iluzii și pareidolii), idei delirante incoerente, tulburări de afectivitate (crize de mânie, angoasă sau extaz și euforie), agitație psihomotorie. 3) Delirul musitant este o formă gravă de delir, cu agitație limitată, mișcări carfologice, voce șoptită ca o

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
în unele cazuri de „oneirofrenie” și de „catatonia oneiroidă”. 5) Amenția constă în incoerența gândirii, stare de confuzie mintală, agitație dezordonată, amnezie posteritică (Meynert, Chaslin, Mayer-Gross, Jaspers). Este o stare clinică de perplexitate la care se notează prezența iluziilor, a halucinațiilor și ideilor delirante cu caracter fragmentar. 6) Delirul acut este o confuzie mintală gravă sau malignă, specifică pentru „encefalita psihotică acută azotemică”. Clinic se manifestă printr-o confuzie profundă cu halucinații și agitație psihomotorie dezordonată. 7) Starea crepusculară are caracter

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de perplexitate la care se notează prezența iluziilor, a halucinațiilor și ideilor delirante cu caracter fragmentar. 6) Delirul acut este o confuzie mintală gravă sau malignă, specifică pentru „encefalita psihotică acută azotemică”. Clinic se manifestă printr-o confuzie profundă cu halucinații și agitație psihomotorie dezordonată. 7) Starea crepusculară are caracter episodic, tranzitoriu, fiind o stare de confuzie cu păstrarea coordonării mișcărilor, stări afective intense (anxietate, disforie, mânie), halucinații și idei delirante. Sindromul oniric Onirismul este un mod de activitate mintală automatică

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
pentru „encefalita psihotică acută azotemică”. Clinic se manifestă printr-o confuzie profundă cu halucinații și agitație psihomotorie dezordonată. 7) Starea crepusculară are caracter episodic, tranzitoriu, fiind o stare de confuzie cu păstrarea coordonării mișcărilor, stări afective intense (anxietate, disforie, mânie), halucinații și idei delirante. Sindromul oniric Onirismul este un mod de activitate mintală automatică, construit din viziuni și scene animate, așa cum se realizează în cursul viselor (A. Porot). Alături de producția onirică a omului care doarme și visează, există o gamă întreagă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
a se achiziționa date noi, recente. Se notează o stare de euforie și jovialitate la acești bolnavi. Fenomenele de ecmnezie și falsele recunoașteri realizează adesea un veritabil tablou de „delir de memorie”. Se mai pot semnala stări de onirism cu halucinații și obtuzie confuzională, în special în fazele de debut. Sindromul demențial Termenul de demență este sinonim, în limbajul curent, celui de alienație mintală, pentru a desemna, în sens general, prezența unei tulburări psihice care afectează intelectul, facultatea discernământului și conduita

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
epocii. Boissier de Sauvages, în lucrarea sa Nosologie méthodique (1763) utilizează în locul termenului de nebunie pe cel de vesanie, considerată ca o „tulburare a rațiunii”. Acesta distinge patru ordine ale vesaniilor, așa cum se poate vedea mai jos: Ordinul I, cuprinde halucinațiile, considerate ca afecțiuni care tulbură imaginația, reprezentate prin următoarele specii morbide: vertijul, ipohondria, somnambulismul etc. Ordinul II, cuprinde bizareriile, considerate ca tulburări ale apetitului și în care sunt reunite următoarele specii morbide: apetitul depravat, antipatia, setea excesivă, teroarea, panica, satiriasisul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
atât medicale, cât și morale. Pe aceste considerente cunoașterea bolilor psihice se impune atât pentru medici, cât și pentru filozofi și moraliști. Pasiunile care stau la baza „nebuniei” sunt, în primul rând, orgoliul și cupiditatea. Ele pot da naștere la halucinații, divagații sau delir. I. Kant, clasifica „bolile capului” sau „nebunia” în două categorii: a) debilitatea sau idioția, b) inversiunea sau grupa tulburărilor mintale în care intră: - halucinațiile, - dereglările facultății de a judeca sau delirul, - inversiunea rațiunii sau mania (delirul, mania

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
nebuniei” sunt, în primul rând, orgoliul și cupiditatea. Ele pot da naștere la halucinații, divagații sau delir. I. Kant, clasifica „bolile capului” sau „nebunia” în două categorii: a) debilitatea sau idioția, b) inversiunea sau grupa tulburărilor mintale în care intră: - halucinațiile, - dereglările facultății de a judeca sau delirul, - inversiunea rațiunii sau mania (delirul, mania și demența). Ultimul în această serie este Ph. Pinel, „medicul-filosof” care, medicalizând pasiunile și incluzând definitiv „nebunia” în sfera medicinei ca „boală psihică”, recunoaște următoarele forme de

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
mai de mai sus, E. Régis adaugă tulburările de conștiință de tipul „stărilor crepusculare” descrise și de autorii germani (Ziehn, Kraepelin, Ganser). Stările crepusculare isterice (Dämerzustände) constau în obnubilarea bruscă, de scurtă durată, a conștiinței însoțită frecvent de iluzii și halucinații, sfârșind la fel de brusc și urmată de amnezie postaccesuală. Mai este descris și sindromul Ganser (tulburări ale conștiinței de diferite grade până la stupoarea completă, dismnezii sau amnezie, răspunsuri absurde, diferite manifestări isterice). Făcând o sinteză a tulburărilor psihice întâlnite în cursul

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
slăbirea voinței de tipul abuliei. b) Tulburările mintale episodice sau paroxistice fie că însoțesc atacurile isterice, fie că apar în mod independent de acestea și ele constau din următoarele: - tulburările mintale asociate atacurilor de tipul următor: accentuarea tulburărilor de caracter, halucinații, idei fixe, fenomene delirante, agitație motorie, atitudini pasionale; - tulburările mintale independente de atacurile clinice, sub formă de somnambulism ca o formă de manifestare a automatismului psihologic. În plus se notează stări crepusculare variate (stupoare, agitație, fugă, sindrom Ganser). 4) Nevroza

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
de tip obsesiv-compulsiv caracterizată prin îndoială, reținere emoțională, perfecționism, reificări repetate, - personalitatea de tip anal caracterizată prin ordine, parcimonie, încăpățânare. 6) Nevroza ipohondriacă Termenul a fost creat de Hipocrate. Boissier de Sauvage (1770) a denumit această afecțiune ca pe o „halucinație a omului privind propria sa sănătate”. J.P. Falret insistă asupra diferenței dintre ipohondria delirantă și ipohondria simplă. S. Freud o include în grupa „nevrozelor actuale”, considerând-o ca pe un exemplu de investire obiectuală și de regresiune narcisică. Ipohondria reprezintă

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
cognitive, în special legat de reducerea stării de vigilență a bolnavului. 4) Delirul se referă la diferitele grade de tulburare incluzând răspunsuri verbale, creșterea activității psihomotorii care capătă un caracter agitat, dezorganizat, haotic, tulburările de afect, apariția iluziilor și a halucinațiilor. Exemplul tipic este oferit de starea de delirium tremens din cursul alcoolismului. Spre deosebire de confuzia simplă în care sunt tulburate procesele cognitive, în cursul delirului, apar tulburările mai sus menționate tot pe fondul tulburări stării de conștiință. 5) Stările crepusculare sunt

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
din cursul alcoolismului. Spre deosebire de confuzia simplă în care sunt tulburate procesele cognitive, în cursul delirului, apar tulburările mai sus menționate tot pe fondul tulburări stării de conștiință. 5) Stările crepusculare sunt caracterizate de K. Bonhoeffer prin următoarele aspecte psihopatologice principale: halucinații, manifestări epileptiforme, amenție. La acestea, care pot dura de la câteva ore la câteva săptămâni, se mai pot adăuga, tulburări de comportament de tipul actelor violente, crize de mânie sau de angoasă. 6) Coma reprezintă gradul cel mai sever de tulburare

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
declanșarea accesului convulsiv și ele constau în neliniște, iritabilitate, tulburări de concentrare a atenției etc. b) Aura epileptică reunește tulburările care preced imediat, cu câteva minute sau secunde, declanșarea atacului convulsiv. Ea se manifestă prin dureri acute de mare intensitate, halucinații vizuale sau auditive, dar și olfactive sau impresii de straneitate, derealizare, stări de angoasă sau de extaz etc. c) Atacul convulsiv propriu-zis, este aspectul vizibil cel mai dramatic al crizei epileptice și care produce o puternică impresie emoțională la persoanele

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
ulterior apare o cefalee constantă, cenestopatii difuze cu caracter penibil, tulburări gastro-intestinale și tremurături generalizate; c) se instalează o stare de neliniște agitată, angoasă, transpirații, tahicardie, tulburări neurovegetative, evoluând către o puternică stare de agitație; d) bolnavul prezintă iluzii și halucinații vizuale terifiante, de regulă zoopsice, care-l amenință și-l atacă; e) apare o stare confuzională cu dezorientare autoși allo-psihică, stare de anxietate terifiantă, activitate onirică, agitație motorie extremă, crize convulsive și febră. Evoluția clinică netratată este gravă și ea

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
individului respectiv. În ceea ce privește caracteristicile și natura drogurilor utilizate de toxicomani, J. de Ajuriaguerra propune următoarea clasificare: a) Droguri magice, capabile de a induce forme particulare de beție, stări onirice și de extaz, veritabile noi experiențe sufletești și somatice, iluzii sau halucinații, stări de derealizare și depersonalizare, călătorii imaginare în timp și spațiu etc. b) Droguri psihostimulante, care antrenează o diminuare a stării de oboseală, o senzație de creștere a energiei personale și a activității, o stare de excitație euforică. c) Droguri

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
bolnavi a ideilor delirante, multiple, fragmentare, de regulă nesistematizate, cu tematică de urmărire, influență etc. Un loc aparte în această categorie de tulburări o reprezintă fenomenele de automatism mintal sau „sindromul Kandinski-Clérambault” reunind tulburări de gândire și de limbaj interior, halucinații auditive și automatisme motorii și senzitive. La acestea se mai adaugă tulburările de limbaj (schizofazia și glosolalia), precum și alte tulburări de expresie (scris, desen, mimică etc.). 2) Tulburările de percepție sunt constante și ele constau în halucinații auditive sau cenestezice

[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]