19,061 matches
-
bați cîmpii cu rațiunea? Ce urît îți este? Ești, dar îți este urît". A urmat împăcarea. Și iarăși trăiam la tensiunea partiturii impuse de Iordan. Și iarăși cînta liliacul și înflorea privighetoarea. Și iarăși mă rostogoleam, ca Tano, pe mantia ierbii de munte. Și iarăși mă hrăneam cu umbre de păsări. Și iarăși mă arcuiam-pod-între extaz și disperare. "Te-ai iubit cu cineva între timp?" a ținut să știe preaașteptatul Iordan. Cum? Eu nu puteam folosi cuvîntul ca armă? Scrie Hemingway
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
iazului, cu sprîncenele de stuf netăiate. Totul părea imitare proastă, de teatru de provincie. Decor ieftin, jerpelit. Cerul cel adevărat, soarele cel adevărat, apa cea adevărată fuseseră luate de-acolo de Rusalin Pop și fixate în tablouri. Nici șarpele (dezmierdînd iarba căzută în patimă după el) nu s-a arătat. Iarba era țepoasă și uscată, ca din plastic. Și ce goală era coama dealului. Să scot la iveală și asta? Nu-mi găseam locul. Iordan m-a ghicit atinsă de-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
de teatru de provincie. Decor ieftin, jerpelit. Cerul cel adevărat, soarele cel adevărat, apa cea adevărată fuseseră luate de-acolo de Rusalin Pop și fixate în tablouri. Nici șarpele (dezmierdînd iarba căzută în patimă după el) nu s-a arătat. Iarba era țepoasă și uscată, ca din plastic. Și ce goală era coama dealului. Să scot la iveală și asta? Nu-mi găseam locul. Iordan m-a ghicit atinsă de-un jind. Jinduind... ce? Să aflu pe cine picta Rusalin? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
sub semnul trîntei cu conceptele, redefinind esența universului". Ce să mă mai mir? Avem un patakierkegaard, ba și un heidegerghel, un havelică, un kunderescu, un Sami Malraux. Ar fi un Márquez la Coarnele Caprei. Și tartufi memorialiști, cîtă frunză, cîtă iarbă! La rîndul lui, poetul lăudat își țucălește criticul: "N-am nici un dubiu, nu există nici un dubiu. Privitor la vocația lui nu încape nici o aporie". Cognitifff, ce mai! Cine-ar găsi cuvinte mai potrivite decît Arghezi? Noi suflăm pe-același flaut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fi dat la ferestrău. Aș fi vrut s-o liniștesc cumva. Se rujase prea apăsat: fructă vopsită de vitrină, nedorită de cel pentru care se copsese, se înroșise. Nu s-a îndurat să urce la volan. S-a aplecat spre iarba uscată de lîngă gardul înalt și a încercat să strîngă în buchețel cîțiva năsturei prea scurți. Stuchitul mîței, așa-i zicea floricelei ăleia, incredibil de rezistentă la ger, bunica Leonora. Șichy te iubește, Russ. Să nu-mi spurci sufletul, Ana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
nimic și gata, colivia nu mai are gratii. Ce spuneam? Da, că-n casa lui Rusalin timpul pare a se roti invers decît acele de ceasornic. M-am obișnuit cu focul cordial, din lemne de măr, cu salteaua umplută cu iarbă, cu sunetul potcoavelor lui Franz Marc. A început să-mi placă mersul cu șareta, în loc de automobil. La urma urmei, prima mașină adusă în București de industriașul Jean Arsan înainta cu 7 kilometri pe oră. M-am învățat cu laptele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
cum să ne găsească prea repede. Or să aștepte dimineața împreună. Aha, ocazia să înceapă ceva între ei, pricepe Tano. Construiesc o imagine roz a lor. Proteguiți de membrana livingului, înconjurați de picturi, stînd de vorbă. Conversația se întinde ca ierburile crescute în iazul Dorobanț. Chipul lui Șichy, îmbujorat de sfială și de foc, pîinea prăjită, un tacîm scăpat, butucul prăbușit în jar, respirația gură la gură, dinții mici. Rusalin căutîndu-i cu limba gropițele din obraji. Șarpele casei ticăie ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
într-un spațiu analog oarecum "țării minunilor" descoperită de Alice. Povestitorul găsește acolo întreaga faună a poveștilor care îl încântau în copilărie. Singur sau însoțit de amică, el trece pe lângă casa Zmeului, care joacă șah cu Priculiciul, contemplă dansul în iarbă al Ielelor, află lucruri noi despre Hinchipun, spiridușul șchiop, despre Vampir, Strigoi, despre Zâna Zorilor. Îi sunt prezentați Gnomul, Trolul cel Uriaș și urât, Scorpia, Vasiliscul verde, cele mai hidoase și mai rele dintre babe: Dochia, Pâca, cea mereu cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cutremure tot mai slabe pe scara Richter când Zmeul calcă prin rezervație în drumul lui spre casă. Trec mereu ielele. Se întorc înaintând în cercuri, în pas de dans. Nu mă satur să le privesc picioarele ce abia ating firul ierbii. Îmi amintesc de picioarele ei, pe aceeași alee ce duce la casa preferatului ei Licorn. Numai că ea a încetat să mai vină. Și Licornul își odihnește acum capul august în poala tuturor mironosițelor din comitetul de conducere al fundației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de vacă. Oare de ce ești atât de cinic, dacă nu te-aș fi adus eu aici, nici n-ai fi știut că ei mai există. Încearcă să iei partea bună a lucrurilor; ia aminte la picioarele desculțe ale Ielelor bătătorind iarba, la ținuta maiestuoasă a Licornului, la mersul agil al Centaurului sau la aripile măiestre ale Hipogrifului. În fond și tu te afli aici din aceleași motive ca și mine. Dacă ai fi complet în timpul tău, în familia ta, în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
groase, la aripile lui prăfuite. Apoi mi-a venit imediat în minte calul lui Harap-Alb. Nu știu cum ai să poți să zbori... Eu nu am jăratic să-ți dau! am râs către Hipogriful ce a început să necheze, răzuind cu gheara iarba de sub el, ca un cocoș ce se pregătește să-și ia avânt. Nările îi fremătau la auzul gândului meu năstrușnic, vizibil flatat de comparație. Câteva secunde mai târziu, survolam pe deasupra rezervației, lăsând în urmă, pe rând: casa cu patru coșuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
zâne. Hoinăream pe cărări de munte și, deodată, observ într-o văgăună un tânăr ce agoniza. Judecând după finețea trăsăturilor și suplețea oaselor, nu putea fi decât de os domnesc. Deasupra lui roia o zână ce-i aducea pe rând ierburi să-i vindece rănile. "Lovește aici cu cornul!" mi-a poruncit zâna. "De două zile zace aici, fără să bea un strop de apă." Recunoscându-l îndată pe Făt-Frumos, am făcut ce mi-a poruncit zâna și a țâșnit izvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
am părăsit Codrii Albaștri și am pornit ca un glonț spre lăcașul meu. Aceeași zi și probabil ultima din seria celor triste. Sfârșitul poveștii Licornului și al oricărei povești în general Licornul a tăcut brusc, și-a coborât privirea în iarbă și, din acel moment, nu a mai scos niciun cuvânt, nici privirea nu și-a mai ridicat-o asupra mea. Să înțeleg că ai putea să-mi sugerezi unde aș putea s-o întâlnesc sau cum aș putea s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
niciodată cât de maiestuos se așternea zarea între cele două lanțuri muntoase și cum se îngrămădeau norii în depresiunea dintre orizont și vale. Pentru prima oară mi-am coborât privirea în colbul roșu al drumului presărat cu mici smocuri de iarbă cu reflexe argintii; flori de câmp, de un galben sau albastru intens, se iveau din solul uscat, secătuit de clorofilă. Chiar pe margine, curgea șerpuit o caravană de frunze mici, ce fremătau ca niște vele prin aerul crispat al amiezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
niște vele prin aerul crispat al amiezii și oceanul de colb roșu. O flotă infinită de frunze mișcătoare purtau sub ele, abia perceptibil, complicate mecanisme nervoase și negre, ce-și croiau frenetic drum printre pietrele roșii și firele argintii de iarbă. Șirul nesfârșit de vele cobora neobosit cu drumul, într-un ritm infernal, ordonat, disciplinat, și-n paralel cu el, un alt șir de furnici luau drumul invers, către izvorul de hrană, pentru următorul transport. Mă uitam uimit la furnicăreala ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
bandă verde și fremătătoare pe sute de metri. Am mers vreme îndelungată în paralel cu caravana furnicească, până când, deodată, convoiul a părăsit brusc cărarea și s-a aventurat în sus, pe un povârniș arid, presărat pe alocuri cu smocuri de iarbă arsă. Prin urmare, m-am abătut și eu de la drum ca să urmez drumul caravanelor. Pe pieptul abrupt al povârnișului, din când în când, furnicile cădeau pe spate și se rostogoleau împovărate de frunzele ce erau de zece ori dimensiunea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
aer și se integra șirului șerpuitor. Povârnișul părea să nu se mai termine, până când, la un moment dat, se prelungi cu un perete aproape vertical de stâncă, cu găuri din loc în loc, bordate cu un strat străveziu de mușchi sau ierburi uscate. Baza era alcătuită din găuri mari și rotunde, ce descreșteau pe etajele superioare și se terminau cu niște ferestre mici și ovale ca niște hublouri. Acest perete vertical îmi amintea de locuințele troglodite din Hopi Land. Dacă frunzele-vele dispăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
orizontal în față, ca și cum m-aș pregăti pentru o mare săritură. Cu un ultim efort, mă trag în mâini. La capătul ultimului tunel mă întâmpină o lumină albă, orbitoare. Telefonul fără fir. Gulliver. Drumul furnicilor Extenuat, zac pe spate în iarbă cu ochii închiși, inundați de lumină. Stau așa o vreme, străduindu-mă să nu adorm, de teamă că nu am să mă mai pot trezi. Mă ridic și scot aproape mecanic telefonul să împlinesc singurul gând ce m-a posedat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mecanic telefonul să împlinesc singurul gând ce m-a posedat din momentul în care Împărătița Furnică mi-a prezentat darul. Nu răspunde nimeni... Mai stau ce mai stau și încerc din nou. Niciun răspuns... Mă întind iarăși pe spate în iarbă și aștept să curgă timpul. Timpul foarte gros ce pare că mi se prelinge lent din vene. Foarte aproape de umărul meu, convoiul de furnici înaintează febril și frunzele-vele freamătă ca niște bănuți de argint sub suflarea calmă a vântului. Urmăresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
văzut numărul pe ecran, nu am putut răspunde pentru că nu am crezut că era adevărat. Pentru că așa a hotărât o furnică! răspund. O furnică? O furnică Împărată!? mai spune ea. Închid și eu și ea. Și cum stăteam întins în iarbă cu ochii închiși, mă simțeam ca un Gulliver, repudiat și leneș, în țara binecuvântată a eternelor lucrătoare. Caravana de vele se scurgea lent și surd pe lângă umărul meu, iar eu îmi imaginam cum tocmai trecea Împărătița Furnică, cu coroana de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pâlpâiau slab și anemic la început, apoi tot mai tare, pe măsură ce soarele se strecura obosit sub vale. Și, la lumina nedefinită a lămpii, privea nostalgic la cumpăna fântânii de mult secată, ce în timpul zilei trecea neobservată, la curtea părăginită, cu iarbă sălbatică și nerânduită, ne mai călcată de găini. Dar dintre toți, numai străbunicul a pomenit de acea spărtură în cer, acea formidabilă fereastră de lumină, iscată, așa, dintr-odată, tot din lumină, din lumina caldă și visătoare a asfințitului. Probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
ai dat de multă vreme uitării. Da, poate că m-am mai gândit, spune ea. Cred că m-am gândit intens la tine când l-am întâlnit pe Tularecito din "Pășunile Raiului". Atunci te-am recunoscut în copilul culcat în iarbă, cu dinții ascuțiți ca fierăstraiele gata să apuce mâna ce a îndrăznit să-l ridice. Bravo, să știi că m-am bucurat că m-ai recunoscut! Puțină lume intuiește sau înțelege legăturile subtile dintre lucruri, sau ce devine țesătura lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
coada sa rigidă ca într-o baterie. Spune-mi numele! Spune-mi numele! Și animalul se învârtea ca o sfârlează, bătând cu coada pământul într-un ritm nebun și urla din răsputeri. Privea stupefiată la animalul ce se zbătea în iarbă și într-un efort sublim de concentrare o lumină albă se așeza încet pe fața ei, în timp ce gându-i zbura la Damiel, la datul în cărți, la visele ei. Și dacă am să-ți spun numele, ai să-mi restitui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
sau să pricep ceva din ea: "peșchir", "părădaisă", "crumpiri", "cindă", "șpohert", "firang, "chiscant" (pentru: ștergar, roșii, cartofi, sufragerie, mașină de gătit, perdea, găleată cu stropitoare). "Chiscant" m-a fascinat întotdeauna, multă vreme am crezut că e o insectă uriașă de iarbă. În vis, mă joc cu aceste cuvinte; ele zboară în jurul meu materializate în bule mici, colorate și transparente ca în "jocul cu mărgelele de sticlă". Întind mâna să le ating cu aceeași voluptate. Remarc prezența mamei în timpul acestor vizite. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
pentru supa rituală făcută la "Casa" ce încheie o zi de lucru. Oamenii stau disciplinați cu câte un bilet în mână: rândul pentru prima vez, secunda vez, pentru revizuirea operațiilor, rândul de "ora opt", unde se pun întrebări concrete entităților. Ierburile distribuite la farmacie sunt aceleași pentru toată lumea; o rețetă bizară conține într-un colț semnătura indescifrabilă a lui Joao, impregnată cu permisiunea entităților de-a lua ierburi. Cum se face legătura dintre pacient, bolile lui și cutia cu medicamente rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]