2,882 matches
-
și din Fasti -. " În timp ce alții [se referă mai mult ca sigur la însuși Augustus] lovesc în nenorociți, pentru că doresc să fie temuți, și poartă săgețile (spicula) înmuiate în fiere caustică, casa ta este obișnuită să vină în întâmpinarea celor care imploră ajutor, printre care te rog să mă incluzi și pe mine" (v. 105-108). În sfârșit în Epist. ex Ponto, III, VIII, Ovidiu ar vrea să-i trimită un dar lui Maximus, pentru a-l asigura de gândurile sale bune. Ar
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
nu știu cine" o jignise spunându-i soție de exilat (în timp ce ea era numai soția unui relegat), susținea sus și tare că este demn "ca versurile sale să-l cânte cu toate forțele pe Cezar. Este demn și corect ca eu să implor zeii pentru ca să-i închidă poarta cerurilor și să vrea să-i permită (lui Augustus) să fie zeu fără ei. Și același lucru îl dorea cu fervoare poporul", cu care poetul se unea, precum un râu cu marea întinsă. Rămânem oarecum
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
drame, precum aceea trăită de el odinioară. Scrisul falsifică, prin urmare, viața. Când spune: Sunt numai un călător ce-și scrie impresiile" (asemeni criticului cu doctorat la Paris, convins prematur de relativitatea tuturor lucrurilor), povestitorul așteaptă să fie contrazis și imploră colaborarea unui auditoriu receptiv, dispus să caute împreună cu el "drama" din text, printr-o lectură "complice", tendențioasă. În acest scop, naratorul selectează din bogata recoltă a notelor de călătorie numai fragmentele legate, într-un fel sau altul, de povestea sentimentală
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
Teroarea Comunei asupra tuturor locuitorilor Parisului. "Comunarzii" știu bine că puterea lor, din ce în ce mai greu suportată în multe arondismente, se oprește la zidurile fortificate ale Parisului; ei rămîn odioși pentru restul Franței. Marx, în Le 18 Brumaire de Louis Bonaparte, a implorat în zadar "Revoluția socială din secolul XIX" ca să "lichideze orice superstiție în privința trecutului", iar conducătorii poporului, oratorii de cartier cereau un "Nouăzeci și trei" (cf. G. de Molinari, Les clubs rouges pendant le siège de Paris, Paris, Garnier, 1871, ed.
Terorismul by Jean Servier [Corola-publishinghouse/Science/1077_a_2585]
-
ieri, dar nici foame nu ne era. Fârtații noștri stăteau cuminți cu mâinile la spate, și din când în când se întorceau de pe o parte pe alta, de frig. Cel cu gaura în fund mai gemea din când în când, implorând milă, dar eu mă făceam că nu-l văd. Am uitat să vă spun că rugasem pe mătușa aceea cu vinul să anunțe vreun milițian și să-l îndrepte cu o mașină spre noi. Pe la ora prânzului a sosit și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
semnătura de aprobare. Acuma lasămă, nu vezi că sunt cu tovarășul de la centru? - Văd eu cu cine sunteți, dar, vă rog, e urgent. Și imediat i-am plasat pixul meu inox în mâna lui dreaptă. - Durează două clipe, l-am implorat, zâmbindu-i strâmb, așa cum îi stă bine unui vulpoi bătrân ca mine.. - Of, of, la voi toate sunt urgente! se răsfăță el. - Sunt, sunt, toate sunt urgente, îmi luă apărarea ștabul de la București, dacă n-ar fi urgente, am sta
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
crescuse afară. Din casă se auzea văicăreală de femei. Papa lăsă argații în bătătură și intră grăbit în casă; femeile amuțiră dominate de glasul stăpânului, care ordonă scurt: — Zăvorâți obloanele la ferestre! Iute. Apăru tremurând Stanca, palidă, cu ochii negri implorând ajutor de la cel pe care părinții i-l aleseseră soț. Nu împlinise încă nouăsprezece ani și acum spaima o făcea să-și piardă prestanța dobândită în cei aproape cinci ani cât trecuseră de la nuntă și în care adusese pe lume
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
întrebarea. Reîncepu să cânte. Se opri deodată, strigând spre odaia unde dispăruse Stanca: — Cucoană, crezi că m-am răscumpărat? Rămâi cu Costandin, că eu o să plec... Am plătit și vreau să rup legământul... Ridică încă o dată privirea grea spre ușă, implorând un răspuns. — Dar legătura blestemată s-o fi rupt? mai întrebă ea în șoaptă. Și scrie cronicarul: „Au pierit atunci Gheorma vel banul, Drăghici fiul Papei vistierul de la Greci nepotul lui Mihai Vodă Viteazul, Gheorghe Carida, Papa Brâncoveanul, Cristea fiul
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
bunica și străbunica, priveau spre Lavinia. Tata comenta imperturbabil războiul cu Polonia. Mama răsuflă ușurată, doar Sofula începu să suspine ritmat. Lavinia o privea și simți din nou aceeași milă ca atunci. I se părea că o vede plângând și implorând-o: „Lavinia, de ce îmi strici casa, am trei copii, Lavinia... Mi-a spus că nu mai poate, că o să fugă în lume cu tine și lasă tot. Lavinia, n o să fie fericit cu tine, crede-mă, e bărbat bun, își
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Aș fi vrut ca una din cele cinci fecioare nebune să fie însemnată cu chipul meu, ca să-mi aducă aminte de păcatul meu și să mă pocăiesc. Spătarul Mihai, înfiorat, se lăsă în genunchi odată cu toți ceilalți și se trezi implorând și el: — Doamne, miluiește! Seară aproape că nu era; cum apunea soarele, întunericul venea grăbit. Îl deranja că i se răpește ceasul acela de răgaz pe care-l avea acasă când se bucura de pacea pe care i-o revărsa
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
aprinse, doar cinci capete de femei și cinci luminițe, trupurile contopindu-se în desen. Jos spre ușa foișorului, cinci trupuri de femei privite din spate erau surprinse în plină mișcare. Aveau gesturi grațioase, una bătea în ușă, una alerga, alta implora cu brațele în sus spre Iisus, dedesubt cinci trupuri în mișcare grăbite, sus cinci fețe contemplând fiecare în felul ei aceeași minune. Toate cele cinci fețe erau portretele unei Lavinii senine și detașate de lumesc, fiecare în felul lui. — Nu
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Doar pentru o clipă va întoarce capul. Din spate, zâmbind îngăduitor, îl priveau aceiași ochi ca ai celor doi, dar mult mai frumoși, frumusețea tinereții în toată plinătatea ei. Era nepotul Constantin Brâncoveanu. Mihai întoarse grăbit capul spre icoane și imploră dumnezeirea să-i dea putere ca să se roage. După liturghie, la Curte, femeile au prânzit cu doamna iar bărbații cu mitropolitul Theodosie și cu vodă. Sala în care mâncau era foarte frumoasă, cu zugrăveala iscusită imitând marmura albă cu vine
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
soartei altora, de zece ani cu taica zâmbind blajin încearcă, încearcă mereu să facă ceva ca domnii țării să nu mai tremure când aud că un oarecare bumbașir trece Dunărea la Giurgiu. I se pare că o aude pe Bălașa implorându-l: „Ștefane, rogu-mă domniei tale, lasă grijile politicii că au înflorit pomii la Târgoviște și prea stau mult singură”. — Bălașo, draga mea, las grijile politicii, plec mâine la Târgoviște, or fi înflorit în codru cornul și porumbrelul, se trezi
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
beizadea Ștefan, căci el era cel care curăța rănile de pe picioarele tatălui său, ridică ochii și exclamă fericit în românește: — Ieromonahul Gherasim, mare este Dumnezeu! Preotul puse jos vasul cu apă și duse degetul arătător al mâinii stângi spre buze, implorându-l din priviri pe prinț să tacă, salută șoptit plecându-se până în pământ: — Să trăiești, măria ta, apoi cercetând cu atenție rănile schingiuiților, propuse: Ar fi bun un doftor sau măcar un spițer. — Binecuvântează, cucernice părinte, ceru vodă recunoscându-l
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
subțiri o așchie mai mare pe care, când o trase, un șuvoi de sânge îl împroșcă pe frunte; apăsă cu putere și ridică privirea spre voievod. Acesta zâmbea cu gândurile aiurea. De pe spinare grecul îi jupuia bășicile infectate, și-l implora: — Țipă, măria ta, urlă, rogu-te urlă, că dacă n-o să înnebunească înălțimea ta, o să înnebunesc eu! — Eu mi-am terminat treaba, anunță Gherasim. Nu cred că trebuie arse locurile cu fierul, a rămas doar carne vie curată, în câteva
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Soțul lui B. citi groaznicul afiș întorcându-se acasă; într-o clipă îl smulse, fugi la soția sa, o copleși cu reproșuri năprasnice și lovituri. Ea se aruncă la picioarele soțului mâniat, își mărturisește greșeala, se supune la tot, îi imploră iertarea, dar cere răzbunare. Afacerea se răspândește și ajunge la urechile dnei C.; aceasta putuse lua afișul injurios înainte de sosirea soțului său. Aceste doamne se văzură, își spuseră totul și își plănuiră vendetta. Din prudență, lăsară să se scurgă ceva
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
un detașament de voluntari polonezi, comandat de colonelul Milcowski, plecat de la Tulcea (Turcia) pe o navă purtând pavilionul englez, debarcă pe malul stâng al Dunării, între Reni și Ismail. Colonelul trimisese înainte o proclamație în egală măsură demnă și mișcătoare, implorându-i pe români să le lase cale liberă unor fii ce mergeau împotriva călăilor mamei lor. Se dă ordin prin telegraful de la București ca soldații să se arunce asupra polonezilor; garnizoanele de la Ismail, Reni și Galați oferă o coloană de
Moldo-Valahia. Ce a fost, ce este, ce-ar putea fi by G. LE CLER [Corola-publishinghouse/Science/1011_a_2519]
-
năpăstui asupra ei și, în mai puțin de zece minute, luă de la viitoarea regină a tribului Shavi ceea ce întreaga comunitate venera. Pentru el, oamenii din Shavi erau sălbatici, iar Ayoko reprezenta doar o fată-în-casă. Deși ea opuse rezistență, plînse și imploră, rugămințile ei nu însemnară decît vorbe nedeslușite pentru el, împotrivirea ei nu făcu decît să sporească înverșunarea cu care se răzbuna pe Shon. Albii abuzează de spațiul locuit de populația Shavi, împrejmuit de pădurea care îl protejează de lumea exterioară
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
nesuspecte și le studiază obiceiurile, apoi le omoară și le iau locurile. ― Cam câți șefi importanți sunt? Vreți să ne spuneți, domnule? Vreau să spun, importanți. Cercul inițiaților. ― În jur de trei mii. ― Trebuie să aibă un cartier general, îl imploră Marin. Un centru de transmisii și legături. Vreți să ne spuneți, Excelență? ― Nu știu unde se află. Dezamăgit, nu mai insistă. După câteva clipe însă, se gândi că trei mii nu erau atât de mulți. Un grup atât de mic ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
tremurîndu-și nervos genunchii, în vreme ce Apostol porni de colo până colo, ca un lup în cușcă, respirând greu, cu tâmplele dogorâte. Peste două minute apoi, cu o hotărâre nouă, locotenentul se opri iarăși în fața lui Klapka: ― Domnule căpitan, te rog... te implor... Scapă-mă!... D-ta mă poți scăpa!... Nu vreau să mă duc pe frontul... Klapka ridică ochii la el, neînțelegînd ce vrea. Bologa însă urmă tot mai înfrigurat: ― Trebuie să se găsească un mijloc de salvare!... Mutați-mă la un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
hohot și mormăind înfricoșat, iarăși cu însuflețire: ― Adio, dragă prietene... Adio... Și îl îmbrățișă până ce, mulcomindu-și puțin emoția, izbuti să-i spună rugător: ― Poate că te mai răzgândești... Făgăduiește-mi cel puțin că ai să mai chibzuiești, te rog... te implor!... Ar fi îngrozitor să cazi în mâinile lor... să... să... Spăimîntător!... ― Adio, răspunse Bologa, parcă nici nu l-ar mai fi auzit, ieșind repede. Afară amurgea. În apus urmele soarelui scăpătat mai înseninau cerul spălăcit... Bologa pășea grăbit spre bateria
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cumplit, că nici o ființă simțitoare nu ar mai putea trăi!... Ar fi într-adevăr sfârșitul lumii... Gross îl privi cu dispreț, zâmbitor mai întîi, apoi cu mirare și în sfârșit izbucni adânc indignat: ― De mii de ani se zbuciumă omul implorând binefacerile Dumnezeului iubirii, și din an în an mai rău! Fiindcă iubirea e zestrea fricoșilor și a neputincioșilor... Martirii întru Hristos primeau moartea preaslăvind pe Dumnezeul iubirii, și totuși Dumnezeu... Victoria creștinismului a fost dobândită prin umilință și lașitate, de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nădejde și îmbărbătare. Bologa, ca și cum într-adevăr glasul i-ar fi picurat în suflet un balsam minunat, urmă mai liniștit, privind mereu în fața preotului: ― Vreau să cred... și uneori îmi simt ființa curată și primitoare ca un potir! Dar zadarnic implor și zadarnic bat la toate porțile, nimeni nu-mi răspunde!... Cred, cred, părinte! Toate fibrele inimii mele numai credință râvnesc, chiar când mă sfâșie îndoielile și întrebările!... M-am războit cu ispitirile urii și le-am izgonit din sufletul meu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
voinței tale și sunt sigur că mai târziu o să-mi mulțumești!... Pentru tine am trecut peste suspiciunile care mă înconjoară... Nu-mi pasă!... Numai să nu-mi pui bețe-n roate! Atâta te rog... Va veni pretorul... ajută-mă! Te implor!... Rămâi cu bine și Dumnezeu să-ți lumineze gîndurile!... Îi strânse amândouă mâinile, privindu-l lung în ochi, cu îndemn și căldură, ca un părinte pe un copil nesocotit. De la ușă îi mai șopti: ― Voință, Bologa! Plutonierul salută și, îndată ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
plimba un singur gând, stăpânitor și tulburător: " Acuma plutesc între viață și moarte, între cer și pământ, ca omul care și-a tăiat craca de sub picioare și așteaptă să cadă fără să știe barem unde va cădea..." 6 ― Bologa, te implor, ajută-mă! șopti Klapka, în cancelaria pretorului, transformată în sala de ședințe, înainte de-a începe dezbaterile. Apostol avea ochii mai adânciți în cap și roșii, încercuiți cu dungi vinete, și obrajii de o paloare străvezie, în care se desenau
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]