2,153 matches
-
Înseamnă, pur și simplu, „Stăpân”, Într-o formă care atestă influența zeului babilonian Bel-Mardukxe "Marduk". Cu toate acestea, probabil nu este vorba despre un simplu import din Mesopotamia, ci mai degrabă de o dezvoltare istorică locală a unei vechi zeități indigene pe nume Bolxe "Bol", care, la rândul său, sugerează zeitățile poliade semite Baalxe "Baal". De fapt, urme ale lui Bol se găsesc În numele teofore, cel puțin până Într-o anumită perioadă, când antroponimia atestă mutația lui Bol În Bel. Identificat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religiozității etrusce. Cu toate acestea, datele expuse până acum și altele, derivate dintr-o analiză făcută numai din manifestările religioase, dovedesc că, adesea, ca să nu spunem că Întotdeauna, stratul grecesc (de cele mai multe ori de natură iconografică) s-a suprapus divinităților indigene, lăsând, În esență, intactă dedesubt o mare parte a personalităților vechilor zei. După cum Tiniaxe "Tinia" etrusc, care poate fi În același timp infernal și uranian, Întunecat și ceresc, este doar superficial Zeusxe "Zeus" grec, la fel, Menervaxe "Menerva" din Etruria
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
A BALTICILOR" Enrico Campaniletc "Enrico Campanile" 1. RELIGIA SLAVILORTC "1. RELIGIA SLAVILOR" 1. Izvoaretc "1. Izvoare" La popoarele slave scrierea apare abia după creștinare, astfel Încât, spre deosebire de alte popoare vechi din Europa, din perioada anterioară convertirii, de la slavi ne lipsesc mărturiile indigene, iar cunoștințele noastre despre religia acestor popoare se bazează doar pe informații scurte și Întâmplătoare provenite de la autori bizantini, latini, islamici și germani. Acest tip e izvoare predomină chiar și după convertirea la creștinism, așa Încât cele indigene, nu foarte Îndepărtate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cronica prusacă a lui Simon Grunau. Cea mai mare parte a acestor atestări istorice a fost culeasă și studiată de Mannhardt (1936). De cealaltă parte, mărturiile foarte importante (dar și acestea indirecte) despre religia baltică sunt furnizate de patrimoniul folcloric indigen, care a fost cules și analizat Într-un efort susținut, Începând din secolul al XIX-lea și care cuprinde În primul rând o cantitate enormă de cântece populare și tradiții orale (numai cele letone sunt aproape 35 000, având 180
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
discipolii lor, bizuindu-se pe scris, să-și cultive mai puțin memoria; Într-adevăr, cei mai mulți, bizuindu-se pe scris, sunt mai puțin sârguincioși În Învățarea pe de rost și nu mai acordă atenție memoriei 1. Dacă astăzi nu avem texte indigene care să ne lămurească asupra religiei celtice vechi, aceasta nu ține de distrugeri sau pierderi, ci este consecința imediată a faptului că toată teologia și liturgia celților era transmisă exclusiv prin tradiție orală, de la o generație de druizi la alta
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
care s-a apucat să dea cetățenie tuturor galilor pentru „a aboli definitiv”, cum spune Suetoniu, acea religie de o „cruzime feroce”. Spre jumătatea secolului I d.Hr., dispare din Galia, În mod irecuperabil, cunoașterea deplină și meditată a vechii religii indigene. Este adevărat Însă că au supraviețuit documentele figurative, care, În unele cazuri, pot clarifica anumite probleme. Dar, În general, mii de date iconografice eterogene nu pot să substituie Într-un mod adecvat un text verbal (fie el de tradiție scrisă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este esențialmente valabil și pentru lumea celtă insulară din acea perioadă. Britanicii au venit În contact cu alfabetul latin În perioada cuceririi romane, Însă În perioada stăpânirii romane nici un text, nici măcar de utilitate practică, nu a fost scris În limba indigenă; la rândul lor, irlandezii și-au elaborat un alfabet propriu (numit ogam), Însă nu a fost folosit decât pentru câteva texte scurte, cel mai adesea de natură magico-sepulcrală. În realitate, În insulele britanice s-a Început punerea În scris a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
irlandezii și-au elaborat un alfabet propriu (numit ogam), Însă nu a fost folosit decât pentru câteva texte scurte, cel mai adesea de natură magico-sepulcrală. În realitate, În insulele britanice s-a Început punerea În scris a textelor În limba indigenă doar În legătură cu primirea credinței creștine, când obiceiul frecvent de a scrie și transcrie texte de limbă latină În mănăstiri a furnizat impulsul și modelul de face același lucru pentru textele indigene. Însă pentru noi acest lucru se Întâmplă deja prea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a Început punerea În scris a textelor În limba indigenă doar În legătură cu primirea credinței creștine, când obiceiul frecvent de a scrie și transcrie texte de limbă latină În mănăstiri a furnizat impulsul și modelul de face același lucru pentru textele indigene. Însă pentru noi acest lucru se Întâmplă deja prea târziu, deoarece creștinarea Britaniei și a Irlandei dusese la pierderea patrimoniului religios antic de tradiție orală, a cărui salvare de la uitare ar fi apărut ca un sacrilegiu: la dispoziția noastră rămân
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Maria, ca „mamă a lui Isus”. În ceea ce o privește, este Însă suspect faptul că nu există nici o atestare antică, ci numai biografii foarte târzii, iar cercetătorii au convenit că este vorba despre transformarea În cheie creștină a unei divinități indigene care apare cu numele de Brigantiaxe "Brigantia", iar În transcriere latină Britannia. Biografiile ei ne permit să ne Întoarcem mai mult În timp și să recunoaștem În zeița păgână, atestată În Britania și cinstită, cu siguranță, În toată lumea celtică, figura
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
precreștine: indo-europeană *h2eus½s „Aurora” › celtă *Brigantș (nume propriu derivat dintr-un epitet) › irlandeză (Sfânta) Brigit. Reconstruirea religiei celtice antice necesită deci o folosire conjugată a unui ansamblu de izvoare eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
celtă *Brigantș (nume propriu derivat dintr-un epitet) › irlandeză (Sfânta) Brigit. Reconstruirea religiei celtice antice necesită deci o folosire conjugată a unui ansamblu de izvoare eterogene: a) mărturii ale autorilor greci și romani; b) materiale figurative indigene; c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
c) mărturii epigrafice indigene și romane; d) materiale de origine precreștină În texte din perioada creștină. 2. PANTEONUL GALIC ANTICTC "2. PANTEONUL GALIC ANTIC" Atunci când scriitorii latini și greci scriu despre divinitățile celților continentali, nu le păstrează aproape niciodată numele indigen, ci operează așa-numita interpretatio latina (sau graeca), dând fiecăreia numele divinității romane sau grecești cu care credeau ei că se identifica. Presupoziția ideologică a acestei interpretatio constă, fără Îndoială, În convingerea că cele două panteonuri diferite sunt,În esență
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
inscripție galică citată de Duval (1987, I, p. 27). Însă dincolo de nume, Lucanus nu ne oferă nimic despre natura reală a acestor zei. Ne aflăm astfel În fața unei dificultăți serioase, care se repetă aproape constant: unele izvoare ne dau numele indigene ale zeilor galici, dar nu le clarifică funcțiile, În timp ce altele vorbesc despre funcții, dar nu dau nume; fără să fie realizată o fuziune organică Între cele două categorii diferite de izvoare, o reconstrucție substanțială, nu doar nominală, a panteonului respectiv
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unor elemente comune de natură diversă, care sunt identificate unul câte unul, este o practică uzuală a cercetătorilor. De exemplu, a existat În Galia o divinitate care, În inscripțiile latine, era identificată cu Apolloxe "Apollo", adesea prin formula „Apollo + numele indigen”, iar acest zeu avea clare funcții curative. Numele lui indigene sunt multiple: Atepomarosxe "Atepomaros", „cel care are mulți cai”, Grannus - căruia, după cum știm de la Dio Cassius (LXXXVII, 15, 5), Caracalla i s-a adresat În van ca să fie vindecat -, Bormanusxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
câte unul, este o practică uzuală a cercetătorilor. De exemplu, a existat În Galia o divinitate care, În inscripțiile latine, era identificată cu Apolloxe "Apollo", adesea prin formula „Apollo + numele indigen”, iar acest zeu avea clare funcții curative. Numele lui indigene sunt multiple: Atepomarosxe "Atepomaros", „cel care are mulți cai”, Grannus - căruia, după cum știm de la Dio Cassius (LXXXVII, 15, 5), Caracalla i s-a adresat În van ca să fie vindecat -, Bormanusxe "Bormanus" (nume care face aluzie la apele termale), Maponosxe "Maponos
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este, așadar, și primul mort și astfel poate dobândi cu ușurință valența de divinitate legată de moarte; același lucru s-a Întâmplat În India cu Yamaxe "Yama" (și În Iran cu Yimaxe "Yima"). Acest Dis Pater galic, a cărui denumire indigenă nu o cunoaștem, este identificat cu zeul irlandez Donnxe "Donn", „Întunericul”, o divinitate minoră care locuiește În Tech Duinn, de-a lungul coastelor irlandeze unde trebuie să ajungă toți morții. Însă și această identificare este destul de nesigură, pentru că tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
l-ar fi numit Insulele Fericiților. Diferența dintre cele două genuri literare constă În faptul că Într-unul dintre ele accentul cade pe peripețiile trăite până acolo, iar În celălalt, pe descrierea acelor locuri minunate. Aceste insule, care În tradiția indigenă primesc diferite nume (Pământul celor Vii, Câmpia Fericită etc.), printre care, sub influență creștină clară, și Pământul Făgăduinței (Tìr tairngire = Terra repromissionis), sunt concepute ca locuri unde nu există nici boală, nici bătrânețe și nici moarte, unde fericirea domnește ca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se regăsește și În lumea indiană. Confruntarea cu ceremonia indiană nu numai că garantează relatarea lui Gerald, ci permite și o interpretare clară a ritului: este vorba despre o hièros gamos. Regele era Înscăunat printr-o căsătorie cu o zeiță indigenă care, În cazul nostru, este reprezentată material de o iapă. Gerald a văzut probabil cu ochii săi un asemenea ritual și a rămas scandalizat; dar dacă ar fi cunoscut literatura irlandeză ar fi știut că se putea ajunge rege doar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un irlandez din Evul Mediu l-ar fi considerat perfect natural și pe care Titus Livius, la rândul său, nu l-ar fi putut desigur inventa. 12. ZEII BRITANIEITC "12. ZEII BRITANIEI" Inscripțiile latine din Britania conțin numele câtorva divinități indigene, precum Brigantiaxe "Brigantia" sau Nodonte, dar nu spun nimic substanțial despre ele, fiind aproape toate scurte și redactate de soldați ai armatei romane. Un izvor foarte important este, dimpotrivă, reprezentat de un text galez, Cele patru ramuri ale Mabinogion, redactat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Maige Turedh (Bătălia șa douaț de la Moytura). Am văzut deja mai sus, În legătură cu genurile literare, că acestea au slujit la păstrarea unor elemente de credință precreștină; și În aici, un gen literar - narațiune istoriografică - funcționează ca instrument În păstrarea culturii indigene. Desigur, nu fără infiltrări creștine, un lucru cât se poate de firesc, având În vedere că aceste povestiri se nășteau la umbra culturii conventuale. Cartea cuceririi Irlandei vorbește despre invaziile repetate pe care le-ar fi cunoscut insula Începând cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
i-a supraviețuit În Irlanda doar Fintanxe "Fintan" care a fost de față la invaziile ulterioare sub formă de vultur, șoim și somon, putând astfel să-și amintească și să dea mărturie. Este ușor de observat coexistența unor motive culturale indigene (cum ar fi metempsihoza lui Fintan) și elementele creștine (Noe, potopul). Urmează Partholán, care cucerește insula luptând Împotriva uriașilor Fomoirexe "Fomoire"; ni se spune și că, În timpul domniei lui, au apărut șapte lacuri și patru câmpii, În timp ce Înainte nu fusese
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
79 sqq.). 3. „INTERPRETATIO ROMANA” A RELIGIEI GERMANE ANTICE: DIVINITĂȚILE MAJORETC "3. „INTERPRETATIO ROMANA” A RELIGIEI GERMANE ANTICE \: DIVINITĂȚILE MAJORE" Cele mai vechi informații despre religia germanică provin din izvoarele clasice, care Însă nu numesc zeii majori În forma lor indigenă, ci Îi amintesc sub vălul obișnuit al interpretatio Romana, creând astfel probleme de identificare ulterioare. Este totuși fundamental fragmentul În care Tacitus (Germania, IX) trasează pe scurt cadrul religiei germanice: Dintre zei i se Închină mai ales lui Mercurxe "Mercur
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
XX a existat printre cercetători (Începând cu Salin, 1904) o puternică tendință de a interpreta lupta și reconcilierea care a urmat dintre Aesir și Vanir ca pe o transpunere mitologică a unor evenimente istorice reale, străvechi. Vanir ar reprezenta populațiile indigene (preindo-europene) din peninsula scandinavă: populații de țărani, culegători, crescători de vite și pescari, care locuiau În regiunea În care se considera că Vanir Își exercitau funcția de protectori. În schimb, Aesir, care au trăsăturile divinităților războinice, i-ar reprezenta pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tripartitismului social „crescut”, pe care Îl găsim și În India (și În Iran): clasa sacerdotală (germanicul Konrungr, În indiană, brahman-), clasa militară (germanicul Jarlxe "Jarl", În indiană, kÌatrya-), clasa producătorilor (germanicul Karlxe "Karl", În indiană, vaișa-) și, adăugată, clasa populațiilor indigene Învinse și reduse la sclavie (germanicul Thrällxe "Thräll", În indiană, ș¿dra-). Întorcându-ne la panteonul germanic, trebuie să ne amintim că expansiunea populațiilor nordice, atât la est, cât și la vest, a avut drept consecință răspândirea cultului lui Thorrxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]