30,710 matches
-
și îi făcu cu ochiul lui Vahíne Auté, care stătea cel mai aproape de el. Nu pot să neg că și eu m-am speriat când am văzut monștrii aceia, dar, cum nu mai debarcasem de luni de zile decât pe insula aceea albă și rece, mi-am luat inima în dinți și m-am hotărât să cobor pe uscat, fie ce-o fi. — Și ce s-a întâmplat? întreba imediat Tapú Tetuanúi, care urmărea cu sufletul la gură povestirea idolului sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să traverseze cu ea cele două mii și ceva de mile de ocean care ne despărțeau de Bora Bora. —O concluzie logică, remarcă Vahíne Tipanié. Pentru ei, care cu timpul pierduseră dragostea față de mare. Dar nu și pentru fiul Navigatorului-Căpitan al insulei Bora Bora, care nu visa altceva decât să se întoarcă acasă. Zâmbi când își aminti. I-am lăsat să creadă ce vor, m-am însurat cu fata unuia dintre șefii lor și am petrecut câteva luni încercând să-mi refac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
îngust al unei pirogi. Nu pot nega că au fost vremuri frumoase, încheie. Foarte frumoase. Și-atunci de ce n-ai rămas? insistă bună femeie. Oare nu-ți iubeai soția? — Ba o iubeam, recunoscu el. Dar inima mea aparținea în continuare insulei Bora Bora. Rapa-Nui este o insulă neospitaliera, maturata de vânt și în care oamenii trăiesc cu groază în sân, căci nu se află în pace nici macar între ei. Fiecare clan vrea să-și impună propria lui lege, de aceea domnește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nega că au fost vremuri frumoase, încheie. Foarte frumoase. Și-atunci de ce n-ai rămas? insistă bună femeie. Oare nu-ți iubeai soția? — Ba o iubeam, recunoscu el. Dar inima mea aparținea în continuare insulei Bora Bora. Rapa-Nui este o insulă neospitaliera, maturata de vânt și în care oamenii trăiesc cu groază în sân, căci nu se află în pace nici macar între ei. Fiecare clan vrea să-și impună propria lui lege, de aceea domnește suspiciunea și ura, iar tatăl meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ca atunci când ți se umple patul de ploșnițe. Nu mai poți dormi în pace. Astfel că într-o noapte am rugat-o pe soția mea să-i asigure pe ai ei că n-am să povestesc nimănui unde se află insula lor, apoi am plecat. —Cum? — Cu piroga mea. Dar nu era distrusă?!... Ba era, dar eu strânsesem rășina și împletisem funii dintr-o plantă pe care ei o numesc hauhau, și în primele zile am statîn larg, astupând crăpăturile mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
să-l cânți! —De ce nu? răspunse. Tu nu poți să-l suferi, insă mie întotdeauna mi-a placut. Grăsanul își drese vocea, rase ștrengărește și începu să cânte în falset: Se-ntoarce eroul! strigă poporul, cel mai iubit fiu al insulei Bora Bora. Se-ntoarce eroul! strigă poporul, cel care a-nvins marea și vântul. Tané i-a dat înțelepciune, Taaroa i-a dat forță, Oró i-a dat curaj Iată, sosește alesul zeilor! Navigatorul-Căpitan, fiu de Navigator. Se-ntoarce eroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
marinărilor de pe alte meleaguri nu era decât o întindere pustie de ape, pentru polinezieni reprezenta un loc în care, în condiții normale, se puteau orienta fără prea mare dificultate. Aceasta se explică prin faptul că, în timp ce pentru alți marinari o insulă nu reprezintă altceva decât o bucată de pământ, a cărei mărime nu este dată decât de suprafață aflată deasupra valurilor, pentru polinezieni orice insula oferea o serie de elemente care puteau fi recunoscute de la pește patruzeci de mile de coastele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
orienta fără prea mare dificultate. Aceasta se explică prin faptul că, în timp ce pentru alți marinari o insulă nu reprezintă altceva decât o bucată de pământ, a cărei mărime nu este dată decât de suprafață aflată deasupra valurilor, pentru polinezieni orice insula oferea o serie de elemente care puteau fi recunoscute de la pește patruzeci de mile de coastele ei. Zborul păsărilor, sunetul valurilor, reflecția norilor, speciile de pești sau de alge care pluteau într-un sens sau altul - fără a mai vorbi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
misterioasă rază nocturnă din adâncimi sau de instinctul porcilor -, toate îi indicau unui Mare Navigator că la mai puțin de patruzeci de mile se gaseste pământ. Astfel, dacă s-ar trasă câte un cerc la patruzeci de mile în jurul fiecărei insule din Pacificul de Sud, întinderea apelor cu adevarat puștii s-ar reduce considerabil. Dar era evident că Marara nu se mai află în Pacificul de Sud, ci în Infinitul Ocean al Infinitelor Insule, la peste cinci grade la nord de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cerc la patruzeci de mile în jurul fiecărei insule din Pacificul de Sud, întinderea apelor cu adevarat puștii s-ar reduce considerabil. Dar era evident că Marara nu se mai află în Pacificul de Sud, ci în Infinitul Ocean al Infinitelor Insule, la peste cinci grade la nord de ecuator, pe punctul de a simți, dinspre pupă, contracurentul ecuatorial, precum și alizeele emisferei boreale, temutul Ha’aipiti Fă’arúa, un vânt rece și capricios, cu care cei din Bora Bora nu erau obișnuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
grade la nord de ecuator, pe punctul de a simți, dinspre pupă, contracurentul ecuatorial, precum și alizeele emisferei boreale, temutul Ha’aipiti Fă’arúa, un vânt rece și capricios, cu care cei din Bora Bora nu erau obișnuiți să navigheze. Iar insulele erau atât de rare, atât de mici și se găseau atât de risipite, încât s-ar fi crezut că nu există nici o posibilitate de a le localiza. Din fericire, ploile scurte le asigurau apă dulce, iar în jurul lor înotau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la venirea iernii, nu e de mirare că nu-și făceau nici o grijă cu privire la supraviețuire, iar principalul motiv pentru care doreau să pună piciorul pe uscat era acela de a întâlni o nouă pistă care să-i conducă până la îndepărtată insula a brutalilor lor agresori. În fine, în una din acele nopți întunecoase în care Navigatorul-Căpitan petrecea ore întregi pe catarg, isi dădu drumul să alunece cu agilitate până pe punte și ordona de îndată cârmaciului să îndrepte vasul spre nord. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
mică. Însă aspectul cel mai important al popasului lor în atol se dovedi a fi nu odihnă sau reparațiile, ci faptul că observară imediat urme care arătau că locul era vizitat destul de frecvent, ceea ce însemna că trebuia să existe o insulă locuită, undeva în apropiere. Trei zile mai târziu, Miti Matái hotărî să reia drumul spre nord și, în mai puțin de douăzeci și patru de ore, zăriră o insulă adevărată, cu un munte adevărat și cu locuitori adevărați, dar care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că locul era vizitat destul de frecvent, ceea ce însemna că trebuia să existe o insulă locuită, undeva în apropiere. Trei zile mai târziu, Miti Matái hotărî să reia drumul spre nord și, în mai puțin de douăzeci și patru de ore, zăriră o insulă adevărată, cu un munte adevărat și cu locuitori adevărați, dar care nu se arătară câtuși de puțin încântați să vadă apărând pe coastele lor o navă care părea a fi venită de foarte departe. Peștele Zburător trase la vreo douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
din cochilie în semn de pace și, în cele din urmă, trimiseră doi soli care purtară un lung și dificil dialog cu localnicii, care vorbeau un dialect încâlcit și se arătau extrem de suspicioși față de oricine s-ar fi apropiat de insula lor. Aveau și de ce, căci nu depășeau o sută de persoane, cu tot cu bătrâni și copii. Așadar, capacitatea lor de apărare în fața unui atac era aproape nulă și, după cum aveau să se convingă mai tarziu oamenii de pe Marara, aceste atacuri aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
și copii. Așadar, capacitatea lor de apărare în fața unui atac era aproape nulă și, după cum aveau să se convingă mai tarziu oamenii de pe Marara, aceste atacuri aveau loc destul de frecvent. Bieții băștinași din Jailali - căci așa afirmau că se numește insula lor - nu puteau decât să se ascundă în peșterile din munți, unde se vedeau obligați să aștepte neputincioși că agresorii să jefuiască totul în calea lor. Cand le arătară pielea sălbaticului, recunoscură că suferiseră - cu mulți ani în urmă- atacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
teamă continuă printre acești băștinași care nu duseseră niciodată lipsa de motive de a se simți speriați. La dialectul lor încâlcit, la lipsa lor de ospitalitate și la reținerea lor de a colabora se adaugă faptul că nici macar fetele de pe insulă nu păreau să aibă vreun interes de a stabili relații intime cu nou-veniții. Miti Matái ajunse curând la concluzia că, dacă ar rămâne pe insulă, singura surpriză pe care ar putea-o avea ar fi cea a unui atac neașteptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
ospitalitate și la reținerea lor de a colabora se adaugă faptul că nici macar fetele de pe insulă nu păreau să aibă vreun interes de a stabili relații intime cu nou-veniții. Miti Matái ajunse curând la concluzia că, dacă ar rămâne pe insulă, singura surpriză pe care ar putea-o avea ar fi cea a unui atac neașteptat, așa că, odată cu căderea serii, dădu ordin să pornească din nou în larg. Știa întotdeauna la ce se putea aștepta de la ocean, dar nu și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
apariția un nou atol, care abia dacă se ridică vreo zece metri deasupra valurilor, dar, cu această ocazie, percepția despre lume pe care o aveau oamenii din Bora Bora se modifică radical. Curentul nord-ecuatorial îi conducea de-a dreptul spre insula, astfel că, dacă s-ar fiîntâmplat să o întâlnească în timpul nopții, ar fi putut naufragia între periculoasele recife de coral, însă atunci când apăru dintre valurile oceanului, ca prin minune, în fața lor, soarele era sus pe cer. Vahíne Auté o zări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
cu apă și vreo zece nuci de cocos. Pe masura ce se apropia de țărm, lui Tapú Tetuanúi începu să-i bată inima tot mai puternic, ca și cum ar fi urmat să treacă însuși pragul infernului, nu să pună piciorul pe țărmul unei insule. Doi dintre străini intraseră și ei în apă ca să preia pluta, si de îndată ce o lașară în mâinile lor, aceștia se grăbiră să o împingă la țărm, unde însoțitorii lor se aruncară asupra vaselor cu apă și a nucilor de cocos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
era clar că fuseseră pe punctul de a pieri de sete și că fără sosirea providențiala a catamaranului n-ar mai fi rezistat mult timp. Tapú Tetuanúi și Chimé din Farepíti urmăreau scenă, neputându-se hotărî dacă să înainteze către insula sau să se-ntoarcă la bord, ca și cum ar fi fost niște pești orbiți de o lumină prea puternică. După ce, în sfârșit, isi satisfăcură nevoile cele mai stringențe, ființele monstruoase se întoarseră către ei, adresându-le ceea ce păreau a fi vorbe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
pe supraviețuitorii de pe Sân Juan Nepomuceno, un mare galion spaniol care pornise din Peru către Manila în primăvara lui 1663, dar care n-avea s-ajungă niciodată - la fel ca atâtea altele care urmaseră această rută - la destinația să din insulele Filipine. În cele din urmă compasiunea învinse teamă, mai ales că bieții oameni păreau mai degrabă cadavre ambulanțe decât pirați agresivi, iar catamaranul se apropie de țărm. Femeile putură să-și dea frâu liber sentimentelor, îngrijindu-se de bieții nenorociți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
oceanului și se putea spune ca plecase la drum într-un ceas rău, căci probabil nu există, de-a lungul și de-a lațul întregului Pacific, un loc mai pustiu și mai lipsit de orice resurse pentru a supraviețui. Pe insula nu se găseau decât stânci, nisip și tufișuri, asta în afară de recifele de coral, care puteau perfora carena groasă, de lemn, a unui vas că pe o simplă frunză de palmier, dar, în curând, oamenii de pe Marara descoperiră, îngroziți, ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
la fel ca și părul lor lung, care părea să nu mai fi fost spălat de luni sau chiar de ani de zile. Dar toate acestea trecură pe planul al doilea atunci când, la numai câteva ore după ce puseseră piciorul pe insulă, polinezienii descoperiră, uimiți, că străinii aduseseră cu ei și un mare număr de rozătoare oribile, de aproape o jumătate de metru lungime și cu un aer agresiv, care obișnuiau să se folosească de întunericul nopții pentru a se arunca, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
toate deodată, asupra alimentelor pe care tocmai le debarcaseră. Șobolani - primul cuvânt pe care il învățară de la necunoscuții semizei - și într-adevăr fu un cuvant groaznic, care îi făcea să se cutremure. Ieșiseră din carena distrusă a corabiei, înotaseră până pe insula și puseseră stăpânire pe ea, iar atunci când ochii lor străluceau în întuneric, reflectând scânteierea focului, te duceau cu gândul la niște ființe demonice, care nu s-ar fi dat înapoi, daca foamea le silea, să se arunce la unison asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]