4,886 matches
-
sfoară sau prefăcătorie, ci, simplu, de ironie. Scena esențială din intervenția lui Alcibiade este cea a seducției, cu precizarea că nu Socrate vrea să-l seducă pe Alcibiade, ci invers, căci funcționa deja dubla fascinație (Socrate e mereu în situația „ironică” de a fi iubit fără să seducă). În scena seducției vedem cum se manifestă erosul socratic. Alcibiade povestește un episod din tinerețea sa (Socrate știa pe Alcibiade de copil și în 416 avea aproape dublul vârstei seducătorului). „Închipuindu-mi că
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
o nesocotință să nu te bucuri de mine”). Socrate ascultă cu atenție și apoi răspunde în felul lui obișnuit, adică ironic (eirōnikos), după cum îi era năravul („făcându-se că n-a înțeles”, în traducerea lui Petru Creția; „pe un ton ironic”, în traducerea lui Cezar Papacostea). Îi răspunde că vrea o frumusețe adevărată în schimbul uneia părelnice, că vrea să dea aramă și să ia aur. Socrate nu se lasă tras pe sfoară, nu-l interesează astfel de târg, iubirea nu are
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
obișnuit prost să legăm pe Platon de Socrate. Prost, spun, pentru că Platon „n-a fost nicidecum socratic; mai degrabă, avant la lettre, Socrate platonic”. Și, prin parafrază, propun ca pe mormântul lui Platon să scrie un epigrafist, într-un fel ironic, să scrie, zic: „aici doarme un arhitect fără noroc, care i-a omorât pe cei pe care trebuia să-i apere”. 7. Sfârșitul politicii erotice - de la cel sedus la cel redus (sau despre cel mai bun amant) Platon, cel puțin
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
moderni, pe de o parte regulă, iar pe de alta, întâmplare previzibilă. Lipsit de promisiuni inutile, dar nu și de ambiții retorice, Platon se refuză constant unei posterități indiscrete, dar prea puțin fidelă nedumeririlor esențiale. Acest refuz, marcat de complezență ironică, i-a rezervat peste timp privilegiul rarisim de a nu dezamăgi nici un interlocutor decent. Lipsa de serenitate profetică a Dialogurilor îngăduie, în ceea ce-l privește pe Platon, chiar și divorțurile amiabile. Născut cu peste două milenii mai devreme decât cei mai mulți
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
numeroase amprente individuale. (Aceste cerințe sunt practicate până în ziua de astăzi în revistele de specialitate, deși într-o formă relativ ajustată.) A doua consecință a constat în trecerea de la interesul inițial al Societății față de individualitate - care era considerat în mod ironic de unii autori din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea drept condiția sine qua non a geniului și creativității - la preocuparea explicită a Royal Society față de legitățile naturii și descoperirea beneficiilor practice de pe seama științei. Se considera că
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
tendința de supra-specializare a persoanelor creative (Albert, 1994) și o experiență profesională de minimum zece ani până la formarea expertizei (Simon și Chase, 1973). Specializarea încurajează individul să acumuleze un volum considerabil de informații în domeniul său de expertiză. În mod ironic, acumularea unui volum prea mare de informații poate duce la o anumită lipsă de flexibilitate, care, asemenea rigidității, limitează sau anulează manifestarea gândirii originale. Acest aspect a fost sugerat de Martinsen (1995) în argumentarea sa empirică a nivelului optim de
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
și se bazau pe adevăruri obiective. Singurele neajunsuri ale acestor teorii, În opinia criticilor din anii ’70 și ’80, era faptul că fuseseră afiliate unui regim politic pe care ideologia comunistă Îl respingea. O astfel de critică era cel puțin ironică, pentru că eugeniștii Înșiși fuseseră critici fervenți ai regimului liberal burghez din România, cu care comuniștii au hotărât mai târziu să Îi identifice. Este semnificativ faptul că Strauss nu Îl asociază pe Moldovan cu politica extremei drepte din România interbelică, o
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
considera pe Iuliu Moldovan un naționalist, dar și un democrat”33. Semnificația acestui elogiu devine clară În pasajul următor, În care Brătescu face o comparație Între naționalismul democratic al lui Moldovan și cel al lui Nicolae Iorga. Comparația este, bineînțeles, ironică, pentru că Încearcă să prezinte un portret extrem de pozitiv al lui Moldovan, Însă ceea ce reușește este să le reamintească cititorilor aspectele Întunecate, exclusiviste, ale lucrărilor sale34. Până la momentul scrierii cărții de față, reabilitarea mișcării eugeniste din România nu a depășit cadrul
Eugenie și modernizare în România interbelică by Maria Bucur [Corola-publishinghouse/Science/1967_a_3292]
-
descris mai sus are un ecou în ultima carte a lui Christopher Lasch, La Révolte des élites (1996). Titlul lucrării este voit inspirat din cel al lui Ortega y Gasset Revolta maselor (1937). Termenul revoltă trebuie luat aici în sens ironic. Este vorba despre elite ce refuză să mai joace în continuare un rol de autoritate morală și se „revoltă” față de ideea unei astfel de obligații. Pentru Lasch, dacă odinioară ordinea socială și civilizația occidentală puteau fi amenințate de „revolta maselor
Sociologia elitelor by Jacques Coenen-Huther () [Corola-publishinghouse/Science/2356_a_3681]
-
În relațiile cu acea persoană, Însă trebuie spus totuși că, oricît de perspicace ai fi, nu poți să anticipezi Întotdeauna toate motivele sau strategiile de acțiune ale celui cu care te confrunți la un moment dat. Rămîne Însă valabilă sentința ironică din proverbul: „Cel care te fură o singură dată, să fie blestemat iar cel care te fură de două ori, să fie binecuvîntat”. * „Începutul este jumătatea Întregului” (Pitagora) Sau altfel spus: „Cine Începe are jumătatea Înfăptuită” (Horațiu). Explicația constă În
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
nu o imagine a performanțelor tot mai mari pe care el le dovedește astăzi În arta simulării și a disimulării. * „Ce are a face cu cine stai la masă, totul e să mănînci bine!” (Voltaire) Firește, sîntem În fața unei observații ironice, deoarece totul depinde de ce Îți propui: de ex. unii preferă să mănînce puțin sau chiar prost, dar să se simtă bine În compania celor cu care stau la masă; preferă, altfel spus, plăcerea spirituală, celei organice. * „Ciclonul poate să radă
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
numai un spirit care este capabil să facă saltul spre „bunul-simț” poate evita lucrul acesta. * „Iubește pe aproapele tău ca pe tine Însuți”. Acest percept moral creștin cuprinde un paradox subtil, care i-a prilejuit filosofului Lucian Blaga un comentariu ironic, pe măsură: „Ciudat: În această poruncă a moralei altruiste, egoismul este propus ca exemplu de urmat. În numele iubirii față de aproapele, ni se cere la fiecare pas să ne sacrificăm pentru «egoismeleă altora”. * „Și-mi caut leacul/Și la Dumnezeu și
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
un discipol.” (Jules Renard) Tendința generală este, Într-adevăr, de a judeca, de exemplu valoarea unui profesor, mai ales după nereușitele elevilor săi, și mai puțin după succesele acestora! Însă sensul ascuns al reflecțiunii de față nu este, desigur, cel ironic, ci acela de a releva faptul că discipolul preia și se formează În spiritul convingerilor și al pasiunilor maestrului său, care, ca orice convingeri și pasiuni, sînt exclusiviste. * „În genere, bunătatea sau răutatea faptelor omenești se judecă după potriveala lor
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
lăuntrice pe care poți să le ai”. Spunem, de obicei, despre cineva că este un om de spirit atunci cînd strălucește printr-o reflecțiune, sau atunci cînd se remarcă printr-o vorbă de duh. Voltaire - model de spirit pătrunzător și ironic - ne ajută să Înțelegem mai bine În ce constă această agerime de gîndire, sau de limbaj: „Denumim spirit cînd o comparație nouă, cînd o aluzie fină; aici, folosirea exagerată a unui cuvînt luat Într-un sens și Înțeles Într-altul
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
vadă că prin plîns ne lăsăm subjugați de subiect și de autor; În schimb, prin rîs dovedești că-ți păstrezi libertatea de spirit, că te-ai lăsat mai puțin sedus de o ficțiune teatrală”. Într-adevăr, „rîsul” - mai ales cel ironic, sau cel compătimitor - este mai apropiat de o participare intelectuală din partea noastră, decît „plînsul”, care exprimă o implicare mai ales emoțională. * „Întotdeauna, disputele cele mai grave s-au născut din glume.” (B. Gracian) Trebuie multă Îndemînare În folosirea glumelor, deoarece
Aforismele din perspectivă psihologică by Tiberiu Rudică () [Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
de a institui o etică și o politică făcută de oameni pentru oameni și nu sub privirile lui Dumnezeu ci sub acelea ale mecanicii iminente. Câte șantiere deschise simultan! Urmașii lui Montaigne îi continuă plini de încântare opera: voluptuosul Saint-Evremond, ironicul Cyrano de Bergerac, înțeleptul Gassendi dar și, via Saint-Evremond, și mai neașteptat ca toți, genialul Spinoza. Iar apoi, triumf singular al acestei uimitoare ascendențe, primul ateu demn de acest nume în istoria ideilor: colericul Jean Meslier, abatele Jean Meslier... Cu toții
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
către Eseuri sunt considerabile... Pentru o panoramă rapidă a influențelor lui Montaigne de-a lungul secolelor, a se vedea Pierre Michel, Montaigne, ed. Ducros. Fascinați de tropismul german, filosofii francezi n-au nutrit decât dispreț pentru Montaigne care, în mod ironic, se răfuise cu ei cu patru secole mai devreme, în capitolul intitulat Despre înfumurarea dăscălicească îcartea I, cap. XXV). De o uimitoare actualitate! Pedanții din toate timpurile se aseamănă între ei! Dar, în mod ciudat, cele mai edificatoare omagii aduse
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
are așadar această anecdotă despre un Aristip care vine parfumat în agora? Mai mult decât aparenta provocare a deturnării unui artificiu feminin de către un filosof bărbat. Bineînțeles, acest comportament semnifică și desconsiderarea conveniențelor, indiferența față de judecata semenilor, recurgerea la metoda ironică, teatralizarea ludică și alte opțiuni dragi filosofilor din triunghiul subversiv, dar nu este indiferent faptul că în această istorioară e vorba de miros, de nas și de registrul asociat în mod obișnuit cu această parte a corpului: a strâmba din
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
-se parfumat prin agora, Aristip incită la formularea tuturor acestor considerații: el își revendică animalitatea și nu uită că aparține naturii; invită pe oricine să facă la fel și să-și amintească de genealogia sa imperfectă; îi atacă în mod ironic pe platonicienii amatori de idei pure și-i trimite la parfumuri, realități impure printre impurități; revendică artificiul asociat în mod obișnuit genului feminin și deci, pe atunci, pasivității, păcat cardinal la greci; subliniază că toate ocaziile de a te bucura
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu veleități piromane. Și multe istorioare puse pe seama unuia sau a altuia se clarifică în lumina contextului antiplatonician. într-un fel, lupta este dusă contra idealismului lui Platon în numele pretinsului său maestru, Socrate, omul liber, magicianul cuvântului, strălucitul vorbitor, faunul ironic care străbate străzile cetății ca interpelator glumeț și pe care nu-l interesează să viziteze adâncimile unor peșteri ipotetice. Antistene, Diogene și Aristip împărtășesc aceeași repulsie teoretică și fizică pentru Platon. Cum îl întâlnesc, îl critică, își bat joc de
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
așa acționa în public filosoful cinic, folosindu-și penisul pe post de obiect filosofic. Să nu se îngrijoreze nimeni, o făcea pentru o cauză nobilă: edificarea cetățenilor! Lecția ar fi putut fi servită cu mai puțină teatralitate, emfază sau șiretenie ironică, dar concluziile ar rămâne aceleași: era vorba de a face elogiul physis-ului contra nomos-ului, de a arăta calea de urmat în practica unui bun filosof capabil să înțeleagă necesara indexare a comportamentului său în funcție de natură, de a recuza cultura, de
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
protagoniștii rivalizează în imbecilitate și trec pe lângă realitate, mai preocupați să creadă în fantasmele fabricate de ei decât în evidențele vizibile pentru orice terț neutru. Bunul simț popular spune: iubirea te face orb. în unul dintre momentele sale cele mai ironice, poemul vorbește despre această transfigurare a celuilalt de către privirea îndrăgostitului: fiecare defect devine o calitate, toate tarele se transformă în talente, pocitaniile acced la statutul de divinități și de zeițe, neroadele devin niște partenere adorabile, iar istericele, niște blânde complice
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
incriminare radicală a patologiei amoroase în favoarea unei celebrări a iubirii sub altă formă, cea a cuplului ce trăiește o poveste în care se întoarce spatele dezlănțuirilor furioase ale pasiunii pentru a edifica o existență în comun. Paginile vehemente, dar și ironice și lucide ale filosofului consacrate iubirii-pasiunii furnizează din câte se pare pretextul pentru legenda fabricată de Ieronim despre un Lucrețiu vrăjit printr-un filtru, ajuns nebun și punându-și capăt zilelor la o vârstă la care oamenii dispun din plin
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
concepte mari, de o mare splendoare inerentă. Dacă nu se orientează și nu se prețuiește după aceste mari noțiuni, viața devine de o insipiditate mortală. Grandilocvența și exprimarea sforăitoare de care au râs totdeauna fără cruțare marile spirite lucide și ironice, cum a fost Caragiale, nu sunt efectul vorbelor mari, ci al vorbelor goale. E adevărat că tocmai vorbele mari rămân de cele mai multe ori goale, fiindcă, firește, nu e așa de ușor să fie încărcate în măsura și la valoarea pe
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
este criminalul, el are tot interesul să-l Încurajeze pe Baskerville să creadă că acea carte misterioasă e chiar al doilea volum al Poeticii lui Aristotel, mai ales dacă vrea să ascundă o carte Încă și mai de temut. Atitudinea ironică pe care o păstrează până la final, fără să confirme cu adevărat soluția lui Baskerville, lasă În orice caz loc de Îndoială asupra justeței acesteia, ce pare, după atâtea greșeli acumulate, cel puțin cu neputință de decis. Mai mult decât În
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]