KorAP: Find »[drukola/base=izbândă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...96 >

2,397 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

cu "țapa" de nu se putea altfel. El considera că Domnul unei țări trebuie să fie, totdeauna și în toate, în frunte exemplu. Cu un curaj nebun, sfidând moartea, se arunca în luptă cu sabia goală ducându-și oștirea la izbândă. Era unul dintre secretele izbânzilor sale. Ștefan a fost un reformator, un ziditor, el nu a fost numai un genial strateg și viteaz războinic; a fost și un înțelept cârmuitor și harnic gospodar al țării; abil diplomat; ctitor și original

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
putea altfel. El considera că Domnul unei țări trebuie să fie, totdeauna și în toate, în frunte exemplu. Cu un curaj nebun, sfidând moartea, se arunca în luptă cu sabia goală ducându-și oștirea la izbândă. Era unul dintre secretele izbânzilor sale. Ștefan a fost un reformator, un ziditor, el nu a fost numai un genial strateg și viteaz războinic; a fost și un înțelept cârmuitor și harnic gospodar al țării; abil diplomat; ctitor și original constructor de biserici, cetăți și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Crucii sale; dar stoarce din el puterea de a se ridica și de a merge mai departe cu sabia. Tragica ispășire, "Învierea" apropierea cu Patimile Mântuitorului nu este întâmplătoare. Cum se va sfârși totul? Finalul suspendat este deschis oricărui sfârșit: izbândă? înfrângere? moarte? În pisania bisericii eroilor căzuți la Valea Albă Războieni, Ștefan a săpat în piatră dramaticele cuvinte: "... Și au fost biruiți creștinii de păgâni și au căzut acolo mulțime mare din ostașii Moldovei..." Îl va obseda amintirea sacrificiului oștenilor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ostașii Moldovei..." Îl va obseda amintirea sacrificiului oștenilor, "cei mai buni oșteni ai Moldovei", care, singuri, au ales moartea rămânând acolo cu sabia, ca să acopere retragerea oștirii, acolo pe redută la Valea Albă. Măreția lui Ștefan nu stă în răsunătoarele izbânzi din războaiele sale; și nici în numărul de biserici înălțate; ci în strădania neobosită, în aspirația sa pentru a asigura țării sale dată de Dumnezeu în grijă o viață mai bună oamenilor, libertate pentru țara sa. Dramatica istorie a Voievodului

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
este o prejudecată perimată." (Tudor Vianu) Construcția romanului este ciclică: începe printr-un prolog (înfrângerea de la Valea Albă și drama lui Ștefan în chilia sihastrului Daniil) în prezent. Continuă cu o lungă întoarcere în timp (flashback) retrăirile lui Ștefan între izbânda de la Podul Înalt și înfrângerea de la Valea Albă, dar trăite în prezent. Și sfârșește prin epilog (reîntoarcerea din amintire retrăire, în chilia lui Daniil în prezent). Deznodământul e o dezlegare, dar nu un catharsis o eliberare, povestea rămâne deschisă totuși

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
eu am Golgota mea! Oare... oare totul, totul a fost zadarnic?! Ștefan se îneacă, tușește... Durerile Măriei tale, ale Moldovei sunt. Înțeleg. Ai purtat războaie tot cu noroc. Ți-e greu să înduri înfrângerea... Înălțarea, ascunde în ea și căderea; izbânda, ascunde și înfrângerea. E neomenesc gândul fudul că ești de neînvins. Omenească este și bucuria îzbânzii, omenești sunt și lacrimile înfrângerii. Să te smerești și să rabzi cu gândul la izbânzile viitoare. Să crezi și să aștepți. Rabdă, Ștefan al

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
să înduri înfrângerea... Înălțarea, ascunde în ea și căderea; izbânda, ascunde și înfrângerea. E neomenesc gândul fudul că ești de neînvins. Omenească este și bucuria îzbânzii, omenești sunt și lacrimile înfrângerii. Să te smerești și să rabzi cu gândul la izbânzile viitoare. Să crezi și să aștepți. Rabdă, Ștefan al Moldovei! Așa ne e soarta; de parcă am fost blăstămați... Am răbdat și n-am crăpat. Până la urmă, tot am ridicat capul! Așa a fost vrerea Domnului. Poate m-a pedepsit pentru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Așa ne e soarta; de parcă am fost blăstămați... Am răbdat și n-am crăpat. Până la urmă, tot am ridicat capul! Așa a fost vrerea Domnului. Poate m-a pedepsit pentru păcatele mele, se smerește Ștefan. Cum poate să vrea Domnul izbânda păgânului?! protestează el apoi. Și... și pentru ce să răbdăm?! Până când să răbdăm?! Și răbdarea are o margine! Împotriva acestei sorți m-am ridicat! Era nedreaptă! se înfierbântă el, dar, după ce face câțiva pași adâncit în sine, se domolește și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
un diavol... Ești un...un... "A căzut o... o stea"... Baia ... Podul... Valea... Val... ea... Va... Va... Cade cu capul pe masă. Să-ți fie somnul lin, "Năzdrăvane". Fie-ți îngerii aproape... Un tunet se stinge în depărtare... PARTEA ÎNTÂI IZBÂNDA PODUL ÎNALT VASLUI ianuarie 1475 "Auzind și văzând noi aiasta, i-am călcat în picioare, i-am biruit și i-am trecut sub ascuțișul săbiei noastre, la locul de-i zice Podul Înalt. Păgânul împărat al turcilor își puse în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu -, noi i-am tăiat mâna dreaptă... Deci, fiți gata fără întârziere!" Din scrisoarea lui Ștefan Vodă către regii, craii și principii Europei. Dată în Cetatea Sucevei ianuarie 25, anul Domnului 6983 (1475) două săptămâni după izbânda Moldovei asupra turcilor la Podul Înalt Vaslui, 10 ianuarie 1475 1 "Pentru Moldova și Ștefan !" "Mamă!... Mamă!... Unde ești mamă!" "Oameni buni!... Ajutați-mă!..." Scâncete, tânguieli, pe românește, pe turcește... "Unde sunt?... Nu... nu văd nimic... nu mai văd..." abia

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sânge și câteva măsele. Gheorghiță hâhâie schimonosindu-se de durere: 'Mnetale, bădie Toadere, și când o suna Apocalipsa, tăt a șugui ț-a arde... Și zi așa, că eu dormeam somnul drepților, Măria sa o dat cu cracii-n sus păgânătatea?! Izbândă deplină, moșule! spune Gheorghiță cu mândrie. Cum alta? Că nimeni nu se află să-i sufle-n borș Domnului Ștefan! Mamăăă ce tăiere o fost!! Ce face, ce drege Măria sa, tăt în chișoare cade, ca mâța! Da'... de Măria sa ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
se scurge, abia târșind picioarele, un lung șir de prinși mânați din urmă cu harapnicul. Se apropie vitejii boieri ai Măriei sale clefăind prin clisa mocirloasă, cam sângerați, cam scărmănați, cu platoșele, cu scuturile stâlcite, dar altfel veseli, gălăgioși, bucuroși de izbândă, bucuroși de viață. Pășesc cu grijă să nu calce vreun mort, moldovan au turc. Vorbesc toți odată, cu aprindere, cu patimă, retrăind bătălia: Priceput-ai cum i-o amăgit? se prăpădește de râs Duma Vlaicului. I-o momit și i-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
decât eram. Mamăăă!! Ce tăiere! Seceriș! Măcel! Răcneam! Blăstămam! Înjuram! Și tăiam! Tăiam! Pușcile trăsneau. Buciumele buciumau. Prăpădul de pe lume! Nu ne mai păsa nici de viață, nici de moarte! În clipa aceea am știut că nu putem fi înfrânți: izbânda a noastră era! Cum o înturnat soarta bătăliei Domnul Ștefan... De nu era Domnul Ștefan, nu știu zău, mușcam noi pământul! Și mândrii ieniceri ai Împărăției, nămoliți până-n albul ochilor, orbecăiau prin neguri ca bezmeticii, mocirliți în sânge, blestemând, horcăind

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Au mușcat țărâna Moldovei să-i țină minte gustul și-n Raiul lui Allah! Și Soliman Hadâmbul, cu rămășițele falnicei armii împărătești, dădea dosul să-și mântuiască viața prin fugă: "La Dunăre!! La Dunăre!!" Atunci, am auzit buciumele buciumând vesel: "Izbânda!" Și,răcnete din mii de piepturi, și mii de căciuli aruncate în cer! Izbândă!! Izbândă!! ... Sssst! Vine Domnul! dă alarma Duma. Toți sar, își ridică armele. Ștefan se apropie șchiopătând, ducând calul de dârlogi, însoțit de boier Vlaicu. E cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și Soliman Hadâmbul, cu rămășițele falnicei armii împărătești, dădea dosul să-și mântuiască viața prin fugă: "La Dunăre!! La Dunăre!!" Atunci, am auzit buciumele buciumând vesel: "Izbânda!" Și,răcnete din mii de piepturi, și mii de căciuli aruncate în cer! Izbândă!! Izbândă!! ... Sssst! Vine Domnul! dă alarma Duma. Toți sar, își ridică armele. Ștefan se apropie șchiopătând, ducând calul de dârlogi, însoțit de boier Vlaicu. E cu capul gol, cu pletele năclăite de sudoare, înzăoat, cu platoșa turtită... Se sprijină de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Soliman Hadâmbul, cu rămășițele falnicei armii împărătești, dădea dosul să-și mântuiască viața prin fugă: "La Dunăre!! La Dunăre!!" Atunci, am auzit buciumele buciumând vesel: "Izbânda!" Și,răcnete din mii de piepturi, și mii de căciuli aruncate în cer! Izbândă!! Izbândă!! ... Sssst! Vine Domnul! dă alarma Duma. Toți sar, își ridică armele. Ștefan se apropie șchiopătând, ducând calul de dârlogi, însoțit de boier Vlaicu. E cu capul gol, cu pletele năclăite de sudoare, înzăoat, cu platoșa turtită... Se sprijină de țeava

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
freca botul de umărul lui. Îl mângâie pe coamă cu drag și recunoștință. Ridică privirile: Ce-mi stați ca niște curci plouate?! izbucnește el. Am izbândit doar! Să lăsăm morții să-și îngroape morții! Boierii atâta așteptau; se dezlănțuie: Strălucită izbândă!! Strălucită-strălucită, mormăie Ștefan. M-or blăstăma moldovencele de atâta "strălucire", oftează adânc mângâind fruntea calului ce nechează a mulțumire. "Pentru Ștefan!! Pentru Moldova!!" răcnesc vitejii încrucișând spadele într-un mănunchi. Vă mulțămesc vitejilor! Ați luptat bine! O sabie împotriva a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu mare război Împărăția turcească și cu voia lui Dumnezeu moldovenii au izbândit!". Dar, continuă cu glas scăzut, nicăieri nu va scrie cât de greu, cât de greu ne-a fost... și cât de scump am plătit pentru aiastă "Strălucită izbândă!"... Tace. Tăutu îndrăznește încetișor arătând spre câmpul de bătălie: Și... și pe ei... unde-i îi?...Unde ? Ștefan rămâne câteva clipe cu privirile în gol, apoi încetișor, întunecat: Pe ei... Unde?... Pe ei îi culcăm aici, în dumbrava cu mesteceni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Printre arbori, călugării, cu lumânări aprinse, se întorc cântând cântarea la prohodul morților. De undeva, de departe, clopotul schitului prinde a bate în dungă. Încet-încet, peste câmpul de bătălie, peste trupurile straniu încremenite, fulguiește ușor... Se lasă înserarea...  2 Strălucită izbândă! Pușcile bubuie pe metereze de se zguduie cetatea. Trăiască binecinstitorul și de Hristos iubitorul, Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn a toată Țara Moldovei, Învingătorul de la Podul Înalt, glăsuiește boier Stanciu din jilțul său de "Mare și prim

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cu pușcile cele mari de vrăjmași. În spătăria Cetății Suceava, o sală mare cu ogive, chei de boltă, pereții sculptați cu motive heraldice, "sală a tronului" e bucurie mare: Domnul cu Doamna, boieri mari, boieri mici, dregători, căpitani prăznuiesc "Strălucita izbândă de la Podul Înalt", prin "Ospățul de biruință". Boierii, în straie de sărbătoare, cu anterie și bărbi după datină bizantină; cei tineri, cu scurte, rași după nărav talian; toți mustăcioși, cu plete unse cu unt; nu puțini, legați cu feși, însemnați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
puțini, legați cu feși, însemnați în bătălie cum șade bine unui viteaz. Se bucură. Toți sunt veseli, pe jilțuri rânduite pe lângă pereți, sau în grupuri, discutând cu aprindere; râd, vorbesc toți odată, prea mult și prea tare. Desigur, e beția izbânzii, dar nu e de lepădat nici contribuția fantasticului Cotnar învechit în pivnițele domniei... Paharnicul Negrilă și câțiva copii de casă tăbârcesc pântecoase carafe cu vin și nu mai prididesc cu umplerea ulcelelor ce seacă prin farmec de parcă nici n-ar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu mai prididesc cu umplerea ulcelelor ce seacă prin farmec de parcă nici n-ar avea fund... Nici chiar Înalt Prea Sfinția sa Fericitul Mitropolit Teoctist al Moldovei, fiind zi de harț, nu pregetă să se împărtășească cu câteva picături din "Sângele Domnului": izbânda se cuvine a fi prăznuită. Ștefan, cu coroana Mușatinilor pe cap, în tronul domnesc o horbotă sculptată în lemn -, vegheat de capul fiorosului bour moldovenesc, alături de flamura oștirii închipuind pe "Sfântul Gheorghe ucigând balaurul", se ridică, în mână cu ulcica

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Târgul Sucevei, din vale, urcă zvon îndepărtat de alăute, chiote, larmă, veselie, ca la nuntă. Clopotele Sucevei, toate, umplu văzduhul cu dangătul lor vesel de data aceasta. Din timp în timp, pușcile de pe metereze slobozesc câte o salvă în cinstea izbânzii și a Măritului Domn și Voievod, "Învingătorul de la Podul Înalt". Moldova toată e în sărbătoare. Ninge cu fulgi mari ce plutesc lin, ușor-ușor, ca să se culce în patul alb de pe pervazul ferestrei, într-un strat gros de zăpadă. Suntem în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
cum suntem, "am putut", cu atât mai mult împreună, cu toții, uniți... Ne-am aflat noi mai firoscoși și-am ridicat steagul. Am știrbit iataganul turcesc. Am dovedit că "se poate"! O salvă bubuie pe metereze... Șendrea se dezlănțuie: Vestea strălucitei izbânzi va zgudui Europa! Numele tău, Nebiruitul, va străbate mări și țări! Vor... vor... Hooo! Șendreo! Te-ai întrecut din "împărtășanie"! râde Ștefan. Dar Șendrea-i pornit, puțintel afumat, strigă: Lumea... lumea va afla, că la Porțile Răsăritului, s-a ridicat un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Vodă aista al tău s-ar fi ouat un ou de aur. Să vezi la primăvară când o veni Mahomed în persoană ce-o să mai cotcodăcim... Trăiască! strigă Mihail. Bătu-v-ar norocu'! Ce strigă în voi mai tare?! Beția izbânzii, au zama de strugure ce are prea mult soare în ea? Da! Cotcodăcesc! îl înfruntă Șendrea cu însuflețire. Și o să cotcodăcesc să se audă în cele patru zări! Spuie oricine! Care crai?! Care rege?! Care papă?! Care-o fi, Paștele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]