3,576 matches
-
11, 15 octombrie 1913, Vinea refuză atributul de „whitmaniști” poeților tineri ai Franței (sînt citați Jules Romains și Ch. Vildrac). Whitman „formulează legi, enunță adevăruri în cuvinte mîndre și mărețe. Cîntă expansiunea și orgoliul, vede clar și e liniștit. E lucid, sănătos, robust și sincer. Dar nu se ocupă deloc de regulile artei”. Dimpotrivă, poeții francezi „dau o deosebită atențiune alegerei cuvîntului. Prin aceasta ei se apropie (...) mai cu seamă de Baudelaire”. Distincție corectă, care îi dă recenzentului prilejul unei identificări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pășunismului” pastoral și denudarea convenției biografice: „gîndurile mele se duc - ca oile la păscut/plîng în fluier pe cîmpie triste părți de biografie” (Tristețe casnică, greșit transcrisă de unii comentatori, „Tristețe cosmică“, și interpretată în ocurență cu... Blaga!). Un anarhism lucid se naște din sentimentul insuportabil al captivității (care produce, pe lîngă „cuvinte în libertate”, un carnavalesc plebeu tipic predadaist): „azi-dimineață din pentru ce ai vrut să fluieri telefon/ nu eu nu vreau eu nu vreau și mă strînge MULT PREA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în afara jocului pare mai degrabă o reverență diplomatică (în care se amestecă, poate, și un strop de invidie): „Aș fi un copil rău dacă n-aș dănțui în entuziasmul vostru, — după aceeași scripcă. Fumisteriile sînt un lucru minunat cînd sînt lucide, și cînd Țara ar rîde după ochelari și Marciulică și-ar stăvili hohotul în bucile-i faciale de gornist. Marcel, îmi placi că ești și fervent, și flăcău teribil — și supun rîndurile astea potolitului Jules — iar Țara punctificat în lutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dialog între Hamlet și Polonius: „Mohamet a interzis credincioșilor reproducerea chipului omenesc și porunca lui s-a extins asupra tuturor aspectelor organizate ale naturii. Arta musulmană a fost împinsă către abstractizare. Alături de natura dată, ar fi creat natura nouă, vis lucid, elan constructiv al minții omului care descompune și alcătuiește după legi înnăscute natura... Războaie și cuceriri au oprit popoarele puse sub scutul acelei porunci fecunde, la jumătatea drumului”. Un precipitat al tuturor acestor idei întîlnim și în „Manifest activist către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
literar „un instrument pentru înțelegerea unor forme mai nouă de literatură”. Însemnătatea ar fi, prin urmare, documentară. Verdictul estetic este foarte dur: „simple elucubrații premeditate, fără un sens mai înalt”. Apreciind, totuși „inteligența vie”, umorul „inocent și rafinat”, ingenioasele bufonerii lucide, asemănătoare „jocurilor estetice pe care le profesează în glumă școlarii” (cu deosebirea că la Urmuz „asocierea e mai adîncă și neprevăzutul mai savant”), criticul atrage sever atenția că „nu trebuie să se exagereze crezîndu-se că Urmuz poate însemna și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al academismului: „Numai pentru a-și distra frații și surorile, Urmuz compune niște false automatisme, parodiind academismul prozei curente”. Se insistă mereu asupra caracterului „bufon”, care — din punct de vedere filozofic — e „sofistic”; „Pîlnia și Stamate” e o „bufonerie lucrată lucid, parodiind descripția cadrului în romanele curente și făcînd o serie de calambururi de esență sofistică prin duplicitatea de sens a cuvintelor”. „Absurditatea cea mai izbutită” este „Ismail și Turnavitu”, „portretistică solemn academică și parodie a obișnuințelor burgheze, în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
frazelor indică performanța lui Urmuz, care a pătruns în sanctuarul viselor omului și al zeului limbii”. Are dreptate Nicolae Balotă să califice acest delir (oniric?) de interpretare ca fiind „de efect”, dar „fără nici o acoperire”. Urmuz e un „scriitor eminamente lucid”, „mai degrabă hiperconștient”, iar fracturile discursului său logic nu urmează liniile tulburi ale imaginarului oniric: „Putem vorbi, eventual, despre un cvasionirism urmuzian, stabilind unele apropieri care nu implică o identitate de natură, nici o filiație” (N. Balotă, „Post-scriptum urmuzian” în Urmuz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al „paginilor bizare” o probă a neîncrederii în valorile tradiționale și o „criză a conceptului de literatură”. „Supraconvenția ironică” apare, astfel, ca un „antidot dialectic”, căci tragicul și apocalipticul nu mai sînt tratate în stil tradițional, ci parodiate cu conștiința lucidă a impasului inexorabil. Matei Călinescu pune — apoi — în legătură textele lui Urmuz cu expansiunea comicului sub forma literaturii absurdului (Beckett, Ionesco, Adamov ș.a.). Mai interesante sînt considerațiile formulate de critic într-un „Post-scriptum. Urmuz în englezește”, prilejuit de numărul dedicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
structura ei muzicală”. În traducere engleză, absurdul apare ca un principiu „producător” al operei, nu doar ca simplu „efect”, iar caracterul kafkian și cel suprarealist, oniric, sînt mai bine puse în evidență, deși altminteri Urmuz rămîne un „cerebral”, un ironist lucid care știe să „solemnizeze bufonul”. În schimb, atributele ținînd de sfera ironicului se estompează mult prin traducere. Prin urmare, caracterizarea lui Urmuz ca „precursor al suprarealismului” e valabilă mai ales în engleză... Monografia Urmuz a lui Nicolae Balotă (1970) poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
lor de simplu document, simptomatic pentru o stare de criză, paroxistică, a conștiinței estetice, pe de o parte, și valoarea, semnificația lor literară intrinsecă, privită ca act de creație epică în sine, pe de altă parte”. Un contestatar moderat și lucid al minioperei urmuziene este, cum am văzut deja, Marin Nițescu, care, în comentariul pe marginea monografiei lui N. Balotă („Urmuz als ob”, datînd din decembrie 1970 și inclus în vol. Atitudini critice, Ed. Cartea Românească, București, 1983, pp. 202-207), consideră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
spre el. - Ce vrei să spui? - Eu sînt cel Însărcinat cu ancheta și am de gînd s-o fac singur. În fața stupefacției Mariei, continuă imediat: - Procurorul e de părere că ești prea implicată personal pentru a putea ancheta În mod lucid. Cererea de a fi detașată ca să te ocupi de afacerea asta a fost refuzată. MÎnia Îi readuse Mariei culorile În obraji și obișnuita ei siguranță. - Știai asta Încă de la Început și nu mi-ai spus nimic! protestă ea. M-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
treia mutații metafizice, sub multe aspecte cea mai radicală, care avea să deschidă o epocă nouă În istoria lumii; datorită Însă anumitor Împrejurări, cu totul extraordinare, ale vieții sale, el a fost unul din artizanii ei cei mai conștienți, mai lucizi. Trăim azi Într-o lume absolut nouă, Iar țesătura Întâmplărilor ne Învăluie trupurile, Ni le scaldă Într-o aură de bucurie. Ceea ce oamenii de altădată au presimțit uneori prin muzica lor, Noi realizăm În viața de fiecare zi. Ceea ce pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
plăcerilor fizice pe care le mai poate aștepta de la viață devine mai mică decât suma durerilor (În fapt, În adâncul ființei sale, el simte cum contorul se Învârte - și se Învârte doar Într-un sens). De la o vârstă, acest bilanț lucid al plăcerilor și durerilor - pe care, mai devreme sau mai târziu, ajunge să și-l facă fiecare - duce inevitabil la sinucidere. Astfel, este amuzant de notat că Deleuze și Debord, doi intelectuali respectați de la sfârșitul secolului, s-au sinucis fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mai ales era puțin probabil, azi, ca o fată de șaptesprezece ani să acorde atâta importanță iubirii. De la adolescența Annabellei trecuseră douăzeci și cinci de ani și, dacă dăm crezare sondajelor și revistelor, lucrurile se schimbaseră mult. Fetele de azi erau mai lucide și mai raționale. Înainte de toate, le preocupa reușita școlară, Înainte de toate Încercau să-și asigure un viitor profesional decent. Ieșeau cu băieții doar ca să-și umple timpul liber, ca să-și ofere o distracție În care intrau În părți aproximativ egale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
totuși să disimuleze clocotul impetuos sau, dacă preferați, ticăloșia naturii lui. Avea noțiuni despre decență care se trăgeau Încă de la romanele lui Dickens, dar avea un REM păcătos - Împrumut termenul de la specialiștii În somn - adică mișcări rapide ale ochiului, foarte lucide. Arăta ca un membru al unui club englezesc, foarte roșu la față, irascibil și extrem de volatil. În America, unde oamenii nu sunt familiarizați cu asemenea tip de persoană, ciudățeniile lui erau sortite a fi greșit Înțelese. Lumea vedea În el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
schimbat, conceptul francez de pensée unique, pe care Îl putem extrapola În alte contexte Înțelegând sintagma ca ideologie dominantă, dincolo de clivajele tradiționale și dincoace de problemele reale ale societății. Existența „gândirii unice” Îi duce la exasperare pe cei ce sunt lucizi, transformându‑i În marginali (dar marginali În sensul literal) pe criticii inteligenți și independenți. Pentru asemenea oameni, din păcate, nu există nici o nișă În curentul central al societății, În mainstream. În consecință, cvasitotalitatea criticilor radicali intră În derivă (sau sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Statelor Unite, ridicând la cub ridicolul deja substanțial al campaniilor electorale), fie că e vorba de stângistul ecologist Ralph Nader, soluția celui de‑al treilea partid a fost până acum compromisă. Rămân așadar franctirorii, de la excentricii consecvenți la spiritele cu adevărat lucide și independente. Unul dintre aceștia a fost Allan Bloom. A‑l prezenta În cheie grotescă și a‑l minimaliza devine astfel un gest politic de mare semnificație. Dincolo de accentele ei controversate, The Closing of the American Mind a pus un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
unui grup de acțiune cu ambiția puterii, de stânga sau de dreapta. Fiindcă nu am trăit În acele vremuri - dar am trăit sub regimul comunist și am meditat de atunci Încoace la problematica puterii - și fiindcă am o natură mai lucidă și mai sceptică, insist, nu vreau să-l diabolizez pe Eliade. Dar nici circumstanțele istorice (greu de judecat În alb-negru fără exces ideologic și fără anacronism, așa cum spuneam mai Înainte), nici cele psiho-sociale (pentru care Încerc să am oarecare Îngăduință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
-mă... Da’ înainte... Da’ înainte... (Semiântuneric; gesturile aproape că se ghicesc.) PARASCHIV (Urlând.): Ce vrei? Ce te-a apucat? MACABEUS: Jos, jos! Cu fața la perete! PARASCHIV: Nu! MACABEUS: Scârbă! Ai s-o-nveți și pe asta! PARASCHIV (Încercând să restabilească dialogul lucid.): Te rog... Stai acolo... (Se târăște în jurul camerei, cu spatele lipit de pereți.) Stai așa... Ți-ai pierdut capul... (Duios.) Te doare capul? MACABEUS (Fascinat, dezumanizat.): Capul... întoarce capul... (Îl prinde de un picior și încearcă să-l tragă; PARASCHIV
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
și dispare în nori. Toată tabăra prinde viață; soldații ies de peste tot, din barăci, din șoproane, din tranșee. Panica se umflă, crește, așteaptă ca cineva să o potolească. Unii trag la întâmplare, doborându-și chiar proprii camarazi. Alții sunt mai lucizi și pornesc în urmărirea inamicului. Un ofițer își face apariția, organizând forța de reacție rapidă. Cea mai apropiată bază dușmană devine responsabilă pentru mârșavul atac. Comandantul, în fruntea unui pluton, declanșează represaliile. Împușcăturile, exploziile și manevrele tactice continuă până a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
vieții pământești, amintirea, tuturor evenimentelor din viață, se face fulgerător, după care spiritul cu toate învelișurile sale de corpuri: astral, solar, cosmic, se strecoară prin creștetul capului, sub formă de ceață alburie spre tavan. Așa îl văd clarvăzătorii, oameni așaziși ”lucizi”. După ce tot perispiritul, -masa fluidică sub formă de corp omenesc-, a ieșit din corp, apoi, cordonul de legătură se rupe de dublul-vital și spiritul pleacă spre regiunile eterate ale spațiului cosmic... Cei dragi, nevăzuți, au venit în întâmpinare, să ajute
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
milă etc... Nietszche care a ajuns la sfârșitul natural al îngrozitoarei sale concepții nihiliste despre om... - Asta e drama!... murmură Iorgu. Suferința dată de Dumnezeu omului și numai omului. Și, prin minte îi trecu ultima scrisoare a lui. Nietszche, încă lucid, către mama lui, ”Mamă, mamă... sunt nebun! ” Era geniul care s-a văzut prăbușindu-se... strigătul acela de disperare al omului care se știa nebun. - Asta-i drama!... repeta Iorgu. Iată cum Dumnezeu nu-i îngăduie muritorului trecerea unor anumite limite
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
un plan sălbatic și grandios nu a fost prevăzut probabil trezirea conștiinței umane. Omul, martorul ăsta, cu inimă și visele lui de dreptate, a fost probabil un accident în această evoluție!... Aceasta este drama!... Nu numai că materia a devenit lucidă, dar s-a mai apucat să și iubească... Da, asta e drama!... Suferință și tandrețe în materie... Toată această înverșunare, îl frământa pe Iorgu, toată această luptă cu conștiința profundă și surdă că se zbate în zadar, că nu e
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
situații ce sfidează orice explicație logică. -Am citit undeva, nu mai știu unde, își zise Iorgu, că corpul solar dă gândurile, imaginația, inteligența, voința... că gândirea, ori, ideea este un corp viu o ființă pe care cei cu vedere spirituală (lucizii), o văd materializându-se în imaginea la care ne gândim. Se știe că, unui om sub hipnoză, dacă i se transmite mental imaginea unui obiect, el îl vede; pe o foaie de hârtie, privită, doar și transmisă mental o imagine
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Toți cei ce se întorc din moarte clinică, descriu o senzație de zbor cu ieșirea de la întuneric la lumină. Descriu primele amintiri din viața întrauterină. ”Eul” este partea din noi care observă tot ce-i în jur. Latura cea mai lucidă. El stabilește echilibrul dintre universul interior și cel exterior, între logică și intuiție, între intelect și imaginație... ”Eul” este arhetipul din noi. Este spirit divin. Este latura nerecunoscută, trăsătură incognoscibilă din fiecare din noi. Spiritul uman apare în una din
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]