14,805 matches
-
tendențios. Finalitatea ei nu ținea nici de istorie, nici de speculația Înalt-filozofică, ci de o nițeluș sofisticată, dar deloc subtilă, propagandă politică. Între cartea lui și exegetica postmarxistă, care se iluziona, de asemenea, că găsise cheia de aur a viitorului luminos al umanității, identificându-l În comunismul victorios, nu exista nici o deosebire de fond. Personal, mi se păruse că inclusiv formula „sfârșitul istoriei” era menită doar să satisfacă gustul pentru show și senzațional al publicului american, fără a avea Însă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a năvălit Roger Howard. Calmul lui englezesc, care mă scotea adesea din calmul meu românesc, se făcuse țăndări, iar pe lângă fizionomia de acum, aceea cu care mă Întâmpinase la aeroport putea fi calificată drept seninătate olimpiană. Era răvășit, până și luminoșii lui ochi verzi Își modificaseră culoarea Într-un cenușiu Învârtoșat și sumbru. - Adam, aici se pregătește ceva! Consiliul se Întrunește peste o jumătate de oră și... - Nu se poate, era stabilit pentru mâine după-amiază! - Era... Se pare că Zoran forțează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
scoate-o cumva la capăt, mulțumind pe toată lumea. Dar cum nu suntem dintre acei autori, preferăm să spunem drept, mărite Cetitoriule, că nu mai știm ce s-a petrecut p’ormă în camera Cosettei. Episodul 66 UN DESTIN O dimineață luminoasă în care să te trezești oftând de plăcere într-un pat moale și uriaș, oaspete în patul viziriului - care muritor, indiferent de epocă și de orânduire socială, nu și-ar dori așa ceva? Bunul Cetitor își va aduce aminte că, prinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ei, să-mi zici mie cuțu! — Cuțu! - făcu Cosette. Ce-are a face o femeie cu doi eunuci? Păi vezi? - zise spătarul. Da’ turcii ce-au cu noi? Cosette nu mai știu ce să răspundă. Privi spre orizont. Orizontul era luminos și-atât. — Ai iubit vreodată, spătare? - spuse ea încet. — Țț - făcu spătarul. — Păi de ce? — Am avut un accident când eram mic. Mă jucam într-o fâneață, când am văzut-o pe mătușa mea care m-a crescut, că eu n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
descrierile - se individualizează cât de cât. Făgăduind ca asemenea situații să nu se mai repete, ne cerem scuze Cetitoriului și trecem la episodul 182. Episodul 182 AMINTIRI Pe la asfințit, când soarele se înjumătățește trecând peste culmi, când în aerul cald, luminos, timp de o minută, patimi, pofte, dorințe, disperări se potolesc, când gâdele cu securea ridicată, cu ochii sângeroși, privind gâtul dezvelit al sărmanei victime, are o clipă de înduioșare, gândindu-se că a fost și el cândva copil, gângurind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să vedeți pe „viu” un meci de-al ei. 6î Luiza Ionescu, București: - Vezi și tu răspunsul numărul 3. Episodul 212 îN CAMERA DE OASPEȚI Să intrăm și noi acum în odaia nici prea largă, nici prea scundă, nici prea luminoasă, nici prea sărăcăcioasă unde îi condusese cardinalul Damiani pe bunii noștri călugări Metodiu și Iovănuț. Lângă peretele opus geamului înalt, îngust, erau puse cap la cap două paturi solide, cu baldachin pe ale cărui mătăsoase perdele albastre erau cusute cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
din tranșee. Nimic, bre, ce să vrea? Păi atunci hai sictir, bre! - zise supărat osmalâul. Cântă, bre! - îi dădu el o palmă după ceafa unuia cu vioara. Tuciuriul își puse instrumentul sub bărbie, își dezveli dinții ireproșabili într-un surâs luminos și porni un cântec săltăreț, din care Metodiu nu reținu decât primele două cuvinte: Ozoseip, ozoseip... Episodul 214 A FI TURC — Șezi, oleacă, bre, îi fi ostenit - zise turcul din avangardă, după ce tovarășii săi dispăruseră cu vioriști cu tot în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
mici care n-ajunseseră încă state mici, teama că puteai fi săltat în orice moment de o stăpânire despotică - toate acestea împrumutau unei tăceri valențe deosebit de interesante. Și deși vasul plutea lin, economicos, pe Dunăre la vale, deși ziua era luminoasă, caldă, deși păreau a se înțelege bine, tăcerea ivită brusc strecurase între bunul Metodiu și negustorul Georgios ceva neliniștitor, inhibant. Primul care vorbi, înghițind stânjenit ultima felie din portocala oferită de grec, fu Metodiu: — Căpitane Georgios, n-aș dori să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
deapănă de-atâta vreme și să se cuprindă și ei de farmecul firii din jur, căci, orice s-ar spune, naratorii sunt și ei oameni. Din apartamentul modest, dar curățel unde locuiesc, naratorii privesc pe geam și se desfată cu luminoasa priveliște. La parterul școlii de vizavi se văd într-o sală busturile sobre ale pensionarilor reuniți într-o pașnică ședință de bloc. Alături de școală, în piață, s-au adus garoafe și tineri veseli cumpără buchet după buchet. Pe alei se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-o cu privirea acum câteva minute pare neclintită și la fel de mică. Planetele ce păreau a fi într-un ocean de argint, în ochii mei aveau viață. Dintre toate acestea, Venus, numită luceafărul de seară sau de dimineață, era cea mai luminoasă. Orice pas ce-l făceam nu avea regret. Apoi, mi-am dat seama că nu puteam respira, deoarece nu aveam oxigen. În acele clipe un fior m-a cuprins și eram una cu universul. Atunci nu puteam să plâng sau
Rătăcitor printre stele. In: ANTOLOGIE:poezie by Cosmina Bojoga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_660]
-
stă să mistuie pământul, de parcă ar fi un nou soare, aflat prea aproape. Apoi, pe măsură ce se înalță, se micșorează și-și schimbă culoarea, trecând în câteva minute de la galben la un albastru metalic și, ceva mai târziu, la un alb luminos. Din ce cauză se produceau acele schimbări de culoare și din ce motiv bizar se micșora când se afla sus de tot, ca apoi să înceapă să crească pe când se apropia din nou de orizont era un mister pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
telefon, Îi văd dinții mici de nutrie cum ronțăie noaptea scuipînd toate stelele În farfuria mea. Orfeu În infern, spui, și degetele nu te mai ascultă, nici picioarele cu care ai vrea să fugi său să strivești toate aceste forme luminoase, nu poți rosti nimic esențial. Toate chipurile Își scot capul pe jumătate. Ești condamnată să rămîi Într-o facere continuă și nedesăvîrșită. Din buzunarul lui Leopold Bloom se Înalță o mamă emanciată În cenușiu lepros Înveșmîntată cu o jerbă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
algebrice. Aș vrea pur și simplu să-mi privesc chipul cu ochii lor, pentru că ceea ce văd eu În oglindă este etalonul meu de măsură pentru tot antropomorfismul cu care mă Înconjur. Nu oglinda minte, ochiul exclusivist, reglat numai la impulsurile luminoase ale contururilor mele. Dar altui ochi, reglat la alte coordonate estetice, cum mă arăt eu? Ce urîta trebuie să fiu. Mi se face rușine de momentele În care mă mișc ca o femeie frumoasă, nesesizîndu-mi ridicolul. Cred că În clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
disperate, lipite una de cealaltă. Ușa dintre cameră și bucătărie era întredeschisă și muștele din jurul cratiței s-au mutat înăuntru. Erau mai multe ca de obicei. Majoritatea, muște de pripas, focoase. Au năpădit malul și se roteau ca un catarg luminos deasupra lui Eberhart și peste tablou. Aveau poartă în carne. Se așezau uneori pe buzele întredeschise, pe unde intrau și ieșeau. Au mai trecut așa două zile. Atunci a trebuit să deschid ușa. Vecinii au venit după miros, trăgeau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
înțeles cum puteau să vândă mâncarea atât de ieftin, nimic nu depășea cincizeci de cenți. Probabil că nu plăteau chirie pentru clădirile pe care le foloseau. Barul era tot pe strada asta. Avea fațada acoperită cu marmură falsă și firme luminoase din neon în jurul ușii și al geamurilor. Niciodată n-am văzut cum arată pe dinăuntru fiindcă era mereu închis când treceam eu pe acolo dimineața. Presupun că nimeni nu trebuia să se uite mai sus de primul etaj. Marmura și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Appia, care era un drum foarte cunoscut despre care am citit în cărțile de istorie, așa că acum puteam să-i povestesc profesorului meu despre chestia asta. Soarele nu era nicăieri mai frumos, zicea el, decât în Italia. Era cel mai luminos și mai galben soare pe care l-a văzut vreodată, mult mai luminos decât în vale în mijlocul verii. A mai văzut și unde locuiește papa, iar eu auzisem de el de multe ori când preotul vorbea la radio în loc de Amos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
de istorie, așa că acum puteam să-i povestesc profesorului meu despre chestia asta. Soarele nu era nicăieri mai frumos, zicea el, decât în Italia. Era cel mai luminos și mai galben soare pe care l-a văzut vreodată, mult mai luminos decât în vale în mijlocul verii. A mai văzut și unde locuiește papa, iar eu auzisem de el de multe ori când preotul vorbea la radio în loc de Amos’n’Andy, care îmi plăcea. Și plaja era frumoasă acolo, zicea tata. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cap ca să mă răcoresc. Când mi-am venit în fire, am început să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Cum stăteam eu pe scaunul înalt din spatele tejghelei, am început să mă uit prin magazin și apoi afară în strada luminoasă. Mă întrebam unde e Jo Lynne și dacă e acasă. Apoi am început să mă gândesc la mine și la cât de prost am fost. M-am făcut de râs în ultimul hal în seara în care am ieșit, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
și știam că avea să fie chiar mai frig în Nashville, dar când i-am spus, a zis că nu avem timp să ne întoarcem acasă ca să le luăm. Am ajuns jos în oraș sub un cer de un albastru luminos. Frunzele care ne urmăriseră pe deal s-au întâlnit cu altele de pe străzi și au plutit împreună prin șanțuri, prin curți și pe parbrizele mașinilor în mișcare, unde stăteau ca și când ar fi fost puse acolo cu lipici până când se opreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cremos și bun, dar a trebuit să ronțăi mult albușul până să pot să-l înghit. Când se făcuse ziuă de tot, mi-am dat seama că o să fie o zi de început de iarnă, cu un cer albastru și luminos și cu vânt rece care o să bată pe deal. Soarele răsărise, așa că mi-am pus paltonul, am ieșit și m-am așezat pe treptele din spatele casei. Am vrut să ies din casă, ca să reușesc să mă gândesc la ce aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
pus pe treabă. * * * După o oră, cu stomacul plin până la refuz, conduceam încet pe lângă stația de metrou Warwick Avenue înspre străzile largi ale Micii Veneții, cu case albe, pătrate și cu geamuri înalte. Bărci pe canale, pictate în culori primare luminoase ca jucăriile de plastic cu care se joacă copiii în cadă, erau ancorate pe ambele părți ale apei adânci și verzi. Peste canal se arcuia podul jos și șters, o prelungire cochetă, protuberantă a drumului și, în spatele lui, ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
dorești vin? l-am întrebat din solidaritate. — Nu, nu, mulțumesc, a răspuns la repezeală. —Vrea să-și păstreze agerimea minții, a adăugat Victoria. Așa cum este ea. Și-a dat capul pe spate și a izbucnit în râs. Dinții ei arătau luminoși, chiar și în acel semiîntuneric. Nici nu se punea problema cine va supraviețui. Am dus-o pe Susan sus și am împins-o ușor de la spate în direcția unde erau Judith și familia Hammond. Ar fi fugit cu siguranță dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cu Feifel s-a scurs de la sine, ca apa în nisip. - Trebuie să învăț totul de la început, repeta Feifel încăpățânat. Era singur, sărac și, în adâncul ființei, liber. NEBUNUL LUI EMANUEL O, oamenii bătrâni, cei care se apropie de pragul luminos al morții! Gândurile și acțiunile lor mi se par pline de mister. Până în ultima clipă ei se țin strâns de focul vieții, arătându-ne deodată un chip necunoscut. Dar mai bine să povestesc ce s-a întâmplat cu propriul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
ziarului, chiar acesta a fost rezultatul. Nimic care să-l inspire, nimic referitor la vreo crimă sau la alte lucruri de genul ăsta, de care Mircea avea mare nevoie. Se pare că băiatul era nu numai talentat, dar și foarte luminos, nimic negativ sau întunecat nerăzbătând din cele scrise de el. Mircea era disperat. Soarta nu putea fi atât de crudă, iar el trebuia să acționeze repede, căci puștiul tocmai se înscrisese într-un concurs literar pe care criticii apreciau că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
atentatele, nici unul dintre ei nu mai putea fi cu altcineva decât cu surorile, mamele și bunicile lor. Iar dacă la asta mai adăugau și faptul că nu-i mai angaja nimeni, situația lor cu siguranță că nu se arăta prea luminoasă. Cauză-efect, cum ar fi spus orice angajator londonez, numai că Abdulah și prietenii săi erau departe de a se fi gândit vreodată la așa ceva. Dar mai rău decât toate, mai rău decât faptul că tipa îl jignise cumplit, refuzându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]