KorAP: Find »[drukola/base=mișca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...833 >

20,801 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

după delfini? Spunând asta, Lauren sări din hamac, iar eu am urmat-o. Am luat-o agale spre catarg, unde ne-am aplecat peste marginea vasului, cercetând, În tăcere, adâncimile albastre. Deodată, Lauren arătă spre o umbră gri, care se mișca prin apă, În stânga ei. — Uite, șopti. Este o țestoasă. Iubesc țestoasele. Sunt atât de urâte și de drăgălașe. Crezi că stric costumul ăsta Thomas Maier dacă fac o săritură de la prova? Chiar atunci, botul unui delfin lovi cu putere apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

în camera copilului și mi-a arătat lucrurile pe care le găsesc ei de obicei într-un leagăn. Întrebările standard pe care le pun medicii sună cam așa: Cine a găsit copilul mort? Când anume a fost găsit? A fost mișcat din loc? Când a fost văzut ultima oară în viață? Era alăptat la sân sau cu biberonul? Întrebările par puse la întâmplare, dar tot ce pot să facă medicii e să elaboreze niște statistici, în speranța că, la un moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
spus: — Să-mi ziceți dacă lipsește ceva. Am impresia că piciorul tot nu v-a lăsat. Pachetul a zornăit tot drumul spre casă. Sub brațul meu, hârtia maronie a alunecat și s-a încrețit. La fiecare pas chinuit, conținutul se mișca încoace și-ncolo prin cutie. Acasă, podeaua duduie în ritmul rapid al muzicii. Pereții îngână cu glasuri cuprinse de panică. Ori e vorba de o mumie egipteană care s-a întors din morți să-și poarte blestemul și încearcă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ajungă. Următorul telefon mi-l dă mie și mă întreabă dacă am să-i dau 50 de dolari ca să aflu niște lucruri interesante. Îmi zice că, dacă am acțiuni Stuart Western, să scap de ele și după aia să-mi mișc hoitul până în barul ăla de lângă spital. — Aoleu, îmi zice Nash la telefon, ce frumoasă era femeia aia! Dacă n-ar fi fost și Turner, Turner, colegul meu, nu știu ce s-ar fi întâmplat. Și închide. După cum scrie pe flux, acțiunile Stuart

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
ție ți-ar fi curs, zice. Frate, ce bucată bună era! Erau obiecte de valoare - ceasuri, portofele, bijuterii - la fața locului? întreb. — Și mai era și caldă, sub plapumă. Suficient de caldă. Fără spasme agonice. Nimic. Falca lui masivă se mișcă fără încetare, mai rar acum, în timp ce se zgâiește în gol. Dacă ai putea să ai orice femeie ți-ai dori, zice, dacă ai putea s-o iei cum vrei tu, nu ai face-o? Asta înseamnă viol, zic. Dacă e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
lift suntem deja mult prea înghesuiți. La etajul cinci un bărbat încearcă să-și mai facă și el loc înăuntru. Iute cât ai zice pește, pe când stau storcit de peretele liftului, mintea mea scuipă descântecul cu o putere care-mi mișcă buzele la fiecare cuvânt. Omul se uită la noi toți și pare să dea înapoi cu încetinitorul. Înainte să-l vedem căzut la podea, ușile se închid și începem să urcăm. În redacția de știri, Henderson a fost dat dispărut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
o întreb. — Toate cărțile le pomenesc - zice, și ridică din umeri - dar se crede că s-au pierdut. Ține mâna întinsă, cu palma în sus, și zice: — Mai arătați-mi-o o dată. Și cum funcționează? o-ntreb. Și ea își mișcă degetele. Și eu dau din cap că nu. Cum de-i omoară pe alții, o-ntreb, dar nu și pe cel care-l rostește? Și, lăsându-și puțin capul într-o parte, Mona zice: — Cum de nu-l omoară pușca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
apoi ia mâna și se uită la mine, zicând: — Și cam cine crezi că mă sună să-mi dea comenzi? O sună guvernul Statelor Unite? — Uneori, zice ea. În general, e vorba de alte țări, țări de toate felurile, dar nu mișc un deget pe degeaba. Și de-aia cere pietre prețioase? — Mi se pare oribil să te ciondănești din cauza ratei de schimb, nu? zice ea. Oricum, fiecare masă pe care o iei înseamnă un animal ucis. Stridie din nou. Am impresia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
doar ca să poată controla lumea. Leacul pentru prea multă putere, zic, nu e și mai multă putere. Nu o putem lăsa pe Helen să pună mâna pe Cartea umbrelor. Și, încet, atât de încet că nici n-o pot vedea mișcându-se, Mona trage o coloană ionică dintr-un crater însângerat care se cască sub degetul meu mare. Încet ca limba orară a unui ceas. Nu-mi mai aduc aminte dacă este de la vreun muzeu, de la vreo biserică sau de la vreo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
lui; țipă scurt în clipa în care genunchii ei se lovesc de cimentul trotuarului și se rostogolește în rigolă. Încă mai ține cheile strâns în mână. Stridie lovește de coapsă poemul cuprins de flăcări. Îl ține cu ambele mâini; își mișcă ochii dintr-o parte într-alta, citind pagina în timp ce flăcările o mistuie de jos în sus. Flăcările i-au ajuns la mâini când îi dă drumul, strigând „Nu!“ și băgându-și degetele în gură. Mona se dă înapoi, cu mâinile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de la Rosetta, o să reușească să le traducă pe toate. Și telefonul lui Helen sună. În oglinda retrovizoare, Mona se scobește în nas și rulează mucul pe cracul blugilor până obține o biluță tare și neagră. Își ridică privirea din poală, mișcându-și ochii încet în sus, și și-i țintuiește în ceafa lui Helen. Telefonul lui Helen sună. Și Mona azvârle biluța în părul lui Helen, la ceafă. Și telefonul lui Helen sună. Cu ochii în ceaslov, Helen împinge telefonul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
un pas de biroul ei, și zice: — Ia uită-te! Și stă așa, cu mâinile apăsate pe tâmple și ochii închiși. Ce-ar trebui să se întâmple? întreb. În secretariat, Mona închide telefonul. Ceaslovul deschis pe biroul lui Helen se mișcă. Un colț se ridică, apoi se ridică și colțul opus. Începe să se închidă de unul singur, apoi se deschide, se-nchide și iar se deschide, din ce în ce mai repede, până ce se ridică deasupra biroului. Cu ochii închiși, buzele lui Helen rostogolesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
piese sclipitoare se rostogolesc pe podea. Totul se balansează înainte și-napoi, cu mine cu tot. Și Helen zice: — Stai pe loc! O să-l faci praf! Apoi ajunge lângă mine, levitând dincolo de o perdea scânteietoare de mărgele de cristal. Își mișcă buzele, rostind cuvinte tăcute. Helen dă la o parte mărgelele cu unghiile ei roz și-mi zâmbește, zicându-mi: Hai să te așezăm în capul oaselor. Cartea a dispărut; ține cristalurile într-o parte și înoată mai aproape. Mă agăț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
toate mobilele alea. Te gândești la abisul spațiului cosmic, la frigul și la liniștea inimaginabile în care stau și așteaptă soția și copilul tău. Și îi zic te rog. Îi spun să-mi dea telefonul ei. Cenușiul încă se mai mișcă și se scurge în oglindă, și Helen își deschide geanta și-mi dă mobilul. Îi deschid clapa și formez 911. Și o voce de femeie zice: — Poliție, incendiu sau medicală? Și eu zic medicală. — Locația? întreabă vocea. Și-i dau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
vorbește cu cuvintele lui Karl Marx, a-l ucide pe Nash ar însemna pentru el mântuirea. Întoarcerea la Dumnezeu. Readucerea în sânul omenirii prin spălarea păcatelor. Privirea mea o întâlnește pe a lui, și buzele lui Nash încep să se miște. Trăsnește a chili. Rostește descântecul. Apăsat, ca și cum ar lătra, rostește fiecare cuvânt atât de apăsat, încât la gură îi apar clăbuci de chili. Împroașcă cu stropi roșii. Se oprește și se uită în buzunarul de la piept. Vâră mâna ca să caute

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791

la buze, semn că va păstra liniște. Mircea Emil doarme dus sub pălăria mucegăită în magazia închisorii, gemenii stau pe genunchiul tatălui, cu nasurile lipite de geam, mama lor se sprijină cu tîmpla de umărul soțului, fata în minijupe își mișcă genunchii goi în ritmul mizicii, o bătrînă cu ochelari, care împletește de zor, face cînd și cînd o pauză, așternînd pe pieptul bătrînului bucata împletită, iar Dorin, încă transpirat de fuga pînă la autogară, stă jos, la ușa din spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
legănînd capul în ritmul muzicii. În ferestre și în parbriz, vîntul lovește mai rar, dar cu mai multă putere, depunînd straturi întregi de zăpadă, ca și cum norii și-ar desface solzi uriași, albi, trimițîndu-i spre pămînt. Copilul din brațele tatălui se mișcă nervos, agitat de vreun vis, apoi, după ce tatăl îi sărută vîrful nasului, se întinde leneș, murmurînd un inimitabil "taata", abandonîndu-se brațelor ce-l cuprind. Celălalt, la pieptul mamei, doarme dus, agățat cu o mînă de gulerul paltonului. Actorul doarme rezemat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
dacă vor porni la drum. *** De cînd stă înzăpezit, trenul pufăie rar, ca un animal ostenit, iar lumina din compartimente a început să scadă. Vîntul, în schimb, s-a întețit, amplificînd senzația de pustiu, și cum nimeni nu se mai mișcă, de teamă să nu risipească puțina căldură adunată în jur, întregul vagon pare gol, ca într-un film de groază. Aura se strînge mai bine în haină, înțelegînd că în curînd va începe să tremure, dacă nu de frig, sigur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
strop de whisky. Săteanu vrea să se ridice, dar soția, printr-un gest scurt, aproape autoritar, îl oprește: Nu. Vă voi ține companie două-trei minute, așa-mi impune rolul de gazdă, de vreme ce v-am adus cafelele, dar nu voi bea. Mișcă puțin unul din fotoliile de lîngă perete, așezîndu-l pieziș, merge apoi în spatele barului și-și face de lucru la magnetofon, cercetînd o hîrtie, pe care stau notate melodiile și numerele corespunzătoare de pe tamburul numărătorului. Preferați o hăulită, domnule Vlădeanu, ori

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
să stea: prea l-au neliniștit vorbele lui Săteanu despre petrecerea de sîmbătă; adică va fi numai un fel de ieșire în lume a Doinei?! Despre ei doi nici un cuvînt... Te grăbești? îl întreabă Săteanu deschizînd ochii, fără să se miște, simțindu-1 cum se foiește în fotoliu. A, nu... mă gîndeam că mai am de... Nu mai ai nimic! îi reteză vorba Săteanu. Tot în garsonieră stai? Tot răspunde vioi Mihai, străbătut de gîndul că Săteanu va spune cum a aranjat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
face Cristina un gest delicat. A, nu! se apără Mihai, retrăgîndu-se. Am zis așa... Te rog! repetă apăsat Cristina, prinzîndu-i mîna stîngă cu putere, reținîndu-l lîngă masă. Mihai ia ceașca, o soarbe, apoi, în timp ce așază ceașca la loc, pe farfurioară, mișcă puțin mîna strînsă de fată, cuprinde în palmă degetele ei și le ridică, sărutîndu-le: Mihai Vlădeanu e numele meu. Cristina Tomșa. M-ai îndatorat cu o cafea. Cînd ți-o restitui? Nu se poate. Știu. Se găsește greu cafea naturală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
numai detașat la el; aparțin tot de Dezvoltare, de tovarășa Matei. A! Și? Normal. De ce? Transferați-vă la Ștefănescu definitiv. Ascultați ce vă spun: la primul gest de nesupunere, madam Matei vă arde. E ca o cobră, atacă tot ce mișcă. Dealtfel, dacă o privești atent, însăși înfățișarea ei... Mihai bea încet din paharul cu apă, indiferent la vorbele lui Muraru, pe care îl crede beat deja. Ar vrea să plece, dar căldura și moliciunea fotoliului îl rețin, făcîndu-l să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
pentru care muncesc măcar un sfert din inginerii tineri din cercetare și pe care și-l va lua odată cu zburatul porcilor peste zidurile Cetății Neamțului, îmi trimitea mașina la autogară, înainte. După ce-am ajuns angajatul uzinei, văzînd că nu mișc în nici un fel, să-l iau coautor ori să-l perii, mă tratează cu sictir continuu. Uite aici! arată el buricul degetului mic aici îl am la orice discuție. Dacă-l scuturi zdravăn, se îndoiește și de formula apei, pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
istovită cum era, a scăpat băiatul din brațe, noroc că l-a prins pe genunchi. Zău?! ridică Mihai din sprîncene. Să vezi ce le face madam Săteanu gravidelor, mai ales fetelor necăsătorite, care vin cu hemoragii provocări ori accidente -; nu mișcă un deget, nu le face nimic, nici apă să bea nu le dă pînă nu spun tot ce-au făcut: cine, unde, cum... Abia apoi cheamă Miliția și Procuratura, să le ancheteze, cum prevede legea. Și cînd termină și ăștia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
Vlad, nici douăzeci de ani, aproape adolescentă și Lazăr, plecat după afișe, pentru piesa mea..." Înainte de-a ajunge la teatru, Mihai intră în blocul de peste drum și sună la ușa lui Lazăr. Doamnă, spune el femeii, care abia se mișcă din cauza burții enorme știu că Lazăr e întroienit și-am venit să vă spun..., dacă aveți nevoie de ceva... Femeia tace, cu privirea în jos. Îmi pare rău murmură Mihai. Putea să se ducă Negrea, sau să ceară afișele prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]