KorAP: Find »[drukola/base=mirat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...98 >

2,450 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

scanat polaroidul și-am introdus datele-n calculator. Mă pricepeam și eu puțin la chestii de-astea. Nu eram Bill Gates, dar nici grăsuțul ochelarist din reclama de pe televizor, care-și deschidea unitatea de CD-ROM și, după ce-o studia mirat, își proptea acolo paharul de plastic plin cu cafea. Bineînțeles că unitatea se închidea brusc, storcindu-i păhărelul și împroșcând cafeaua jur-împrejur. Mi-am amestecat și eu o cafeluță, slabă, fără cofeină, de amator. Cafea bună, în orașul ăsta fără terase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Mihnea o să ne fie mai greu...“ „Da’ de ce?“ „Fiindcă n-o să-nchidem un ochi, din cauza ta.“ „Du-te-n chiloți!“, a protestat el. „Dacă nu-ți convine, de ce m-ai luat?“ „Bună întrebare!“, m-a ciupit Maria. O simțeam veselă, mirată, proaspătă. Îmi venea s-o răstorn pe loc în cușetă și să-l încui pe Mihnea pe-afară. Am deschis ușa placată și-am împins bagajele înăuntru. Cușeta austriacă mirosea a săpun, mochetă și lemn vechi, nici bine, nici rău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

felul cum merg unele lucruri pe lume; în al doilea rând, avea un cu totul alt caracter decât mai înainte, adică ceva sfios, vag, de domnișoară de pension, câteodată fermecător prin originala ei zburdălnicie și naivitate, uneori sfios și gânditor, mirat, neîncrezător, plângăreț și neliniștit. Nu: acum în fața lui hohotea și-l înțepa cu sarcasmele ei caustice o ființă neobișnuită și surprinzătoare, care i-a spus de-a dreptul că niciodată, în inima ei, n-a avut altceva pentru el decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tăcut, cu ranchiună și ură, parcă nefiind în stare să rostească vreun cuvânt. Toți fură cuprinși de tulburare: Nina Alexandrovna țipă chiar ușor, Ptițân, neliniștit, făcu câțiva pași înainte, Kolea și Ferdâșcenko iar își făcuseră apariția în ușă, se opriră mirați, numai Varia privea pe sub sprâncene, dar urmărea totul cu atenție. Nu se așezase, stătea puțin lateral, în spatele mamei, cu mâinile încrucișate pe piept. Însă Ganea se dezmetici imediat, aproape de la primele clipe ale gestului său și râse nervos. Își reveni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
uită la Varia și Nina Alexandrovna, îl privi pe Ganea și, brusc, schimbă tonul. — Nici nu mă gândesc! Ce-i cu dumneata? Și cum de te-ai putut gândi să mă întrebi? îi răspunse ea încet și serios, parcă întrucâtva mirată. — Nu? Nu!! strigă Rogojin, aproape extaziindu-se de bucurie. Adică nu?! Dar mie ăștia mi-au spus... Ah! Oh!... Nastasia Filippovna! Ăștia mi-au spus că v-ați logodit cu Ganka! Cu ăsta? Păi se poate? (Le spun tuturor!) Păi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nu ezită, văzând-o pe Varia; câtva timp stătu în prag, apoi se apropie hotărât de prinț. — Prințe, am fost un netrebnic, iertați-mă, spuse el deodată din toată inima. Trăsăturile feței lui exprimau o îndurerare puternică. Prințul îl privi mirat și nu-i răspunse imediat. Ei bine, iertați-mă, vă rog! insistă Ganea cu nerăbdare. Dacă vreți, vă sărut mâna! Prințul era extrem de surprins; tăcut, cu amândouă mâinile, îl îmbrățișă pe Ganea. Se sărutară amândoi cu sinceritate. — Nu mi-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
așa că problema e definitiv încheiată! — Nastasia Filippovna! rosti Afanasi Ivanovici cu glasul tremurător. — Nastasia Filippovna! spuse generalul cu voce convingătoare, dar alarmantă. Toți ceilalți începură să se agite îngrijorați. Ce s-a întâmplat, domnilor? continuă ea, privindu-și oaspeții parcă mirată. De ce v-ați alarmat? Și ce figuri aveți! — Dar... amintiți-vă, Nastasia Filippovna, bâigui Toțki, poticnindu-se în cuvinte, mi-ați promis... cât se poate de benevol și, cel puțin, ați putea să mă cruțați... Mă aflu în dificultate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
rămăsese pe scaun, restul musafirilor se îngrămădeau împrejurul mesei. Mai târziu toți aveau să afirme că exact din momentul acesta Nastasia Filippovna și-a ieșit din minți. Continua să stea jos și îi învăluia pe toți într-o privire ciudată, mirată, parcă încercând și neputând înțelege cum stau lucrurile. Apoi, brusc, i se adresă prințului și, încruntându-și amenințător sprâncenele, îl privi cu atenție; dar nu dură decât o clipă; poate i s-o fi părut că e vorba de o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
lângă Aglaia Ivanovna. Desigur, continuă el, vilegiatura are drepturile și plăcerile ei și primirea acestui neobișnuit intrus pentru tâlcuirea Apocalipsei este o idee ca toate celelalte, chiar o idee extraordinar de inteligentă, însă eu... Mi se pare că mă priviți mirată, nu-i așa? Generalul Ivolghin, am onoarea să mă recomand. V-am purtat în brațe, Aglaia Ivanovna. — Îmi pare bine. Le cunosc pe Varvara Ardalionovna și Nina Alexandrovna, îngăimă Aglaia, abținându-se cu greu să nu pufnească în râs. Lizaveta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Se ridică imediat, tot serioasă și plină de importanță, de parcă se pregătise din timp și nu aștepta decât să fie solicitată, păși spre mijlocul terasei și se opri în dreptul prințului, care continua să stea în fotoliu. Toți o priveau întrucâtva mirați și aproape toți, prințul Ș., surorile, mama ei, urmăreau noua ștrengărie care se pregătea și care, și așa, fusese împinsă prea departe. Dar se vedea că Aglaiei îi plăcea tocmai afectarea cu care începea ceremonia de recitare a poeziei. Lizaveta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
putem înțelege. N-am nimic, domnilor, împotriva articolului, nu mă privește; numai că, domnilor, nimic nu-i adevărat din ce s-a scris în articol: spun asta pentru că o știți și dumneavoastră; chiar e o rușine. Așa că aș fi foarte mirat dacă l-a scris careva dintre dumneavoastră. — Până în clipa de față n-am știut de articol, declară Ippolit, și nu-l aprob. Iar eu, deși am știut că a fost scris... n-aș fi fost de acord să fie publicat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
declară tare și nerăbdător nepotul lui Lebedev. La ce bun tot acest roman? — E dezgustător de indecent! spuse Ippolit, agitându-se foarte tare. Dar Burdovski nu făcu nici o observație și nici măcar nu se mișcă. — La ce bun? De ce? se prefăcu mirat Gavrila Ardalionovici, pregătindu-se să-și enunțe caustic concluzia. În primul rând, domnul Burdovski poate fi acum pe deplin convins că domnul Pavlișcev l-a iubit din generozitate, nu ca pe un fiu. Măcar acest fapt trebuia să-l afle

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Altuia nu i-aș spune - ar râde de mine și ar scuipa; dar dumneavoastră, prințe, judecați omenește. — Uite, exact același lucru mi l-a spus și el mai înainte! strigă prințul. Și amândoi parcă v-ați lăuda. Chiar mă și mirați, numai că el e mai sincer, pe când dumneata ți-ai făcut din asta o adevărată meserie. Ei, gata, Lebedev, nu te strâmba și nu pune mâna la inimă. N-ai să-mi spui nimic? Nu intrai la mine degeaba... Lebedev

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
domnișoare, ele nici nu știau că Variei i se interzisese pentru totdeauna să le mai pășească pragul și că își ia rămas-bun de la ele pentru ultima dată. — Păi Varvara Ardalionovna n-a fost la mine pe la ora șapte? întrebă prințul mirat. — A fost alungată spre ora opt sau chiar la opt. Îmi pare foarte rău de Varia, mi-e milă de Ganea... fără îndoială amândoi se țin de eternele lor intrigi, fără asta nu pot trăi. Și niciodată n-am putut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-l, îl privi cumva serios, ca și cum nu s-ar fi așteptat la un asemenea răspuns din partea lui. — Așa... deci așa ziceți, ciudat, rosti el. Și chiar mi-ați răspuns serios, prințe? — Păi nu m-ați întrebat serios? îi replică acesta mirat. Toți izbucniră în râs. — Să nu-l crezi, spuse Adelaida, Evgheni Pavlovici se amuză întotdeauna pe socoteala tuturor! Dacă ai ști dumneata ce îndrugă uneori la modul cel mai serios cu putință! Cred că e o discuție dificilă și mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
într-un plâns cu lacrimi amare, își acoperi fața cu batista și se prăbuși pe scaun. — Păi nici nu te-a ce... — Nu te-am cerut de soție, Aglaia Ivanovna, rosti prințul fără voie. — Ce-e? strigă deodată Lizaveta Prokofievna, mirată, înfuriată și îngrozită. Ce-i asta-a-a? Nu-i venea să-și creadă urechilor. — Am vrut să spun... vreau să spun, bâigui prințul, n-am vrut decât să-i explic Aglaiei Ivanovna... să am onoarea de a o lămuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
râsul cu cei din jur. Mi-e frică de dumneata; mi se pare că vrei să întinzi mâna și să-mi atingi fața cu degetul, ca s-o pipăi. E-adevărat, Evgheni Pavlovici, că așa mă privește? Prințul remarcă, parcă mirat, că cineva i se adresează, încercă, poate, să înțeleagă, și nu reuși întru totul; nu răspunse, dar, văzând că ea și ceilalți râd, căscă gura deodată, începând să râdă și el. Râsetele dimprejur luară amploare; ofițerul, probabil un mare amator

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
putu de repede de sub fereastră, de la lumină, ca și cum ar fi fost un hoț speriat: dar la această mișcare se ciocni deodată cu un domn care se oprise chiar în spatele lui. — Vă urmăresc, prințe, spuse domnul. — Dumneata ești, Keller? strigă prințul, mirat. — Vă caut, prințe. V-am pândit lângă casa Epancinilor. Firește, nu puteam intra. V-am călcat pe urme cât ați mers împreună cu generalul. Sunt la dispoziția dumneavoastră, prințe, dispuneți de Keller. Sunt gata să mă jertfesc și chiar să mor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu atenție în momentul acela. Întins pe canapea, Ippolit dormea. — Ia spuneți-mi, prințe, la ce bun s-a băgat băiatul ăsta în casa dumneavoastră? spuse el deodată cu o ciudă atât de evidentă, chiar cu răutate, încât prințul rămase mirat. Pariez că n-are gânduri bune! — Am remarcat, spuse prințul, sau cel puțin mi s-a părut, Evgheni Pavlovici, că astăzi persoana lui vă interesează foarte mult; așa-i? — Și adăugați, vă rog: în împrejurările date, care mă privesc personal

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-i nimic de văzut; e ceva știut; probabil, v-ați pierdut slujba și ați venit să vi se facă dreptate și să vă căutați din nou o slujbă, nu-i așa? — Cum de... v-ați dat seama? mă întrebă el mirat. — Se observă de la prima privire, i-am răspuns eu cu ironie neintenționată. Sosesc mulți din provincie, cu speranțe, aleargă de colo-colo și trăiesc tot așa. Brusc, el începu să vorbească cu însuflețire, cu buzele tremurând; a început să se plângă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
strigă speriat. Ești foarte bolnav! Tusea a început să mă chinuiască din nou, m-am prăbușit pe un scaun și de-abia am reușit să-mi trag sufletul. — Nu-ți fă probleme, i-am spus, am tuberculoză. S-a așezat mirat și eu i-am relatat de îndată toată istoria doctorului și i-am explicat că, având influență extraordinară asupra unchiului său, ar putea face ceva. — O să fac, o să fac neapărat, chiar mâine îl asaltez pe unchiu-meu și chiar mă bucur

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iarăși râzând Evgheni Pavlovici și ieși. Peste o oră, când trecuse deja de trei, prințul coborî în parc. Încercase să ațipească acasă, dar nu putuse, din pricina prea puternicei zbateri a inimii. Rătăcea prin parc, privind distrat împrejur și se opri mirat când ajunse pe terasa din fața gării și văzu șirul de bănci goale și de pupitre pentru fanfară. Îl uimi acest loc și, cine știe de ce, i se păru teribil de urât. Făcu apoi cale întoarsă și, chiar pe drumul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
această mână, o strânse tare și se trezi. În fața lui stătea și râdea sonor Aglaia. VIIItc "VIII" Râdea, dar era și mânioasă. — Doarme! Dormeai! strigă ea cu uimire disprețuitoare. — Dumneata erai! bâigui prințul, încă nedezmeticit cu totul și recunoscând-o mirat. Ah, da! Întâlnirea... am dormit aici! — Am văzut. — Nu m-a mai trezit nimeni în afară de dumneata? N-a mai fost nimeni aici în afară de dumneata? Am crezut că aici... a fost altă femeie... — Aici a fost altă femeie... În sfârșit, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
dacă la el vă referiți... — Hm, mă gândeam că dimpotrivă. Propriu-zis, discuția de ieri dintre mine și dumneavoastră a fost provocată tot de acest... ciudat articol din arhivă. I-am remarcat nerozia și întrucât eu însumi am fost martor... vă mirați, prințe, vă uitați la chipul meu? N-nu, eu... Par mai tânăr decât sunt, spuse generalul lungind cuvintele, dar sunt întrucâtva mai în vârstă decât par în realitate. În opt sute doisprezece, aveam zece sau unsprezece ani. Nici eu nu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457

că este și mai îngreunată de casetele în care erau înghesuite bijuteriile sale prețioase[...] fugara ajunge pe terasă verde de frică, jurându-și că nu va merge mai departe[...] Traversează podul pe jos la primele sclipiri ale zorilor, sub privirile mirate ale țăranilor care se duceau la târg, și care credeau că se află într-o escapadă amoroasă. Se simte total întinerită în fața acestui dispreț nostim și râde: «Mă iau drept o doamna de companie!»“ După evadare reușește să strângă o

SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]