11,461 matches
-
alcătuit condicile Episcopiei Râmnicului (I-III, 1779-1786), ale unor mari mănăstiri: Tismana (I-II, 1787), Cozia (1794), Bistrița (I-III, 1795-1796), Govora (1797) și ale altor așezăminte monahale: Strehaia, Sadova, Jitianu, Titireciu, Mănăilești. La București, întocmește mai multe condici, cu moșiile Mitropoliei, risipite prin Muntenia, cu documentele mănăstirii Cotroceni (I-III, 1806-1808) și ale metocurilor ei, Văleni și Micșani. Revenit în Oltenia, mai dă condica mănăstirii Bucovăț / Coșuna (1813) și a mănăstirii Obedeanu din Craiova (1820) sau, pentru „case” boierești, condica
DIONISIE ECLESIARHUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286789_a_288118]
-
la începutul secolului al X-lea, într-un anumit context istoric. Până la sfârșitul secolului al XVII-lea, au răsunat în bisericile noastre românești de la orașe și sate, cuvintele neînțelese de popor ale liturghiei slave. Apoi, actele cancelariei domnești pentru stăpânirea moșiilor, zapisele de vânzare, cronicile și poruncile de judecată se scriau în slavonă. Chiar și după înlocuirea, în Țările Române, a limbii slavone cu limba română, limba poporului a păstrat în scris haina străină a slavoniei, însemnându-se sau scriind cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fructiferi), la câmpul de cultivat (pământul arabil), la vatra satului-casele și curțile țărănești, precum și zone speciale: vie, grădină cu legume, livezi. Locuitorul (sătean), făcând parte din ceata de neam a satului, are drept de folosință la toate părțile componente ale moșiei sale (obște-sat). Teritoriul obștii astfel structurat este locuit, lucrat și, într-o anumită măsură, stăpânit de ceata de neam care alcătuiește o comunitate de muncă și o unitate socială. Folosirea teritoriului de către ceata de neam a satului (moșneni, răzeși, frați
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu curtea ei, livezile și pometurile, curăturile. Alte părți ale pământului obștei sunt folosite în comun: pădurea, pășunile, apele. La obștile sătești (țărănești) mai evoluate se disting părți rezervate pentru biserică și pentru conducătorii obștei. Cea mai importantă parte a moșiei (terenului), care se dezvoltă în decursul veacurilor și pe măsura creșterii producției, este câmpul cu ogoarele oamenilor. Câmpul alcătuiește o stăpânire individuală cu loturi lucrate fiecare de către o familie, dar, în același timp, este o stăpânire comună a obștei, deoarece
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
alcătuiește o stăpânire individuală cu loturi lucrate fiecare de către o familie, dar, în același timp, este o stăpânire comună a obștei, deoarece loturile agricole se schimbă, prin tragere la sorți, în fiecare an. În vremea veche a stăpânirii și folosirii moșiei obștei, lotul familial nu era considerat ca o proprietate, ci ca o participare la munca în devălmășie.14 Când un țăran din obște își vindea lotul, cu încuviințarea întregii obști, fără de care nu putea vinde, actul de vânzare (zapis) cuprindea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Unitatea de stăpânire (parcela) a unei familii din obște se numea delniță (din sl. delo parte) sau, mai ales în Moldova, jrebie (din slv. jreb-sorț), locul sau partea trasă la sorți. Aceste părți formau un raport de drepturi pe suprafața moșiei, dar nu erau determinate pe teren. Obștea, prin organismele sale colective, exercita un drept de proprietate superioară asupra drepturilor de folosință ale familiilor componente ale acesteia. Astfel, numai obștea avea dreptul să determine, în fiecare an, prin tragere la sorți
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
componente ale acesteia. Astfel, numai obștea avea dreptul să determine, în fiecare an, prin tragere la sorți, locul (terenul) pe care-l va folosi fiecare familie, dar obștea putea admite sau respinge vânzarea de către o familie a părților sale de moșie. Tot obștea fixa "pornirea plugurilor", în același timp pe toate delnițele, apoi conducerea obștii avea drept de judecată și chiar de excludere (îndepărtare)a unor membri care nu țineau seama de disciplina comunității. Conducerea ei ținea socotelile cetei pe răboj
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
În unele părți ale țării, hotarele satelor sunt neregulate, ca și cum oamenii s-ar fi așezat din întâmplare, în schimb, în alte părți, în regiunile cu populație foarte veche, ca în Vâlcea sau în Țara Făgărașului, tot ținutul era împărțit în moșii cu forme regulate-ceea ce dovedește că nu e vorba de așezări colonizate la întâmplare, ci de o reglementare a hotarelor stabilite de o autoritate superioară, recunoscută de toți. Întemeierea statelor medievale românești, în secolul al XIV-lea, a găsit satele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ploscă, cobză, lăută, obor, nedeie, zbor, ocol, corabie, cârmă, plută, pivniță-beci, zemnic, ispravă, treabă, pagubă, scump, spor, cârciumă (slav)-han (turc.)-făgădău (mag.). Organizarea socială și de stat: stăpân, voievod, cneaz (sl.)-jude (lat.), sfat (slav)-adunare (lat.), jupan, bir, moșie, ocină, baștină, siliște, pâră, osândă, dovadă, gloabă, gospodar, graniță, dajde (dare), clacă, ponos, năpastă, pricină, pripas, prigoană, poruncă, sfadă, mită, caznă (slav)-pedeapsă (grec.), călău și gâde (cuvinte turanice). Organizarea bisericească: boz (idol), praznic, taină, jertfă, pomană, prooroc, troiță, răstignire
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
erau stăpâni ereditari de sate, stăpâni peste oameni dependenți. Dar, spre deosebire de boieri, care se bucurau de imunitate, denumită "ohabă" la sud de Carpați, cnezii munteni plăteau bir pentru că nu erau privilegiați. Rezultă fără echivoc că acești cnezi erau stăpâni de moșii dintr-o perioadă anterioară domniei, care se deosebeau de boieri numai prin lipsa privilegiului de imunitate. În concluzie, în toate țările române, cnezii alcătuiau o singură (aceeași) instituție cnezială-o pătură de proprietari de pământ, neprivilegiați, cu origine comună, nobilimea prestatală
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
teritoriile comitatelor, pe domeniile regale mai ales, trăiau oamenii cetății, apoi slujitorii regelui sau cavalerii, mici nobili aflați sub autoritatea acestuia. Din aceste domenii întinse, regele dăruia unor fideli, nobili și clerici, drept răsplată pentru sprijinul lor. Pe aceste pământuri (moșii) locuia o populație numeroasă de oameni liberi, apoi aserviți noului stăpân al domeniului-iobagi ai cetății, iobagi, liberi, slugi, udvornici. În urma numeroaselor danii, proprietatea regală s-a micșorat, dar a sporit proprietatea feudală (nobiliară). În Transilvania, acapararea pământului de către nobili și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
respectate legile îndătinate, legile vechi, obiceiul pământului.40 În aceeași vreme, asistăm la o accentuată stratificare a țărănimii transilvane. Formarea proprietății funciare feudale a jucat un rol hotărâtor în viața populației rurale, a trasat un hotar vizibil între stăpânii de moșii și țărani. Stăpânii domeniilor feudale au ocupat întinderi însemnate din pământul obștilor și au aservit țărănimea așezată pe pământul lor. În același timp, stăpânii feudali au atras o parte dintre țăranii siliți să părăsească obștea și i-au transformat în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
puteau fi vânduți, dăruiți sau transmiși ca moștenire, erau proprietatea exclusivă a stăpânului feudal. Ei erau de trei categorii: cei ai regelui, cei ai bisericii și cei ai nobililor. Robii puteau fi domestici și beneficiari-ei trăiau în sălașe proprii pe moșiile stăpânilor lor. Robia a dispărut, treptat, prin transformarea ei în șerbie: toți robii au fost declarați șerbi.42 Așezarea coloniștilor străini în Transilvania În decursul secolelor, pe pământul transilvan, s-au așezat, din inițiativa regalitățiii, unele grupuri etnice. Secuii Problema
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fraților săi", dintre care Bărbat e doar unul dintre ei. În document, se spune că Litovoi stăpânește "o oarecare parte a regatului nostru dincolo de Carpați". Ulterior, când Litovoi piere în bătălie, "cel dintâi domn român căzut în luptă în apărarea moșiei sale" (Iorga), regele nu-și trimite dregătorii în colțul acela îndepărtat din regat, ci Bărbat, fratele său, luat prizonier, este repus în drepturile sale de voievod, prin achitarea "tributului" mărit ca vasal. Răscoala antiungară a familiei voievodului Litovoi urmărea înlăturarea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ungariei, Ludovic de Anjou, era angajat în război împotriva Veneției și în problemele din sudul Dunării, după moartea lui Ștefan Dușan al Serbiei, voievodul Bogdan a trecut munții în fruntea luptătorilor săi maramureșeni. Ajuns la est de Carpați, după ce părăsise "moșia sa" de la Cuhea, "el strică socotelile regelui" (Iorga) și reușește să izgonească pe stăpânul legiuit al mărcii, Balc, apoi se instalează aici "cu așa putere" încât nu mai poate fi înlăturat cu toate silințele regelui. În acest fel, Bogdan devenea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Banat înainte de venirea ungurilor, în Altarul Banatului, Caransebeș, 1946, nr. 7-8, p. 158-164 și nr. 9-10, p. 225-230. Cronica Țării Românești. 1290-1690. Letopisețul cantacuzinesc, București, 1960. Cronicile slavo-române din secolele XV-XVI, București, 1959. Cronț Gh., Instituțiile medievale românești. Înfrățirea de moșie. "Jurătorii", București, 1969. Custurea G. Gh., Circulația monedelor bizantine în Dobrogea (sec. IX-XI), Constanța, 2000. Daicoviciu C., Există monumente creștine în Dacia Traiană din secolele II-III ? , în ASC, Cluj, II, 1933-1935, p. 192-205. Decei A., Românii din secolul IX până în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
discursul rostit de M. Kogălniceanu cu acest prilej. Când Al. I. Cuza este ales domn și în Țara Românească, Bolintineanu elogiază evenimentul (O pagină frumoasă în istoria țării). Publicația a susținut pe domnitor în toate reformele întreprinse (reorganizarea armatei, secularizarea moșiilor mănăstirilor închinate, împroprietărirea țăranilor), prin paginile lui I. Ghica (Reflecții politice), Cezar Bolliac (Unitatea României), Radu Ionescu (Unirea, o eră de progres) și reluând studiul lui N. Bălcescu, Despre starea soțială a muncitorilor plugari în Principatele Române în deosebite timpuri
DAMBOVIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286660_a_287989]
-
DAMASCHIN, episcopul (? - 5.XII.1725, Râmnicu Vâlcea), traducător. Pe numele laic Dumitru Voinescu, D. provenea dintr-o familie boierească ce avea o moșie pe Dâmbovița. A fost tipograf și dascăl la școala slavonă din București. În 1703 este ales episcop al Buzăului, iar în 1708 e numit în scaunul Episcopiei Râmnicului. Poliglot și cultivat, se remarcă prin intensa activitate de traducător, dar și
DAMASCHIN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286657_a_287986]
-
COCEA, Sofia (15.VI.1839, Fălticeni - 27.X.1861, Vaslui), publicistă și autoare de versuri. Fiică a unui administrator de moșie, C. își începe învățătura într-un pension din Iași, o continuă la Târgu Neamț și o termină, în vara anului 1856, la Școala Centrală din Iași. Cererea prin care solicita caimacamului N.Vogoride o bursă pentru a urma în străinătate
COCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286309_a_287638]
-
de la care își va fi tras și numele de Caragiali. Dintre cei trei fii, Luca, Costache și Iorgu, cel dintâi, Luca, și el actor o vreme, ca și frații lui, nu se consacră totuși scenei, preferând să rămână administrator al moșiei mănăstirești Mărgineni și profesând totodată ca avocat și magistrat la Ploiești. Mama lui C., de origine grecească, s-a numit Ecaterina (n. Karaboas sau Karabas) și era fiica unui negustor brașovean. Băiatul învață azbuchea cu părintele Marinache, la biserica Sf.
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
tratează corosiv: nereușite sunt, aici, dorlotate, privirea se strecoară prin găurile țesăturii biografice și extrage invariabil binele șăgalnic până și din cele mai atroce abdicări de la umanitate. Compusă aluvionar, amețitor și aparent haotic, precum cunoscuta „tablă de materii” caragialiană din Moșii, pagina adună în măsura în care spulberă: luxurianța aluzivă și abundența referințelor adesea antinomice propulsează îndoit sărăcia a-tot-înduioșătoare a realității. Nu alta e situația din Sonatine (1987): „schițele și momentele” cuprinse aici cu dedicație filo-caragialiană cultivă articularea nehotărâtă a unor forțe altfel foarte
COSASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286433_a_287762]
-
măsură, deși unele sunt mai bogat reprezentate. Pe lângă poemul de meditație, pot fi întâlnite numeroase pasteluri, cele mai multe aparținând lui V. Alecsandri, care impune astfel specia, grație publicației junimiste, în literatura română. Pastelul a mai fost încercat și de N. Beldiceanu (Moșii, 1872, Apusul soarelui, 1873, Prășitorii, 1876) sau N. Volenti (Icoane din viață, 1883-1887). Prin Alecsandri pătrund de asemenea legenda și legenda istorică în versuri (Dumbrava Roșie, 1872, Dan căpitan de plai, 1874, Grui Sânger, Legenda ciocârliei, 1875), în care s-
CONVORBIRI LITERARE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286404_a_287733]
-
, Neculai (26.X.1844, Preutești, j. Suceava - 2.II.1896, Iași), poet. Tatăl, Nicolae Beldiceanu, avea moșie la Preutești; pierzând-o, ajunge judecător la Tribunalul din Suceava. Mama descindea, de asemenea, dintr-o familie de mici boieri din Preutești. B. a copilărit în sat și a învățat la Fălticeni și Iași, unde a urmat cursurile Academiei Mihăilene
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
Bem în Sibiu, să ia calea refugiului peste munți. Poposește la Câmpina, unde în iunie 1849 este arestat și dus la închisoarea din Ploiești. Trimis sub escortă în Bucovina, la Cernăuți, este eliberat prin intervenția familiei Hurmuzachi și găzduit la moșia Cernauca, unde își aflaseră azilul și alți revoluționari români. Se reîntoarce la Brașov în toamna lui 1849 și primește permisiunea pentru reapariția celor două publicații ale sale, care sunt însă repede suprimate, sub învinuirea de „cerbicie”. Reapărute în septembrie 1850
BARIŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285644_a_286973]
-
8.IX.1887, Stroești, j. Argeș - 11.VI.1954, București), memorialist. Tatăl său - nepot de iobagi răsculați și fiul lui Ghiță Beldie, în tinerețe cioban - fusese socialist militant și ateu declarat, iar mama sa era fiică de țărani iobagi de pe moșia unui grof din Șercaia Făgărașului. B. și-a făcut studiile la Liceul „Sf. Sava” și la Facultatea de Litere din București. A fost secretar de redacție la „Noua revistă română” (1910-1916) și la „Ideea europeană” (1919-1928), iar înainte și după
BELDIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285683_a_287012]