2,533 matches
-
danie, a consemnat documentar întemeierea Mănăstirii. Multe legende circulă prin ținuturile Lăpușnei referitor la înființarea mănăstirii. Datele interesante ce le putem găsi în arhive ne relatează drumul, de cele mai multe ori zbuciumat, prin care i s-a dat să treacă obștii monahale a acestui Locaș Sfînt prin Istoria națiunii române. Însă mult mai multe întrebări iși caută și acum răspunsul. Pe parcursul secolelor, Mănăstirea Hâncu a avut mult de suferit, dar Clopotul Credintei i-a adunat, din nou, în 1992 pe cei ce
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
continuă a Episcopului Petru (Musteață) și Egumenei Parascheva (Cazacu) candelele credinței în mănăstire ard neîncetat, dînd hrană duhovnicească sufletelor multor creștini care își găsesc alinarea în acest loc binecuvîntat de Dumnezeu . După aproape 40 de ani de la întemeierea acestui așezămănt monahal, în anul 1715 domnitorul Nicolae Mavrocordat a închinat acest schit Patriarhiei din Alexandria, însă peste un an următorul domn al Moldovei - Mihail Racoviță, anulează această hotărîre. Mai apoi, în urma invaziilor în Moldova, tătarii au incendiat și au distrus biserica și
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
sfârșitul anilor 60 ai secolului XVIII nepotul lui Mihalcea - Lupul Hâncu, care pe timpul domniei lui Mihai Racoviță devenise unul din cei mai avuți boieri ai Moldovei, îl roagă pe ieromonahul Varlaam de la mănăstirea de călugări din Varzărești, să revigoreze viața monahală la schitul de pe proprietatea sa. Astfel, din 1757, documentele de arhivă ne atestă prezența în schit a mai multor viețuitori. Între anii 1870-1872 ieromonahul Varlaam împreună cu cîțiva monahi împodobesc împrejurimile schitului cu grădini și livezi, repară chiliile și schitul, iar
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
iarnă, care era încă din lemn, și a schimbat catapeteasma din biserica de vară. Este necesar de a sublinia faptul, că pînă în anul 1808 în posesia schitului se afla toată averea moștenită de la familia Hâncu. În perioada cînd obștea monahală era condusă de starețul Iezechil se remarcă primul incident mai grav, de după năvălirea tătarilor, care a fost provocat de căpitanul Ștefan Catarjiu. Acesta a intrat mișelește pe moșia mănăstirii însușindu-și un lot insemnat de pămînt. Cu altă ocazie el
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
era constituită din: 768 oi, 40 berbeci, 20 berbecuți, 242 mieluți mici, 22 boi, 39 vaci, 6 cai, 33 țapi. În anul 1819 este ales un stareț de origine rusă - Egumenul Sinisie. Sub conducerea sa Mănăstirea Hâncu devine prima așezare monahală din Basarabia unde s-a introdus oficial viața de obște. Mai apoi, în 1821 Mitropolitul Gavriil îl numește pe arhimandritul Sinisie supraveghetor asupra mănăstirilor și schiturilor, cu sarcina să introducă în toate mănăstirile „viața de obște”. Ulterior el devine eclisiarhul
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
nevoiau: starețul arhimandritul Ioachim Ionașu, 8 ieromonahi, 5 ierodiaconi, 23 monahi și 37 frați. La acea dată mănăstirea dispunea de 632 desetine de pămînt. Din anul 1918 stareț al Mănăstirii Hâncu era Arhimandritul Mitofan (Dometian Hodorogea). El a condus obștea monahală pînă în anul 1939. În anul 1923 mănăstirea număra în slujbă 85 persoane. În aprilie 1944 o parte din călugării mănăstirii Hâncu au fost evacuați în mănăstirea Balaciu jud. Ialomița, dar cea mai mare parte din ei au fost arestați
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
colaboratorii universității. De asemenea, a fost înființat un complex de producere și cultivare a plantelor medicinale, aici fiind cultivate, pentru studiu, peste 200 de specii de plante. Totodată, din cauza activităților distructive inițiate de instituțiile ce au administrat acest spațiu, complexului monahal i-a fost adus un prejudiciu imens: biserica de vară a fost transformată în club de distracții pentru studenți, iar biserica de iarnă - în depozit. În acelaș timp au fost dezgropate mormintele călugărilor înmormîntați pe teritoriul mănăstirii, au fost furate
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
perioadă de 43 de ani în care a fost închisă, Mănăstirea Hâncu își reîncepe activitatea. Prin dispozițiile Guvernului Republicii Moldova nr. 34(d) din 17.02.92 și 133(d) din 25.05.92 pămîntul complexului mănăstiresc trece în posesia comunității monahale creștin-ortodoxe cu excepția lotului pentru cultivarea plantelor medicinale și a edificiilor construite de U.S.M. “N. Testemițeanu” din or. Chișinău. Însă mai apoi, Guvernul Republicii Moldova prin hotărîrea nr.721 din 19.11.93 transmite mănăstirii Hâncu și cele 49,25 ha de
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
hotărîrea nr.721 din 19.11.93 transmite mănăstirii Hâncu și cele 49,25 ha de pămînt restante, din uzul funciar al universității. La 10 septembrie 1992 Clopotul Credinței i-a adunat pe pe adevărații creștini, care au format obștea monahală a Mănăstirii Hâncu. Prin binecuvîntarea Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, duhovnic al Mănăstirii Hâncu a fost numit ieromonahul Petru (Musteață), originar din satul Lupa - Rece, județul Chișinău, care a fost hirotonit ulterior în cinul
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
cinul de arhimandrit. Mănăstirea și chiliile au fost găsite de Arhimandritul Petru în paragină și în ruini. Avînd Harul Duhului Sfînt și dragoste nemărginită față de El, Bunul Dumnezeu a trimis aici primele viețuitoare ale obștii, care au primit aici votul monahal: al ascultării, sărăciei și al castității. Toamna anului 1992 va rămîne pentru totdeauna în inimile multor creștini, deoarece odată cu căderea frunzelor, așezarea covorului multicolor pe pămîntul Său, Dumnezeu povățuiește pașii spre Casa Sa. Credința adevărată și cugetul luminat de puterea
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
Adormirea Maicii Domnului”, finisată în luna septembrie a aceluiași an. Tot atunci au fost reparate cele 2 clădiri vechi. La 25 august 1992, în prezența Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove tînăra Zinaida Cazacu depune jurămăntul monahal primind numele Parascheva în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva. Astfel ea devine prima călugăriță a Mănăstirii Hâncu după redeschiderea complexului monahal. Pe 27 octombrie 1993, la hramul mănăstirii, maica Parascheva, prin decret mitropolitan, este numită stareță a mănăstirii cu titlul de
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
25 august 1992, în prezența Înalt Prea Sfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și întregii Moldove tînăra Zinaida Cazacu depune jurămăntul monahal primind numele Parascheva în cinstea Sfintei Cuvioase Parascheva. Astfel ea devine prima călugăriță a Mănăstirii Hâncu după redeschiderea complexului monahal. Pe 27 octombrie 1993, la hramul mănăstirii, maica Parascheva, prin decret mitropolitan, este numită stareță a mănăstirii cu titlul de egumenă .
Mănăstirea Hîncu () [Corola-website/Science/304157_a_305486]
-
a săvârșit Sfânta Liturghie în Leșu. Preotul Mircea Suciu a primit distincția de "iconom". Parohia Leșu a fost deseori în postura de donator de material lemnos pentru locașuri de cult aflate în construcție, din protopopiatul Năsăud, și pentru diverse așezăminte monahale transilvănene. O relație de de durată s-a stabilit cu mănăstirile de la Parva și IlvaMare. Ideea construirii unei noi biserici ortodoxe în partea de sus a satului a fost una din prioritățile programului administrativ, după 1989. Au fost făcute demersuri
Istoria parohiei din Leșu () [Corola-website/Science/304177_a_305506]
-
pe listă este inclusă la numărul 304 și Biserica "Sfinții Enoh, Ilie și Ioan Teologul” - Dragomirna Mică, construită în anul 1602 și având codul SV-II-m-A-05576. Aceasta se află în afara incintei complexului mănăstiresc, dar aparține de Mănăstirea Dragomirna, fiind biserica cimitirului monahal. În secolul al XVI-lea, pe locul unde se întinde astăzi satul Mitocu Dragomirnei și Mănăstirea Dragomirna erau niște vechi seliști pustii, satul Dragomirești și „locul pustiu Ungurașii”. Printr-un uric din 24 februarie 1587, domnitorul Petru Șchiopul i-a
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
mea."" După destrămarea unirii și revenirea în țară în septembrie 1600 a domnitorului Ieremia Movilă și a celor trei episcopi ce l-au însoțit, Anastasie Crimca s-a retras din scaun la moșia sa Dragomirești, unde se afla o așezare monahală mai veche. Împreună cu rudele sale, marele logofăt Lupu Stroici și fratele acestuia, marele vistiernic Simion Stroici, fostul episcop Anastasie Crimca a zidit o biserică mică, din piatră, în cadrul schitului mai vechi, din lemn. Biserica avea hramul Sfinții Enoh, Ilie și
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Mitocu Dragomirnei a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Suceava. După ocuparea nordului Moldovei de către austrieci (1775) și impunerea de către aceștia din urmă a unor restricții cu privire la viața monahală (mănăstirile nu avea voie să aibă mai mult de 25 de călugări), Paisie Velicicovschi pleacă în octombrie 1775 cu cea mai mare parte a obștei la Mănăstirea Secu, iar în vara anului 1779 se strămută pentru ultima dată la Mănăstirea
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
rămas numai trei mănăstiri (Putna, Sucevița și Dragormina), plus Biserica "Sf. Gheorghe" din Suceava ca metoc al Mănăstirii Dragomirna. Celor trei mănăstiri rămase li s-a impus un număr maxim de 25 de călugări, care urmau să-și continue activitatea monahală după noul statut al mănăstirilor. La sfârșitul secolului al XVIII-lea (prin 1793), în biserica Mănăstirii Dragomirna s-a adus și montat catapeteasma lucrată în lemn și aurită (1613) a fostei mănăstiri Solca. Vechiul iconostas al Mănăstirii Dragomirna a fost
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
pe Maica Domnului cu Pruncul în brațe." Mănăstirea a fost un important centru monastic și cultural în secolul al XVIII-lea, când și-a extins influența spirituală în a doua jumătate a acestuia, devenind Eparhie de care aparțineau toate așezămintele monahale de la curbura Carpaților. Aici a stărețit Cuviosul Vasile - mare organizator al monahismului, aici a fost surghiunit în 1840 poetul Cezar Boliac, și tot aici poposea deseori poetul Alexandru Vlahuță care descrie în România pitorească frumusețea acestor locuri, precum și prietenul acestuia
Mănăstirea Poiana Mărului () [Corola-website/Science/312496_a_313825]
-
introduceau în heleștee pentru îngrășat, peștii prinși din cursurile naturale de apă. În Europa, surse documentare atestă că originea pisciculturii datează din epoca romană și este în legatură cu propagarea creștinismului, în scopul respectării preceptelor religioase privind regimul alimentar. Comunitățile monahale au avut un rol important în dezvoltarea pisciculturii. În Rusia, primele heleștee cu cegă s-au construit în secolul al XIII-lea la mănăstirea Serghiev, iar în secolele XV și XVI se constituie mari crescătorii de pește. La începutul sec
Acvacultură () [Corola-website/Science/312513_a_313842]
-
voievodală a devenit biserică de parohie. Maicile în vârstă au fost trimise la mănăstirile Agapia, Văratec și Slatina, iar cele tinere au fost scoase din monahism. Cu toate acestea, patru maici au rămas la Războieni, părăsind numai de formă veșmântul monahal. Cele mai multe chilii mănăstirești au fost demolate. Între anii 1975-1977 au fost efectuate lucrări de restaurare a bisericii. Cu acest prilej au fost îndepărtate cele două turle adăugate în secolul al XIX-lea, pridvorul de la intrare și celelalte adaosuri, biserica fiind
Mănăstirea Războieni () [Corola-website/Science/312511_a_313840]
-
altar. După căderea regimului comunist, mănăstirea a fost redeschisă în anul 1990, aici sosind un grup de maici și surori de la Mănăstirea Văratec, precum și cele patru călugărițe care făceau parte din obștea mănăstirii la momentul desființării. După reînființarea mănăstirii, obștea monahală de acolo a fost îndrumată de egumena Glicheria Mănăstireanu (1990-1994), stareța Olimpiada Neagu (1994-1998) și stareța stavroforă Acachia Căuș (din 1998). În prezent, Mănăstirea Războieni are o obște de 26 de monahii și surori. Aici funcționează ateliere de croitorie, sculptură
Mănăstirea Războieni () [Corola-website/Science/312511_a_313840]
-
care l-a încurajat să urmeze studiile superioare. Astfel, după absolvirea, în 1840, a gimnaziului din Troppau, Mendel este înmatriculat la Institutul de Filozofie din Olmütz (Olomouc). La recomandarea profesorului de fizică Friedrich Franz, în 1843, Mendel intră în viața monahală la abația augustină St. Thomas din Brünn (Brno) și își schimbă prenumele din Johann în Gregor. Este trimis la Universitatea din Viena în 1851. Aici studiază fizica, botanica, entomologia, paleontologia. După doi ani se reîntoarce la abație ca profesor de
Gregor Mendel () [Corola-website/Science/312544_a_313873]
-
fost viețuitor al Mănăstirii „Sfanțul Apostol Andrei“. Cu această ocazie au fost depuse în Catedrală Arhiepiscopala moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, după ce au fost conduse în procesiune pe străzile Constanței. Această nouă formă permite oficierea sfintelor slujbe după rânduiala monahala.
Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța () [Corola-website/Science/312558_a_313887]
-
încheierea conturilor cu anticarul Constantin Semaca. Acțiunea principală din scenariul inițial, urmărirea unui spion german ascuns la o mănăstire din România, a devenit în noua versiune doar o acțiune secundară, un „film în film” (după cum îl denumea Călin Căliman). Viața monahală a fost denigrată de scenariști, fiind prezentate câteva aspecte particulare încărcate de umor: o parte din călugări sunt curvari (au țiitoare în sat sau au poze obscene pe pereții chiliei), unii sunt bețivi, fumează sau mănâncă pe ascuns carne în timpul
Ultimul cartuș () [Corola-website/Science/312634_a_313963]
-
lui Burcel are loc un festival folcloric, cu formații și interpreți din mai multe județe și, uneori, și din Republica Moldova. După Revoluția din decembrie 1989 care a răsturnat de la putere regimul comunist ateist, s-a început construcția de noi lăcașuri monahale și redeschiderea celor închise de fostul regim. Episcopia Hușilor, desființată în anul 1949 de către comuniști prin contopire cu Episcopia Romanului, dispunea înainte de al doilea război mondial de peste 100 de mănăstiri și schituri, care după Decretul nr.410/1959 au fost
Mănăstirea Sfinții Împărați Constantin și Elena de pe Movila lui Burcel () [Corola-website/Science/312803_a_314132]