KorAP: Find »[drukola/base=nemișcat & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...154 >

3,831 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263

și luă cățelul. — O, George, ești un erou! Dar ce înghețat e, repede un prosop, sărmanul Zet! Timp de un cumplit moment, Tom, ținând câinele în brațe, avu impresia că e mort, atât de inert și de înghețat și de nemișcat era bietul de el. Dar, în aceeași clipă, o limbuță roză îi linse mâna. Gabriel veni într-un suflet, îl înfășură pe Zet într-un prosop uscat, apoi se așeză pe nisip și începu să-l frece cu putere. Adam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
pal, cu reflexe de fildeș care începeau să se estompeze. Din dormitorul ei de la etaj, Stella urmărise, din când în când, cu binoclul, feluritele isprăvi ale familiei McCaffrey pe plajă. Stând ascunsă, o văzuse pe Ruby venind și plantându-se nemișcată în fața casei, ca un totem prevestitor de rele. Și îl văzuse pe George apropiindu-se pe drum și trecând mai departe. După ce George dispăruse, Stella renunțase să mai urmărească familia prin binoclu și coborâse în salon. May Blacket controla, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
în vis o furie neputincioasă, și îngrijorare, și frică. Acum, ascultând trilurile mierlei și privind pe fereastra salonului, în care încă nu aprinsese luminile, se simți străpunsă de un junghi de frică, asemănătoare cu cea din vis, văzând o siluetă nemișcată, plantată în mijlocul pajiștii. După o clipă, o recunoscu pe Ruby, totuși priveliștea continua să fie sinistră. Ce făcea Ruby, la ce s-o fi gândind, așa cum stătea acolo, singură și neclintită, în grădină? Mai devreme, în cursul aceleiași zile, Alex

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
fi uitat peste Ennistone Gazette. După ce citise articolele, luase scrisoarea din coș și o rupsese în bucățele, tot fără să se uite la ea. În aceste două zile de mohorâtă meditație și trecere în revistă a amintirilor, filozoful stătuse tăcut, nemișcat, în camera de la etaj, în care fusese conceput și în care văzuse lumina zilei. Ședea pe patul de fier, mutat clin camera alăturată, patul în care dormise în copilărie. Nu îndrăznea să coboare la parter, de teamă că cineva ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
mai rămăsese pe jos. În cameră se răspândise un iz de rufărie nespălată. Tom, clipind din ochi, privi prin încăperea care i se părea atât de ticsită de obiecte, încât avea impresia că el și Diane vor trebui să stea nemișcați, cu mâinile țeapăn lipite de trup. La început, nu reuși să zărească vreun scaun, sau șezlongul, acoperit și el cu îmbrăcăminte și cu un șal de lână scoțian care se mototolise, adunându-se în movilițe și vâlcele. Pe o măsuță

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
să fie acuzat că-l asasinase. Dar toate asemenea fantezii nu-l puteau consola, pentru că implicau ideea unei morți reale; or George se cutremura și se ferea cât putea de ideea morții. Vărsase și lacrimi. Apoi, un lung răstimp, zăcuse nemișcat pe canapeaua lui din Druidsdale. Mototolise scrisoarea lui John Robert și o aruncase. Dar după aceea o ridicase, o întinsese și o citise din nou. Adevărul este, gândi el, că-l făcuse pe John Robert să-și piardă controlul; măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
că relația lui cu John Robert atinsese punctul culminant, orgasmul. — Sfârșește atât de ... rostise cu glas tare. Sfârșește... atât de... Dar un asemenea sfârșit, într-un anumit sens, nu putea fi un sfârșit. Și iarași, un lung răstimp, George rămase nemișcat. Și apoi se întâmplase ceva în mintea lui, ca o corabie care, după ce s-ar fi sfărâmat de stânci și ar fi fost săltată de torente și vâltori, ar fi alunecat într-un lac senin, calm, luminos, un lac de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de ușă, simți că i se face rău de emoție. Prin vitraliu răzbătea un fir de lumină, totuși nu reuși să descopere soneria. Încercă mânerul ușii; nu era încuiată. O deschise fără zgomot și păși în hol. Rămase o clipă nemișcat, uitându-se la niște roze fanate, dintr-un vas înalt, mov, și receptând deplina liniște a casei care, un moment, i se păru c-ar fi părăsită. Își scoase fulgarinul, își lăsă umbrela pe jos și, cu un gest automat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
de parcă ar fi cumpănit asupra spuselor lui. Apoi scoase un „Oh“, se răsuci subit și ieși din cameră. Preotul alergă după el. Se auzi ușa din față trântită cu zgomot. Părintele Bernard se întoarse în încăpere și, un timp, rămase nemișcat. Afară se întunecase și mai aprinse o a treia lampă. Apoi telefonă la Druidsdale și auzi vocea calmă a Stellei spunându-i că da, George fusese pe acolo și plecase și că da, desigur, ea era foarte bine. Mai stătu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
fierbinte, ca și intrarea laterală spre lungul coridor al Camerelor. Tom se opri, trase cu urechea, apoi se strecusă pe ușă. În ultimele momente începuse să simtă un miros cald de abur, și o boare de vapori în aer. Rămase nemișcat, uimit. Baptisteriul era înecat în abur. Ușile mari, de bronz, bătute în ținte sub frontonul lor de piatră, erau larg deschise. Răzbea un zgomot înăbușit, sacadat. Tom se apropie. Atinse una dintre uși și își retrase pe dată mâna: metalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
și pe urmă m-a dat pe ușă afară. E mai rea decât George. O cred capabilă și să omoare un om. Și ce naiba așteaptă?“. Era sâmbătă seara, târziu. Alex tocmai ieșise din salon și o găsise pe Ruby stând nemișcată în capul scării. Simți că o cuprinde spaima. Ce faci aici? De ce stai acolo? Ruby nu răspunse nimic. Se uită la Alex, încruntându-se și mușcându-și buza. Fața ei exprima suferință. — S-a întâmplat ceva? Ruby clătină din cap

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
că-i este rău, că e speriată, și buimacă și obosită. Spuse cu enervare: — Nu mai sta aici! Du-te și te culcă! Ora ta de culcare a trecut de mult. Du-te. Ruby nu se clinti din loc. Stătea nemișcată în capul scării, ca o uriașă statuie de lemn, mai mare decât în mărimea naturală. Alex continuă cu ciudă: — Ai vorbit despre noi. Ai flecărit la Băi și ai dezvăluit secrete în legătură cu noi. Ai făcut-o dinadins. Nu-i așa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
cu mâna ridicată, gata parcă s-o lovească. Ruby se apără, împingând-o cu putere. Într-o clipită, Alex începu să se rostogolească pe scări, cu capul în jos. Se prăvăli pe toată scara până în hol, unde rămase ghemuită și nemișcată. Zbierând de durere, Ruby alergă după ea. Începu s-o tragă, încercând să-i înalțe capul, și plângând în gura mare. Apoi, retrăgându-și mâinile, Ruby începu să urle ca un câine turbat. Alex nu se mișca. — Cum poți spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Acum ești încă inocentă, mai târziu vei fi la fel cu toate celelalte. Câteodată simt că vreau să te ucid, numai ca să te păstrez așa cum ești acum. Își împinse cu violență fotoliul în spate, dar nu se ridică. Hattie stătea nemișcată, sprijinindu-și ambele palme pe masă, așa cum stătuse și mai înainte când el îi dezvăluise secretul. Fața îi era puternic îmbujorată, ochii îi scânteiau, dar John Robert nu-și putea da seama dacă de emoție sau de lacrimi. Un moment

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Urcă, pe urmă coborî, pe urmă iar urcă, până ce pierdu orice simț de orientare cu privire la culoarele care duceau în sus sau în jos. În cele din urmă se așeză pe niște trepte, în timp ce întunericul din jur fâșâia și clocotea. Stând nemișcat, se concentră, controlându-și respirația și copleșitoarea teamă că se va sufoca. Inhala întunericul care-i umpluse întreaga ființă. Mai târziu, trezindu-se dintr-o stare care nu fusese somn, își adună toate forțele ca să strige din nou, și scoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
o mână. O simți ferindu-se ușor, opunându-i o slabă împotrivire. — Hattie! — Da, Tom. — Vrei să fii soția mea? Nici un răspuns. — Hattie... Lui Tom îi mai trebuiră câteva momente până să-și dea seama că Hattie adormise buștean. Rămase nemișcat, ocrotindu-i somnul și simțindu-se invadat de cea mai pură și mai intensă fericire care i se propaga prin toate fibrele, într-un curent tăcut, năucitor. Mai târziu, în timp ce Hattie continua să doarmă, Tom coborî. Găsi în fața ușii de la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
atingă cărțile. Își mută apoi privirile spre mânerele ferestrelor, confecționare din același oțel originar, grăitor în ce privește data instalării lor. Îl muncea dorința de a le atinge sau de a-și plimba degetele pe cotoarele cărților. Se uită din nou la nemișcatul John Robert și simți o arsură în inimă, de parcă ar fi fost străpuns cu un fier înroșit în foc. Privită din acest unghi, fața filozofului apărea mai umană: buzele proeminente i se țuguiau, așa cum îl văzuse de atâtea ori George

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501

neted și rece. Lasă-l să se obișnuiască, auzi o șoaptă. Mama și cu cealaltă doamnă, pe nume Ivona, chicotiră. Cele două femei chicotiră și mai tare când mâna lui Nestor lunecă în jos pe coapsă coapsa netedă și rece: nemișcată, o poză bej în relief; dar poza nu reprezenta pe nimeni cunoscut, și dacă n-aveai cui să te plângi că ești păcălit însemna că nu erai păcălit. Trebuia să fii foarte serios. Palma lui Nestor se deplasă către partea

by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
sus și erau așezați în planuri diferite, dând senzația de desime. Îndărătul lor, până la fundal, ochii erau ispitiți să caute printre ei ascunzișuri de semiobscuritate, tainele Nopții celei Sfinte. Dar după două ocoluri în jurul lui Moș Crăciun trebuiră să rămână nemișcați îndărătul său. Era rândul lui Moș Crăciun, înalt și masiv, îmbrăcat într-o manta roșie de satin, tivită cu vată, s-o pornească domol către marginea cealaltă a scenei, unde, la piciorul unui brad de mucava, dormeau cei doi copii

by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
de fum albicios și de miros înțepător de bitum topit. Apoi, după un număr de rotații ale cilindrului, când asfaltul se considera că-i gata, un lucrător venea cu o roabă pe care o așeza sub jgheabul cuptorului, cilindrul rămânea nemișcat, oprit cu deschizătura în jos, ridica ușița glisantă și un puhoi de asfalt fierbinte se revărsa pe jgheab în roabă, fumegând. Roaba era dusă la "frontul de lucru" și răsturnată acolo. Grămada de asfalt fierbinte o lua în primire meșterul

by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
directă din lumea reală... Și-a coborât din nou privirea către bocceluța de la picioare și, într-un fel care i-a dat fiori, a simțit că îl cuprinde amețeala... Pata întunecată de pe podeaua murdară parcă n-a mai fost la fel de nemișcată ca înainte. Ceva dădea să iasă din ea... Pe ecran, eroul care se sacrificase, acum că focul ucigător încetase, era răsucit de camarazii săi cu fața în sus, către cerul mohorât și uniform. Pe mantaua sa cenușie se puteau vedea

by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
Noaptea a avut un vis. Se făcea că maică-sa răsturnase batista cu pești într-o cratiță cu apă. Grămăjoara de pești se vedea, prin apa limpede, ca o moviliță întunecată pe fundul cratiței. Ducu a privit intens acea grămăjoară nemișcată de pești morți așteptându-se ca ceva să se întâmple. Și-a ținut respirația atât de mult încât a simțit că se sufocă. Ceva s-a mișcat acolo, într-o latură a grămăjoarei. S-a mișcat, apoi a țâșnit desprinzându

by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
putea...? N-ar putea să se răstoarne un tren și să se dărâme peste casa noastră? se fandosi ea. Prostii! De-asta nu poți să dormi? Felicia nu găsea nimic de răspuns. Doar îl privea adânc, drept în ochi, stând nemișcată. Despre ce ai scris în compunere? O revistă, deasupra teancului, rămăsese deschisă în cercul de lumină al lămpii de noapte. Rareș se așeză încet la marginea cercului de lumină și tăcu îndelung, cu privirea în pământ. Am scris... zise el

by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
venit să scrii tocmai despre asta, Rareș, poți să explici?... O locomotivă oprise chiar în spatele casei, pe prima linie și, deocamdată, pufăia rar în beznă. Lucrători de la Steaua Română se auzeau strigându-și unul altuia, peste linii și peste trenuri nemișcate, cuvinte nedeslușite. ...Povestea "Oușor" e foarte frumos scrisă, dar de ce e atât de tristă? Încearcă altceva. Heliane Beatrice Kottlar, cl. a IV-a. Am primit poezia și povestea ta. Se cunoaște că te pricepi să scrii. Dar subiectele sunt nepotrivite

by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
părăsise pentru câteva momente ecranul. Care avea să fie următorul gest? Pe brațul scaunului de alături, mâna ei reflecta magia alb-mișcătoare a ecranului și aștepta. La distanță de un singur deget de al ei, Dragoș vedea propria-i mână stând nemișcată. Dar mâna lui nu reflecta magia ecranului. De fapt nu reflecta nimic. Doar stătea inertă pe brațul scaunului. Dacă ar fi depărtat puțin degetul mic ar fi atins degetul ei. Aici era ușor de prevăzut ce ar fi urmat. Zâmbetul

by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]