3,439 matches
-
semn că ar vrea să-și Împartă mîncarea cu tinerii soldați care apărau podul. În altă parte...? La Nantao erau docuri, dar de ce să vrea japonezii să-i mute din Shanghai? Jim o urmări pe doamna Vincent Îndreptîndu-se cu pași nesiguri către marginea apei, la cincizeci de metri mai departe. Găsind o porțiune care o mulțumea, umplu o gamelă pentru soțul și pentru copilul ei. Doctorul Ransome formase un șir din oamenii care ședeau pe mal lîngă camioane și treceau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
a mînca. Așteptă pînă cînd bău din mîinile lui. CÎnd termină, o ajută să se ridice. — Doamna Vincent, războiul s-a sfîrșit acum. Cu o grimasă, ea Îi Împinse mîinile deoparte, dar lui Jim nu-i păsa. O urmări mergînd nesigură printre prizonierii Întinși. Jim se lăsă pe vine lîngă domnul Maxted, gonind muștele de pe fața lui. Mai putea simți Încă limba doamnei Vincent pe degetele sale. — Jamie... Altcineva Îl chema, ca și cînd ar fi fost un hamal chinez care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Copile, au aruncat bombe atomice. Unchiul Sam a aruncat o bucățică de soare la Nagasaki și Hiroshima, au omorît un milion de oameni. O singură lumină mare... — Am văzut-o. — Copile...? A luminat tot cerul? S-ar putea. Eurasiaticul părea nesigur, dar Își luă ochii de la prada din tribune și Începu să-l examineze pe Jim. Cu tot aerul lui superior, părea să șovăie, de parcă Își dădea seama că marina americană, care avea să vină, ar pute fi mai puțin convinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
chipiul În mână, șterge cu dosul mânecii steaua de sticlă raster și Închide ușa, retezând roșul mantalei cu un scârțâit scurt. Iar el Îl vede pe tată-su, manta cu chipiu, Încliftat cu centură și cu pistolul la brâu, contur nesigur presărat În semiîntuneric, dispărând din cadrul ușii. „Pa, servus! Și fă o ciorbă de miel... Știi tu!” Bocăne repezit cizmele pe scările de lemn. „Trăiți!”, apoi portiera trântită și duruitul mașinii stingându-se În dimineață. „Urziceleee! Urziceleee!”... Tăcerea. Precupeața s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pildă Satyricon al lui Petronius. Doamne, câtă mâncare! Umilința noastră a românilor cumpărând orice În vagoanele internaționale. Mâine Îmi ridic pașaportul. Tu, netezind hârtiile smulse din acest hâd Pompei. Ai patruzeci și doi de ani și totul este confuz și nesigur. La ce ți-or fi trebuind hârtiile acelea murdare? Ai să le adaugi celorlalte nimicuri care Îți umplu casa. Averea ta. O magazie de obiecte pierdute. Afară este o lumină strălucitoare de noiembrie. Departe, În București, capitala scumpei noastre patrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
oră Înainte să se Întâlnească cu Sam, a Început să intre În panică. Tocmai ieșise de la duș și Își masa picioarele cu cremă hidratantă cum ți se spunea prin reviste, când Îi veni ideea. Ca majoritatea femeilor, Ruby era destul de nesigură În ceea ce privea corpul ei. Credea că picioarele ei ar fi putut să fie mai lungi și mai subțiri. Nu prea-i plăcea părul, atât de subțire și de ondulat Încât În fiecare dimineață când se trezea arăta de parcă fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
picioarele desfăcute larg care arăta de parcă era pe cale să se masturbeze cu o cutie mare pentru cafea. Sigur că suprafața nu era suficient de strălucitoare, și Ruby nu a putut să vadă decât un contur roz nedefinit. Se Îmbrăcă, Încă nesigură dacă vaginul ei era clasa Întâi. În afară de cele o sută de lire cheltuite la salonul de frumusețe, mai fusese și la Selfridges și se răsfățase cu un set extrem de scump de lenjerie intimă de la La Perla. Sutienul crem Închis din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
pune o mână pe umăr, are halatul descheiat, părul și fața ude. — Mi-a telefonat Ada, de-abia plecasem. Alfredo este cel mai bun din secția lui, și totuși nimeni nu are prea multă considerație pentru el, din cauza felului său nesigur de a fi, deseori antipatic, fără merite vizibile; operează în umbra medicului primar, până își dă sufletul, în timp ce acela stă și se uită. Cu mulți ani în urmă i-am dat câteva sfaturi, dar nu m-a ascultat, caracterul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
de incendiu, externă, o spirală rapidă de fier. Ea cobora fără frică, de sus îi vedeam cărarea neagră din părul blond. Acum părea incredibil de zveltă pe tocuri, ca un copil, ca o pisică. M-am aventurat pe scara aceea nesigură ținându-mă strâns de bara făcută din tuburi și buloane ruginite. Mi-am agățat haina, am tras de ea și stofa s-a rupt. Dintr-o dată am auzit un huruit neașteptat. În fața mea, foarte aproape, se afla un viaduct. Dincolo de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
perete. Păpușa de porțelan căzu pe podea. M-am aplecat s-o ridic. — Nu-i nimic, zise și se înclină spre mine. Era îmbrăcată cu o altă bluză, albă, cu o floare mare din paiete. — Mașina? șopti. Vocea îi era nesigură, ca și buzele nerujate. Am privit în spatele ei, locuința ordonată și sărăcăcioasă și mi s-a părut și mai tristă decât era cu puțin înainte. Dar nu m-a deranjat, dimpotrivă, am simțit o plăcere secretă văzând că totul în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Acum, când i-am smuls de pe piept floarea de paiete, când îi strâng sânii slabi și îi frec. Iar mâinile îmi coboară deja între picioarele ei, între oasele ei. Nu participă la furia mea. Își apleacă fața, înalță un braț nesigur în aer, iar brațul acela tremură. Pentru că i-am găsit sexul, slab ca restul, și îl apuc imediat și pe al meu. O împing spre perete, repede. Și mai repede. Cu capul galben aplecat cu îndârjire în jos, pare o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
coloanelor unde devenea aproape neagră. Mă temusem că n-am s-o recunosc, dar am recunoscut-o imediat cum am văzut-o. Îndepărtată, minusculă, întunecată de umbră. Cu capul de sperietoare și picioarele subțiri și strâmbe. Îi recunoșteam mersul acela nesigur poate din cauza unui defect la șold. Se îndrepta fără să știe către mine, asemeni unui câine vagabond care umblă în diagonală. Două plase mari cu cumpărături îi trăgeau brațele în jos. Greutăți care nu-i echilibrau mersul, dimpotrivă, i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
făceam loc printre siluetele pe care le aveam în față și mă gândeam că ar fi înșelat-o cu multă plăcere cu soția mea. Bineînțeles. Elsa era atât de atrăgătoare, cu părul ei bogat, carnea tare, cu zâmbetul ei ușor nesigur, și cu sfârcurile care apăreau ca o invitație. Glumea prea mult cu Manlio în seara asta. Era ginecologul ei, îi facea testul Papanicolau, îi pusese spirala. Uitase toate astea. El, fără îndoială, nu le uitase. Cu trabucul între dinți și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să recunosc lucrurile, să le pipăi pe întuneric, ca un hoț. Sugeam din nou aroma nesănătoasă a acelor locuri ca pe un balsam, împreună cu partea aceea din mine de care mă temeam și pe care o chemam în întuneric. Treptele nesigure, murdăria de pe jos, umbrele lungi ale etajelor, totul tăcea, în afara inimii mele de lup. Noaptea înghițise scara de fier din exterior, m-am repezit în întunericul ei, într-o învăluire tot mai ademenitoare. Ultima etapă, șanțul de sub viaduct. Nemișcat, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
dispare după colț, înghițită de mirosul urât din jur, mă simt ușurat. Nu mai rămân nici un minut. Dimineața, locul acela mi se pare îngrozitor. Mă duc direct la spital, mă cufund în meseria mea cu precizie. Asistenta instrumentistă este puțin nesigură. Probabil este nouă, îmi dă instrumentele fără vlagă. Mă supăr. O pensă îi cade din mână. Cu un șut o arunc în cealaltă parte a sălii de operații. În casa de la mare mama ta începe să-și strângă lucrurile, vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
luat mâna și i-am sărutat-o. — Nu-ți face grijă, e un fleac. S-a întors și și-a luat sacul patchwork. — Mă duc. Coboară și merge direct spre intrare. Întorc mașina. În oglinda retrovizoare îi văd pașii, mai nesiguri ca de obicei, poate din cauza pietrișului. Dar știu că nu va cădea, este obișnuită cu tocurile acelea prea înalte, cu sacul prea lung care-i intră între picioare. Dar cade, un ultim pas și brusc se prăbușește. Prinde sacul, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
era frică de maestru, de mișcările pe care nu puteai să le controlezi, de fetițele mai dezinvolte decât tine, mai puțin pedepsite decât tine. Sosea rândul tău, te ridicai, te aplecai pentru salut. Maestrul îți striga mișcările, tu executai, nervoasă, nesigură. Cu obrajii plini de pete roșii și buzele strânse. Când prindeai tu, îți priveai partenera și părea că o implori să se lase doborâtă, să nu reziste. Când erai prinsă, îți dădeai drumul ca un sac. Câte lovituri ai încasat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
desuet, de o gingășie infinită, larg și liniștit. Un chip fără crepuscul. Am găsit întotdeauna că ești specială. M-am ghemuit lângă, tine strângându-mi picioarele ca un făt. Aveai doar câteva minute de viață, te priveam și mă simțeam nesigur și tulbure, exact așa cum mă vedeai tu. Mă întrebam dacă din lumea albă din care proveneai ai adus puțină împăcare și pentru mine. Era deja dimineață, prima ta dimineață. Te-am lăsat singură pe patul acela mare și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
îi supravegheai sânul ca un animal înfometat. — Plec. Ridică puțin capul. Stau în picioare la capătul patului, îmi țin cu o mână obosită, haina șifonată, am barba lungă și fața cuiva care n-a dormit. Privirea ei e gingașă, dar nesigură, parcă știrbită de o bănuială. Mă îndrept spre ușă asemeni unui fluture de noapte cu aripi grele ca de plută, rămas până în zori prizonier într-o cameră. — Când te întorci? Am auzit un zgomot, o izbitură bruscă și un bufnet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
lui ieșind în permanență de sub marginea divanului desfundat. — Unde e Crevalcore? — L-am făcut cadou. — Cui? — Țiganilor. Posterul însă a rămas acolo, maimuța cu biberonul ei nu s-a mișcat de pe perete. În stradă am observat că era neobișnuit de nesigură pe tocuri. Slăbiciunea părea să-i pornească din piept, care era curbat și ușor împins înainte, în afara liniei corecte a corpului, ca și cum ar fi încercat să anticipeze ceva, o frică poate. Am pus în portbagaj cele două sacoșe, apoi m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Nu. — Cel puțin să mâncăm. Nu mi-e foame. Privea hotărât în fața ei strada care se întunecase și farurile mașinilor care ne depășeau. Părăsisem autostrada și mergeam pe o stradă provincială liniștită. Italia îmi arătase ieșirea și acum mă ghida, nesigură, îngrijorată probabil, pentru că din cauza întunericului nu recunoștea nimic și poate multe lucruri se schimbaseră. De câtă vreme nu ai mai fost pe aici? — De mult. Se odihnise și totuși părea că face un efort și să-și țină capul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
el era materie și-atât, iar sufletul doar spirit, tinzând a se-ntregi, dulce-Eugenia! Ci ochii tăi țâșniră ca izvoare de vii lumini, lucind peste cărarea-mi, și sufletul mi-l strânseră, ducându-l din cerul vag pe-acest pământ nesigur, l-au pus în trupu-mi și de-atunci în viață sunt una și trăiesc, o, Eugenia! Sunt parcă ochii tăi aprinse cuie și trupul strâns acum mi-l prind de spirit, fac sângele-mi febril visare-n mine, ideile schimbându-mi-le-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Dumnezeu? Fiecare revoluție unul din hohotele sale de râs. Hohote de râs ce răsună ca niște tunete, pe când ochii divini lăcrimează de râs. În orice caz și de altminteri nu vreau să mor doar ca să le fac plăcere anumitor cititori nesiguri. Și tu, cititorule ajuns până aici, oare trăiești? Continuare Așa se sfârșea povestirea despre cum se face un roman, apărută în franceză, în numărul din 15 mai 1926 al revistei Mercure de France, și scrisă cu aproape doi ani în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
ca cenușa cădea peste oraș. Uitasem cât de repede vine întunericul peste Amsterdam, iarna. Un vânt rece trecea peste canalul negru și lucios. Ultimii turiști se perindară pe lângă mine, măștile lor solemne dispărând în aerul proaspăt, vocile lor ridicându-se nesigure și ușurate că scăpaseră de acolo. Am luat-o la stânga și am pornit-o pe Prinsengracht. Când am ajuns după colț, în fața bisericii Westerkerk, au început să bată clopotele. În anexa secretă, sunetul era asurzitor, până când au topit clopotele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
electric, că iubea copilul ăsta mai mult decât iubise vreodată un suflet de om pe lumea asta. Chiar decât femeile. Chiar decât pe mama copilului. Chiar decât pe propria sa mamă. Yael se ridică și se apropie de el, parcă nesigură dacă să-i strângă mâna sau doar să pună o mână pe brațul lui. Fima n-o așteptă să se hotărască, ci i-o luă Înainte și o Îmbrățișă cu putere, lipindu-i capul de umărul lui, de parcă nu el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]