2,731 matches
-
cucerească. Datorită înaintării otomane în teritoriu ungar, Bratislava a fost desemnată capitala Ungariei în 1536, făcând parte din Imperiul Habsburgic, în ceea ce avea să fie o nouă eră. Bratislava a devenit un oraș al încoronărilor, sediu al regilor, arhiepiscopilor (1543), nobilimii și organizațiilor și breslelor majore. Între 1536 și 1830, 11 regi și regine au fost încoronați în Catedrala Sfântului Martin. Cu toate acestea, secolul al XVII-lea a fost marcat de rebeliuni anti-habsburgice, lupte cu turcii, inundații, epidemii și alte
Bratislava () [Corola-website/Science/297232_a_298561]
-
Tereza, Iosif al II-lea, în special când bijuteriile coroanei au fost duse la Viena, în 1783, cu scopul de a întări legătura dintre Austria și Ungaria. Multe funcții centrale au fost mutate la Buda, împreună cu o mare parte din nobilime. Bratislava a devenit un centru al Mișcării Naționale Slovace: în 1783, au fost publicate primul ziar în slovacă, "Presspurske Nowiny", și primul roman în slovacă. Istoria Bratislavei din secolul al XIX-lea a avut strânse legături cu evenimentele majore din
Bratislava () [Corola-website/Science/297232_a_298561]
-
Orașul a început să dezvolte în jurul catedralei, iar locuitorii au devenit supușii autorității necontestate a arhiepiscopilor . În secolul al XV-lea arhiepiscopul Fernando da Guerra, el însuși vită de familii regale, a condus cu succes în 1437 o confruntare cu nobilimea și cu regele în scopul de a conserva ori de a recupera diferitele privilegii ale clerului din Braga. Spre deosebire de Lisabona, Évora și Coimbra, Braga nu a beneficiat în veacul al XVI-lea de profiturile aduse de Perioada Marilor descoperiri. Ea
Braga () [Corola-website/Science/297300_a_298629]
-
Napoleone di Buonaparte", prenumele provenind de la un unchi care fusese omorât în timp ce lupta împotriva francezilor, însă mai târziu a adoptat numele de "Napoléon Bonaparte", cu o rezonanță mai accentuată în limba franceză. Familia corsicană Buonaparte își avea originile în mica nobilime italiană care emigrase în Corsica în secolul al XVI-lea. Tatăl său, "Nobile" Carlo Buonaparte, un avocat, a fost numit reprezentantul Corsicii la curtea lui Ludovic al XVI-lea în 1777. Influența dominantă în copilăria lui Napoleon a avut-o
Napoleon I () [Corola-website/Science/297278_a_298607]
-
presiunea regilor Ungariei de a instaura și aici feudalismul după model occidental s-a intensificat prin înnobilarea conducătorilor locali, cărora le-au fost înlocuite titlurile autohtone cu echivalentul din ierarhia aristocrată occidentală. În timp ce unii au acceptat schimbarea, integrându-se în nobilimea Ungariei, alții au opus rezistență și, în final, au trecut munții spre regatul Poloniei, unde, remarcându-se prin fapte de arme, au primit ranguri nobiliare și latifundii, o parte s-au oprit în Țara Lăpușului, înființând pe noile domenii sate
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
apoi și în Maramureș, ca lucrători pe domeniile nobiliare. Blânzi și muncitori, ei au fost favorizați și de regalitate, iar, prin rutenizarea unor sate românești, au ajuns majoritari în anumite părți ale Maramureșului. Matia Corvin a avut relații strânse cu nobilimea maramureșană, din care și-a ales oșteni destoinici, dar și pentru garda regală. A conferit multor maramureșeni titlul de "baron liber", care însemna că aveau supunere numai față de rege. Titlul se acorda în cazuri rare. Corvin a luat sub protecție
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
Creșterea animalelor și schimbarea lor pe grâne în zonele de câmpie, explotările forestiere, prelucrarea lemnului și muncile sezoniere “pă țară”, adică în alte regiuni care necesitau forță de muncă, erau o necesitate. Starea socială deosebită a maramureșenilor, conduși de o nobilime românească locală, care în timp s-a integrat în țărănimea satelor și a dat naștere unei clase de oameni liberi, scutiți de obligații și taxe, i-a stimulat să conserve și să promoveze cu mândrie valorile proprii în construcție, îmbracăminte
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
au primit pămînturi și privilegii, păstrând organizarea tradițională dupa "lex vallachorum" până în secolul XVI iar în Moravia au avut autonomie până la în timpul Războiului de 30 de ani, în secolul XVII. Din acest moment începe și un proces de fărâmițare a nobilimii maramureșene care ajunge să se integreze în sânul țărănimii, menținând doar privilegile legate de scutirea de dări. Aceasta a avut drept cauza tradiția română a împărțirii moștenirii, alături de împrejurarea că geografia și economia zonei nu favoriza marea proprietate. În secolul
Maramureș () [Corola-website/Science/297292_a_298621]
-
de la Cetin l-a ales pe Ferdinand I din Dinastia Habsburg ca nou domnitor al Croației, cu condiția ca el să apere țara de otomani respectându-i în același timp drepturile politice. În acea perioadă, țara a fost dominată de nobilimea autohtonă, între care familiile Frankopan și Šubić, din rândul cărora au fost numiți numeroși bani. În urma victoriilor otomane decisive, Croația a fost împărțită între teritorii civile și teritorii militare, începând cu 1538. Teritoriile militare aveau să devină cunoscute ca Frontiera
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
va fi înlăturat de către Mircea abia în 1397, cu ajutor militar din partea lui Sigismund de Luxemburg. În 1396 Mircea, în calitate de principe creștin vasal regelui maghiar, participă la cruciada anti-otomană inițiată de o parte a capetelor încoronate și o parte a nobilimii occidentale și condusă teoretic de regele maghiar. După câteva succese minore, cruciada s-a încheiat lamentabil cu dezastrul de la Nicopole din 25 septembrie. Oastea valahă, formată din cavalerie ușoară, nefiind invitată să ia parte la șarja cavaleriei grele, se retrage
Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/297281_a_298610]
-
face și în funcție de blănurile purtate, de forma și dimensiunea ișlicului ori de nuanța giubelelor. Începând cu prima jumătate a secolului XV au devenit cea mai importantă forță politică în principatele române extracarpatice. În Transilvania ei au fost ori asimilați de nobilimea maghiară ori și-au pierdut statutul, devenind simpli țărani. Toată boierimea noastră - de origine răzeșească ori fanariotă - a fost amestecată în istoria țării. Ea a scris - se poate spune - istoria țării. Nu se poate face un pas în cercetarea trecutului
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
istoria țării. Nu se poate face un pas în cercetarea trecutului nostru istoric, fără a nu da peste boieri. Cu origini levantine sau curat românești, boierimea s-a plămădit și s-a identificat cu viața acestui neam. În epoca fanariotă, nobilimea se împarte în cinci clase, prima ("protipendadă") fiind cea care alcătuia sfatul restrâns al domnitorului ("boieri de sfat" sau "veliți", cf. în Spania așa numiții "grandes"); funcțiile lor efective erau încredințate unor locțiitori de a doua clasă ("vtori") sau de
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
cf. în Spania așa numiții "grandes"); funcțiile lor efective erau încredințate unor locțiitori de a doua clasă ("vtori") sau de a treia ("treti"). Urmau apoi boiernașii, care ocupau funcții în armată sau în administrație. Regulamentul Organic, inspirat din constituția dată nobilimii ruse de către Petru cel Mare, a asimilat nobilimea cu gradele din armată și le-a conferit automat tuturor funcționarilor statului. Către 1850, existau în Moldova cam 2800 de familii de boieri, și în Muntenia 320, constituind un total de aproximativ
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
efective erau încredințate unor locțiitori de a doua clasă ("vtori") sau de a treia ("treti"). Urmau apoi boiernașii, care ocupau funcții în armată sau în administrație. Regulamentul Organic, inspirat din constituția dată nobilimii ruse de către Petru cel Mare, a asimilat nobilimea cu gradele din armată și le-a conferit automat tuturor funcționarilor statului. Către 1850, existau în Moldova cam 2800 de familii de boieri, și în Muntenia 320, constituind un total de aproximativ 30.000 de boieri. Rangurile, titlurile și privilegiile
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
art. 46 al Convenției de la Paris, la 19 august 1855, cu efecte asupra drepturilor bănești începînd cu 30 iunie 1859. Sociologul și istoricul Ioan Constantin Filitti a evidențiat în lucrarea sa "Clasele sociale în trecutul românilor" faptul că deosebirea între nobilimea românească și cea feudală din occidentul Europei consta în faptul că la cei occidentali rangul nobiliar constituia un atribut al persoanei, care putea exista și fără posesia unui domeniu feudal și care nu se pierdea o dată cu feuda, în timp ce statutul de
Boier () [Corola-website/Science/297384_a_298713]
-
a Danemarcei a reușit uniunea personală a Suediei, Norvegiei și Danemarcei, în ceea ce s-a numit Uniunea de la Kalmar. Cu toate acestea, urmașii Margaretei, care au avut sediul regal în Danemarca, s-au dovedit a fi incapabili de a controla nobilimea suedeză. Puterea s-a aflat de cele mai multe ori în mâna unor regenți (în special cei din familia Sture), regenți aleși de parlamentul suedez. Regele Christian al II-lea al Danemarcei, care și-a cerut drepturile asupra Suediei în urma unor victorii
Suedia () [Corola-website/Science/297388_a_298717]
-
să lupte pentru guverne străine până în 1860 când au fost prezenți la Asediul Gaetei. Tratatul a permis Elveției și să-și mărească teritoriul, admițând în federație cantoanele Valais, Neuchâtel și Geneva. Frontierele Elveției au rămas de atunci neschimbate. Restaurarea puterii nobilimii a fost însă doar temporară. După o perioadă de agitație, cu repetate ciocniri violente, cum ar fi Züriputsch-ul din 1839, războiul civil a izbucnit în 1847 când unele dintre cantoanele catolice a încercat să facă o alianță separată ("Sonderbundskrieg"). Războiul
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
Franței, ca Bretania, ce au fost ultimele teritorii independente alipite de monarhia franceză. Acopereau jumătate din regat și dețineau vechi drepturi și privilegii în materie de justiție și finanțe. Erau scutite de plata unor impozite. Stările provinciale reprezentau în principal nobilimea și se cramponau cu tenacitate de privilegiile lor. Parlamentele era organisme privilegiate care limitau puterea regelui, fiind tribunale-curți de apel, instanțe ultime în zonele respective, fiind în număr de 13, dintre care Parlamentul din Paris fiind cel mai important, întrucât
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
noblesse de robe" (după roba pe care o purtau funcționarii de stat), căci funcția lor le conferea titlu nobiliar. Pentru că magistrații își cumpărau funcțiile, nu puteau fi demiși decât dacă regele le restituia suma cu care și-au plătit slujba. Nobilimea de robă avea și un rol politic. Nici o lege nu putea fi aplicată până când nu era înregistrată de toate parlamentele. Înainte de a înregistra un edict, ele îl puteau critică într-un "remontance" (protest) trimis regelui. Dacă dorea, regele putea să
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
marile răsturnări cauzate de . Abia după izbucnirea revoluției și după căderea Vechiului Regim, ideile iluminismului au produs o ideologie revoluționară, crescând interesul pentru Contractul Social. Societatea franceză a secolului XVIII era împărțită în ordine sau stări. Clerul forma prima stare, nobilimea starea a doua, iar starea a treia cuprindea restul populației, alcătuită din burghezie, țărani și muncitori urbani. Catolicismul era religia de stat. Existau 130.000 de clerici, dintre care, 60.000 erau membri ai ordinelor monahale, iar cei 70.000
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
între 100.000-300.000, adică între 0,5-1,5% . Cei 4.000 de nobili de la curte erau cei mai puternici, a căror descendența nobiliară dată încă din secolele XIV-XV, permițându-și costul vieții la Versailles. Erau urmați în ierarhie de nobilimea de robă, nobili care lucrau în administrație și justiție, ca magistrații din parlamente. Restul nobilimii, care nu văzuse niciodată Versailles-ul, trăiau în mediul rural. Cum doar fiul cel mai mare moștenea întreagă proprietate, ceilalți fii își căutau de lucru
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
curte erau cei mai puternici, a căror descendența nobiliară dată încă din secolele XIV-XV, permițându-și costul vieții la Versailles. Erau urmați în ierarhie de nobilimea de robă, nobili care lucrau în administrație și justiție, ca magistrații din parlamente. Restul nobilimii, care nu văzuse niciodată Versailles-ul, trăiau în mediul rural. Cum doar fiul cel mai mare moștenea întreagă proprietate, ceilalți fii își căutau de lucru în biserică, armată sau administrație. Dar funcțiile costau mult și 1/4 din nobili erau
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
își căutau de lucru în biserică, armată sau administrație. Dar funcțiile costau mult și 1/4 din nobili erau prea săraci ca să-și permită. Trebuiau să se înroleze sau să-și muncească micile proprietăți. Principala sursă de venit era pământul. Nobilimea deținea un sfert și o treime din pământul Franței și îi revenea între 15-25% din venitul bisericii. Marii nobili dețineau funcțiile înalte în stat. Erau miniștrii regelui, înalții săi magistrați, intendenții din provincii și ocupau funcțiile superioare în armată. Abatele
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
privilegiile fiscale și ar renunță la drepturile senioriale, ar fi ruinați. Se opuneau schimbărilor și se cramponau de privilegiile lor ca fiind singurele care îi distingeau de oamenii de rând. În 1781, s-a dat ordonața Segur, menită să sprijine nobilimea săracă de provincie, pentru care armata era singură slujba, împotriva bogaților "anoblis" (recent înnobilați) care puteau să-și cumpere grade militare. La sfârșitul secolului XVIII, nobilimea nu era însă o castă închisă, oricine putând deveni nobil printr-o favoare acordată
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
de oamenii de rând. În 1781, s-a dat ordonața Segur, menită să sprijine nobilimea săracă de provincie, pentru care armata era singură slujba, împotriva bogaților "anoblis" (recent înnobilați) care puteau să-și cumpere grade militare. La sfârșitul secolului XVIII, nobilimea nu era însă o castă închisă, oricine putând deveni nobil printr-o favoare acordată direct de către rege, fie cumpărând anumite slujbe. Erau în serviciul civil regal 50.000 de funcții venale, care puteau fi cumpărate, vândute și moștenite că orice
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]