5,154 matches
-
singulară în secolul al XIX-lea, în contemporaneitate, a fost analizată de doi specialiști în drept, C. Jornescu și C. Petrescu, în lucrarea Valori etice în opera lui Eminescu, Editura Minerva, București, 1989. A se vedea și Theodor Codreanu, Modelul ontologic eminescian, Editura Porto-Franco, Galați, 1992 și Mitul Eminescu, Editura Junimea, Iași, 2005, cap. Teoria dublului binom, pp. 46-57. 84 M. Eminescu, op. cit., p. 40. 85 Ibidem, p. 41. 86 Ibidem. 87 Ibidem. 88 Ibidem, p. 42. 89 Ibidem, p. 46
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
mai enigmatice mostre de filozofie care a fost publicată vreodată: prea mistică pentru logicieni, prea tehnică pentru mistici, prea poetică pentru filozofi și prea filozofică pentru poețiă“12 2. Care este obiectivul central al lucrării? Tractatus-ul conține considerații logico lingvistice, ontologice și etice. Un punct de plecare în încercarea de a obține clarificări asupra relației dintre aceste componente îl poate constitui răspunsul la întrebarea care este obiectivul central al lucrării. Există un număr destul de mare de indicații convergente în această privință
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
că ceea ce se spune în Tractatus despre lume este o contraparte și o consecință a ceea ce se spune despre limbaj 33. Considerațiile lui McGuiness reflectă interpretarea pe care o dă el Tractatus-ului, o interpretare frontal opusă interpretării realiste a „enunțurilor ontologice“ ale cărții. Primul pas făcut de Wittgenstein a fost, după McGuiness, descoperirea modului cum se poate decide asupra adevărului propozițiilor logicii, și anume considerând doar simbolismul. Pasul următor a fost să se arate cum putem recunoaște dacă o expresie a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
tautologii și contradicții logice. De la întrebarea „Ce sunt adevărurile logicii și cum pot fi ele recunoscute?“, Wittgenstein a trecut la întrebarea „Cum sunt posibile expresii care descriu realitatea?“, expresii pe care le numește propoziții cu sens sau, simplu, propoziții. Enunțurile ontologice, plasate la începutul cărții, sunt subordonate răspunsului dat în Tractatus la această întrebare. Rostul lor este de „a arăta“ cum sunt posibile propozițiile, adică expresiile pe care autorul le numește „imagini“ ale stărilor de lucruri. Granițele limbajului „se arată“ atât
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
lumii și a limbajului nu se poate spune nimic. Formulări precum cele de la 1 la 2.062 nu sunt, prin urmare, TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 143 expresii descriptive, adică propoziții. Malcolm recunoaște că Wittgenstein are în vedere tocmai „enunțurile ontologice“ atunci când afirmă, în 6.54, că propozițiile sale sunt nonsensuri. În acest punct, interpretarea lui Malcolm devine greu de urmărit. El se întreabă dacă atunci când califică aceste enunțuri drept nonsensuri, Wittgenstein acceptă că ele sunt „metafizice“ și răspunde că aceasta
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Tractatus ului pe care o propune conduce inevitabil la concluzia că lucrarea este lăuntric inconsistentă. Interpretarea realistă propusă de David Pears este mai complex structurată. Ea se sprijină pe analize subtile ale relației dintre obiect și nume. Pentru Pears, enunțurile ontologice de la începutul cărții, acele enunțuri ce caracterizează „structura fundamentală a lumii“, reprezintă contrapartea formei logice a limbajului. Structura fundamentală a lumii ar fi pentru Wittgenstein o rețea de stări posibile ale cărei puncte nodale sunt obiectele. Rețeaua constituie cadrul limbajului
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
și același lucru. Considerațiile lui despre „obiecte“, despre „substanța lumii“ se referă la trăsături necesare proprii limbajului în genere. Despre aceste trăsături nu se poate spune nimic în sensul că ele nu pot fi descrise. Citite ca enunțuri descriptive, propozițiile ontologice ale Tractatus-ului sunt, prin urmare, „nonsensuri“ deoarece pretind că spun ceva despre ceea ce nu se poate spune, 146 GÂNDITORUL SINGURATIC despre forma logică a limbajului, despre ceea ce este necesar, iar nu contingent.46 Este ceea ce ar fi fost indicat, fără
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
cu lumea.“) „Ontologia“ sau „metafizica“ Tractatus-ului nu se raportează decât la limbaj.48 Este o aparență că autorul Tractatus-ului formulează enunțuri metafizice; această aparență ar fi înlăturată de precizări cuprinse în „Cuvântul înainte“ și în partea finală a lucrării. Enunțurile „ontologice“ sau „metafizice“ din Tractatus „arată“ condițiile interne ale limbajului și ale gândirii în genere.49 Una din întrebările la care trebuie să răspundă cei ce susțin o interpretare nonrealistă a Tractatus-ului este: „Ce sunt obiectele?“ Plauzibilitatea interpretărilor nonrealiste depinde de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
224: „Considerând doar imaginea nu putem determina dacă este adevărată sau falsă.“ 2.225: „Nu există imagine adevărată a priori.“ Interpreții care propun puncte de vedere diferite asupra a ceea ce sunt „obiectele“ cad totuși de acord că așa-numitele „enunțuri ontologice“ ale Tractatus-ului constituie cadrul în care autorul răspunde la întrebarea centrală a cărții: „Ce se poate spune?“ sau „Ce este propoziția?“ Concentrarea asupra răspunsului pe care îl primește această întrebare poate arunca o lumină asupra „ontologiei Tractatus-ului“. 5. Ce se
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Tentativa discursului filozofic particular / 334 Limba ca filozofie / 338 Limbă și orizont stilistic / 343 Determinarea filozofiei imanente a limbii / 345 Filozofia ca artă și filozofia ca știință / 348 Dezideratele și posibilitățile rostirii filozofice / 352 Filozofia ca exercițiu stilistic / 356 Valențele ontologice ale cuvîntului / 360 Filozofia limbii sub raza echilibrului rațional / 364 Bibliografie / 369 Elements of the Philosophy of Language / 381 Indice de nume / 391 Indice de noțiuni / 395 Cuvinte lămuritoare Această lucrare este în același timp un manual și o investigație
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Obiectul filozofiei limbii Fiindcă facultatea limbajului se obiectivează ca limbă, iar aceasta cuprinde limbaje de specialitate, filozofia limbii trebuie să aibă în vedere aspectele generale care privesc realități precum limbile (naționale) și limbajele de specialitate, căci acestea pot avea baza ontologică (a realiilor, a existențelor efective, cu manifestare concretă) pentru o investigație de tip filozofic cu un obiect bine determinat. Dacă se ia în considerație faptul că limbile și limbajele pot fi atît naturale, cît și artificiale, dar că cele artificiale
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
h e l l i n g129. După Coșeriu, limba "se abstrage" din vorbire, are adică un caracter ideal, dar aceasta nu înseamnă că este lipsită de obiectivitate pentru conștiința care o gîndește 130. Ca atare, din punct de vedere ontologic, limba este un obiect ideal, creat și purtat de conștiință, dar este și o realitate obiectivă, fiindcă se prezintă conștiinței ca o realitate constituită istoricește. Coșeriu îl urmează pe Croce atunci cînd, combătînd cauzalitatea în limbă, pune orice inovație, fie
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
către care tinde ființa umană în general și pentru care rațiunea face îndelungate și repetate eforturi. Totuși, arată Heidegger, dacă între creația speculativă (= gîndire) și creația poetică (= poezie) există o înrudire prin faptul că valorifică ("slujesc") limba, atribuindu-i valențe ontologice, între ele există un abis și rămîn total despărțite 149. Limbă populară și limbă literară Cei vechi credeau că limbile populare sînt o degradare în raport cu cele literare, ca și cum nu ar fi putut constata că limbile literare au apărut mai tîrziu
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dificil decît cel de transformare a comportamentului lingvistic al întregii societăți. În principiu, ceea ce a realizat voința normativă ar trebui să devină o necesitate pentru membrii societății, instituirea teleologică, prin urmărirea unui scop determinat, manifestîndu-se printr-o mutație în bazele ontologice ale gîndirii și ale acțiunii umane 229. Ca atare, prin acțiunea voinței normative se produce trecerea din fenomenal în esențial și din accidență în necesitate, întemeindu-se astfel o formă a determinismului social. Pentru a modifica societatea în sensul stabilit
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
psihice umane și un model personalizat și individualizat al lumii, conștiința întrunește atît facultățile, cît și formele în care omul realizează comunicarea cu exteriorul. Realitatea bilaterală obiectiv-subiectivă pe care o atribuie gînditorul francez conștiinței, ca urmare a identificării unui statut ontologic specific, își desăvîrșește latura obiectivă prin limbă, căci obiectivitatea la nivel social este dată de trecerea subiectivului afară de sine, în primul rînd de comunicarea prin limbă, de modelarea reciprocă a conștiințelor vorbitorilor. În ultimă instanță și în sensul etimologic al
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
îl fac deci să posede o competență expresivă. Determinismul lingvistic Prin determinism se înțeleg, în știință și în filozofie două lucruri: 1) o relație constantă între obiecte care presupune că aceleași cauze produc aceleași efecte (acesta este, deci, un determinism ontologic) și 2) un principiu metodologic care atribuie o asemenea relație constantă tuturor evenimentelor și, în special, acțiunilor umane. Interdependența și interacțiu-nea fenomenelor, ca trăsături ale întregii lumi, au generat la nivelul cugetării filozofice teoria determinismului universal de tip ontologic, care
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
determinism ontologic) și 2) un principiu metodologic care atribuie o asemenea relație constantă tuturor evenimentelor și, în special, acțiunilor umane. Interdependența și interacțiu-nea fenomenelor, ca trăsături ale întregii lumi, au generat la nivelul cugetării filozofice teoria determinismului universal de tip ontologic, care, în funcție de un domeniu existențial sau altul, se particularizează ca mod de manifestare și ca forță de structurare a entităților, sistemelor, complexelor etc. În acest context, s-a stabilit că și omul este "determinat", adică este încadrat într-o rețea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
condiții, cauze și legi, care-i orientează existența și activitatea, iar fenomenele ce țin de existența și de activitatea umană sînt determinate și determină printr-un șir de conexiuni de diferite tipuri și intensități. Expresia determinism lingvistic vizează, desigur, aspecte ontologice particularizate, în special, în modul de determinare a omului prin limba sa. Dar, în complexul de relații determinative, limba este condiționată la rîndul ei de existența socială a omului, apoi, de nivelul de civilizație la care a ajuns comunitatea căreia
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
subiectivă, dar pornește dintr-o obiectivitate rațională, dintr-un calcul: urmarea unui aspect al limbii cu trăsături de aparentă superioritate. Obiectivitatea rațională are de obicei temeiuri axiologice (care țin de valoare), în vreme ce obiectivitatea naturală și cea socială sînt de factură ontologică. De obiectivitatea rațională țin și numeroase impulsuri de a perfecționa limba, precum regularizările paradigmatice pe bază analogică, majoritatea contaminărilor, hiperurbanisme-le310 etc. În aceste cazuri, vorbitorul nu recurge la anumite forme din încercarea de a-și impune propria voință sau propriile
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ea însăși obiect asupra căruia se manifestă în mod intenționat predispoziția creativă a omului. În producțiile culturale intens individualizate (precum filozofia și poezia), cînd antropocosmosul este rezultatul unei viziuni individuale, subiectivitatea individuală se manifestă, pe de o parte, ca subiectiv ontologic, care marchează desemnarea prin entități-le la care se raportează cuvintele, și, pe de altă parte, ca subiectiv lingvistic, care vizează semnificația prin distribuirea cunoașterilor noționale ale discursului și este particularizată în raport cu stările obișnuite ale limbii. Este evident că desemnarea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
condițiile unei accentuate individualizări a sensului, care generează un subiectiv discursiv. Atîta timp cît alteritatea este funcțională, se produce comuniunea dintre locutor și interlocutor și, prin aceasta, o trecere din individual în social, și, întrucît socialul este element al obiectivității ontologice, alteritatea produce o mediere între subiectiv și obiectiv și, de aceea, în limbă prin alteritate subiectivitatea poate deveni obiectivitate. În acest mod, prin limbă, eul, psihicul și rațiunea (entități subiective) se manifestă în afara sinelui individual, iar individul se obiectivează prin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
germană. Fiind o construcție teoretică, în cadrul căreia termenii primesc un conținut determinat de raporturile dintre ei și de orizontul stilistic atribuit de creatorul de filozofie, textul reprezintă el însuși o lume, limba în care este scris primind astfel un rol ontologic, însă nu prin formele lingvistice, prin semnificanți, și nici prin îmbinările realizate de aceste forme, ci prin conținuturi, prin semnificați. Mobilitatea noțiunilor filozofice face ca acești semnificați (care repre-zintă reflexul lingvistic al conținutului noțiunilor) să depindă de sistemul de gîndire
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
Paul R i c o e u r urmărește să demonstreze inoportunitatea conceperii unei distanțe mari între discursul speculativ (al filozofiei) și discursul poetic (al poeziei) care nu ar ține cont de prezența metaforicului (de tip analogic) în orice construcție ontologică, deși rămîne diferența dintre metafora filozofică și metafora poetică 348. Posibilitatea de a crea lumea cum ar trebui să fie înseamnă, de fapt, altă lume (sau alte lumi) decît cea care este și pe care simțul comun ne dictează să
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
perioade de timp, dar și în acest caz, fiind construcții intens individualizate, deci fără a avea la bază ideea că vor putea fi completate, filozofia și poezia trebuie să fie complete sau să tindă spre completitudine din punct de vedere ontologic în oricare dintre realizările lor particulare. Această stare de spirit particulariza-toare care stă la baza filozofiei și a poeziei are reflexe puternice și la nivelul construcției discursive, în cazul poeziei această construcție reprezentînd de fapt însăși substanța bazei ontologice. Din
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
vedere ontologic în oricare dintre realizările lor particulare. Această stare de spirit particulariza-toare care stă la baza filozofiei și a poeziei are reflexe puternice și la nivelul construcției discursive, în cazul poeziei această construcție reprezentînd de fapt însăși substanța bazei ontologice. Din perspectivă culturologică, se poate astfel constata că producțiile spiritului, succesive sau simultane, sînt, în princi-piu, de două feluri: 1) continuative, prin creația spiritului univoc și comun și 2) alternative, prin creația spiritului plurivoc și diversificat. În fiecare dintre aceste
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]