6,112 matches
-
altul. Dacă un om mai puțin "bine plasat" în societate deschidea o sticlă de whisky sau o pungă de cafea, acest lucru se întâmpla numai la sărbători, odată pe an. Își chema vecinii și prietenii și se lăuda întotdeauna cu "originalitatea" produsului (niciodată controlabilă), după care, în mod ritualic, proceda la deschidere și la consum. Se consuma puțin și cu luare-aminte, lent, savurat, pentru că nimeni nu știa când își va mai permite să fumeze sau să bea monedă. De fiecare dată
Feţele monedei: o dezbatere despre universalitatea banului by Dorel Dumitru Chiriţescu () [Corola-publishinghouse/Science/1442_a_2684]
-
fulgerul, Anaximenes face o analogie cu sclipirea strălucitoare născută din lovirea apelor mării de către ramele corăbiilor. Pentru el, soarele și luna plutesc ca niște frunze Între pământ și bolta cerească, unde sunt fixate stelele (P.-M. Schuhl, 1949, p. 170). Originalitatea milesienilor pare a veni din alegerea imaginilor prin care ei reprezentau cerul și astrele; aceste imagini nu au păstrat nimic din fantasticul miturilor; ele sunt Împrumutate fie din artă, fie din observarea directă: În toate analogiile care constituie știința lor
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
în pictură), Gh. Petrașcu, D. Șirato, N. Dărăscu („artist de seamă” și „de rasă”), D. Artachino, Iser, Kimon Loghi, sau sculptori: Oscar Han, I. Jalea, Cecilia Cuțescu, Fr. Storck, D. Paciurea (cu „viziunile” himerice) sau „tânărul” Brâncuși („primitiv”, aspirând spre originalitate). SCRIERI: Florile iubirei, București, 1901; Quatrene, București, I-II, 1901-1903; Epigrame, București, 1908; Zale roșii, București, 1919; Aripi albe, București, 1932. Repere bibliografice: I. D. Caragiani, „Florile iubirei”, „Quatrene”, AAR, partea administrativă, t. XXIV, 1901-1902; D. C. Ollănescu [-Ascanio], „Quatrene”, AAR
DIMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286772_a_288101]
-
să-l considere pe Bacovia „decadent” (titulatură pe care, de altfel, și-o acordă însuși poetul într-un interviu), identificând cheia de boltă a universului său liric în „joncțiunea dintre decadența naturală și cea estetică”. Punând permanent în lumină excepționala originalitate a poeziei bacoviene, a cărei valoare îl situează pe autorul român pe aceeași treaptă cu scriitori precum Musil sau Kafka, D. redefinește, cu mijloace critice sigure, un univers liric a cărui complexitate, ascunsă în spatele unei aparente monotonii, nu poate scăpa
DIMITRIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286782_a_288111]
-
care pledează pentru reînregimentare spirituală (Despre spiritualitate) sau de Horia Groza, care vorbește de „un catehism al tinerilor critici, bazat pe metafizica negației” (Elemente). În același spirit, corului contestatar i se adaugă două semnături de mare prestigiu viitor, Mircea Eliade (Originalitate și autenticitate, 7-8/1933, Un nou clasicism, 9/1933) și Emil Cioran (Despre vidul interior, 7-8/1933, Împotriva oamenilor inteligenți, 9/1933), ambii detronând idei înrădăcinate, concepte, mentalități curente etc. Rubricile mai importante sunt „Paranteze sincronice”, „Puncte”, „Carnet”. Publică poezie
DISCOBOLUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286794_a_288123]
-
în instituțiile politice. Întrebuințând tot ce se făcuse în domeniul limbii latine în mai vechile teritorii de peste Dunăre, Dacia populară este aceea care a fixat, dezvoltat și păstrat limba românească. Dacă nu se poate stabili în constituirea limbii românești nici originalitatea absolută a acestor regiuni și rase, nici cantonarea în marginile lor a unor noi fenomene, consolidarea pe un anumit teritoriu a formelor flotante nu s-a putut face decât într-o formație politică, fie ea și numai de caracter popular
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
se pot stabili, ceea ce denotă o întreagă stare de spirit, la un nivel cultural înalt. Această limbă ce se naște acum este a întregului sud-est european, romanic, ce formează o singură unitate, fiecare regiune dându-și partea (Iorga).40 Dar originalitatea creației populare românești nu stă în fonetică sau în sintaxă, ci în semasiologie, în schimbarea de înțeles. O parte a acesteia este datorită vechiului "fond barbar". Caracterul profund romanic, în toată țesătura, rămasă neatinsă, dar și în vechiul fond de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
domenii ce s-au bucurat de atenția deosebită a lingviștilor, mai ales de la Miklosich încoace, cu privire la formarea limbii și etnogeneza românilor. După analizarea elementelor autohtone, preromane, în limba română, s-a impus constatarea că româna are o puternică notă de originalitate, de personalitate, nu numai în conținutul și structura latină, dar și în elementele (caracterele) anteromane, numite anterior "albaneze", "balcanice", iar acum "autohtone" și "traco-dace". Lingvistul Al. Philippide consideră că "elementele asemănătoare" cu albaneza sunt astfel "numai în general și cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limba romanică răsăriteană. Prin urmare, pe lângă fondul romanic, componentă esențială a limbii noastre, este necesar să subliniem și cealaltă realitate, străveche, semnificativă și importantă a ei: elementele moștenite nelatine, autohtone. Studiul etimologic-comparativ al acestora indică pregnanța lor deosebitoare, ce ilustrează originalitatea și vechimea indo-europeană, ca și exclusivitatea lor românească. Ele se deosebesc net de elementele slave ori de împrumuturile ulterioare și, în aceeași măsură, de elementele latine. Aceste elemente vechi, neromane, autohtone (trace) erau prezente în limbă anterior oricăror împrumuturi externe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Alături de specificul fondului romanic, este necesar a sublinia cealaltă realitate străveche, semnificativă și importantă, individualitatea și specificul elementelor moștenite nelatine, autohtone. Studiul lor etimologic-comparativ indică o fizionomie proprie, o sumă de trăsături fonetice, morfologice și semantice pregnante, deosebitoare, ce ilustrează originalitatea și vechimea indo-europeană, ca și exclusivitatea lor românească, până ce majoritatea cuvintelor s-au integrat în blocul elementelor ereditare ale limbii române. Ele se deosebesc net de elementele slave ori de împrumuturile ulterioare, în aceeași măsură ca elementele latine. Aceste elemente
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
românești „Exil”, a lui Ștefan Baciu, și „Înșir’te mărgărite”, editată de I. G. Dumitriu - ambele în Brazilia -, „Ethos” și „Limite” (Paris), „Revista scriitorilor români” și „Apoziția” (München), „Destin” (Madrid), „Mele” (Honolulu) ș.a. Autor de proză absurdă, C. utilizează cu originalitate tehnica și procedeele suprarealiste. Apropierea de Urmuz, impus în literatura română cu câțiva ani mai înainte, este evidentă, dar inventivitatea verbală, asociațiile surprinzătoare, verva și umorul fac din C. un scriitor original, cu identitate proprie. El dezvoltă tehnica urmuziană prin
CUGLER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286562_a_287891]
-
o aduce C. în domeniul eminescologiei. În exegezele Eminescu în conștiința critică (1994), Eminescu în perspectivă critică (1997), Eminescu în orizontul criticii (2000), este vădită cumpăna dreaptă a judecății, criticul căutând de fiecare dată a pune în lumină elementul de originalitate al studiilor de eminescologie în raport cu ansamblul cercetărilor în domeniu și pledând pentru un Eminescu mereu înnoit, într-un context larg de universalitate. Volumul Luceafărul și alte comentarii eminesciene (1998) este alcătuit dintr-o suită de studii aplicate la poezia, proza
CUBLESAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286544_a_287873]
-
Adrian Marino face o cronică literară elogioasă operei călinesciene. Autorul insistă pe primatul esteticului în construcția lucrării, polemizând astfel indirect cu detractorii operei călinesciene: „Neînțelegerea acestui principiu de bază, în aplicarea căruia stă de fapt cea mai mare parte din originalitatea și valoarea lucrării, poate duce la reaua ei interpretare și e recomandabil ca, înainte de a porni la lectură, cititorul să pătrundă acest punct de vedere nou adus în studiul istoriei literaturii române [...]. Ca tot ce este nou și profund original
CURIER IESEAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286591_a_287920]
-
a dat la noi cele mai bune soluții de interpretare. El a avut ambiția să citească integral o epocă și să dea o imagine coerentă a ei. EUGEN SIMION SCRIERI: Cronici și articole, București, 1953; Liviu Rebreanu, București, 1954; Despre originalitate, București, 1955; Cronici literare. 1954-1956, București, 1957; Pentru realismul socialist, București, 1960; Tudor Arghezi, București, 1960; Lucian Blaga, București, 1963; Literatura română între cele două războaie mondiale, I-III, București, 1967-1975; Literatura română și expresionismul, București, 1971; Istorii insolite, București
CROHMALNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286519_a_287848]
-
lui Mircea Eliade, în numerele 657 și 662 din 1927, intitulată Mitul arghezian. Autorul condamnă cultul marelui poet, care l-ar transforma într-un „mic zeu asiatic, voluminos în pântec, trivial, agresiv și bonom”, fără a nega însă talentul și originalitatea sa. La apariția Cuvintelor potrivite, Mircea Eliade consideră volumul „înspăimântător de slab: submediocru, decolorat, măcinat de avânturi nerealizate, dovada unui talent de o stranie insuficiență” (Poezia lui Tudor Arghezi, 788/ 1927). Eliade își exprimă de asemenea dezaprobarea față de versurile lui
CUVANTUL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286628_a_287957]
-
consideră volumul „înspăimântător de slab: submediocru, decolorat, măcinat de avânturi nerealizate, dovada unui talent de o stranie insuficiență” (Poezia lui Tudor Arghezi, 788/ 1927). Eliade își exprimă de asemenea dezaprobarea față de versurile lui Ion Minulescu, „afectate, superficiale, de o dubioasă originalitate, lipsite de emoție, distractive ca niște zurgălăi, colorate ca lampioanele de la serbările populare”. Urmează alte articole ale sale împotriva lui Paul Zarifopol, pe care îl găsește „posac, bănuitor, îmbătrânit și fardat”, a lui Mihail Dragomirescu, numit „duhovnic al țapilor” (Un
CUVANTUL-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286628_a_287957]
-
Consecințele nerespectării codurilor sau standardelor depind de modul în care reacționează societatea, începând de la nivelul instituțiilor și terminând la nivel de individ. Clasificarea codurilor și standardelor de responsabilitate socială a corporației poate fi făcută folosind o gamă largă de criterii. Originalitatea clasificărilor este firească într-o arie în care unanimitatea părerilor e un deziderat greu de realizat. O posibilă clasificare este cea adoptată de Institutul Băncii Mondiale, conform căreia există: 1. coduri ideale: principiile lui Caux, principiile globale ale lui Sullivan
Tehnici de analiză în managementul strategic by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
fi critice. Totuși, ambalajul are un rol important ca element esențial de prezentare, dar fiecare firmă își alege caracteristicile care cred că o avantajează. Oricum, există o oarecare standardizare a capacității recipienților, ca și a formelor de ambalaj, astfel că originalitatea cu orice preț pare a fi nejustificată pentru majoritatea firmelor din domeniu. Furnizorii de echipamente sunt importanți pentru susținerea eforturilor de modernizare a procesului și a produselor. Aceste echipamente sunt linii tehnologice specializate pentru anumite tipuri de produse. Ele sunt
Tehnici de analiză în managementul strategic by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
unei psihologii, RL, 1970, 6; Dimisianu, Prozatori, 178-183; Gabriela Omăt, Formele creatoare ale romanului tânăr, RL, 1970, 23; Ilie Constantin, Jocul realului cu imaginarul, „Scânteia tineretului”, 1970, 6453; Ion Marcoș, În absența epicului, TR, 1975, 50; Valeriu Cristea, Influență și originalitate, RL, 1976, 4; Ioan Groșan, „Înapoi la Savina”, ECH, 1976, 3; Mircea Constantinescu, Qui pro quo derizoriu, VR, 1976, 7; Popa, Dicț. lit. (1977), 156; Iorgulescu, Scriitori, 190-191; Horia Pop, Ambiguitatea imaginarului, ST, 1980, 9; Gorcea, Structură, 125-126, 187-188, 194-200
COJOCARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286325_a_287654]
-
să-i pună în cârcă învinuirea că ar fi plagiat drama Năpasta după o piesă a unui, inexistent, autor maghiar, István Kemény. Întețindu-și campania de defăimare, energumenul, care invocă și numele lui L. N. Tolstoi, publică o broșură agresivă, Originalitatea d-lui Caragiale - Două plagiate. Atacurile lui sunt susținute de Al. Macedonski, sub pseudonimul Luciliu, în „Forța morală”. Deși apărat cu strălucire de către Delavrancea, C. nu obține satisfacția cuvenită, întrucât Caion va fi, până la urmă, achitat. Din nou respins, cu
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
nici artă fără înțeles, nici înțelesul fără artă”), dar, în planul expresivității, și de talentul și truda creatorului. Dintre toate felurile de a scrie, se oprește la stilul „potrivit”, ce presupune măsură, concizie, claritate (care nu trebuie sacrificată de dragul unei originalități cu orice preț). Făcând distincție între stil și manieră, dezaprobă paradele retorice ale lui Schiller ori Hugo, smerindu-se dinaintea lui Shakespeare, cu piesele lui doldora de adevărul vieții. Dacă nu împărtășește ideea impersonalității artei, alternativa oțioasă între teză și
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
dacă se poate spune, precaragialiene fiind de găsit atât la Costache Caragiali, cât și la Iorgu Caragiali. Sub raportul tehnicii dramaturgice, el preia câte ceva de la autori francezi precum Eugène Scribe, Eugène Labiche, Victorien Sardou, ceea ce, însă, nu diminuează cu nimic originalitatea frapantă a unei opere de fulgerări geniale. Coabitează, în comediile lui, ariviști și mitocani, fandosiți, vanitoși și amorali. Lipsa de scrupule și nepăsarea, coruptibilitatea, prețiozitatea ridicolă, gogomănia sunt metehne ale acestor creaturi care viețuiesc în inerție și mimetism. Idei mari
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
privit de aproape pare un biet om, biruit de dificultățile atingerii adevărului și de cele ale asigurării unei viețuiri decente, dar pentru posteritate devine sfânt și mucenic. Textele dramatice scrise de C. sunt producții notabile, care, fără să impresioneze prin originalitate, se înscriu în peisajul dramaturgiei contemporane. Dezvelirea (scrisă în 1983) se subsumează unui filon productiv al teatrului modern și utilizează parabola, aluzia, limbajul ambiguu și sugestiv, pentru a dezbate chestiuni moral-civice ale culpabilității, responsabilității, angoasei, pentru a dezvălui instalarea represiunii
COMANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
în ansamblu Anarhismul poetic a marcat la apariție un eveniment și l-a impus pe C. între criticii importanți ai anilor ’30-’40. SCRIERI: Anarhismul poetic, București, 1932; Valorile literare în critica lui Titu Maiorescu, București, 1937; Un aspect al originalității lui Ion Creangă, București, 1938; Studii literare, îngr. și pref. Cristian Popescu, postfață Șerban Cioculescu, Cluj-Napoca, 1983. Repere bibliografice: G. Călinescu, „Anarhismul poetic”, ALA, 1932, 599; Șerban Cioculescu, Const. I. Emilian, „Anarhismul poetic”, ADV, 1932, 14 862; Perpessicius, Opere, V
CONSTANTINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286370_a_287699]
-
accente de relevabilă vibrație a imaginilor, comentează caracterul efemer al vieții (Pe năsălie). Iluminist în fond, dar alăturând trăsăturilor clasice semne ale romantismului care se definea în poezia occidentală, C. rămâne prezența cea mai interesantă pentru începuturile poeziei moderne românești. Originalitatea lui Conachi constă în specializarea erotică, în cultul exclusiv al eului, iar savoarea vine din ineditul mediului. Căci Conachi este un Petrarca ras în cap, cu chip de faun oriental, cu ișlic, antereu și iminei, obișnuit a subtiliza pe sofale
CONACHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286353_a_287682]