3,617 matches
-
vorbi... mi-a închis Mihaela gura cu mâna. ― Tu, Aimée, ești mai fricoasă decât musafira noastră mititică. Aveam dreptate. Numaidecât cinteza coborî din nou la masă și ciuguli firimiturile puse de Mihaela cu câteva minute mai înainte, fără să-i pese de vreo primejdie. ― Să-i dăm un pic de șnițel, ce zici? ― Fii serioasă, nu poate mânui furculița și cuțitul. Mihaela râse. Pasărea refuză să se înfrupte din friptură, dar înfipse de câteva ori ciocul într-o perișoară moale și
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
de o mare sumă de bani, pe care o topise chefuind, și acum dormea necontenit de două zile și două nopți. Ce mărunți și inexistenți îmi apărură semenii aceștia! Ce mă interesau pe mine Charlot și grecii lui, ce-mi păsa că doctorul căzuse la examenul de internat sau că Gleber suferise un accident (de altfel fără urmări grave). Eram asemenea celui care, ocupîndu-se de stele, e pus să observe viața furnicilor. Mihaeia venea la mine de obicei după-amiaza, pretextând soră
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
timpul curse ca apa râului și Mihaela nu se arătă. Nu se arătă și nici nu scrise măcar un rând. Faptul mă puse pe gânduri. Nu mă așteptam ca ea să primească vestea cu atâta indiferență. Va să zică prea puțin îi păsa de ruptură, ca și cum acest fapt ar fi fost ceva obișnuit, de fiecare zi. Sau mă disprețuia atât de total încît nu mă socotea vrednic să-mi adreseze măcar un cuvînt? O fi gândit poate în sinea ei: e un om
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
îndur. Mie îmi trebuia goană, mișcare, risipă de energie, istovire fizică. Mă loveam uneori de trecători, care întorceau capul după mine, mirați parcă ar fi avut de-a face cu un nebun scăpat din balamuc. Nu mă sinchiseam ― ce-mi păsa de ei? Ajuns la locuința Mihaelei, am urcat scările tot în fugă sărind vijelios treptele, amenințat în fiecare clipă să-mi rup gâtul. Am bătut puternic în ușă, gâfâind, cu sufletul la gură. ― Cine e? răsună o voce. ― Eu, deschide
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
stării civile și, peintru că fixasem nunta peste trei săptămâni, am renunțat la logodnă. Mihaela păstră tot timpul o rezervă neînțeleasă și nu se amesteca în discuție decât dacă o întrebam ceva. (Mu-mi plăcu atitudinea ei, dar ce-mi păsa: consimțise, și asta era principalul.) Am întreținut conversația mai mult cu Alexa, care îmi dădea prea multe sfaturi (evident, bune) și-mi modera înflăcărările cu mult tact. În sfîrșit! De acum înainte burlăcia mea putea să-și ia tălpășița. Zilele
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Acum mașina abia se târa pe asfalt, altele mai grăbite ne-o luau înainte sau claxonau din spate nerăbdătoare, să mergem mai repede. Nu mai puteam răbda. Trebuia să se sfârșească odată cu chinul ăsta. ― Mână repede! Mai repede! Nu-mi păsa de ce avea să creadă șoferul, chiar dacă m-ar fi luat drept nebun. Pagubă-n ciuperci! Atunci numai de părerea lui nu mă sinchiseam. Portarul spitalului m-a oprit să intru. Vizite după miezul nopții? Unde s-a mai pomenit așa ceva
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
departe, s-o urmăresc mereu. Știu, dar ce folos? Și limpezeam în continuare atâtea lucruri care mai înainte îmi păruseră oarecum ciudate. Acum știam de ce nu explodase de bucurie când îi spusesem că tata ne cumpără o casă. Ce-i păsa ei de casă când avea alte preocupări? îmi explicam de ce mereu era îngîndurată, nervoasă, de ce nu-i intra nimeni în voie? (Păcătuise și o chinuiau fără îndoială mustrările de cuget.) Tot așa, după avort, când o consolam de pierderea suferită
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
te-ai gândit cum o să se descurce singură cu bagajele? Mai ales că avea piciorul bandajat? ― Ba m-am gândit, da' dacă mi-a spus să rămâi acasă? De dus i-am dus geamantanele la mașină... (În definitiv ce-mi păsa de toate astea?) ― Nu ți-a lăsat nici o vorbă? ― Nu. Când să plece m-a podidit lacrimile. Conița a zis să nu mai plâng și mi-a dat o sută de lei. Am făcut o scurtă inspecție prin odăi. Dumnezeule
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mi-a arătat fotografia unei frumuseți (îi spunea Miss Europa). Am recunoscut-o numaidecât. Nu era alta decât poloneza pe care o căutam. Am recunoscut-o de la prima ochire. Vezi, dragă Doamne, ajunsese cocotă de lux. În definitiv, ce-mi păsa? Mă bucuram că o găsisem chiar pe această cale ocolită. Patroana i-a telefonat, nu era acasă. Plecase cu o oră mai devreme lăsând vorbă că se duce la Café de la Paix. (Avea probobil o întîlnire.) Feste câteva minute mă
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
în dreptul Arcului de Triumf, vrând să ocolească o trăsură, făcu un viraj brusc. Din cauza șoselei stropite cu apă mașina derapă și se izbi de un pom. Nu știu ce s-a mai întîmplat. M-am trezit în spital, uluită, îngrijorată. Nu-mi păsa de piciorul fracturat, nu mă dureau rănile! Mă înspăimîntam de tine, de Alexa, de scandal. Cum îmi imaginasem despărțirea noastră și cum avea să se petreacă în realitate! De unde socoteam că te voi copleși de dispreț, eu am fost cea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
rugîndu-te să mă ierți, sau numai să te văd și să mă întorc împăcată cu mine. Îmi trebuiai în clipele acelea așa de covârșitor, încît mândria, despotica mea mândrie, rămânea mută, nu mai avea un cuvânt de spus. Nu-mi păsa orice s-ar fi întîmplat, mi-era indiferent tot ce ai fi crezut despre mine. N-aveai decât să mă respingi, îmi ajungea doar să mă uit în ochii tăi, să te simt aproape și să-ți sorb aerul. Atît
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fi povestit această întîmplare, dacă de la început nu-mi impuneam linia unei sincerități nude. Admițând că aș fi ascuns-o, s-ar fi schimbat ceva din destinul meu? Am intrat amândoi într-un local, primul ieșit în drum. Puțin îmi păsa unde mă duc. Chiar m-aș fi bucurat dacă mă recunoștea cineva. Da, să se ducă vestea că sânt o desfrînată! Din păcate nu erau decât figuri necunoscute. Ne-am așezat la o masă unul lângă celălalt. El a început
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
care era lumină. Înăuntru era o fetiță care picta. După ce a terminat, a vărsat nepăsătoare apa murdară în chiuvetă și a lăsat robinetul deschis. Între timp, și-a găsit altă ocupație și nici măcar nu a venit să vorbească cu mine, nepăsându-i de ceea ce se întâmplă afară... Nemaiputând sta lipit de geam, am căzut pe o cutie din fața ușii. Acolo am zăcut alături de alți stropi până a doua zi. Când soarele s-a ivit, am înțeles că viața mi se sfârșise
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
lemne. Ca refugiați aveam dreptul la un vagon, drept pentru care mai bine de o lună am tot ros scaunele antecamerii directorului Regionalei CFR Timișoara. N-am întâlnit nicăieri oameni mai nepăsători față de semenii lor, oameni mai egoiști. Nu le păsa că am pierdut Basarabia și Bucovina. Că atâția refugiați, unii locuitori de generații într-un teritoriu străromân dar primitor și darnic pentru atâtea etnii, aleseseră refugiul, în sine țara speranțelor necomuniste... Nimic, nimic. Totul se reducea la profit de afaceri
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR. In: Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
care fac parte, probabil, din experiența oricărui intelectual. Mai neobișnuit a fost, poate, entuziasmul, aproape agresiv, pe care mi l-a inspirat "nebunia" lui Schliemann de a se duce la Micene, să sape, cu Iliada în mână, fără să-i pese de zâmbetele disprețuitoare ale somităților arheologice, sigure că "impostorul" nu va reuși decât să se acopere de ridicol. Am fost cucerit de fervoarea pe care acest diletant genial a pus-o în pasiunea lui și chiar l-am invidiat. Nu
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
sirenele. Cândva, încercînd să reconstitui ultimele zile ale unor sinucigași celebri, am fost izbit de o anumită preocupare pentru regie. M-am întrebat: de ce-și vor fi gândit atât de meticulos sfîrșitul? ce-i va fi determinat să le pese cum vor fi priviți după moarte, din moment ce au decis că nu mai vroiau să trăiască? Singura explicație pe care am reușit să mi-o dau e, poate, simplistă, dar e și azi semnificativă pentru modul în care judec. Mi-am
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
nu greșisem. "Zeus dormind", numesc cretanii acel munte. În preajma furtunilor, uriașul e gata, se spune, să se scoale, buimăcit de somn și să amenințe, furios, că va scufunda, în mare, insula. În ziua aceea, însă, "Zeus" dormea, fără să-i pese de caprele care pășteau, nesimțitoare, iarba crescută pe buzele și pe pleoapele lui. Dar tragedia greacă ne pune în gardă. Cum să fi fost senini grecii cu miturile lor pline de păcate și cu tragediile lor care adunau într-un
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
momente. Acum, însă, nu mă mai pot descurca, se pare, fără puncte de sprijin. Și nu numai sufletești. Văd asta și în amănunte prozaice. În tinerețe, de pildă, nu mă sinchiseam de ținuta vestimentară. Puteam umbla îmbrăcat oricum. Puțin îmi păsa dacă nu mă bărbieream, la mare, trei zile. Puteam sfida orice normă. De abia acum îi înțeleg pe cei care zic că, îmbătrînind, trebuie să fii elegant și atent cum arăți. Pe un tânăr, neglijența îl face interesant. La un
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pe vreme frumoasă. Cerul era senin, iar "Liberadoarele" făceau un zgomot amenințător. America își arăta acum fața de mare putere, care impunea respect și teamă prin forța ei, demonstrată de siguranța cu care avioanele avansau spre "obiectiv", fără să le pese de tunurile anti-aeriene ce împroșcau cerul cu exploziile obuzelor. Peste un an, aveam să începem să-i așteptăm pe americani, să ne scape de ocupația sovietică. Toată lumea era convinsă că "vor veni". America reprezenta acum simbolul libertății. N-au venit
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
îl arată fotografiile. Una ni-l înfățișează pe Scotty răsturnat într-un fotoliu lângă "domnul Johnson" care se amuză vizibil de balivernele companionului său. Poate că magnatului din Chicago, plictisit de frustrările pe care i le impusese boala, nu-i păsa că era tras pe sfoară, de vreme ce descoperise, datorită lui Scotty, un loc pe gustul său, în deșert. Sau poate că mina secretă a existat realmente. Ni se spune că misterul a rămas nedezlegat. Oricum, nerușinatul Scotty și milionarul înamorat de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
est-european (un american se teme să nu-și achite, la centimă, taxele datorate statului, ceea ce, pe la noi, sună a lipsă de imaginație), dar mi-ar fi greu să evit impresia că libertățile asigurate individului includ libertatea de a nu-ți păsa de alții. Americanul pare sociabil. După cinci minute, îți propune să-i zici "tu". Din atenția pe care o acordă acțiunilor caritabile, și handicapaților, rezultă că e săritor, milos. Dar în viața lui există, dacă intuiesc bine, tot atâta ordine
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
Chevrolet-ul nostru și încearcă să ne dea curent. Tentativa eșuează. Regretând, femeia ne atrage atenția că ne găseam chiar lângă indicatorul No parking și că, deci, după ghinionul cu pana, Nick risca și o amendă. Ne ajută, fără să le pese de ploaie, să împingem mașina ceva mai încolo. Așa ceva, pe o asemenea ploaie, nu cred că s-ar fi putut petrece la București. Și încep să mă întreb dacă nu cumva tot ce-am gândit până acum despre indiferența americanilor
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
tot sufletul, de partea sudiștilor. Yankeii mi se păreau antipatici și trufași, lipsiți de cavalerism și de simțul onoarei, care la sudiști contau chiar mai mult decât victoria. Nordul reprezenta în mintea mea o lume rece, negustorească, și puțin îmi păsa că se bătea pentru desființarea sclaviei. Eu l-am detestat pe generalul Grant, am suferit din pricina izbânzilor lui care distrugeau o lume plină de soare, de povești, și, dacă ar fi stat în puterea mea, i-aș fi nimicit pe
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
care-ți apasă umerii și care te face să-ți iei lumea în cap. Fii liber de azi înainte de orice ar atinge persoana mea, că-mi va fi bine sau rău, că voi trăi sau voi pieri puțin să-ți pese, după cum și eu, din minutul în care-ți scriu, mă lepăd de tine și chiar de amintirea ta; îți poți închipui ce urme plăcute mi-a lăsat; am făcut caz puțin de ele, crezând că cel puțin vei avea inimă
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
un fel, nu-mi mai era cu putință să mă complac în frumoasa imagine pe care mi-o făurisem despre mine însumi. Dacă aș fi fost prietenul adevărului și al inteligenței, așa cum pretindeam că sunt, nici nu mi-ar fi păsat de întâmplarea aceea, demult uitată de cei care asistaseră la ea. Cel mult nu mi-aș fi putut ierta că mă înfuriasem pentru o nimica toată și că, furios fiind, îmi pierdusem prezența de spirit, nemaiștiind face față consecințelor mâniei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]