2,281 matches
-
arabă: ميدان التحرير "Mīdăn at-Taḥrīr", în traducere: "Piața Eliberării") este una dintre principalele piețe publice din centrul orașului Cairo, Egipt. Piața a fost numită inițial „Piața Ismailia” (ميدان الأسماعيلية "Midan al-Isma'iliyyah") după conducător din secolul al XIX-lea Ismail Pașa, care a comandat noul design de tip „Paris pe Nil” pentru centrul orașului. După Revoluția egipteană din 1919 piața a devenit cunoscută ca (Piața Eliberării), însă acest nume a devenit oficial după Revoluția egipteană din 1952, în urma cărei Egiptul a
Piața Tahrir () [Corola-website/Science/329707_a_331036]
-
Jurisdicția Mitropoliei Proilaviei a suferit modificări majore în această perioadă. Primele au fost doar unele ajustări, cum a fi cele cauzate de stabilirea la 1666 a liniei de hotar dintre Moldova și hanatul tătarilor nogai din Bugeac, „Hotarul lui Halil Pașa”. Astfel, în anul 1715, este menționată o dispută între mitropolitul Ioanichie al Proilaviei și episcopul Iorest al Hușilor, referitoare la delimitarea hotarelor eparhiilor lor. Problema o constituia târgul Dubăsari și alte două sate (Sultan Câșlași și Musaip Câșlași), de la hotarul
Mitropolia Proilaviei () [Corola-website/Science/328105_a_329434]
-
astăzi în Bitolia există o largă populație de origine aromână. Pe vremea aceea Bitolia făcea parte din Imperiul Otoman. În urma presiunilor românilor, guvernul otoman va aproba, cu toată opoziția grecilor, libera practicare a învățământului în limba română. Marele vizir Savfet Pașa a emis în septembrie 1878 Ordinul viziral nr. 303 prin care cerea autorităților locale (valiului Salonicului și Ianinei, valiul, în acea epocă, fiind guvernatorul unui - pagină în engleză) să nu împiedice funcționarea școlilor române. Cu ocazia aceasta, în primii ani
Sterie Ciumetti (inginer) () [Corola-website/Science/327595_a_328924]
-
israelian. La sfârșitul războiului, între anii 1948- 1967 regiunea numită Fâșia Gaza s-a aflat sub controlul Egiptului. Între anii 1948-1952 s-a constituit aici, sub tutelă egipteană, un guvern palestinian virtual, fără puteri executive, sub conducerea lui Ahmed Hilmi Pașa. Administrarea teritoriului a continuat și atunci să fie exclusiv în mâinile Egiptului. În anii 1954-1956 de pe teritoriul Fâșiei Gaza militanți palestinieni numiți „fedaini” au inițiat acțiuni de violență contra așezărilor israeliene vecine. Acestea au atras acțiuni de represalii din partea armatei
Conflictul dintre Israel și Fâșia Gaza () [Corola-website/Science/327723_a_329052]
-
și nordul Italiei, în unii ani ajungându-se la exporturi de o jumătate de milion de capete. Alte mărfuri de export căutate în Moravia, Boemia, Austria sau Polonia erau vinurile ungurești. Înfrângerea forțelor otomane conduse de marele vizir Kara Mustafa Pașa în fața porților Vienei în 1683 de către armatele unite ale Rzeczpospolitei celor Două Națiuni și ale Sfântului Imperiu Roman au marcat începutul perioadei de stagnare și în cele din urmă, a schimbării definitive a balanței de forțe în regiune. Prin semnarea
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
Eyaletul Budin) se ridicau la aproximativ 8.000 de ieniceri, sprijiniți de un număr necunoscut de recruți locali. Teritoriul cucerit a fost împărție în eyaleturi (provincii), care aveau ca subdiviziuni administrative sangeacurile. Funcționarul cu cel mai înalt grad din era pașa de Buda (Budin). La început, întreg teritoriul controlat de otomani în Ungaria făcea parte din Pașalâcul Buda (Eyaletul Budin). Mai târziu au fost formate o serie de noi diviziuni administrative: Eyaletul Temeșvar (Pașalâcul Timișoara), Eyaletul Zigetvar, Eyaletul Kanije, Eyaletul Egir
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
musulmane, legilor canonice și științelor naturii. Cele mai multe "medrese", 12, funcționau în Budin (Buda). În Peçuy (Pécs) au funcționat 5 medrese, iar în Eğri, patru. Cea mai faimoasă "medrese" din Ungaria a fost cea construită în Budin de bosniacul Sokollu Mehmed Pașa (născut Bajica Nenadić) care a guvernat orașul în perioada 1566-1578. Moscheile nu erau doar lăcașe de cult, ci și școli, unde erau predate citirea și scrierea, Coranul și principiile islamice. Rugăciunile erau cea mai eficientă formă de educație politică. Pe lângă
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
halveti". Construită la 1576 în apropierea mausoleului lui Süleyman I Magnificul (1520-1566) în Sigetvar (Szigetvár), această mănăstirea a devenit de-a lungul timpului un important centru cultural. În Peçuy (Pécs) a fost ridicată o mănăstire a dervișilor mevleviani de către un pașă născut în acest oraș. Cei aproximativ 150 de ani de războaie neîncetate între statele creștine și cel otoman au dus la încetinirea creșterii populației, iar rețeaua de așezări medievale maghiare, locuite de burghezia urbană, a fost distrusă. Compoziția etnică a
Ungaria Otomană () [Corola-website/Science/327745_a_329074]
-
guverne aflate în compețiție interenă pentru autoritatea asupra țării - cel de la Ankara al naționaliștilor și cel de la Constantinopol al sultanului. Atitudinile celor două executive față de punerea sub acuzație a diferiților responsabili a diferit în mare măsură. Marele vizir Damad Ferid Pașa (4 martie - 2 octombrie 1919 și 5 aprilie - 21 octombrie 1920) a sprijinit punerea sub acuzație a guvernului marelui vizir Ahmed Riza Pașa (2 octombrie 1919 - 2 martie 1920), dar a nu a pus în discuție situația criminalilor de război
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
executive față de punerea sub acuzație a diferiților responsabili a diferit în mare măsură. Marele vizir Damad Ferid Pașa (4 martie - 2 octombrie 1919 și 5 aprilie - 21 octombrie 1920) a sprijinit punerea sub acuzație a guvernului marelui vizir Ahmed Riza Pașa (2 octombrie 1919 - 2 martie 1920), dar a nu a pus în discuție situația criminalilor de război decât în mod superficial. Punerea sub acuzație a diferiților înalți responsabili otomani a fost folosită din plin de reprezentanții Uniunii Liberale pentru eliminarea
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
toți prizonierii britanici deținuți de revoluționarii turci ar trebui la rândul lor executați. Începând cu februarie 1921, toți deținuții au fost eliberați de Curtea marțială din Constantinopol fără a fi puși măcar sub acuzare. Primul exilat a fost Ali İhsan Pașa, cel care a condus armatele otomane în campania victorioasă din Irak. Ali İhsan Pașa a fost învinuit că a organizat masacrarea soldaților creștini neînarmați din armata otomană cât și a civililor creștini din regiunea graniței otomano-iranieien (lacul Urmia). Ordonanța sa
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
cu februarie 1921, toți deținuții au fost eliberați de Curtea marțială din Constantinopol fără a fi puși măcar sub acuzare. Primul exilat a fost Ali İhsan Pașa, cel care a condus armatele otomane în campania victorioasă din Irak. Ali İhsan Pașa a fost învinuit că a organizat masacrarea soldaților creștini neînarmați din armata otomană cât și a civililor creștini din regiunea graniței otomano-iranieien (lacul Urmia). Ordonanța sa l-a urmat în exil în mod voluntar. Amândoi au plecat în exil pe
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
mod voluntar. Amândoi au plecat în exil pe 29 martie 1919. Pe 28 martie a avut loc un raid masiv pentru arestarea a 30 de persoane care urmau să fie exilați. Printre cei căutați s-a aflat și Mustafa Kemal Pașa. Pe două iunie 1919 au fost arestați membrii Consiliului din Kars ("Kars Șurası"). Printre cei 11 exilați s-au aflat 8 turci, (printre ei președintele Cihangirzade Ibrahim Bey, doi greci și un rus. Pe 21 septembrie 1919, 12 personalități marcante
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
printre ei președintele Cihangirzade Ibrahim Bey, doi greci și un rus. Pe 21 septembrie 1919, 12 personalități marcante ale celei de-a doua perioade constituționale au fost la rândul lor exilate. Printre exilați s-au aflat marele vizir Said Halim Pașa, fratele lui Abbas Halim Pașa și ideologul și scriitorul Ziya Gökalp. Cele 145 de persoane arestate și exilate proveneu din diferite medii și se dorea punerea lor sub acuzare pentru motive foarte diferite. Unele dintre ordinele de arestare au privit
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
Bey, doi greci și un rus. Pe 21 septembrie 1919, 12 personalități marcante ale celei de-a doua perioade constituționale au fost la rândul lor exilate. Printre exilați s-au aflat marele vizir Said Halim Pașa, fratele lui Abbas Halim Pașa și ideologul și scriitorul Ziya Gökalp. Cele 145 de persoane arestate și exilate proveneu din diferite medii și se dorea punerea lor sub acuzare pentru motive foarte diferite. Unele dintre ordinele de arestare au privit persoane care nu se aflau
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
Regiunea Kars a fost mai apoi transferată sub controlul Armeniei. Mișcarea Națională Turcă a reprezentat cea mai mare amenințare pentru administrația aliată din Turcia. Aliații au emis mandate de arestare pentru 30 de revoluționari, printre ei aflându-se Mustafa Kemal Pașa și Yunus Nadi Abalıoğlu. Aceștia au fost acuzați pentru participarea la Genocidul Armean, dar acuzațiile nu au dus decât la creșterea sprijinului popular de care se bucura Atatürk. „Societatea Santinela” a fost o organizație de rezistență împotriva ocupației militare străine
Exilații otomani din timpul Primului Război Mondial () [Corola-website/Science/327053_a_328382]
-
Hilafet Ordusu", „Armata Califatului”) a fost o unitate armată fondată pe 18 aprilie 1920 de către guvernul Imperiului Otomanh având ca scop declarat lupta împotriva naționaliștilor turci, apărută după înfrângerea imperiului în timpul Primului Război Mondial. Această armată a fost comandată de Süleyman Șefik Pașa. Ministrul de război ottoman Șevket Süleyman Pașa a primit din partea sultanului ordinul să creeze o miliție care să lupte pentru exterminarea naționaliștilor. Monarhul otoman a considerat potrivit să nu mai pună accentul pe poziția sa de sultan ci mai degrabă
Kuva-yi Inzibatiye () [Corola-website/Science/327055_a_328384]
-
unitate armată fondată pe 18 aprilie 1920 de către guvernul Imperiului Otomanh având ca scop declarat lupta împotriva naționaliștilor turci, apărută după înfrângerea imperiului în timpul Primului Război Mondial. Această armată a fost comandată de Süleyman Șefik Pașa. Ministrul de război ottoman Șevket Süleyman Pașa a primit din partea sultanului ordinul să creeze o miliție care să lupte pentru exterminarea naționaliștilor. Monarhul otoman a considerat potrivit să nu mai pună accentul pe poziția sa de sultan ci mai degrabă pe calitatea spirituală și veșnic de calif
Kuva-yi Inzibatiye () [Corola-website/Science/327055_a_328384]
-
am văzut mai mulți împușcați Primele două luni de ocupație au fost descrise în fața Senatul Statelor Unite ale Americii de către James Harbord, care avusese misiunea evaluării situației creștinilor armeni din Imperiul Otoman: . În timp ce trupele elene înaintau spre cazarma unde comandantul turc Ali Nadir Pașa avea ordine să nu opună nicio rezistență, un turc din mulțime a deschis focul asupra grecilor, ucigând un stegar grec. Soldații greci au intrat în panică și au deschis focul asupra cazărmii și a clădirilor guvernamentale. Aproximativ 300-400 turci și
Ocuparea Smirnei () [Corola-website/Science/327070_a_328399]
-
pe Alexandru Gavras, alt cumnat căruia îi pune la dispoziție câteva corăbii și 300 de ostași cu care Alexandru ajunge la Doros unde îl detronează pe Isaac. Dar Turcii reacționează rapid și violent : pe 6 iunie 1475, comandantul otoman Ahmet Pașa Gedik cucerește Caffa și la sfârșitul anului, după șase luni de asediu, cetatea Doros : Alexandru moare în acest război. Ultimul stat medieval grecesc independent dispare, 22 de ani după căderea Constantinopolului și 17 ani după cea a Trapezuntului. În timp ce o
Principatul de Theodoro () [Corola-website/Science/327119_a_328448]
-
a avut loc la începutul iernii anului 1920 între forțele franceze care ocupau orașul Maraș din Imperiul Otoman și cele naționaliste turce loiale lui Mustafa Kemal Pașa. Aceasta a fost prima bătălie importantă a Războiului de Independență al Turciei. După trei zile de lupte, forțele francize au fost obligate să abandoneze orașul și să se retragă. Forțele turce s-au dedat la masacrarea refugiaților armeni, care ajunseseeră
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
automobile blindate, erau lipsite de sprijin aerian și arme automante, dar și de unități de transmisiuni radio și chiar și de cele cu porumbei voiajori. Rivalitatea anglo-franceză a influențat în bine Mișcarea Națională Turcă, întărită continuu sub conducerea Mustafa Kemal Pașa. Kemal a denunțat ocupația aliată a Ciliciei în noiembrie 1919 și la îndemnul lui, forțele naționaliste se pregăteau tenace pentru atacarea unităților disparate franceze din garnizoanele Marash, Aintab și Urfa. Kemal a trimis în zonă o serie de ofițeri experimentați
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
francezilor să-și susțină pozițiile din punct de vedere al efectivelor, dotării, aprovizionării, informațiilor, etc. Reprezentanții Aliați la Constantinopol au făcut presiuni asupra guvernului otoman dar, în acest timp, francezii au căutat să ajungă la o înțelegere cu Mustafa Kemal Pașa. Consiliul Suprem Aliat, care în acele momente participa la negocierile Conferinței de la Londra care pregăteau detaliile tratatului de pace cu Imperiul Otoman, a luat în discuție și poziția față de evenimentele din Maraș. Unii dintre delegați, printre ei și premierul britanic
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
fost ocupat de armata franceză în toamna anului 1919, Parisul dorind să incorporeze această regiune a Imperiului Otoman în Siria sub mandat francez. Planurilor franceze legate de regiunea Cilicia li s-a opus Mișcarea Națională Turcă condusă de Mustafa Kemal Pașa. Spre sfârșitul anului 1919, naționaliștii turci au început să pregătească declanșarea unei insurecții împotriva garnizoanelor franceze cu efective reduse din Maraș, Antep și Urfa, urmărind cucerirea definitivă a controlului în regiune. În ianuarie 1920, Ali Saip Bey , deputatul din Urfa
Bătălia de la Urfa () [Corola-website/Science/327262_a_328591]
-
din urmă a acceptat să trimită pe post de ostatici 10 jandarmi. Cei 300 de supraviețuitori francezi ai luptelor în frunte cu maiorul Hauger au părăsit Urfa la ora 0:30. Seara, coloana francezilor s-a apropiat de defileul Ferish Pașa. Kurzii au organizat din timp în această zonă o ambuscadă, plasându-și trăgătorii pe creste. Jandarmii care îi însoțeau pe francezi se pare că nu cunoșteau nimic despre ambuscadă. Hauger a încercat în zadar să negocieze o capitulare a soldaților
Bătălia de la Urfa () [Corola-website/Science/327262_a_328591]