5,114 matches
-
pe toți. Și trebuie să recunosc că astăzi mă simt Încă mai abitir Înduioșat de gestul lui de generozitate. Eram la zbor, la niște construcții uriașe clădite din baloți de paie, aflate lângă grajdurile CAP-ului, undeva, În fundul imenselor curți. Paznicul era un fel de rudă a lui Palică (poreclit, fără să se știe de ce, Ceaun) și, pentru o jumătate de țuică, se făcea că nu ne vede, nu ne aude și Își căuta de lucru tocmai În partea cealaltă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la toți sfinții ca șeful de post să nu-l Întrebe dacă Îi auzise pe copii povestind despre prăpădul pe care părinții lor Îl făceau În fondul de vânătoare. Adjutantul, Însă, nu-l Întrebase așa ceva. Peste câteva zile, totuși, Împreună cu paznicul de vânătoare și câțiva soldați, porniseră, pe Înserat, să adulmece prin curțile oamenilor. Unde le mirosea a friptură, Îl puneau pe paznic, care se pricepea, să guste și acela zicea: „Vânat!”. Capul familiei se alegea cu cătușe, carnea era luată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lor Îl făceau În fondul de vânătoare. Adjutantul, Însă, nu-l Întrebase așa ceva. Peste câteva zile, totuși, Împreună cu paznicul de vânătoare și câțiva soldați, porniseră, pe Înserat, să adulmece prin curțile oamenilor. Unde le mirosea a friptură, Îl puneau pe paznic, care se pricepea, să guste și acela zicea: „Vânat!”. Capul familiei se alegea cu cătușe, carnea era luată ca probă. În acea singură seară, camera de arest de la post fusese plină. Bărbații se jurau pe copii, pe ochii din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
rubedenii carne și o frigea lângă cuptorul În care cocea plocoane măiastre, Împletite cu pricepere și, ziceau câte unii, cu har de Sus. Șeful de post n-o luase la arest, dar se răspândise vestea - neadevărată, se jurau soldații și paznicul de vânătoare - că i-ar fi tras o palmă-două. Vestea se Întinsese și sporise ca o vâlvătaie Într-un lan uscat. La urechile singurului fiu al Tușii ajunsese că maică-sa fusese călcată În picioare, schilodită, scuipată și batjocorită cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
stupi, În ciuda afirmațiilor celui din urmă, potrivit cărora roiul cu pricina n-ar fi fost al lui și nimeni n-ar putea dovedi contrariul; la mormântul lui Hristu, profesor suplinitor fără studii și Înger inofensiv călcător pe-alăturea de lege, paznicul cimitirului, Nae Cuțitaru, cel ce și la trezie, dar, mai ales, la beție vorbește cu sufletele ieșite din gropi ale morților și chiar cu Dumnezeu - al cărui om se laudă c-ar fi - susține că s-a coborât din cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
există nici electricitate, nici apă potabilă; din senin, un nuc bătrân s-a prăbușit, fără măcar să fie o adiere de vânt, și a smuls acoperișul casei lui Nae Cuțitaru, lăsând la vederea soarelui podul plin de nuci uscate pe care paznicul cimitirului pretinde că le consumă Împreună cu Dumnezeu, În timpul consfătuirilor În doi desfășurate periodic sub acoperișul de trestie ce tocmai a fost dărâmat de nucul căzut din senin; În mod cu totul surprinzător, anul acesta nu a fost zărit nici măcar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe genunchiul rotund și neted ca un măr. Toate acestea se petrecuseră sub nucul peste care, spuneau câte unii, Dumnezeu Îi așternea lui Nae Cuțitaru un preș de lumină către cer, atunci când Atotputernicul avea poftă să stea de vorbă cu paznicul cimitirului, dar nu-i era pe plac, ca de obicei, să coboare În podul casei acoperite cu trestie a lui Nae să ronțăie nuci și să pună, bătrânește, lumea la cale. De acel nuc - copac blestemat ori binecuvântat care avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nevasta, ci se poate și cu vorba bună. Hohotele celor doi pușcăriași se pierdeau până departe, printre crucile, buruienile și tufișurile cimitirului aflat sub paza lui Nae Cuțitaru. De multă vreme, de mulți ani, acele hohote Încetaseră să se audă. Paznicul rămăsese de tot singur: copiii și-i dăduse la Înfiat - pe bani puțini - În străinătățuri, Maria și Ion muriseră, iar de câteva luni Își Îngropase și el femeia. Peste toate nenorocirile care-l Împinseseră, una câte una, cu brânciuri Împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la Întins În miere cu mieji de nucă, Nae se apucase să se roage pentru o moarte ușoară și nici nu-și dăduse prea repede seama că Atotputernicul Îi Îndeplinise dorința pe loc, luându-l cu Sine la Ceruri, unde paznicul - se șoptea - ajunsese, totuși, cu gura cam amară de părere de rău, căci nu se așteptase să i se Îndeplinească ruga atât de repede și pe nepregătitelea. Trupul nu i-a fost găsit nicicând, iar câte unii erau Încredințați că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îi ceruseră câteva lui Ectoraș, care era destul de ușor de dus cu vorba și-i era rușine să-i refuze. Mai târziu avea să pună păcălitul lucrurile cap la cap și să-și dea seama că Băjenarii se Înrudeau cu paznicul de vânătoare de atunci, un om singuratic, care purta drept nume mare un nume de femeie, ceea ce Îi făcuse pe vânătorii ce-l ocoleau ca pe talpa iadului să-l poreclească Ion Femeie, ca să-i tăvălească prin tină răutatea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
când o primise, cu greu Încercase să-și ascundă un zâmbet de Împlinire. Pușca, Întâi dusă la Județ și apoi confiscată În mod oficial, cu acte, fusese pusă, chipurile, În vânzare și achiziționată la un preț de nimic chiar de paznicul de vânătoare Ion Femeie. Mulți ani mai târziu, acesta nu-și ostoise râca Împotriva Directorului și-și Îndemnase, pe ocolite, nepoții pe care Îi avea de la o verișoară să-l iscodească pe fiul cel nătăntol și să afle dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
zurgălăi de la țurțurii de nămol Întărit; copitele - netăiate și nepotcovite - se lățiseră și păreau patru bucăți de iască umflate anapoda pe putreziciunea câte unui trunchi mort de copac; când, peste câteva zile, aveau să-l omoare cu furcile și topoarele, paznicii de la pușcăria-balamuc aveau să vadă că din coamă - amestecătură de păr, ciulini și nămol - răsăriseră fire subțiri de iarbă; cuibărită Într-o rană astupată cu țărână, În spatele urechii drepte Înflorise un fir de ceapa-ciorii; cealaltă ureche lipsea, se zăreau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
sau să scoată vreo vorbă și se mulțumi să vadă clătinându-se coada ca un ciomag și să audă tropotul Înfundat al celor patru bucăți de iască. Canafas se pierdu printre tufișurile și copacii din imensa incintă a balamucului. Câțiva paznici alergară după el, Însă se lăsară păgubași, Înfrânți de Întinderea curții. Adulmecând aerul cu nările uscate, scorojite și pline de crăpături adânci, Începu să caute printre barăci. Se opri, fără să șovăie prea mult, În fața unor ferestre zăbrelite. Își Înălță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bătând tamburina și dansând. Cu toate că era ostatic, avea tăria de caracter a tatălui său și avea antrenamenul robust al samurailor. Nu era sub nici o formă un copil timid. Ce-a spus Hanemon? întrebă Shojumaru, lăsând toba jos. Când văzu chipul paznicului, copilul păru să-și dea seama că se întâmplase ceva și deveni îngrijorat. Nu e nici un motiv de spaimă, răspunse unul dintre păzitori. Dar trebuie să ne pregătim degrabă pentru o călătorie până la Azuchi. Cine pleacă? — Dumneavoastră, Domnișorule Shojumaru. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
seama că se întâmplase ceva și deveni îngrijorat. Nu e nici un motiv de spaimă, răspunse unul dintre păzitori. Dar trebuie să ne pregătim degrabă pentru o călătorie până la Azuchi. Cine pleacă? — Dumneavoastră, Domnișorule Shojumaru. — Mă duc și eu? La Azuchi? Paznicii întoarseră capetele, pentru ca băiatul să nu le vadă lacrimile. De îndată ce le auzi cuvintele, Shojumaru sări în sus, bătând din palme: — Chiar? Ce minunăție! Și alergă în camera lui. — Mă duc la Azuchi! Au spus că plec într-o călătorie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
într-o călătorie cu Seniorul Hanbei! Gata cu dansul și cu bătutul tobei. Opriți-vă! Apoi, întrebă cu glas sonor: — Hainele astea sunt potrivite? Ito intră și răspunse: — Domnia Sa vă amintește să faceți baie și să vă aranjați frumos părul. Paznicii îl conduseră pe Shojumaru la baie, îl băgară în covată și-l spălară pe cap. Dar, când începură să-l îmbrace pentru drum, văzură că atât rufăria de corp, cât și kimonoul pregătit pentru el erau din cea mai pură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îl recunoscură pe Nagato, samuraii se înclinară din mers, ținând cu o mână hățurile cailor. De îndată ce îmbulzeala se risipi, Nagato intră pe poartă. Iar când cei doi negustori se asigurară că ajunsese înăuntru, își îndreptară pașii în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față erau deosebit de severi. Oamenii care intrau și ieșeau nu erau obișnuiți să vadă luciul războinic al lăncilor, al halebardelor și chiar din ochii ostașilor care făceau de gardă. Toți străjerii purtau armuri și, dacă cineva părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nobunaga se răsuci în loc, cu părul încă șiroind de apă, și spuse nervos: — Du-te să vezi ce e, Bomaru. După ce dădu ordinul, continuă să-și frece viguros fața cu un prosop. Unul dintre paji spuse: — S-or fi încăierat paznicii de la templul exterior sau așa ceva. Nobunaga nu luă în seamă remarca. Un moment, ochii săi părură ca apele unui abis, scânteind ca și cum ar fi căutat ceva, nu în lumea din afară, ci în sine însuși. Dar numai o clipă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de furie, militari de toate gradele urlau spre un grup de ofițeri șovăitori, care păreau să nu facă mai mult decât să piardă vremea în apropierea podului: — Spargeți poarta! Intrați cu forța! Ce-așteptați? Unul dintre ofițeri se întoarse spre paznicul de dincolo de poartă: — Suntem forțele clanului Akechi, în drum spre provinciile de apus. Am venit aici în ținută de luptă, în scopul de a-l saluta cu respect pe Seniorul Oda Nobunaga. Era o încercare neinspirată de a-i păcăli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-se, neputincioase, în pământ. Multe altele alunecau deasupra solului sau ricoșau din zidurile îndepărtate. Dintre apărători, mulți oameni curajoși, pe ei doar cu îmbrăcămintea de culcare, pe jumătate goi sau chiar neînarmați, se luară la luptă cu inamicii în armuri. Paznicii care primiseră liber dormiseră adânc în arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
adus aici, măi țărane?”, răspunde prompt, mucalit: „Anus Paukurus” și de judecat nu m-a judecat nimeni. Cam tot pe atunci circula intens șușotit un portret creionat magistral: „Creață și buzată, pe perete agățată”. Vrând-nevrând Păcală devine colectivist și ajunge paznic la oile sterpe. Cu istețimea lui îl păcălește pe activistul profitor, făcându-l să aleagă în loc de oaie tunsă un câine flocos, că era mai voluminos. Când un reporter vrea să-i smulgă o declarație favorabilă sistemului comunist, Păcală răspunde că
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
surd, venind din spatele său însoți ultimele cuvinte ale căpitanului. Kaan se întoarse la timp pentru a vedea cum cele două gorile se prăbușesc la podea ca secerate. Coridorul pe care intrase adineaori era acum blocat de cei care-i neutralizaseră paznicii. - Nu pot să cred că ameninți o oficialitate a Confederației, își sumeți capul Kaan, cu un tremur de furie necontrolat. Este cea mai mare greșeală a ta și, cred eu și ultima. - De fapt, din toată afacerea asta tu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
Merlă. A venit la Cetățuia la vârsta de 27 de ani, imediat după terminarea celui de-al doilea război mondial, ca o mulțumire adusă lui Dumnezeu că a scăpat cu viață. A lucrat cu muncitorii la via mănăstirii, a fost paznic și apoi pivnicer. După trei ani de ascultare a fost tuns în monahism, tânărul Toader primind numele de Teofan. După un an, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva a fost hirotonit diacon, apoi, la 8 noiembrie de sărbătoarea Soborul Sfinților Arhangheli
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
la moșia boierului cu bunicul meu. Bunicul meu a fost vizitiul boierului, umbla în uniformă scrobită și purta mănuși albe, era elevat și vânjos, vorbea frumos cu toată lumea și era iubit sau poate doar temut de mulți. Moș Dumitrache era paznic al recoltelor boierului, cred că se numea vătaf ...Era dur cu oamenii satului, purta un bici din piele împletit din douăsprezece șuvițe și lovea oameni nevinovați care doar treceau pe lângă moșia boierului, doar ca să arate puterea ce o avea asupra
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
-Sunt inspector la stat și nu prea îmi place când femeile măritate își fac de cap...ba nu îmi plac deloc cele care stau...mai ales pe internet -De fapt eu fac o ciobă pentru bărbatul meu...că el e paznic la Inspectoratul de Stat... Individul aproape ca ia foc... Ea gândea că poate omul are de gând să îi penalizeze că stau amândoi (ea și bărbatul) și nu au grijă de copii, ar fi vrut să spună cum i-a
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]