8,496 matches
-
să se ridice. O făcu automat, parcă împinsă de un resort și-l urmă pe partener spre ringul de dans. Sunt sau nu prezentă în grădină? Trebuie să-mi revin din emoții cât mai repede, precum un boxer căzut la podea dintr-o lovitură puternică la ficat. - Aurel, te rog să mă scuzi dacă nu ți-am mulțumit încă pentru tot ce-ai făcut în această seară pentru mine. Încă sunt marcată de această surpriză și mai ales de faptul că
FURTUNA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 225 din 13 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/373126_a_374455]
-
așteptam ca din prima secundă din care am început să dansăm, să îl calc, încă de câteva ori, pe picioare. Totuși, se întâmplă total opusul - mă simt ca și când aș fi ușoară ca o pană, încât plutesc la câțiva centimetri deasupra podelei, în timp ce pașii noștrii se potrivesc. Am impresia că toată lumea se oprește din dansat și se uită la noi, iar nu după mult timp, îmi dau seama că acest lucru nu este doar în capul meu. O grămadă de priviri sunt
REVERIA de CORINA LUCIA COSTEA în ediţia nr. 1887 din 01 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/373381_a_374710]
-
Articolele Autorului Mă tem că-mi vei bate piroane în Ziua Nenuntirii noastre în măruntaie de nori Mă tem că înverzesc odată cu primăvara veșniciei din ierni dalbe Mă tem că-mi pleznesc muguri din bucăți de lumină lăsate sub perdeaua podelei Mă tem că devin nedefinita batistă pe harta Netemutelor gene din noaptea noastră scrisă pe calda rază Mă tem că aseară mă pregăteam să mă mor din torța ta Referință Bibliografică: MĂ TEM / Florica Ranta Cândea : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
MĂ TEM de FLORICA RANTA CÂNDEA în ediţia nr. 1692 din 19 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373402_a_374731]
-
CONDAMNAȚI Autor: Emilia Amăriei Publicat în: Ediția nr. 2203 din 11 ianuarie 2017 Toate Articolele Autorului adevărată libertate vine cântând că o pasare fără nume care taie cerul cu linii aurii deschizând porțile veșniciei fulgii rămân că un semn pe podeaua temniței un foșnet că un ultim gând pământesc apoi liniștea se plimba prin toate odăile minții căutând întrebarea spânzurata de torțile uitării În pubele zac condamnații la moarte pe ei se plimbă viermele ce nu moare căzuți pe maldăre de
ELIBERAȚI SAU CONDAMNAȚI de EMILIA AMARIEI în ediţia nr. 2203 din 11 ianuarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/373487_a_374816]
-
moartea să le soarbă nectarul. Stau într-un colț și își plâng destinul orb ce le-a ancorat în năvodul arahnidei. (Răstoarnă merele pe masă.) Malu: Se rotesc fără nicio țintă. (Un măr cade de pe masă și se rostogolește pe podea.) A evadat din paradis, dar a greșit drumul. Acum plânge pătat de mizeria infernului. Nu mai are nicio șansă. Țesătorul l-a observat din umbră și se pregătește să-l strivească. Se apropie de mărul căzut și îl calcă. Fructul
PĂIANJENUL de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1690 din 17 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373548_a_374877]
-
ca pe el. Probabil ea e victima pe care trebuie s-o ademenesc și să croiesc în jurul ei lanțuri grele din fir de argint. Sera termină de adunat merele. Adună cu mătura și mărul sfărâmat de Malu și risipit pe podea.) Malu: Ce s-a risipit nu mai poate să fie adunat. Sera se apropie de colțul păianjenului și ridică mătura.) Malu: (Se ridică speriat. Aleargă spre femeie și o prinde de mână.) Ce faci? Sera: Curăț peretele. Pentru ce crezi
PĂIANJENUL de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1690 din 17 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/373548_a_374877]
-
XXX. ELIBERAȚI SAU CONDAMNAȚI, de Emilia Amariei , publicat în Ediția nr. 2203 din 11 ianuarie 2017. adevărata libertate vine cântând ca o pasăre fără nume care taie cerul cu linii aurii deschizând porțile veșniciei fulgii rămân ca un semn pe podeaua temniței un foșnet ca un ultim gând pământesc apoi liniștea se plimbă prin toate odăile minții căutând întrebarea spânzurată de torțile uitării În pubele zac condamnații la moarte pe ei se plimbă viermele ce nu moare căzuți pe maldăre de
EMILIA AMARIEI [Corola-blog/BlogPost/373515_a_374844]
-
viermele ce nu moare căzuți pe maldăre de gunoaie imploră milă Hadesului cerul și-a închis porțile ... Citește mai mult adevărata libertate vine cântândca o pasăre fără nume caretaie cerul cu linii auriideschizând porțile veșnicieifulgii rămân ca un semn pe podeaua temnițeiun foșnet ca un ultim gând pământescapoi liniștea se plimbă prin toate odăile mințiicăutând întrebarea spânzurată detorțile uităriiîn pubele zac condamnații la moartepe ei se plimbă viermele ce nu moarecăzuți pe maldăre de gunoaieimploră milă Hadesuluicerul și-a închis porțile
EMILIA AMARIEI [Corola-blog/BlogPost/373515_a_374844]
-
impresionat Seneca, intrat firesc în perfectă rezonanță cu mine. Și mă bucurai. Pentru că rotonda încăperii o cerea, măsuțele erau și ele de aceeași formă. Confecționate dintr-un material transparent ca și scaunele, dădeau strania senzație de imponderabilitate, susținute de o podea translucidă, iluminată argintat. Impresia era întărită de străveziul farfurioarelor, a ceșcuțelor și a vazelor cu flori. Aplecându-se spre mine, cavalerul nostru, căutând cu privirea în jur, amendă faptul: -Ce zici de transparența asta postdecembristă? Și-ncepu să râdă sfielnic
SENECA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2018 din 10 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371340_a_372669]
-
sociale și morale contemporane, în care valorile tradiționale au fost pulverizate. Retractil la relațiile sociale nefaste creației artistice, poetul își exersează singurătatea pe calea meditației. I se pare că trăiește pe un ring de box și: „că sunt mereu la podea/ numărat/ dar cum să renunț/ mă amestec în ciorba acestui timp/ de obicei preîncălzită”. (Ring). Trecerea timpului peovoacă nostalgie și însingurare: „înlăuntrul timpului cad frunze/ în moarte clinică/ pe fâșia dintre noapte și zi/ vântul interpretează partitura/ rece la o
LUCIAN GRUIA DESPRE ION SCOROBETE ÎN LIMBA GREACĂ de BAKI YMERI în ediţia nr. 2080 din 10 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371392_a_372721]
-
VIEȚII Autor: Carmen Marin Publicat în: Ediția nr. 2115 din 15 octombrie 2016 Toate Articolele Autorului Asculți acorduri înalte, pe care doar tu poți să le auzi, si pe care doar tu poți să pluteși! Sufletul tău vibrează, atunci când atingi podeaua. Ești într-o sală de dans sau în propria ta viață și de aceea faci pirueta după pirueta. Grația împletita cu alunecările suave, te însoțesc. Simți că doar așa viața te poate alinta. Plutești pe un dans lin, iar alteori
DANSUL VIETII de CARMEN MARIN în ediţia nr. 2115 din 15 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371471_a_372800]
-
de căutare, bătrâna cârtiță reuși să găsească galeria care să-i ducă pe toți în peștera Râului Adâncului. Împărăteasa recunoscu pe dată locul în care se îmbăiase înainte de a-l naște pe fiul său. Apa avea culoarea ochilor fiului ei, podeaua de argint pe care curgea râul lucea ca pielea fiului ei iar pereții de aur semănau leit cu părul prințului. În acel moment, biata femeie căzu în genunchi plângând amarnic. - De ce plângi, mamă? Întrebă Azur. - Nu mai știu nici eu
URÂTUL PĂMÂNTULUI de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2124 din 24 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371422_a_372751]
-
nu am aflat eu până acum. Dar hai, să lăsăm introducerile și să trecem la fapte! Se duse în spatele fotoliului pe care zăcea Ludovic, îl ridică pe picioarele din spate, apoi îl răsturnă pe o parte. Ludovic se trezi pe podea dând disperat din mâini și picioare, mai ceva ca o țestoasă aflată cu pe spate, încercând în zadar să se ridice de jos. Valeții și slujitorii priveau scena cu destul calm deoarece ei nu aveau voie să-l atingă pe
TITANI CARE AU SCHIMBAT LUMEA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1712 din 08 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374763_a_376092]
-
o oaie la care țineam eu foarte mult... Pe când vorbeau ei așa, amical, cum se cuvine la o masă cu ștaif, prin ușile deschise larg pătrunse moartea. Atmosfera îngheță iar moartea, înfășurată în mătăsuri negre, păși elegant printre resturile de pe podea și făcu o reverență impecabilă în fața celor doi. Regele suspină ușurat! De fapt nu era chiar moartea, era doar ministrul de externe, prințul Talleyrand, vestit pentru machiaverlâcurile sale dar și pentru admirabila lui abilitate de a trăda pe oricine. - Prea
TITANI CARE AU SCHIMBAT LUMEA de MIHAI BATOG BUJENIŢĂ în ediţia nr. 1712 din 08 septembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374763_a_376092]
-
din nou, însă toți voiau de fapt să vorbească despre ceea ce îi frământa. Era o oră târzie și după ce mai vorbiră puțin hotărâră că trebuie să doarmă puțin. Lăsară doar un opaiț de veghe și fiecare se ghemui direct pe podea după ce își așezase ca așternut îmbrăcămintea. Femeile plecară și ele într-o încăpere alăturată. Se făcu liniște, fiecare gândindu-se la cele întâmplate și de aceea nimeni nu avea de fapt somn. Într-un târziu în liniștea deplină se făcu
AL OPTULEA FRAGMENT-CONTINUARE. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1520 din 28 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374704_a_376033]
-
făcu auzită o voce. -Și totuși, El ne-a spus că a treia zi v-a învia din morți! La auzul acestor cuvinte chiar și cei care încercaseră să doarmă câtuși de puțin făcură ochii mari și se răsuciră pe podea în direcția de unde se auzise glasul. Poate că fusese Matei, sau Bartolomeu, ori Filip, poate era Iuda cel care spusese acele cuvinte. Sau Ioan sau Simon Canaanitul ori altul dintre ei. Poate fusese Andrei sau Petru. Dar ce mai conta
AL OPTULEA FRAGMENT-CONTINUARE. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1520 din 28 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374704_a_376033]
-
să arunce, în neștire, cu sulițe de foc, atât în călușari, cât și în creștetele celor de pe câmpie. Desigur, lupta cu Soarele era inegală, deși furioșii călușari se avântau cu bețele spre el, iar picioarele lor săltau, de nu atingeau podeaua. Salturile lor păreau niște valuri de spumă sclipitoare, ce se loveau de stâncile redutei Soarelui și, neputincioase, se revărsau peste retinele privitorilor năuciți. Și râul de culoare, mișcare și sunete curgea în șuvoi continuu, inundând scena. Nici nu apuca să
HĂLĂIŞA!- ULTIMA PARTE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1616 din 04 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374834_a_376163]
-
toantă! a țipat bărbatul înfuriat la amărâta ce se chircise toată de frică, de rușine și de frig. Ea a rămas încremenită. Chiar să fi vrut, nu ar fi reușit să miște un picior. Nu-și ridica privirea îngrozită din podea. Cu un braț încerca să-și ascundă sânii, cu palma și cotul, în timp ce pe celălalt îl apăsa în neștire între picioare. Strângea din dinți ca să-și blocheze plânsul. Observase că lui îi făcea plăcere s-o audă văicărindu-se, țipând
EPISODUL 3, CAP. VISE SPULBERATE, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1628 din 16 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374816_a_376145]
-
putere. Singura fărâmă de voință era aceea care prin care reușea să tacă. Nici să gândească nu mai putea. Tremura într-o așteptare chinuitoare, lipsită de speranță. Într-o așteptare de la care nu știa ce așteaptă... Cu picioarele rășchirate pe podea și cu umerii apăsați pe spătarul scaunului, el o privea din ce în ce mai amenințător. Ochii i se tulburaseră de mânie. Brusc, a zvârlit paharul în peretele din fața sa și s-a ridicat arțăgos în picioare. S-a apropiat de fată și a
EPISODUL 3, CAP. VISE SPULBERATE, DIN CHEMAREA DESTINULUI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1628 din 16 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374816_a_376145]
-
ci chiar anulaseră orice reacție! Așa se întâmplase, probabil, cu liceanul tolănit pe bancheta din fața ei și dinspre capul căruia căștile proeminente azvârleau difuz în atmosferă niște gâjâituri amuzicale. Că nu era amorțit o dovedi jetul de salivă trimis spre podea, printre picioarele călătorilor. Aha! nu dormeau. Aveau doar o inhibiție în a se manifesta, o inhibiție - rod al scârbei, al nepăsării, ce mai, al nesimțirii... Norocul Mirei fu oprirea în stație. Atunci văzu ea inhibiție! Se trezi luată de valul
CAPITOLUL 1 (PARTEA A DOUA) de ANGELA DINA în ediţia nr. 1773 din 08 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374935_a_376264]
-
a întâmplat atât de repede! - Ha, ha! Păreai nedumerită ori fericită că a intrat bărbatul din el în acțiune? - Asta-i bună! Fericită, desigur, dar... Stai să vezi ce a urmat! Văzându-mi umerii goi și rochia cum trece la podea ca o adiere, am încercat să spun ceva, dar cuvintele au fost gâtuite de emoție și nu s-a înțeles nimic. Nu m-am opus. Încă dansam, când trupul meu rămânea doar în lenjeria intimă albă pe care o îmbrăcasem
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII (5) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1558 din 07 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/373880_a_375209]
-
scenă. Cucu se apleacă și mai deretică puțin în urmă. Soneria. Temur zvâcnit la Cucu. Deschide ușa un personaj straniu într-un pardesiu de circ în carouri. Partea din față a pardesiului este mai scurtă, în timp ce partea din față atinge podeaua. Poartă cu el un pachet de catifea de vreo doi metri. ESCROCUL: Bu-bu-bu... Bună zi-zi-zi... noroc dom'le. CUCU: Ce mai e și cu paparuda asta aici? (Tare): Târgul Moșilor la Obor neică, nu la mine acasă. ESCROCUL: N-a
COANA MARE SE MĂRITĂ, 2 de ION UNTARU în ediţia nr. 277 din 04 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/375346_a_376675]
-
încovoiați, precum arătau în ultimul timp. A ridicat privirea spre Mariana și a roșit. Ochii ei îl sfredeleau încă de cum a intrat. Sobră, cu bărbia ridicată. Era în picioare. El a dat să plece, plecându-și capul cu ochii spre podea și fața i s-a crispat. A pus mâna pe clanță. - Stai puțin, Fănel! s-a auzit vocea tremurândă a Marianei. S-a apropiat de el și i-a șoptit: - Mulțumesc pentru flori! Folosește banii la proces. Ai nevoie. Eu
ISPITA (22) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 277 din 04 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/375316_a_376645]
-
timp în care încerca să își desfacă legăturile din jurul încheieturilor. Măriuța , însă, nu o slăbea din priviri. O apucă de păr și prinse a o trage spre ieșire. În acest timp, bătrânul miner prinse a cerceta baia pipăind pereții și podeaua și strigându-și feciorul. Nu trecu mult și auzi un zgomot, ca de piatră lovind pe piatră. - Săndruțu tatii, strigă bătrânul, unde ești? Se apropie de peretele galeriei, acolo unde sunetul se auzea mai puternic și își lipi urechea de
SĂNDRUŢU ŞI VÂLVA BĂII de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375404_a_376733]
-
imediat că Inelul Vieții era chiar sub patul reginei, într-un colț acoperit cu pânze de păianjeni. Pesemne că îi căzuse cândva de pe deget, se rostogolise acolo și servitoarele nu-și făcuseră treaba așa cum se cuvenea curățând temeinic toate colțurile podelei de sub pat. Într-un suflet, Cora alergă la regină, o trezi și, sub privirile ei uimite, scoase la iveală Inelul Vieții. Cum se mai bucură regina! Chemă toată suflarea din împărăția prințeselor la palat și porni un mare bal în
PRINŢESA VRĂJITOARE de MIHAELA ALEXANDRA RAŞCU în ediţia nr. 2226 din 03 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/375400_a_376729]