3,550 matches
-
Am tresărit la auzul vocii unui bărbat care-mi striga numele. M-am uitat împrejur, dar n-am reușit să descopăr nici un chip familiar în șuvoiul dezabuzat de oameni. Vai, Doamne, era bebelușul supradimensionat! Tipul venea către mine, făcându-și potecă prin mulțime. Preț de-o clipă, m-am temut c-am aterizat într-un soi de episod gen Ally McBeal, dar apoi bebelușul m-a ajuns din urmă relexat, iar fața lui a început să mi se pară cunoscută. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
brusc, scrie pe tablă, cu o caligrafie uriașă, ca pentru idioți, titlul lecției viitoare și... iese. Nici măcar nu ia catalogul. Catalogul rămâne, așa, pe catedră, deschis. Musiu măscărici profesorul reapare după-amiaza... oho! Pe strada principală, în holul cinematografului, pe umbritele poteci coborând spre râu, oriunde și peste tot, TOLEA: centrul publicului puber. Târând după el, de-a valma, nătăfleți și premianți, puștime, și chiar domnișoare. Turuie, povestește, schimbându-și vocea și adjectivele. Cum organizau, cică, studenții din Capitală retragerea din local
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o zi universul din Yenan e pus la înmuiat, ploaia transformând pământul într-o mlaștină. Pământul saturat devine o pastă mocirloasă. Vasele și cănile din cameră se inundă ca niște bărci micuțe. Pentru ca, a doua zi, să iasă soarele. Usucă poteca și urmele lăsate de roți se întăresc precum niște lame de cuțit. Când vine din nou ploaia, drumul e o suprafață alunecoasă. Pe distanța de o milă pe care trebuie să care yame, Lan Ping cade ca un clovn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
-l mai văd niciodată. Te rog să nu mai vii, îi zic. El e tăcut. După un timp, mă roagă să fac o plimbare cu el. Eu îl refuz. El o pornește la drum. Ezit, apoi picioarele mele îl urmează. Poteca de pe malul râului îi duce în stufărișul des. După jumătate de milă, ea se întoarce brusc, zice că nu mai poate merge mai departe, că trebuie să plece. Ca un leu care prinde o căprioară, el o saltă de la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
un răzor cu legume. Mao se trezește de dimineață și lucrează în grădină. Ardei iute, usturoi, roșii, yame, fasole și dovlecei - toate arată bine. Mao cară pe un umăr o cobiliță cu două găleți de apă la capete. Merge pe potecile înguste și udă fiecare plantă cu răbdare. Își apleacă umărul și ridică mânerul găleții ca să toarne din ea. Pare mulțumit și relaxat. Mireasa stă în fața peșterii și își privește iubitul. Îl urmărește cum examinează cu interes capetele plantelor de bumbac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cadrul unei ferestre sau în interiorul unei trăsuri grăbite să i se pară că recunoaște ochiul lui Dante Negro sau chiar privirea Marioritzei. Dar ce temei logic puteau să aibă toate aceste impresii? Nici unul. Se lăsa în voia calului. Urca pe poteci acoperite de ace ruginite de brad și revenea la scrisori. Mai ales la cea primită de la omul lui trimis peste Prut, în teritoriul proaspăt cedat. PASAJ RETRAS Hanul în care stau, îi scria acesta, are o odaie de biliard, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Mana, bate dinspre Nord-Est - or, corpul școlii, cel mai lung, mai plin, așezat În echer față de calidor, Îl protejează. Nu numai de vânt. L-a protejat cât a putut. Calidorul casei din Mana este buricul pământului. Pe aici au trecut potecile de fugă, căile de bejenie, coridoarele de transhumanță, bulevardele de năvălire - cu toatele Întretăiate preț de câte un vad la apa Nistrului. Calidorul nașterii mele (la egală distanță de paralelele 46 și 47 - Însă nu chiar 47 - și cam pe unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
o stare de fericire stupefiată, stârnise în ea o frenezie a explorării. Croinduși drum către partea cea mai întunecată a pădurii, pierdută printre desișurile de bambus, prin pădurile de sal, printre copacii înalți, acoperiți cu mușchi, urca din ce în ce mai mult, urmând poteci croite de caprele ce se încumetau spre cele mai abrupte pante, abia suficient de late pentru picioarele ei micuțe. — Ai grijă la pisicile sălbatice, îi spuneau păstorii de capre cu care se întâlnea, surprinși să o vadă pe orășeanca delicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
erau legate strâns și avea înăuntru crini de ghimbir și trufe, mostre de semințe și bucățele de scoarță. Uneori aducea câte o potârniche sau un pitpalac de junglă, înfipte într-un băț și cărate astfel pe umăr. Se întorcea pe poteca abruptă ce ducea exact în spatele adăpostului paznicului, ca să evite vizitatorii și discuțiile care încetaseră să o mai intereseze. Pe veranda acoperită cu tablă, cea construită de domnul Chawla în spatele casei, își stabilise ea bucătăria în aer liber, care dădea spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
cu ochii, și era nerăbdător să cumpere acțiuni la compania Produse de Lenjerie VIP; se putea forte bine lipsi de orice deranjament al frumoasei afaceri pe care o pornise. Privi în stânga și-n dreapta, cuprinse cu privirea domeniul lor, cu potecile și mica săgeată ce indica drumul spre Sampath, cu reclamele colorate care atârnau în copacii vecini: la Cabinetul Dentar al Doctorului Sood, Croitoria pentru domni - „Dumnezeu a creat bărbatul, noi îl facem domn“, la Campa Cola, Limca, Fanta și Goldspot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
ură și foamete, de mari schimbări, tot mai rapide, schimbări de care nimeni nu părea mulțumit și care nu prevesteau nimic bun pentru nimeni. într-o noapte, așezat chiar în locul acela, privind stelele ce îl călăuziseră de atâtea ori pe potecile deșertului, dintr-o dată, descoperi una nouă, sclipitoare și iute, ce brăzda cerul, hotărâtă și constantă, nu ca zborul nebun și trecător al stelelor căzătoare ce se prăbușeau pe negândite în neant. Pentru prima oară îi îngheță sângele de groază, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
tropice, de parcă n-ar fi vrut ca omul să se bucure prea mult de frumusețea și calmul înserărilor, dar nu le păsa de întunericul ce punea stăpânire pe grădini și pe pădurea de palmieri, căci cunoșteau cu ochii închiși fiecare potecă și fiecare fântână, iar luminile palatului, în depărtare, le ajungeau ca să se orienteze. Dar de astă dată, înainte ca întunericul să se lase de tot, o umbră se ivi dintr-un palmier, sau poate chiar din pământ, și, cu toate că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cel ce conduce cămilele este un targuí, replică Razman, sigur pe sine. Și cu atât mai puțin dacă acest targuí este cel pe care îl căutăm. Nu va lăsa cămilele să meargă în șir indian, ca să nu se facă o potecă vizibilă, ci toate patru împreună, și asfel copitele lor nu se vor adânci în nisipul tare al dunelor. Iar dacă nisipul e moale, vântul șterge urmele în mai puțin de un ceas. Făcu o pauză, în timpul căreia ceilalți îl observară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
unde nu Începuseră, patruzeci și opt de ore după aceea, să sosească informații despre practici identice care se petreceau În toate regiunile de frontieră. Alte căruțe și alte catârci au dus alte trupuri neputincioase, false ambulanțe au tot ocolit pe poteci părăsite ca să ajungă la locul unde trebuiau să le descarce, legate pe parcursul drumului, În general cu centurile de siguranță sau, În unele cazuri mai condamnabile, ascunse În portbagaj și acoperite cu o pătură, mașini de toate mărcile, modelele și prețurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
șoselelor principale, În special a acelora care aveau ieșire spre țările vecine, lăsându-le În seama liniștii lor bucolice pe cele de categoria a doua și a treia, și de asemenea, cum era și logic rețeaua măruntă de drumuri vicinale, poteci, cărări, drumuri de țară și scurtături. Evident, asta a Însemnat Întoarcerea la cazarmă a celei mai mari părți din aceste forțe, ceea ce, dacă e adevărat că a produs multă bucurie În rândul soldaților simpli, incluzându-i pe caporali și pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
îi crească, lăsându-le pe toate în urmă pentru o casă perfectă, pentru un soț perfect, apoi pentru niște copii perfecți, cine s-ar fi gândit că acest lucru nu îi va fi de ajuns. Imediat după plecarea ei, pe poteca aceasta au început să apară șiruri de femei, nu tocmai tinere, cu coapse îngroșate, care încercau să îl convingă că a suferit destul, însă el o dorea numai pe tinerica lui rebelă, orice femeie în afară de ea i se părea îngrozitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
și, printr-un adevărat miracol, reușise să supraviețuiască până în ziua de astăzi, iar acum mă imploră cu ultimele sale puteri să îl eliberez de acolo, dar intru în panică și o iau la fugă din nou, îmi odihnesc mădularele pe poteca îngustă, mâna caută deja prin geantă, unde sunt cheile, vreau doar să intru în mașină și să dispar de aici, de ce oare am venit, nimeni nu are nevoie de mine aici, doar acasă mai au nevoie de mine acum, Noga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
chiar în inima muntelui. Autobuzul traversa câteva dealuri înalte, o lua spre nord și, la cap de linie, drumul se înfunda. Trebuia s\ cobor la penultima stație și de acolo, după cum îmi scria Naoko, mai aveam de urcat pe o potecă de munte cam douăzeci de minute. Nici nu e de mirare că este atâta liniște acolo, gândii eu. Autobuzul, cu cei aproape douăzeci de pasageri, a luat-o pe malul râului Kamo și apoi s-a îndreptat spre nordul orașului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la fel de mulți ca și în alte sate, au început să latre care mai de care. La stația la care am coborât eu, nu am văzut nici oameni, nici terenuri cultivate, ci doar o plăcuță pentru stație, un râuleț și o potecă ce urca în munte. Mi-am aruncat rucsacul pe umeri și am pornit în sus, pe potecă. Pe partea stângă a drumului curgea râulețul, pe dreapta se întindea un crâng imens. Am urcat poteca încet, cam cincisprezece minute, până am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la care am coborât eu, nu am văzut nici oameni, nici terenuri cultivate, ci doar o plăcuță pentru stație, un râuleț și o potecă ce urca în munte. Mi-am aruncat rucsacul pe umeri și am pornit în sus, pe potecă. Pe partea stângă a drumului curgea râulețul, pe dreapta se întindea un crâng imens. Am urcat poteca încet, cam cincisprezece minute, până am ajuns la o r\scruce. Aleea din dreapta era atât de îngustă încât abia încăpea o mașină. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
pentru stație, un râuleț și o potecă ce urca în munte. Mi-am aruncat rucsacul pe umeri și am pornit în sus, pe potecă. Pe partea stângă a drumului curgea râulețul, pe dreapta se întindea un crâng imens. Am urcat poteca încet, cam cincisprezece minute, până am ajuns la o r\scruce. Aleea din dreapta era atât de îngustă încât abia încăpea o mașină. Pe panoul de la intrare scria: „Căminul Ami. Intrarea interzisă persoanelor străine.“ Pe drumul ce intra în inima crângului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
albastru și un singur nor alb se agățase de boltă, arătând ca o dungă trasată de probă pe o pânză. Ne-am plimbat o vreme pe lângă zidul din piatră al Căminului Ami și apoi am început să urcăm pe o potecă îngustă, unul în urma celuilalt. Reiko era în frunte, Naoko la mijloc, iar eu încheiam plutonul. Reiko umbla cu pași siguri, ca una care cunoștea fiecare colțișor. Drumul urca pieptiș și nu prea mai aveam suflu și pentru vorbe. Naoko era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
mai aveam suflu și pentru vorbe. Naoko era îmbrăcată în blugi albaștri și cămașă albă și își ducea haina în mână. Îi priveam părul lung și drept, legănându-se pe umeri. Din când în când se întorcea și îmi zâmbea. Poteca urca și urca amețitor, dar Reiko nu slăbea deloc pasul. Naoko se ținea după ea, ștergându-și sudoarea de pe față. Deoarece nu mai urcasem de mult pe munte, îmi pierdusem antrenamentul și simțeam că mi se taie suflarea. Urcați deseori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am intrat pe un platou. Ne-am odihnit puțin, ștergându-ne sudoarea de pe frunte, trăgându-ne suflarea și bând niște apă. Reiko a găsit o frunză și a suflat în ea ca într-un fluier. Am început să coborâm o potecă înconjurată, pe ambele părți, de iarbă înaltă. Am mers așa vreo cincisprezece minute până când am ajuns la primul cătun. Nici urmă de ființă umană pe-acolo, iar cele douăsprezece-treisprezece case păreau a fi într-o stare de degradare avansată. Iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
însă, nu putem fi deocamdată împreună. — Vă înțelegeți bine, nu? întrebă el. — Așa îmi place să cred, am răspuns, chicotind. It½ mi-a vorbit, liniștit, despre măreția lui Mozart. Îi cunoștea opera la fel de bine ca un sătean ce știe toate potecile muntelui din apropierea casei. Mi-a spus că și tatălui său îi plăcea Mozart și că l-a pus să-l asculte încă de la vârsta de trei ani. Eu nu știam prea multe despre muzica clasică, dar ascultând concertul de Mozart
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]