KorAP: Find »[drukola/base=potoli & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...161 >

4,003 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695

că e sigur pe sine. Arăta cu totul altfel decât în camera de așteptare de la ambasada americană. Bravo, tată. „Atunci arătați-ne cum rezolvați situația asta.” „Care situație, tovarășe Petrea?” „Păi, vedeți și dumneavoastră că nevastă-mea nu se mai potolește. Și-a ieșit din minți. Eu nu pot să-i țin piept. Faceți ceva. Altfel o să i se dărâme femeii acoperișul în cap și într-adevăr am să fiu acuzat pentru asta.” „Într-adevăr”, a repetat tata. „Tovarășe Petrea, într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
spatele. Când se ridica, iute și hotărât, ai fi zis că răspunsul va veni într-o clipă, încât profesorii își opreau răsuflarea și noi la fel, dar când începea să vorbească, nu ne putem ține de râs, iar profesorii ne potoleau cu amenințări. El născocea mereu scuzele cele mai bune și, dacă ne trebuia ceva pentru carnetul de absențe, îi ceream totdeauna părerea. Odată a povestit că, din fragedă copilărie, tatăl lui îl bătuse numai în cap, motiv pentru care nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
cuviință. Viața mea e în mâinile dumneavoastră.» Așa mi-a vorbit ea, fiule, iar eu am găsit de cuviință să mă ridic și să plec. În lift m-am ținut cu mâinile de burtă de râs. După ce m-am mai potolit, am urcat la etaj, am sunat la ușa vecinei și am rugat-o să nu-și mai spele covorul dimineața la ora șapte și să ia seama când toarnă lichid pe lângă radiatoare. Apoi m-am băgat iarăși în pat. Câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652

veioza de pe noptieră, se ridică, Își băgă picioarele În papucii care, ca Întotdeauna, se aflau sub capul câinelui, și se duse la bucătărie. Moartea Îl urmă. Bărbatul puse apă Într-un pahar și bău. Câinele apăru În acel moment, Își potoli setea În vasul lui care se afla lângă ușa care dă În curte și apoi Își ridică capul spre stâpân. Vrei să ieși, bineînțeles, spuse violoncelistul. Deschise ușa și așteptă ca animalul să se Întoarcă. În pahar rămăsese un pic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
umană În pat, care a făcut un acord cu câinele său ca fiecare să-l viseze pe celălalt, câinele pe bărbat, bărbatul pe câine, care se scoală noaptea cu pijamaua sa În dungi ca să se ducă la bucătărie să-și potolească setea, bineînțeles că ar fi mai comod să ia un pahar cu apă În dormitor când se culca, dar nu o face, preferă mica sa plimbare nocturnă prin coridor până la bucătărie, În pacea și liniștea nopții, cu câinele care vine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

expresie de îngrijorare pe chip, n-ar fi vrut să-i dau toate planurile peste cap, dar eu m-am întors cu fața la pământ, să nu îi mai văd chipul frumos și îngrozitor, scormonesc pământul cu degetele, și ea îmi spune, potolește-te, nu este sfârșitul lumii, ne va fi mult mai bine așa tuturor, iar eu urlu, ție îți va fi mai bine, nu mie, mie îmi va fi groaznic, îmi va fi întotdeauna rău din cauza ta, ești asemenea viespii care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

mai fericită perioadă din viața mea. Oare cât a ținut? A, da, până am împlinit treizeci și unu de ani. Și apoi, brusc, s-a întâmplat din nou. S-a prăbușit totul. Reiko și-a aprins o țigară. Vântul se potolise. Fumul se ridica drept în sus și dispărea în bezna nopții. În clipa aceea am observat că cerul era plin de stele. — S-a întâmplat ceva anume? am întrebat-o eu. — Da, spuse ea, ceva extrem de ciudat, ca și când mi s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
câte una, toate hainele... ușooooor de tot, ca o mămică ce-și dezbracă bebelușul. — Hmmmm... — Eu mă simt bine, sunt cu gândurile departe și nu-mi dau seama, până la un moment dat, ce se întâmplă. Apoi, brusc, țip la tine: „Potolește-te, Watanabe! Îmi place de tine, dar am un prieten. Nu pot să mă culc cu tine, să știi. Te rog fii cuminte!“ Dar tu nu te potolești. Ba mă potolesc, am zis. — Știu. Nu contează, așa-mi imaginez eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
până la un moment dat, ce se întâmplă. Apoi, brusc, țip la tine: „Potolește-te, Watanabe! Îmi place de tine, dar am un prieten. Nu pot să mă culc cu tine, să știi. Te rog fii cuminte!“ Dar tu nu te potolești. Ba mă potolesc, am zis. — Știu. Nu contează, așa-mi imaginez eu acum, spuse Midori. Și-apoi îmi arăți... chestia aia a ta... mare și tare. Eu îmi acopăr ochii, rușinată, dar de văzut am văzut-o o fracțiune de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
dat, ce se întâmplă. Apoi, brusc, țip la tine: „Potolește-te, Watanabe! Îmi place de tine, dar am un prieten. Nu pot să mă culc cu tine, să știi. Te rog fii cuminte!“ Dar tu nu te potolești. Ba mă potolesc, am zis. — Știu. Nu contează, așa-mi imaginez eu acum, spuse Midori. Și-apoi îmi arăți... chestia aia a ta... mare și tare. Eu îmi acopăr ochii, rușinată, dar de văzut am văzut-o o fracțiune de secundă și-ți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
zis. — Știu. Nu contează, așa-mi imaginez eu acum, spuse Midori. Și-apoi îmi arăți... chestia aia a ta... mare și tare. Eu îmi acopăr ochii, rușinată, dar de văzut am văzut-o o fracțiune de secundă și-ți spun: „Potolește-te! Nu vreau! Nu se poate să bagi în mine așa ceva... mare și tare.“ — Nu e mare, e normală. — Ei, nu contează, îmi fac și eu iluzii. Și apoi tu te întristezi și eu încerc să te consolez: „Vai, săracul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
să-l tratăm cu mâncăruri scumpe, comandate la domiciliu. Și trebuie să-ți mărturisesc că tata și-a plătit întotdeauna taxele, nu a trișat nici măcar o singură dată. Așa e el, un tip demodat, dar n-ai cum să-l potolești pe funcționar pentru că el nu face decât să scormonească și să scormonească. „Venitul e cam mic!“ Zău că nu glumesc, Watanabe. Normal că venitul e mic dacă nu avem de unde să mai scoatem! Întotdeauna îmi venea să urlu și să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
puteau atinge. Mă simțeam neputincios, dar atâta vreme cât rămâneam în starea aceea, și ei erau neputincioși în fața mea. Stăteam rezemat de perete, cu ochii în tavan. Când îmi era foame, ciuguleam ceva, beam puțină apă, iar dacă mă cuprindea tristețea, o potoleam cu whisky. Nu m-am spălat, nu m-am bărbierit. Așa au trecut trei zile încheiate. Pe data de 6 aprilie am primit o scrisoare de la Midori. Voia să ne întâlnim la facultate și să mâncăm împreună de prânz pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412

dădea spre lac, vechea fermă construită din bușteni. În lumina lunii se vedea drumul spre lac, mărginit de plopi de Lombardia. — Te dor picioarele, Piticot? Întrebă Nick. Nu. — Am luat-o pe aici ca să ne ferim de cîini. S-ar potoli imediat ce și-ar da seama că sîntem noi, da’ cineva tot i-ar putea auzi pînĂ atunci. — Știu, spuse soră-sa. Și dacă ar Înceta brusc să latre, s-ar gîndi imediat la noi. Înainte se vedea linia Întunecată a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
fac o surpriză neașteptată. CÎnd intră Autoritatea cu chipiu’ de oțel, noi strîngeam camerele și restul echipamentului. — Soolut, spuse. Ați filmat bine? Elizabeth, sînt cu o mașină - te conduc acasă. MĂ duc cu Edwin Henry, spuse fata. — S-a mai potolit vîntul? Îl Întrebai pe un ton de conversație. Nu mi-a răspuns. — Nu vrei să vii? o Întrebă pe fată. Nu, spuse ea. MĂ Întorc cu ei. Ne vedem diseară la Club, Îmi spuse pe un ton foarte amabil. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295

chiar în fața mea, ostentativ, așa încât să nu mai fiu nevoită să mă întind și să risc să mai lovesc pe cineva. Dacă ai nevoie de ceva, cere, OK? zice sarcastic. Fără mișcări bruște! Îmi pare rău și... mulțumesc! Agitația se potolește. Davey își trage scaunul lângă mine și pune șervețele pe tejghea să o usuce. Ce s-a întâmplat? mă abordează în șoaptă. Voiam să ajung la sosul de soia... —Dar erai complet șocată. Am crezut că te-ai tăiat. Nici măcar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
uită foarte preocupați în jur. Miroase a fân proaspăt și a baligă de cal. Foarte mulți plozi își petrec timpul pe pajiștile din jurul grădinii zoologice, nebuni de fericire că se află în vecinătatea animalelor. Pentru moment, zarva lor s-a potolit, deoarece sunt foarte ocupați să savureze înghețatele și pufuleții de la chioșc. Am o idee, zice Jake. Cum ar fi? — Ia-ți un caiet, unul ieftin, pentru clasa întâi. Numai să fie bine legat, să nu-i zboare foile. —OK, altceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
de alta a lui. Biata Charlotte îi rabdă la început pe cei doi gâlcevitori, dar după un timp își pierde cumpătul și țipă la ei, ca și cum ar fi fost propriii ei copii obraznici. Băieții se sperie destul de tare, încât se potolesc și, cuminți, se sfătuiesc în șoaptă. Și eu mă tem de Charlotte, așa că mă abțin să mă mai plâng de Finn, care mă strivește de fiecare dată când Roverul cotește brusc. Ne simțim atât de ușurați când ajungem la destinație

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437

roșește, trage pumnalul din teacă și se aruncă asupra ortacului...” „Asupra sicofantului”, preciză Belbo. „Asupra sicofantului, bine zis, se aruncă asupra mizerabilului, ciopârțindu-i fața. Ăla pune mâna pe spadă, se iau la harță fără rușine, căpitanul Încearcă să-i potolească dând cu latul sabiei, frații râd de se sparg...” „Bând și Înjurând ca niște templieri”, zise Belbo. „Dumnezeul, numele, așa și pe dincolo, legea și sângele!” am dramatizat eu. „Fără Îndoială, omul nostru Își iese din pepeni, se... Cum dracu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
până și o referire la piramide. Intenția lui era să reconstruiască Templul de la Ierusalim, deoarece era mare maestru al Templierilor În exil. Și, cum se știe că era un evreu portughez și deci expert cabalist, numai cu invocații talismanice a potolit furtunile și a Învins scorbutul. Nu m-am uitat la textele despre Cabală, fiindcă mi-nchipui că le-a văzut Diotallevi”. „Toate-s cu litere ebraice greșite, fotocopiate după cărticelele de trei parale despre Cheia Viselor”. „Băgați de seamă că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975

o văd pe ea. — Tu n-o vezi, dar ea te vede. Fetița stătea cu privirile ațintite spre înălțimi și în timp ce rostea „mamă! mamă!” lacrimile-i curgeau șiroaie pe obraz. Vasile, stăpânindu-și plânsul, lua fetița în brațe și-o potolea. Nu mai plânge că mamei, când te vede că plângi, i se rupe inima de durere. Vrei s-o faci să sufere? — Nu vreau, șoptea Teofana ștergându-și lacrimile. Mi-e dor, dor, de ea! — Și mie mi-e dor

Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa (2008) [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
cu degetul spre Dedi. — Baragladină ești tu, îi răspunde Dedi. — Fi-ț-ar gura’ dracului să nu te mai legi dă mumă- mea, că te sparg, afurisâtule, sare Rusalda. — Ho! Pace întră dobitoace. Strigă Samuil și Măru vrând să-i potolească. — Dobitoace sânteți voi, sar femeile cu gura. Se incitaseră spiritele ca și jeturile de scâtei de la focul arzând pe care Prințesa le privea cu nesaț. Ismail, care se amețise bine, începea iar să cânte: „Dragă mi-e țâganca me C-

Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa (2008) [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
și ieșea pe scenă dându-i gata pe spectatori. Înainte de a începe jocul sau de a cânta, zdrăngănea galbenii salbei cum o învățase Dedi când a părăsit șatra. Boabele de lacrimi ivite în ochi le zdrobea cu înverșunare ca să-și potolească dorul de cei din șatră și tristețea din sufletul ei, simțindu-se ca o frunză pe aripa hazardului. Atunci ca un fel de înfruntare a hazardului juca sau cânta cu toată pasiunea, cu o adevărată patimă țigănească. Aplauzele nu mai

Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa (2008) [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
ce aveam pe suflet. I-am zis că nu mă mai duc la grădiniță, că eu am crezut că merg ca la o grădină frumoasă nu într-o casă, unde stai închisă. Biata mamă-mea nu știa cum să mă potolească, fiindcă îi spuneam și plângeam. Căuta să-mi explice că noi copiii suntem florile grădiniței, deci noi toți la un loc suntem grădinița și să nu mă mai tângui după așa ceva, că acasă am destulă grădină să mă zbengui în

Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa (2008) [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2327

trebuie să ajungi undeva. Dar unde?...În jur, pustiu, întorci capul și o lumină puternică îți taie privirea!...Parcă este apă!... Nu!..Imposibil, apa nu poate străluci așa! Te apropii și nu-ți vine să crezi, e o mare! Îți potolești setea și apoi te întrebi ,, Ce e cu această apă în mijlocul nimicului?...E apă?’’...Așteptați un răspuns Și...apoi...lași în urmă mantia de sânge și te acoperă o mantie albă, pură precum lacrimile Fecioarei Maria, dar rece, închisă cruntă

O noapte eterna. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Antohi Paula (2010) [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2327]