39,397 matches
-
singurul lucru care îți dăunează este acela de a cheltui din banii tăi. Nu există altceva care să se consume singur atît de mult ca dărnicia; în adevăr, o practici, și în același timp pierzi posibilitatea de a o mai practica și ajungi sau sărac și disprețuit sau, pentru a ocoli sărăcia, devii lacom și urît de ceilalți. Dar între toate lucrurile de care un principe trebuie să se ferească, este tocmai acela de a nu fi disprețuit și urît, iar
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pot părăsi centrul fără ca extremitățile să nu intre în amorțire. A treia maximă de politică este "că trebuie trimiși coloni pentru a se stabili în noile cuceriri, care vor servi la asigurarea fidelității celor din urmă". Autorul se sprijină pe practica romanilor: dar el nu se gîndește că, dacă romanii, stabilind coloniile, n-ar fi trimis și legiuni, ar fi pierdut curînd tot ce cuceriseră; el nu se gîndește că, pe lîngă acele colonii și legiuni, romanii mai știau să-și
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și distanță față de toate abuzurile pe care le pot săvîrși dintr-o putere nelimitată. CAPITOLUL XIV [Sfaturi pentru principe cu privire la armata] Există un soi de pedanterie, comună tuturor meseriilor, care nu vine decît din egoismul și necumpătarea acelora care o practică. Un soldat este pedant cînd nu se leagă prea mult de lucruri mărunte, cînd este fanfaron sau cade în donquijotism. Entuziasmul lui Machiavelli îl expune aici pe principe ridicolului; el exagerează într-atît, încît vrea ca suveranul său să nu fie
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
a unui fenomen social la un nivel complex, suntem tentați cel mai adesea să recurgem la artificiul cifrei unice (în mod general o medie), presupusă a rezuma fenomenul și a permite studiul evoluției lui. Calculul vârstei medii a unei populații, practicat destul de des, răspunde unei asemenea preocupări. Pornim de la statistica unei populații prezentând repartizarea sa pe vârste sau pe grupe de vârstă și îi facem media aritmetică (ponderată după vârste) a diferitelor efective observate. Tabelul 4 de mai jos oferă (în
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
decât sensul erotic. Sărutul pe gură, scos în prim-plan și răstălmăcit de toți neognosticizanții tantrici actuali, se înscrie în același context semantic, fiind semnul intimității spirituale între un maestru și un ucenic apropiat. De altminteri, sărutul pe gură se practica în semn de salut intim nu doar de persoane de sex diferit, ci și de persoane de același sex. În evangheliile canonice există mai multe notații de felul: „Isus l-a iubit” pe cutare ucenic, fără ca expresia respectivă să presupună
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu. El procedează așadar ca marea masă a evreilor, „trădători ai lui Isus”. Ura față de Iuda se transformă încetul cu încetul în ură față de iudaism și față de poporul iudeu, vinovat de „deicid”. Antiiudaismul religios practicat de o serie de Părinți face din Iuda un simbol, iar din trădarea lui personală, simptomul unei trădări naționale. Silogismul „Iuda este iudeu; Iuda este trădător; așadar iudeii sunt trădători” va domina, cu puține excepții, polemica creștinism versus iudaism aproape
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și seminegare, dintre semifidelitate și semiinfidelitate. El era „sfâșiat de raționamente contradictorii (enantiais krisesi)”; nu L-a trădat „cu tot sufletul” pe Isus, dar nici nu I-a fost discipol „cu tot sufletul”. A ezitat mereu între Bine și Rău, practicând o echilibristică de oportunist. Sărutul final este, după Origen, dovada cea mai clară a respectului pe care ucenicul I-l păstrează Învățătorului său până în ultima clipă. „El avea în suflet ceva amestecat (ti anamemigmenon)”, un „rest de bunătate”. Spre deosebire de alți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Isus în lumea substelară, jertfele materiale nu-și mai au rostul. Pentru gnosticii creștini, indiferent de tendință, singurul sacrificiu care contează și mântuiește este cel spiritual, interior. Jertfa exterioară și materială trimite la teologia vetero-testamentară a templului de la Ierusalim. Practicând sacrificiile în numele Său, apostolii se întorc, de fapt, cu un pas înapoi, trădând evanghelia adevăratului Isus. Ei fac jocul „generațiilor pământene”. Iuda se diferențiază de restul ucenicilor? Nu, dimpotrivă. La p. 56 citim: „Dar tu, Iuda, tu vei face mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Iuda. Kasser traduce tendențios printr-un imperativ. Isus i-ar porunci lui Iuda să-i jertfească trupul carnal, pentru a declanșa mecanismul mântuirii universale. Or, textul spune simplu: Iuda îi va depăși în oroare pe toți ceilalți apostoli-preoți, care practică jertfa euharistică (respinsă de Isus gnostic), tocmai pentru că el îl va jertfi pe Isus Însuși. Într-un context dogmatic antisacrificial, antieuharistic precum cel al apocrifei noastre, e aberant să se înțeleagă pasajul altfel. Iuda nu este un erou - sau, dacă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Nu la fel stau lucrurile cu apocrifele de origine populară, de pildă. Aceste texte, multe remaniate târziu, după campania „antiapocrife” din secolele al II-lea și al III-lea, constituie o mină de informații despre imaginarul și tipul de credință practicat de anumite comunități creștine din Asia Mică, Palestina sau Egipt. Între o evanghelie gnostică sethiană, care impune o nouă viziune teologică despre lume, un nou scenariu soteriologic și un text de factură populară diferența este uriașă. Rețeta „de fabricație” a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
lui Iosif) este conținută în ampla viziune-cadru a lui Isaia. Înțelegem astfel cum ideologia a structurat textul. A doua parte (cap. 6-11) - de fapt, cea mai veche - provine de la o grupare profetică integrată unei comunități creștine din preajma Antiohiei. Această grupare practica o lectură inspirată a Sfintelor Scripturi, încă neorânduite într-un canon. Membrii săi își considerau viziunile ca fiind tot atât de inspirate precum textele comunității. Treptat, structurile din ce în ce mai închegate ale Bisericii au înăbușit sau, oricum, au marginalizat asemenea tipuri de mișcări autonomiste
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o „inscripție pe care cei vechi”, adică oamenii de dinainte de potop, „o săpaseră în stâncă. El a citit-o și a copiat cele scrise acolo, dar în felul acesta s-a rătăcit: acolo se afla doctrina Veghetorilor, conform căreia aceștia practicau divinația cu ajutorul soarelui, al lunii și al stelelor” (8,3-4). El a copiat inscripția, dar s-a ferit să-i vorbească despre ea lui Noe, „pentru a nu-l mânia”. Prin această descoperire, Kaïnam a inaugurat o tradiție ezoterică paralelă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
un proces natural și inevitabil. Iată fragmentul: Vreme de șapte generații, acești oameni au continuat să-l socotească pe Dumnezeu drept stăpânitorul tuturor lucrurilor și să ia în toate virtutea drept călăuză; dar, cu timpul, s-au îndepărtat de ea, practicând rău obiceiurile străvechi: n-au mai adus Domnului cinstirea cuvenită și nici nu le-a mai păsat de dreptatea față de oameni, ci au arătat în faptele lor un zel pentru rele îndoit față de cel pe care-l arătaseră mai înainte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
punând la punct un sistem special de semne ce reprezentau vocalele, au ajuns la fixarea și stabilizarea textului ebraic. La origine, existau două sisteme de vocalizare: sistemul babilonian, în care punctele-vocale se puneau deasupra literelor, și sistemul tiberian (inventat și practicat în provincia Tiberiadei), în care punctele-vocale se așezau dedesubt. Ultimul a devenit universal. Textul exemplar al Bibliei folosite de evrei este Diqduke ha-teamin, stabilit de către Aaron ben Asher în 930 d.Hr., iar cel mai vechi manuscris masoretic datează tot
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-ne ajunși la punctul cel mai sensibil al discuției. Biblia și Părinții Bisericii La începutul capitolului al VIII-lea din La Bible grecque des Septante, Marguerite Harl notează: „E un fapt istoric de netăgăduit: Părinții Bisericii, care, cei dintâi, au practicat cateheza, au ținut prelegeri și au predicat, au definit credința și au luptat împotriva ereziilor, acești Părinți întemeietori ai teologiei creștine au lucrat cu Septuaginta, și numai cu ea, ca Vechi Testament”. Prin urmare, e absolut firesc să ne raportăm
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
mai târziu. Ce să se fi întâmplat între 1939 și 1992? Cum se explică această retragere pe poziții absolut stranii? Singura explicație trebuie căutată în atitudinea sa tot mai virulentă și sistematică împotriva modernismului (implicit împotriva metodei critice și istorice practicate de către savanții occidentali), împotriva Occidentului în general și a catolicismului în special. Naționalismul comunist, omniprezent în epoca lui Ceaușescu, i-a înlesnit, vai!, această atitudine. Maxim Mărturisitorul împotriva lui Origen via Stăniloae Aproape aceeași atitudine o regăsim în atitudinea lui
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
evangheliilor canonice. Nu, nu, de o sută de ori nu. Evanghelia lui Iuda nu răstoarnă absolut nimic din datele creștinismului. Ea aduce o mărturie importantă despre secta gnosticilor cainiți, probabil din secolul al II-lea sau al III-lea, care practicau o formă a religiei creștine diferită de forma evanghelică. De obicei apocrifele se nasc din dorința de a umple anumite goluri de informație din evangheliile canonice. M.G.: știu că ai avut acces la documente deocamdată nepublicate, ce răstoarnă tot eșafodajul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
perspectivă strict istorică care nu poate ține seama de criteriile enunțate de Luther acum patru sute de ani? C.B.: Fraza lui Luther ar trebui recitită mereu de ateii care se pretind, cel puțin în Occident, urmași ai lui Luther și care practică biblistica ori patrologia cum ar practica schiul nautic ori saltul cu parașuta. Convingerea mea adâncă este că nu se poate intra în adâncimea textului biblic fără calitățile înșirate de Luther. Dar ce ne facem cu tabăra „adversă”, a pioșilor semidocți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
ține seama de criteriile enunțate de Luther acum patru sute de ani? C.B.: Fraza lui Luther ar trebui recitită mereu de ateii care se pretind, cel puțin în Occident, urmași ai lui Luther și care practică biblistica ori patrologia cum ar practica schiul nautic ori saltul cu parașuta. Convingerea mea adâncă este că nu se poate intra în adâncimea textului biblic fără calitățile înșirate de Luther. Dar ce ne facem cu tabăra „adversă”, a pioșilor semidocți, a aflătorilor în treabă, care se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
frații și surorile, prin fostele lagăre naziste... La Colțea lucrez din 1946... Eugen a avut mult de suferit în timpul războiului, interveni Lia Gutman. In '40, după ce și-a luat licența în medicină, a fost pus în imposibilitatea de a-și practica profesia și mai mulți ani a trebuit să se ascundă și să-și câștige existența într-o școală a Comunității... Dar trebuie să spun că eu am fost, totuși, destul de norocos aici, la București, completă medicul, cu o voce reținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
găsi în incapacitatea de a-mi exprima dorința în urma unui accident grav sau a unei boli ireversibile care ar atinge integritatea mea fizică și facultățile mele mintale, să nu mi se prelungească viața prin mijloace artificiale și să nu se practice înverșunarea terapeutică, conform articolelor..." "Trebuie să informez echipa medicală despre decizia mea, să le fac cunoscută această declarație, așa cum indică regulile asociației", își spune Dora înainte ca vizita să intre în salon. Profesorul pare mai înalt, mai zvelt, mai sever
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Alindora... Minodora..." Tăietura pielii din spatele urechii este precisă, trasată fără nici o ezitare. Urmează zgomotul făcut de trepanul, mânuit cu dexteritate și precizie, și care pare să fie atenuat și el de anestezic. În numai câteva minute, scula iscusită a și practicat o mică incizie în tigva Dorei, care nu opune nici o rezistență, de parcă ar fi făcută dintr-o mucava a cărei transformare în rumeguș degajă un ușor miros de os ars. Freză rugoasă ! cere sec vocea profesorului, comandă inutilă, căci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
încărcată: consultații în cabinet, curs la universitate, conferință la seminarul internilor. Pașii sprinteni îl poartă pe aleile prea bine cunoscute, dar gândurile sunt departe de aici. Pacienta de astăzi i-a răscolit și mai mult nevindecabila rană veche. Începuse să practice doar de câțiva ani, avea vârsta lui Nicolaï, dar era deja considerat ca o speranță în neurochirurgie. Dar nu numai viața profesională avea un sens. Întâlnirea cu Margo, marea și singura iubire a vieții lui, fusese și ea o mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
copilul lui așa cum a și devenit pe hârtiile pe care ne-am grăbit să le completăm și care confirmau căsătoria mea cu el și adoptarea Minodorei Racoce de către Gerhard Bosch, medic german. Asemenea documente, fără valoare în lumea liberă, se practicau după niște reguli valabile numai în lagăre atunci când anume interese obscure o cereau. Cum medicii se bucurau, așa cum am mai zis, de oarecare privelegii, Gerhard spera ca această căsătorie recunoscută prizonierilor să o protejeze pe Minodora. Am devenit soția lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
-sa se ocupa numai și numai de ea. Munceam mult la spital și nu aveam timp să mă ocup destul de instruirea ei, în schimb am plătit ca să ia lecții de franceză, cu germana se descurca deja binișor căci o mai practicasem în casă. Era în clasa a treia la liceul din comună, un liceu agricol în limba rusă și nu o interesa deloc ce învăța acolo, nu avea tragere de inimă decât pentru citit, pentru muzică, pentru desen... Eram cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]