3,372 matches
-
statornicește, pentru o clipă, nestatornicia, disponibilitatea lui. Am citat deja tabloul cîmpenesc din Zburătorul, cu acea senzație de vitalitate calmă, de liniște progresivă, de pace astrală ce coboară peste o așezare rustică laborioasă. Fire de gospodar, poetul e mulțumit de priveliștea satului care primește cirezile muginde, de vițeii care se reped zglobii la ugerele pline, de laptele care susură În șiștare, de aerul serii care vibrează de geamătul greu al taurilor. Imaginația se deschide, bucuroasă, spre mit, opunînd (după un procedeu
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Înclină, Cătîndu-și În lume tovarășii lor. Și cînd, stăpînită d-a vieței mîhnire, Te plimbi tu pe cîmpul tăcerii-nchinat, De simți o suflare, d-auzi o șoptire, E glasu-unui Înger de tine-ncîntat.” PÎnă ce „gîndirea (...) se Întoarce cu durere” spre priveliștile triste ale existenței, poetul mai gustă o clipă de desfătare În „vesela vale”. Aici: „Tot mișcă, Încîntă a noastră gîndire; Tot are farmec, tot este mister...”. Valea mai apare o dată În poemul Viața cîmpenească, sub forma spațiului (pierdut) al copilăriei
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ploaia-amestecată. De cîmpul cel de groază chiar gîndul se ferește; Chiar crivățul pe margini din zboru-i se oprește, Atît este de mare pe locul de-anatemuri Urgia nempăcată cereștilor blăstemuri!” Peisajul are Însă consistență materială, mai mare, În orice caz, decît priveliștile ce primesc adeziunea poetului. Alecsandri devine, fără voia lui, un remarcabil poet al pustietății. Însă dezolarea În fața golurilor din natură nu ține mult și nu provoacă un sentiment de neliniște cosmică. Ordinea universului nu este primejduită, haosul, golurile, pustiurile sînt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
coaptă, mustoasă, „strălucește”, norii sînt „albi, ușori, mărunți”. O furtună pe cerul primăverii se aude ca o „veselă fanfară” (Tunetul), natura, În genere, este În sărbătoare și viața, ca să fie frumoasă, trebuie să fie lină. O exaltată urare Însoțește aceste priveliști: „La răsărit urare! urare la apus!”... Alecsandri redescoperă, odată cu venirea primăverii, ceasornicul naturii și manifestă o egală bună dispoziție dimineața, În „faptul zilei” ori noaptea. Se prefigurează, Întîi, În Pasteluri un poet al matinalului: „Ziori de ziuă se revarsă peste
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
eliberare care-l duce Însă mereu, se va vedea, pe marginea prăpastiei. A trăi la hotarul neantului a devenit pentru poetul erotic un mod obișnuit de existență. Scriitura erotică are și asemenea implicații neprevăzute de ingeniosul, rafinatul, prefăcutul stihuitor. Amărăciunea, priveliștea morții, chinul mistuitor dau o stare favorabilă scrisului. Numai de la un anumit grad de jale Conachi pune mîna pe pană. Liniștea, bucuria sufletului nu par a-i fi prielnice. Se plînge mereu de focul ce Îl arde, dar nu scrie
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fi prielnice. Se plînge mereu de focul ce Îl arde, dar nu scrie decît cînd vîlvătăile focului sînt mai mari și chinurile mai adînci. Liniștea, dacă există, paralizează talentul stihuitorului. Sporul la scris Îi vine cînd se deschide În fața lui priveliștea durerii. Și dacă este o mulțumire, o Împăcare a spiritului, acestea nu pot fi decît În scrierea care eliberează și afundă, totodată, sufletul, seduce obiectul și Înlănțuie și mai rău subiectul. În relația poezie - eros, un alt poet de Început
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vaiete la picioarele dumnezăoaiei și-i Închină cu umilință viața. Fata se arată Înțelegătoare și laudă pe tînărul pătimaș pentru statornicia și vrednicia lui În dragoste. Îl ia sub aripă și-l duce la „palatul fericit” unde locuiește proslăvitul Amoriu. Priveliștea dinăuntru este orgiastică: „De o parte canapeaua unde-amoriul odihnea, Învălit cu trandafirii ce zînele curăța, Și Într-alta Afrodita, În brață cu Chipidon, Cu pepturile lipite petrecea În dulce somn. Un pârău de apă vie, ca un șerpe În cujbări
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
a cerului/când soarele îl trezește în zori. Poezia abundă însă în descrierile din roman. Și-au strâns mâinile și s-au îndreptat spre oraș. Seara se îngâna cu noaptea, cerul aducea cu un vag mărăciniș negru ce întemnița lumina...Priveliștea era aridă și cenușie, soarele se amuza crăpând costișele și văile, în vreme ce pământul scrâșnea din dinți...Golful se ivi în toată splendoarea sa: un amplu semicerc înțesat de ferestre semănând cu niște guri înfometate și agitate. Prin intermediul lui Campanella Maffia
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de neimaginat și de necrezut", după cum se pronunțase grăsanul omnivor. Din acel moment Tommaso ar fi putut să agrementeze cu glume și chiar cu născociri faptele, și tot ar fi fost crezut. Dincolo de hotarele Calabriei m-am descurcat cu greu: priveliștea era pârjolită și cenușie, încremenită. Soarele ardea scorojind costișele și văioagele, în timp ce pământul scrâșnea din dinți. Am străbătut kilometri după kilometri fără să găsesc măcar un șipot de apă, un izvor cât de mic, fără să zăresc un singur copac
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
devenea tot mai deasă. S-ar putea să dea peste tâlhari? Ce-ar putea să-i facă, n-avea la el nici aur și nici bani. Gândindu-se la toate astea, înainta destul de liniștit, întorcând capul jur împrejur și fixând priveliștea. Nu voia să-i scape niciun amănunt, călătoria aceea era cel mai important lucru din viața lui. Pierre Gassendi l-a primit ca pe un vechi și drag prieten, ospătându-l cu o bucurie pe care Tommaso o observase doar
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
luciu plumburiu, de parcă cerul și pământul se oglin deau unul în altul, de nu mai știai care e unul și care celălalt. Cerul coborâse, într-adevăr, pe pământ, căci pe creștetul statuii se așeză o pasăre neagră. Petrache socotea că priveliștea păsărilor care își scuturau aripile pe creștetul cavalerului este nevrednică de ținuta lui solemnă. Cum însă nu putea ajunge până acolo, iar cu pietre se temea să azvârle, se mulțumea să țopăie în jurul statuii, agitându-și brațele și ușuind din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
loc, printre ceilalți, la tejghea. Barmanul agita patru brațe deodată, ca Shiva, pământul se sprijinea pe trei elefanți și asta nu era o imagine întâmplătoare, de vreme ce pe fețe locul cel mai bun pentru a multiplica lumina erau tocmai dinții, iar priveliștea zâmbetelor scânteietoare o fascina pe Cosmina. Filip fu însă nevoit să mărturi sească : — Efrem nu zice nimic despre asta. Poate că nu are cu ce să se laude... — Dar tu ? nu se lăsă Papi. Tu cu ce te lauzi ? Filip
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și atunci, cu gesturi largi, nefirești, cu fața dintr-odată luminată și îmbrăcat cu o tunică albă ce nu cunoscuse împunsătură de ac, Ionuț o pofti în balconul garsonierei lui. Vântul le șuiera pe la urechi, orașul se întindea într-o priveliște largă și Cosmina simți dorința de a zbura cu orice preț. Vru să se suie pe balustradă, în vis fusese până atunci liniște, dar auzi ceva sau pe cineva urcând treptele și atunci știu că e Al doilea concert pentru
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de bara trapezului, făcând giumbușlucuri, se răsucea primind, cu fața în sus, brumele întârziate ale amiezii de noiembrie. Ceva însă nu-i plăcea în locul acela. — Uite pasajul, zise. Văd lumea alergând și mașinile și tramvaiele, mișcarea e cea mai frumoasă priveliște. Or, pasajul ăsta parcă le înghite pe toate... Dacă n-ar mai fi mișcare, n-ar mai fi nici moarte, reverberă orbul, cu glasul lui gros, din străfunduri. — Băga-mi-aș ! exclamă, admirativ, Costică Ologu... Apoi, întinzând gâtul spre semaforul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Panseluțo, o îndemnă Costică Ologu, trecând cu privirea peste învălmășeala aceea, o mai fi rămas ceva pe vreun fund de farfurie ? Femeia coborî cu pași mari, așa cum se întâmplă când o iei la vale, și, cu mâinile în șolduri, prețălui priveliștea. Dădu cu piciorul în farfuriile căzute maldăr, pe câteva cu fața în jos se aplecă să le întoarcă. Ridică din umeri cum că nu mai e nimic de făcut, apoi flutură din mână a rămas-bun și se depărtă, cu mersul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
scurt timp, tăiară un mal abrupt, mormanul se aplecă într-o rână și grohotișurile se prăvăliră. Deasupra, crucea Magdalenei abia se mai ținea, fluturându-și eșarfa. Ascunși de partea cealaltă a mormanului, Pârnaie, Iadeș și Chisăliță priveau cu ochii holbați priveliștea înțesată de șenile, lanțuri, cuve, concasoare scrâșnind, înfigându-se și smulgând, ridicând pulberile și surpând malurile. Iadeș... șopti pierdut cheliosul, simțind că tot alaiul de carcase, clești și elitre năvălește asupră- i. Pârnaie, amintindu-și dintr-odată, se întoarse. Nici
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
al lui Maca și săltându-și nădragii care-i cădeau sub burtă. Celălalt se opri brusc și-l împunse cu degetul în cămașa largă, unde socotea că ar trebui să fie pântecul rotofei. — Mereu e ceva de cucerit... spuse, arătând priveliștea dinaintea lor, dar care nu era totuși de natură să-i îndreptățească entuziasmul. Habar n-ai... Te întrebi, poate, cum e să existe o stradă largă, lipsită totuși de case și trotuare. De parcă n-ar fi fost croită pentru oameni
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cred că nimeni nu mai știe că s-a închis, pentru că nimeni nu-și amintește că a funcționat vreodată. — Pare de neimaginat, spuse iarăși Tili. Vru să ofere un nume, dar își dădu seama că privea cam de mult aceeași priveliște și între timp gândise, astfel că numele nu putea fi cel adevărat. — Hai să fumăm o țigară, gemu Jenică, simțind cum brațele i se golesc de sânge. Se așezară pe asfalt, la rădăcina zidului. Maca avea întotdeauna țigări. — Dar parcă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mă cutremur când îl văd înaintea ochilor cu gaura de la cap, întins pe covorul încleiat de sânge. . - Atunci ce recomanzi dumneata, maman! Întrebă amabil și ironic totodată Pomponescu. . - Otrava, domnule. Sunt atâtea toxice care înlătură și chinurile nenorocitului și trista priveliște pentru ai săi. Pomponescu, sorbind o gură de lapte, zise cu umor: . G. Călinescu . - Iau notă, maman, de teoriile tale. Într-altă zi, întîlnin-du-se cu Hagienuș, Pomponescu îl rugă să vină puțin pe la ei, întîmplîndu-se a fi aproape de casă. . - Domnule
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
a nu pierde uzul mișcărilor, Conțescu lua singur lingura în mână. Mânca câte puțin și des și avea apetit și, ciudat, toate celelalte turburări organice dispăruseră complet. Durerea din picior atenuîndu-se, geograful își schimba acum locul în pat, ca să aibă priveliști felurite. Neparticipând singur la convorbiri, îi plăcea să asiste la ele, dând semne de contrarietate și aprobare, râzând. Astfel, în dormitorul lui începură să se strângă în adevărate șezători amicii comuni de la Gaittany, Saferian și Ioanide. Doamna Conțescu punea să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fantasticul se accentuează mai deplin, cu atât elementul realist face cumpănă dreaptă cu fantasticitatea; în special limbajul cerșetoarei este de-o oralitate atât de autentică, la începutul, ca și la sfârșitul povestirii; oamenii care îi dau de pomană, vorbele lor, priveliștea sunt mai din abundență, decât rustic-românești, numai că implicând infailibila știință a scriitorului de a evita orice ostentație neaoșist semănătoristă ori de alt gen. Motivația artistică a alternării planului ,,real’’ cu cel ,,fantastic’’ este concretizată pe o tranziție naturală ca
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
negreșit să murim, să murim ca să trăim!»”<footnote Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omil. a XIX-a, VI, în PSB, vol. 17, p. 539. footnote>. Ne putem lesne imagina că, pentru cei de față, martirajul creștinilor era o priveliște nemaiîntâlnită: „Unul țipa și declara cu glas tare că nu vrea să jertfească idolilor, pe când al doilea striga: «sunt creștin!» și era mândru că poate mărturisi numele Mântuitorului și, în sfârșit, al treilea ținea sus și tare că el nici
Πίστις și μαρτυρία. Martirii – mărturisitori jertfelnici ai dreptei credinţe. In: Studia Theologia Orthodoxa by Liviu PETCU () [Corola-publishinghouse/Science/132_a_167]
-
expresie (element senzorial de cercetare, opinie, aspect). Privirea, sub aceste diverse semnificații, poate fi acțiunea de a privi și rezultatul ei, simțul văzului, vedere, fel de a privi, căutătură, punct de vedere, remarcă, cercetare cu ochiul, cu mintea, examinare, peisaj, priveliște, loc de desfășurare, reprezentare. Dintre toate simțurile noastre, privirea rămâne cel mai precis, cel mai dominator. Ochiul, observarea, imaginea determină transformări de ordin psiho-afectiv. Vederea fiziologică reprezintă o reacție la lumină, făcând posibilă cunoașterea. Cunoștințele lui Leonardo în domeniile ochiului
Despre muncă şi alte eseuri by Mihai Pricop [Corola-publishinghouse/Science/1398_a_2640]
-
ales exact, perimetric, așa că urcăm ("n-o să fac scară") cca 50 de metri dinspre șosea, pe o iarbă imens despletită, culcată în rotocoale pe pământ, albă de roua care începe să se topească. În stânga, perdea compactă de brazi, în față priveliștea văii care alunecă pe o axă perfectă, și soare, imens de mult soare, matinal și tomnatic, izbindu-ne în față și amețindu-ne. Este 930. Ne întoarcem, și pe drum facem mici bilanțuri, cântărim proiecte. Mă plâng că nu-mi
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
toată lumea? Cu alte cuvinte, cum de e cu putință "jurnalul"? Răspunsul superficial ar fi că autorul ― impudic, exhibiționist și bavard ― își deschide larg încăperile vieții și cheamă lumea să intre. Iar lumea intră, pentru că intimul excită curiozitatea. Este ca atunci când priveliștea unei camere văzute din stradă prin fereastra deschisă, în loc să te facă să întorci capul, te atrage, te tulbură și te face să visezi. Explicația mai adâncă este aceea a unei întîlniri esențiale. Te poți întîlni cu cineva în idee: a
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]