3,260 matches
-
nocturne” inedite. * Receptarea de care s-a bucurat prima ediție a Bufniței din dărâmături l-a îndemnat pe autor să accepte provocarea unei noi ediții. S-ar cuveni, înainte de toate, să spun care este originea acestui titlu. „Bufnița” evocată de Psalmul 101 (în Septuaginta) nu reprezintă un simbol al Minervei, așa cum au crezut unii. Cucuveaua filozofică începe să zboare doar la lăsatul serii - o metaforă așadar nepotrivită pentru vârsta tinereții 1. Nu despre geniul retrospectiv al gândului filozofic, ci despre natura
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul. Oare, nu se vor înțelepți toți cei ce lucrează fărădelegea? Cei ce mănâncă pe poporul Meu ca pâinea, pe Domnul nu L-au chemat” (Psalmi 13, 2-4). Mai sunt poate câteva suflete care așteaptă fericita răscumpărare a Cuvântului sfânt. Dumnezeu nu-și va lăsa drepții să-și plece genunchii lui Baal (III Regi 19, 18). Acestor inimi neprihănite Biserica s-ar cuveni să le vorbească
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ale Bisericii Răsăritene rămân încă necunoscute, când nu sunt disprețuite, în multe din parohiile ortodoxe ale marilor orașe. Transilvania este un caz special de inaderență la tradiția arhitectonică, iconografică și muzicală bizantină. În van se aude glasul regelui David: „Cântați psalmi și bateți din timpane; cântați dulce din psaltire și din alăută!” (Psalmi 80, 2). Oamenii care, printr-un simplu accident providențial sau în urma unor persistente căutări, au descoperit frumusețea slujbelor atonite și geniul iconografic al ortodoxiei medievale sunt astăzi condamnați
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
din parohiile ortodoxe ale marilor orașe. Transilvania este un caz special de inaderență la tradiția arhitectonică, iconografică și muzicală bizantină. În van se aude glasul regelui David: „Cântați psalmi și bateți din timpane; cântați dulce din psaltire și din alăută!” (Psalmi 80, 2). Oamenii care, printr-un simplu accident providențial sau în urma unor persistente căutări, au descoperit frumusețea slujbelor atonite și geniul iconografic al ortodoxiei medievale sunt astăzi condamnați la decepție și frustrare în aproape oricare parohie pe care ar vizita
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să-și înnoiască sursele de inspirație. Metoda actuală de introducere a studentului ortodox în tainele teologiei este tocmai cea mai contraindicată de Părinții Bisericii. În loc să se înceapă cu instrucția ascetică (lectura Scripturii, mai cu seamă a Cărților Sapiențiale și a Psalmilor), pentru ca, abia apoi, trecând prin contemplația naturală (filozofia etică a gânditorilor păgâni și a Părinților Bisericii), să se ajungă la dogmatică, la noi se face exact pe dos1. Îl introducem mai întâi pe învățăcel în păsăreasca dogmaticii, pentru a-i
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
demn de remarcat, de asemenea, că, înainte de triumful constantinian, învățătorul creștin risca nu doar marginalizarea socială, ci chiar martiriul. Fără să fie neapărat preoți sau episcopi, cateheții creștini erau implicați în activitățile liturgice ale Bisericii, tâlcuind Scripturile sau recitând din Psalmi la adunările festive ale credincioșilor. Învățătorii creștini păstrau însă relația și cu „fiii îndoielii”, situați în afara Bisericii. A fost cazul eminențelor cenușii ale Alexandriei, între care Panten, Origen sau Clement, care au activat într-un context cultural sincretic, apropiat oarecum
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mâna întinsă nevoiașilor, tăcerea ziditoare în slujbe, zama de cartofi și coaja de pâine, zâmbetul senin, iar nu încruntarea, lumina ochilor și răsuflarea stinsă în smerenia faptei sunt adevărul credinței și viața în Dumnezeu? Cine a negat că babele cu psalmi pe buze - câte mai sunt - pot să ne învețe lucruri mai de preț decât un doctorat saturat cu note la subsol în douăsprezece limbi? Cine își imaginează - afară de profesorii ratați - că o carte de apologetică creștină prețuiește mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
epistemologic implicat de Buna-Vestire creștină 4. Absența sau retragerea lui Dumnezeu capătă aici o interpretare riscantă. Trăiește oare modernitatea timpul de apus al credinței într-un fel apropiat de încercările lui Moise din pustia Egiptului, de rugăciunea lui David în Psalmi, de însuși Mesia în Grădina Ghetsimani? Tradiția n-a vorbit decât într-un sens metaforic despre „moartea-și-învierea lui Dumnezeu”5, preferând mai degrabă să aleagă limbajul despre „moartea și învierea lui Hristos”. După Învierea Domnului și pogorârea Duhului, ochii credinței
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Bisericii un cu totul alt cadru conceptual. Scripturile iudaice fac din prezența lui Dumnezeu în biografia poporului Israel un element constitutiv. Tradiția abrahamică oferă o perspectivă lineară asupra istoriei, sub legea universală a teleologiei divine. De la cântările lui Moise până la Psalmii lui David, găsim în Scripturile vechi rugăciuni construite ca memorial itinerant al recunoștinței. La rândul său, Ecleziastul ne prezintă regimul sacru al oportunității (kairos) în viața de zi cu zi a muritorilor. Spiralat, iar nu ciclic, timpul își dezvăluie structura
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tradiției Bisericii printr-o deschidere specifică sfințeniei lui Dumnezeu. Sub idealul unității lăuntrice 1 se articulează și vocația oricărui autentic monachos, cuvânt grecesc care traduce solitudinea contemplativă, desemnată în ebraică prin expresia „a fi unul” sau „a fi singur” (cf. Psalmi 85, 10) și echivalat în literatura protocreștină siriacă prin substantivul care îl desemnează pe „cel care este unificat”1. Limitele pozitivismuluitc "Limitele pozitivismului" Ne imaginăm că între cei care cumpără astăzi traducerile lui Evagrie în limbi moderne sunt nu atât
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
interpreți ai Scripturilor sau Părinți ai Bisericii - de la Grigorie Teologul, Vasile cel Mare, Grigorie al Nyssei, Chiril al Alexandriei, Dionisie Areopagitul, Maxim Mărturisitorul sau Ioan Damaschinul până la Toma d’Aquino - foarte puțini excelau în arta traducerii. Comentariile Sfântului Augustin la Psalmi nu sunt mai puțin valoroase doar pentru că episcopul din Hippona avea o cunoaștere rudimentară a limbii ebraice sau grecești. Trebuie spus, așadar, că modernitatea nutrește superstiția exactității într-un sens necunoscut de marile minți ale Antichității târzii. În plus, Evul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
cu exuberanța unui veritabil „dialog interior” între sufletul înaripat și Dumnezeu. O rară sensibilitate apofatică exprimă refuzul obiectivării absolutului sub forma unor scheme dialectice, preferând slăvirea lui Dumnezeu din perspectiva economiei mântuirii. Dumnezeu îi apare misticului cu familiaritatea pe care psalmii biblici o emană. Freamătul viu al căutării Cuvântului se topește într-un limbaj alchimic. Precum Sf. Efrem Sirul sau Dionisie Areopagitul în lumea răsăritenilor, Angelus Silezius provoacă teologia simbolică cu metafore iconoclaste; Dumnezeu „este nimic și prea-nimic” (ist ein nichts
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
trecere. Toate gândurile adunate timp de decenii în tainițele minții și ale inimii s-au strâns ca un șuvoi de apă curată, aducând cu sine strălucirea și răcoarea zăpezii din „munții cu piscuri”, pe muntele Selmon ori pe muntele Vasan (Psalmi 67, 5). Părintele se recunoaște ca om realizat prin prietenia necondiționată oferită de atâția oameni din apropiere sau depărtare: „Mă gândesc de multe ori că, dacă și-ar lua toți cât au așezat în mine prin ajutorul pe care mi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
român prin traducerile apărute la Editura Deisis în colecția „Mistica”, seria „Scrieri duhovnicești de la Simonos Petras”, cuvântările și catehezele arhimandritului Emilianos apar în trei volume distincte: Monahismul - pecetea adevărată (1999), Viața în Duh (2001) și, în pregătire, o tâlcuire la Psalmi intitulată Să ne veselim de Domnul 1. Excelenta ediție românească a cărții despre „viața în Duh” confirmă impresiile pe care cititorii și le-au putut face la apariția volumului despre „pecetea adevărată”. Venerabilul stareț al mănăstirii Simonos Petras (Athos) și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
recunoaște costumul de camuflaj sau operațiunile de spionaj ale vrăjmașului (luându-l drept aliat, în loc de sabotor) - toate acestea sunt gafe faustice care trebuie mărturisite în scaunul de spovedanie. Mărturisirea înfrângerilor în bătăliile cu vrăjmașii fac parte din rugăciunea Bisericii, așa cum Psalmii lui David ne-o arată. Acceptând liber spovedania, vom recunoaște că izolarea atomistă sau autarhică a individului conduce spre catastrofă. Omul, atunci când se mărturisește, contestă mitul arogant al infailibilității. Astfel practicată, pocăința încetează să fie un act de mărturisire egocentrică
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prin juxtapunerea versiunii ebraice standard (numită textul masoretic, folosită și astăzi în cultul mozaic), respectiv a Septuagintei (tradusă în grecește cu aproximativ două secole înainte de Hristos și folosită chiar de către redactorii Evangheliilor în referințele lor la Legea lui Moise, la Psalmi și Profeți). Ediția jubiliară editată de ÎPS Bartolomeu Anania vine să corecteze aceste insuficiențe de principiu prin lectura comparatistă, vers cu vers, a textului Scripturii, cu scopul îndreptării stilistice și a contextualizării teologice. Ediția arhiepiscopului de Cluj restabilește totodată autoritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
poate mai puțin faptul că, în cazul lecturii apostolului, diaconul sau citețul rostește mai înainte un „prochimen” (pe unul din cele opt glasuri bisericești), fiind urmat în general de două „stihuri” (sau versuri) extrase din Vechiul Testament (în general din cartea Psalmilor), plus un triplu „aliluia” (în traducere: „lăudat să fie Domnul”)2. Această relație între „tip” - care exprimă o speranță și deschide un orizont - și realizarea sa istorică sau eshatologică reprezintă principala cheie hermeneutică oferită de lecționar. Exercițiul lecturii tipologice (în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
consumă într-o entuziastă proclamație: Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu și Fiul Tatălui, întrupat „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”. Iisus, Cel răstignit și înviat a treia zi, „după Scripturi”. Pentru artiștii care aderă la această tradiție, scrierile profeților, Psalmii, Evangheliile canonice și ortodoxia teologică sintetizată în Crezul de la Niceea (325) constituie cadrele hermeneutice ale încercării lor. Chipul lui Hristos, învăluit în lumina Duhului, se va manifesta atunci ca icoană mișcătoare sau mozaic caleidoscopic în matricea unei Revelații perpetue. Dată
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
revelației biblice filtrate prin geniul teologic și spiritual al Părinților greci. În final, Yannaras ne invită să celebrăm sensul liturgic al unei paradoxale „teologii a necunoașterii” lui Dumnezeu: „Mare este Domnul și lăudat foarte și măreția Lui nu are sfârșit” (Psalmi 144, 3)1. În prima parte a cărții, autorul amintește, într-un mod destul de aproximativ, etapele istorice ale evoluției conștiinței europene către forma mentală a nihilismului modern, care ar furniza materialul pentru o „teologie a absenței” lui Dumnezeu. Un punct
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Evangheliei, Ortodoxia impune oricărui credincios cultivat exercițiul deconstrucției manifestărilor publice de idolatrie politică ori socială. Nu trebuie să tulbure pe nimeni faptul că un asemenea demers conduce la note polemice. Creștinii nu pot evita combativitatea într-un Kulturkampf deschis 1. Psalmii ne arată că diferențele dintre „prieteni” și „adversari” sunt constitutive pentru o religie care pune în centru căutarea și adorarea adevărului unui Dumnezeu personal. În același timp, Evanghelia ne vorbește despre paradoxul cruciform al iubirii vrăjmașilor. Prin urmare, pentru orice
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
solicitată pentru cursuri și este deseori oaspete în emisiuni radiofonice, discutând subiectul remediilor naturiste. Ea își împarte timpul liber între familie, nepoți și lungi plimbări în pădure în căutarea plantelor sălbatice. DEDICAȚIE Oprițivă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu. Psalmii 46:10 Am dedicat această carte părinților mei, Erbie și Hilda Todd, cu multe mulțumiri. Fără dragostea și învățăturile lor nu aș avea acum interesele pe care le am. Mi s-a insuflat o mare dragoste de lectură și o
Remedii naturiste pentru sănătate și frumusețe by Jude Todd [Corola-publishinghouse/Science/2151_a_3476]
-
înflorește ca în tinerețe și el vine înapoi la zilele de la începutul vieții sale. Iată toate acestea le face Dumnezeu de două ori, de trei ori cu omul” (Iov 33, 25. 29). „Înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețile tale” (Psalmi 102, 5). Corpul omenesc este materializarea unor gaze invizibile din atmosferă, constând din atomi supuși electrolizei. Corespundem culorii, numărului și vibrațiilor sistemului solar din momentul nașterii noastre. Suntem întrupați într-o închisoare materială, dar mintea noastră nu poate fi separată
Reflexologie palmară. Cheia sănătății perfecte by Mildred Carter, Tammy Weber () [Corola-publishinghouse/Science/2147_a_3472]
-
divergente, căutându-și izbăvirea în smerenia rugăciunii, în reculegerea pioasă, într-un ritual ce se confundă cu invocarea, cât anxioasă, cât elegiacă, a divinității. În aceeași formă de expresionism liric, dar excesiv complicată, poemele din Urmare intonează, în modulări liturgice, „psalmi cântând a moarte” și „a rea vestire”. Transpuși într-un discurs eliptic și cam uscat, psalmii lui Mihail exprimă sforțarea orgolioasă a unui bântuit și, nu mai puțin, a unui avid de a se proiecta pe sine în metafizic. În
ACTERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
cu invocarea, cât anxioasă, cât elegiacă, a divinității. În aceeași formă de expresionism liric, dar excesiv complicată, poemele din Urmare intonează, în modulări liturgice, „psalmi cântând a moarte” și „a rea vestire”. Transpuși într-un discurs eliptic și cam uscat, psalmii lui Mihail exprimă sforțarea orgolioasă a unui bântuit și, nu mai puțin, a unui avid de a se proiecta pe sine în metafizic. În contrabalans, pastelurile sunt calme, contemplative, fără contorsiuni agonice. Dominanta eseisticii lui A. o reprezintă teatrul. Pariul
ACTERIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285156_a_286485]
-
de asemenea, unul dintre cei mai importanți și mai prolifici traducători în românește ai literaturii franceze, engleze și americane moderne; transpunerile sale sunt de o mare acuratețe și eleganță. SCRIERI: Lumina pământului, pref. Nina Cassian, București, 1964; Piatra, București, 1968; Psalmi, București, 1969; Unu, București, 1970; Ewww-Errre, București, 1972; Piatra și alte poezii, București, 1972; Poèmes. Art et poésie, Paris, 1973; Există, București, 1974; Iubiri, București, 1976; Călătorii, București, 1977; Obiecte de tăcere, București, 1978; Obiecte de tăcere, postfață Costin Tuchilă
ABALUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285141_a_286470]