2,464 matches
-
un bărbat întins cu fața-n jos pe canapea; un cuțit de tranșat îi ieșea dintre omoplați. Unii vor întreba: De ce acum? De ce nu mai așteptăm? Răspunsul este clar: lumea nu mai poate aștepta. Întoarse bărbatul și i se tăie răsuflarea. Era Tadeusz. E un moment istoric. Cineva bătu în ușă și unul din ofițerii de poliție își băgă capul și se uită înăuntru. — A văzut-o cineva pe domnișoara Tabitha? N-o găsim nicăieri. Operațiunile noastre sunt menite să protejeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
de petrecere Între fete, dacă vrei să știi. Toată chestia e o mare și splendidă distracție, ce mai. — Domnule Tomlinson, Îmi place foarte mult locul meu de muncă și mi se pare adorabil să lucrez pentru Miranda. Mi-am ținut răsuflarea și am sperat să se lase păgubaș. — Ei bine, domnul T. e Încântat că totul merge bine. Bravo ție, tâmpitule, dar chiar ești Încântat? — Minunat, domnule Tomlinson. Distracție plăcută la prânz, i-am tăiat-o eu Înainte ca el să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
trecuse că telefonul se putea deconecta și presupusesem că o să sune dacă se ivesc probleme. Greșeala numărul unu. Am cuplat aparatul și am așteptat până când compania AT&T a decis să Îmi ofere din nou serviciile sale, după care, cu răsuflarea tăiată, am format numărul la care puteam să ascult căsuța vocală. Mama Îmi lăsase un mesaj drăgălaș În care Îmi ura distracție plăcută cu Lily. Un prieten din San Francisco venise În acest weekend la New York și voia să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
direcția ei. — Mă Întorc În trei minute cu ziarele! Cele două femei aflate În lift mi-au aruncat o privire Încărcată de dispreț și mi-am dat seama că urlasem. Mă scuzați, am zis În timp ce mă străduiam să-mi recapăt răsuflarea. Tocmai am aflat că editorul nostru e În drum spre birou și nu eram pregătiți, așa că toată lumea e un pic cam agitată. De ce mă justific față de femeile astea? — Dumnezeule, trebuie că lucrezi pentru Miranda! Stai să ghicesc. Ești noua asistentă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a‑l găsi. Ăă, am vorbit cu toate ziarele și se pare că nici unul nu a publicat un articol despre vreun restaurant asiatic În ultimele câteva zile. Îți amintești, ăă, cumva numele restaurantului? Fără să‑mi dau seama, Îmi țineam răsuflarea În așteptarea atacului. Se pare că explicația mea o interesa prea puțin, pentru că a pornit din nou spre birou. — Ahn‑dre‑ah, ți‑am spus deja că a era În The Post - e chiar așa greu de găsit? Și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cu mărgele, comandată, croită, probată și curățată chimic doar pentru seara asta. Și, chiar dacă aș exagera spunând că meritase fiecare cent (dat fiind că toți cenții ăștia alcătuiau o cifră de zeci de mii de dolariă, arăta de‑ți tăia răsuflarea. Ea Însăși era un objet d’art, cu bărbia ridicată, cu mușchii perfect Întinși, un adevărat basorelief neo‑clasic În mărgele roșii pe mătase Chanel. Nu era frumoasă - avea ochii prea mici, părul pieptănat prea sever și fața avea trăsături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
a putea să‑i Înmânez hârtiile, mi le‑a smuls din mână. Până când ochii ei au Început să se miște dintr‑o parte În alta de‑a lungul rândurilor, nici nu mi‑am dat seama că Îmi ținusem tot timpul răsuflarea. — Bine. E bine. Sigur, nimic de excepție, dar e bine. Hai să mergem. A luat o poșetă Chanel, asortată perfect cu costumul, și și‑a pus lănțișorul pe umăr. — Poftim? — Am zis hai să mergem. Tâmpita asta de ceremonie Începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
În care nu vorbisem și voiam să aflu ce se petrece, dar nici nu mă puteam debarasa de senzația că viața devenise mult mai simplă de când scăpasem de veșnica cicăleală și de sentimentul de vinovăție. Și totuși, mi‑am ținut răsuflarea - până când am auzit vocea Mirandei care a cârâit la capătul celălalt al firului: — Ahn‑dre‑ah, când trebuie să vină Lucia? — A, bună, Miranda. Stai să verific itinerarul ei. A, da, iată‑l. Să vedem, scrie aici că vine astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
Îi curgeau fine pe obraji, i se adunau pe gît și-i udau gulerul. Nu făcea nici o Încercare să le oprească; stătea cu mîinile atîrnîndu-i În poală, cu degetele curate și butucănoase contractîndu-i-se din cînd În cînd, Își reținea mereu răsuflarea și expira cu un oftat care-i zguduia tot trupul. — Dragă Horace, insista domnul Leonard, asupra ta nu are putere nici o altă minte. Resping orice putere a gîndurilor provocatoare de dezordine. Dezordinea nu există. Afirm puterea armoniei asupra ta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
ar avea un accident, dac-ar tampona mașina și ar rămîne blocați acolo... Dar poteca se Înclină și coti, iar ei se treziră dintr-odată Într-un luminiș cu vegetație luxuriantă și un pîrÎu, de o frumusețe care Îți tăia răsuflarea. Reggie frînă și opri motorul; stătură nemișcați o clipă, uluiți și vrăjiți de liniștea locului. Chiar după ce deschiseră ușile și făcură un pas, ezitară, simțindu-se ca niște intruși - pentru că nu auzeau altceva În afară de apa care se rostogolea, chemările păsărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
pe Ursula Waring - Îi telefona să i se plîngă, să rîdă, să mai aranjeze vreo Întîlnire... Era groaznic, se gîndi Helen, să n-ai cum să știi! Nu mai putea suporta. Se furișă diabolic pînă În capul scărilor, Își ținu răsuflarea, Încercînd să audă. Apoi se surprinse În oglinda din hol și-și văzu fața roșie și crispată și i se făcu silă. Sila era mai rea ca orice. Își acoperi ochii și se Întoarse În salon. Nici nu-i trecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
era superficială, dar infinit de dureroasă - o simți de parcă ar fi pășit prin apă Înghețată, ca pe un șoc oribil În inimă. O clipă se retrase, apoi Încercă a doua oară. Senzația era aceeași. Pur și simplu i se tăie răsuflarea. Mai fă-o o dată, dar mai iute! Își zise, dar subțirimea și flexibilitatea metalului, care Înainte aproape că o atrăsese, i se părură repugnante În comparație cu grăsimea elastică a pulpei. Tăietura era prea exactă. Crestăturile pe care și le făcuse se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
polița șemineului se retraseră În umbră. Era ora zece. Urcară Împreună sus, Încet, pășind rar. Domnul Mundy Îl ținea pe Duncan de cot, și sus trebui să se oprească, cu mîna Încă pe brațul lui Duncan, și să-și recapete răsuflarea. CÎnd vorbi, vocea Îi era răgușită. — Vii peste cîteva minute, fiule, să-mi spui noapte bună? Îl Întrebă el pe Duncan, fără să-l privească. Duncan nu răspunse imediat. Stătură fără să scoată o vorbă și simți cum domnul Mundy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
din Închisoare și știa cum să pășească atent, să nu-i deranjeze pe oameni. Bătaia se apropie, dar Începu să se Încetinească; venise ca o bătaie a inimii care se depărta, pînă cînd se opri de tot. Duncan Își ținu răsuflarea. Sub ușa celulei lui era o dungă de lumină de un albastru bolnăvicios, iar, pe verticală, În centrul ușii, la un metru și jumătate de la podea, un vizor acoperit. În timp ce urmărea, dunga de lumină fu Întreruptă iar vizorul se lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și cheaguri, dar curînd se transformă În sînge obișnuit, uimitor de roșu. Se auzea ca apa curgînd În chiuvetă. Se Împrăștie pe scaunul toaletei, pe picioarele și degetele ei, pretutindeni. N-ar trebui să fie așa, nu? spuse Reggie cu răsuflarea tăiată. — Nu știu. Ce a zis domnul Imrie? A zis c-o să fie așa? — A spus că s-ar putea să apară o oarecare sîngerare. — Oarecare? Ce Înseamnă o oarecare? Este asta oarecare? Nu-i deloc, sînt tone de sînge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să plonjeze din nou În starea de panică. Începuse să se teamă și de ritmul galopant al inimii care, Își dădea seama, accelera fluxul sîngelui. Îl auzi pe Reggie Întorcîndu-se. — Ai trimis după ei? strigă bătrîna. — Da, spuse Reggie, cu răsuflarea tăiată. Da, or să vină. Rămase În ușa băii, palid ca varul, mușcîndu-și unghiile, prea speriat de bătrînă ca să mai intre. Măcar de-ar veni să mă țină de mînă, se gîndea Viv. Măcar dacă m-ar strînge În brațe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
un minut-două, gîfÎia. Își ridică marginea caschetei și se aplecă să intre În dubiță. — Nu-i nimeni acolo, spuse ea. Am căutat peste tot. — Bine, să plecăm, zise Kay. O poate găsi la spital. — Dar era acolo, spuse Viv cu răsuflarea tăiată. Probabil că nu v-ați seama... prin Întuneric... — Nu-i nimeni, spuse Mickey din nou. Îmi pare rău. — Vai, ce rușine, zise bătrîna cu o voce plină de compasiune. Viv se prăbuși pe spate, mai slăbită ca oricînd, incapabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Câștigând vise Amândoi câștigăm vise dănțuim în spirale și lumi sinusoidale. Trecem în contratimp ca rătăcirea sfârcului în spatele draperiilor de pluș. Dereglăm programul hergheliilor și răsuflările în focuri de paie peste noianul amintirilor. Singurătățile îmbrățișează draperiile amurgurilor ratate în uzura fanteziilor deja împlinite.
C??tig?nd vise by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83898_a_85223]
-
următoarea platformă. Covorul e atât de ros aici sus Încât marginea treptelor arată ca iarba pe care o găsești sub cortul de nuntă la cinci zile după petrecere. Cineva o să se accidenteze cât de curând. În capul scărilor, Îmi trag răsuflarea și Înjur În tăcere casele astea londoneze Înalte și Înguste. Cum stau În fața ușilor de la camerele copiilor și e liniște, pot auzi cele două feluri ale lor distincte de a dormi - sforăiturile lui de purceluș și oftaturile ei de prințesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
numai cu numele, Își ascunde virtuțile Într-o vale atât de perfect proiectată, că arată ca o gravură. Vitele pasc până sus, aproape de pereții catedralei. Iubesc locul acesta. Fiorul de vechime care-ți umple plămânii când Împingi ușa ca să intri: răsuflarea captivă a sfinților, așa mă gândesc mereu. Cred că aveam șapte sau opt ani când am venit aici prima dată, cu vată de zahăr pe buze. Și acum, dacă-mi ling buzele, Îi mai simt dulceața de consistența pânzei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
doleanțele. Nici nu-mi imaginam cum de-am putut fi logodită cu cineva ca Zach, când erau disponibili oameni ca Eduardo. Am intrat într-una din cabine. Ușa de la toaletă s-a deschis și cineva s-a năpustit înăuntru cu răsuflarea tăiată. Auzisem că suedezele alea prizau cocaină aici. Am încremenit. —Hei, am auzit o voce. Trebuie să mă asculți. Era Todd. —Todd, lasă-mă-n pace. Nu mă interesează ce vrei să-mi spui, i-am zis —M-a trimis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
sunt încă oameni pe care J. Crew n-o să-i îmbrace niciodată. N-am vrut să mă prindă cu cutiuța în mână. Am strecurat-o în buzunar. Puteam s-o pun la loc mai târziu. Ah, bună ziua, am îngăimat cu răsuflarea tăiată. Cine sunteți dumneavoastră? — Sunt majordomul familiei Swyre. Ce căutați aici? mă măsură suspicios de sus până jos, uitându-se dezaprobator la picioarele mele desculțe și îngălate. A, am rămas cu mașina în pană în câmp și căutam un telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
este că trebuie să fie aprins tot timpul, chiar și vara. Era ca într-un furnal acolo, dar măcar eram singure. Doamne Dumnezeule, Julie, ce mă fac? am exclamat agitată. —Dar ce s-a-ntâmplat? De ce ți s-a tăiat răsuflarea? mă întrebă Julie îngrijorată. —N-a venit. —Cine? —Charlie. —Și? — Cum rămâne cu scuzele? Cum îi mai spun că-mi pare rău c-am fost atât de nepoliticoasă și... restul? Chiar dacă mi-era groază să-l revăd după ziua de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
libretist britanic) și Sir Arthur Seymour (compozitor britanic), care au colaborat la crearea unei serii de opere bufe.##) transmise la difuzoare pe tot traseul parăzii. Un nor de petale și confetti stăruia În aer pe deasupra capetelor de petrecăreți, susținut de răsuflarea turiștilor atrași În Residencia din Estrella de Mar și din stațiunile de pe coastă. Timp de trei zile, toate gîndurile legate de securitate fuseseră abandonate. Intrigați de primele focuri de artificii, vizitorii Își parcaseră mașinile de-a lungul plajei și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
geamurile de la etajul doi al liceului. Nu pot să cred că furia de la etaj se domolea ca prin farmec cu doi metri deasupra pământului și că densitatea stropilor scădea proporțional cu apropierea de creștetele trecătorilor! Am rostit totul dintr-o răsuflare, cu teama că, dacă vorbesc mai rar sau mai nesigur, iar va începe să-mi tremure vocea. Am rostit totul fără să mă uit la el, privind cu încăpățânare tot înainte. De-abia acum, când tac, îmi întorc privirea spre
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]