2,643 matches
-
cărui obiecte sunt aranjate în rigoarea unghiului drept; sutele de cărți sunt plasate în ordine alfabetică pe rafturile bine șterse de praf, patul de cazarmă, tare, este făcut cu precizie soldățească, masa de scris nu are pe ea nicio foaie rătăcită, iar dulapurile cu uneltele sale de lucru mai puțin obișnuite, sunt încuiate și zăvorâte. Nici o imagine sculptată nu întinează puritatea pereților albi, nici un covor frivol sau rogojină nu pângărește podeaua onestă. Vanitatea personală este închisă într-un cufăr metalic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de activitate și numărul tinerilor care se convertiră, crescu. Succesul îi ridică moralul, dar o și uimi în egală măsură. De ce pentru ea fusese atât de ușor de realizat? Cu această ocazie, i se revelă un alt Andrew, un Andrew rătăcit, dezorientat, cu o spoială de convingeri. Deveni mai prudentă, se depărtă tot mai mult de el, poate și din cauza problemelor de ordin fizic menționate de doctor în biletul de externare. Când soțul ei îl citi, se înroși brusc, înnăbușindu-și mânia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Îmi ridic paharul aproape gol În speranța că puțoiu ăsta patetic o să Înțeleagă chiar așa supărat cum e În egoismul lui și o să se ducă la bar. În cinstea pământenilor! toastez eu. Își ridică puțin paharul și bolborosește niște tâmpenii rătăcite care-mi scapă. Mă scol de pe scaun și mă gândesc dacă să mai iau băutură. Decid că nu și Îl las singur pe prostovanul dărâmat. Fac semn unui taxi și sunt cât p-aci să spun Colinton, dar simt cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
hrănit-o cu laptele ei. Ochii ei îndurerați privesc cu milă și din pieptul ei țâșnește un muget înăbușit de durere. Curând se îmbărbătează însă și pornește alături de ied spre țancurile de stâncă din zare, unde vrea să-l lase rătăcit, sperând că acolo, sus, va fi ferit de ochii dușmănoși ai lupului și de iscusința vânătorului. Iedul behăiește vesel și zburdă de bucurie, fiind fericit alături de mama sa. După un timp, căprioara și iedul ajung în pădurea întunecoasă, pășind prevăzători
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
când te-ai stins? Nu mai știi. Oricum, de-abia era dimineață, și eu adormisem de mult. Magda Geană, clasa a VII-a B 13. GÂNDURI... GÂNDURI... Identitate Eu sunt un nimeni, un nimeni trecând prin viață, o singură lumină rătăcită. Cum? M-am prins odată într-o poveste frumoasă și am stăruit prea mult la ușa vieții. Cineva m-a luat și m-a ars într-un suflet, pe mine, un nimeni răsărit din nimic, o viitoare temelie de casă
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
să-i dea mâna, iar doamna Bologa plânse o săptămână întreagă, rugîndu-se Atotputernicului să-i întoarcă băiatul pe calea cea bună. Apostol se hotărâse de mult să urmeze filozofia. Auzind aceasta, indignarea protopopului se înteți și, ca să frângă cerbicia fiului rătăcit, povățui pe doamna Bologa să-i refuze mijloacele bănești. Abiturientul se posomorî. Câteva zile de-a rândul avu lungi consfătuiri cu singurul său prieten din Parva, cu Alexandru Pălăgieșu, care făcuse cursul de notar și acuma era practicant, în așteptare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tălmaci... În vreme ce Apostol Bologa se uita zăpăcit când la ofițer, când la soldații prizonieri, un locotenent de huzari, zăcut de vărsat, cu nas mare, începu să istorisească poate a zecea oară cum s-a pomenit cu patrula românească în spatele liniilor, rătăcită, se vede, din cauza necunoașterii terenului; se pare că a vrut să se strecoare între infanterie și cavaleria care ocupă tocmai aripa stângă a frontului diviziei... Apostol auzea vorbele huzarului ca prin vis, căci ochii și inima lui erau cu prizonierii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
drept înainte, văzând în același timp spatele șoferului și al plutonierului, botul mașinii și panglica sură, șerpuită, ce venea și se pierdea sub roțile vertiginoase. Gândurile lui însă alergau când înainte, când înapoi, fără astâmpăr, ca un cârd de păsări rătăcite. Oare de ce îl cheamă generalul? Poate că reclamația lui Pălăgieșu... dar tocmai acuma?... Și Ilona, cum a rămas în poartă... parcă și-ar fi luat rămas bun pentru totdeauna... De ce și-a luat rămas bun? Șoseaua pătrundea într-o pădure
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
o privire furișă în fața lui Bologa. ― Imediat... imediat, repetă Apostol foarte domol, adăugând în gînd: "Dar ora?... De ce nu spune ora?" Atunci surprinse un gest al pretorului și văzu că plutonierul se apropie atât de umilit, că părea un necunoscut rătăcit aici cine știe cum. ― Conform sentinței... degradare... tunica militară... trebuie haină civilă, zise iar pretorul, începînd cu glas sever, zăpăcindu-se de ochii lui Bologa și isprăvind rugător. Apostol nu pricepu, dar fără să priceapă, își descheie încet tunica, își scoase gulerul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să fie perfectă. Procurorul m-a lăsat să fac ce vreau. Nu a îndrăznit să facă nici un gest, nici un pas, iar când mi-am luat privirea de la chipul Lysiei ca să mă întorc spre al lui, am văzut că ochii lui rătăciți îmi puneau o-ntrebare, o întrebare la care nu aveam răspuns. Pentru Dumnezeu, de unde să știu eu de ce se moare? Și de ce alegem să murim? Oare știu asta mai bine azi? După toți cei pe care-i trimisese la moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
prima oară de peste douăzeci de ani, dragostea de tată ascunsă în adâncurile lui, trece înaintea obligațiilor profesorului Grand. Dă câteva ordine scurte pentru urgențe sau amânări, se sfătuiește cu Nicolaï pentru câteva tratamente și pleacă în căutarea fiului cu minți rătăcite, cu speranța că iubirea regăsită și competențele dobândite vor reuși ceea ce pare imposibil. Justin nu opune nici o rezistență. Însoțit de rucsacul și de umbrela lui este în permanență ca într-o transă. Este instalat într-o rezervă a spitalului, alături de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
ca semn de prietenie nemărturisită pentru cei doi băieți, copiii prietenului tatălui ei ? Inima o ia la galop când constată că într-adevăr fetița ținută de mână de femeia necunoscută seamănă atât de bine cu propria ei imagine din fotografia rătăcită demult într-o carte. Mai ales ochii, cum bine sesizase Ciprian. Emoția pe care o resimte se strânge ca un oribil ghem dureros concentrat în mijlocul pieptului. Tremurând se așează pe scaun și pentru prima dată de când a plecat în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Petrică, se împotrivise cu strășnicie ca domnul Simion să îl însoțească pentru că, zicea dânsul : "Grănicerii ruși se tem și ei de șefii lor. Se știe că dacă este prins un localnic se poate cădea la învoială că este doar un "rătăcit"; autoritățile românești depun mărturie și ostatecul putea fi liberat până la urmă. Cu un străin lucrurile sunt mult mai grele pentru că în ochii rușilor, el nu poate fi decât spion. De Siberia le era frică chiar și grănicerilor ruși." Găsise, fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
suferă din cauza acestei duplicități. Povestea lor, a celor trei fugari care au bătut în plină noapte la geamul unei slugi a bolșevicilor era o poveste obișnuită pentru vremurile tulburi în care trăiam. Doi prizonieri din Armata Română și unul neamț, rătăcit nu se știe cum printre ei, eliberați dintr-un lagăr de muncă forțată la patru ani după încheierea păcii. Toți trei slabi, zdrențăroși, murdari, dar în viață. Simion trăia ! Fără nici un răgaz și fără ca ei să ceară ceva, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
chinuitor sentiment care nu m-a părăsit o clipă din cele peste două sute de milioane de clipe cât am fost smulsă de netrebnici de acasă. Dorul de Simion, despre care nu mai știam nimic, dorul de acasă, dorul de părinții rătăciți nu se știe pe unde, dorul de frații pierduți și mai ales dorul de o viață normală. O aduceam în brațe, înfășată în scutece sfâșiate din mizerabile cerșafuri de pat de spital de lagăr, o aduceam pe Alindora, fructul violării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Am mai avut de înfruntat și ostilități fiindcă, chiar și în satele îndepărtate de civilizație răspândite în imensitatea siberiană, chiar și acolo există câțiva medici și mai ales multe doftoroaice și "șamani". Într-o zi am găsit într-o legăturică, rătăcită ca din întâmplare printre "plocoane", o imensă cioară gâtuită și străpunsă cu o andrea. Altă dată, într-o putinică ce o bănuiam, cu bucurie, plină cu brânză am găsit doi șoareci morți... Am cerut sfatul lui Axel, căci oameni la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Mă tem că unele dorințe Încă-mi păreau un pic criptice, dar timiditatea sau poate rușinea continua să-mi joace feste. Oare mai avea și altceva de băut? Dora zâmbi - ambiguu, zic eu - și Își mângâie abdomenul cu o mână rătăcită. — Îmi pare rău, nu mai am șampanie. Cel puțin azi. Cât vrei să stai? Am bâlbâit ceva, nu mai știu ce, după care a menționat prețul. Stingându-și țigara, mi-a explicat că nu se implică În „K. u. K.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
acea hotărâre, a cumpărat patru polonice de migdale și le-a Îngrămădit În mijlocul mesei, astfel Încât toată lumea să poată ajunge cu ușurință la ele. Între timp, Armanoush era asaltată de o mulțime de gânduri. Îl urmărea pe chelnerul deșirat, cu figură rătăcită, luând comenzile tuturor și era oarecum surprinsă să vadă atât de mulți oameni bând. Și-a amintit comentariul ei general din seara trecută despre musulmani și alcool. Era cazul să le pomenească de pasiunea turcilor pentru alcool amicilor ei de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un lux, refuzat unei minorități care trebuia să se maturizeze cât de repede putea? Sau fiindcă literații din Istanbul fuseseră Înstrăinați de tradițiile orale pe care bunicile le treceau cu credință mai departe nepoților lor? Cartea se numea Micul Porumbel Rătăcit și Țara Fericirii. Era vorba despre un porumbel rătăcit În Înaltul cerului În timp ce zbura cu familia și prietenii pe deasupra unei țări a fericirii. Porumbelul se oprea În numeroase sate, târguri și orașe căutându-i pe cei dragi și la fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
scria În seara asta era ultimul și cel mai solicitant dintre toate. Când va termina, va coborî, va lega Întregul text cu o fundă, va ascunde broșa de aur Înăuntrul nodului și-i va Înmâna pachetul soției sale. Micul Porumbel Rătăcit și Țara Fericirii Îi era dedicat ei. — Citește-o, te rog, intenționa să spună. Dacă nu e destul de bună, vreau s-o arzi. Până la ultima filă. Promit că nici măcar n-o să te-ntreb de ce. Dar dacă crezi că e bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
scriitori celebri, alții În devenire. Veneau să mănânce, să bea, să citească, să contemple și să discute cu aprindere operele unora sau altora, și cu și mai multă aprindere pe ale lor. După ce a zburat mult, tare mult, Micul Porumbel Rătăcit s-a simțit obosit și Însetat și s-a așezat pe o creangă acoperită de zăpadă ce aparținea unui rodiu care sta să Înflorească. A luat niște zăpadă În ciocul lui mic și, potolindu-și astfel setea, a Început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Înflorească. A luat niște zăpadă În ciocul lui mic și, potolindu-și astfel setea, a Început să plângă după părinții săi. — Nu plânge, micule porumbel, a spus rodiul. Dă-mi voie să-ți spun o poveste. Povestea unui mic porumbel rătăcit. Hovhannes Stamboulian s-a oprit fără să Înțeleagă exact ce aume Îl Împiedica să se concentreze. A oftat exasperat, spre propria-i surpriză. În ultima oră și mai bine mintea lui fusese un loc cu acces liber pentru toate gândurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
neliniști, trebuia să scape de toropeala aia. Era ultimul capitol, ultima povestire. Trebuia să fie bună. A strâns din buze și s-a Întors la scris. — Păi, vorbești chiar despre mine. Eu sunt porumbelul ăla! a ciripit surprins Micul Porumbel Rătăcit. — A, da? a Întrebat rodiul, Însă nu a părut câtuși de puțin surprins. Atunci ascultă povestea ta... Nu vrei să afli care-ți va fi soarta? — Doar dacă e una fericită, a spus Micul Porumbel Rătăcit. Nu vreau s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
ciripit surprins Micul Porumbel Rătăcit. — A, da? a Întrebat rodiul, Însă nu a părut câtuși de puțin surprins. Atunci ascultă povestea ta... Nu vrei să afli care-ți va fi soarta? — Doar dacă e una fericită, a spus Micul Porumbel Rătăcit. Nu vreau s-o aflu dacă e tristă. Dintr-odată aerul nemișcat a fost străpuns de un zgomot de sticlă spartă. Hovhannes Stamboulian a tresărit În scaun, s-a oprit din scris și s-a Întors instinctiv spre fereastră cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
scrisului era imens și Încorsetant, Însă de asemenea extrem de ademenitor. Cuvintele săreau Încoace și-ncolo pe hârtia pergamentoasă, implorându-l să Încheie această ultimă poveste și să le călăuzească spre destinul lor Îndelung așteptat. — Bine atunci, a ciripit Micul Porumbel Rătăcit. Spune-mi povestea Micului Prumbel Rătăcit. Însă te avertizez de pe acum că dacă aud vreun lucru trist Îmi desfac aripile și Îmi iau zborul. Hovhannes Stamboulian știa ce avea să spună rodiul și cum Începea ultima poveste, Însă Înainte să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]