2,136 matches
-
("Alligator mississippiensis") este cea mai mare reptilă din emisfera vestică. Are o lungime de până la 5,5 m și o greutate de până la 500 kg. Este asemănător crocodilului. Principala sursă de hrană o constituie animalele de talie mică, dar poate ucide și mânca animale mari (spre exemplu
Aligatorul american () [Corola-website/Science/334561_a_335890]
-
o lungime de până la 5,5 m și o greutate de până la 500 kg. Este asemănător crocodilului. Principala sursă de hrană o constituie animalele de talie mică, dar poate ucide și mânca animale mari (spre exemplu căprioare), păsări, pești și reptile. Când este însă iritat, poate ataca și omul. În 1967 a devenit specie protejată, din cauza vânatului excesiv. Efectivul aligatorilor a crescut în 20 de ani până la aproximativ 800.000 de exemplare. Se permite vânătoarea lor pentru controlul numărului. Aligatorul are
Aligatorul american () [Corola-website/Science/334561_a_335890]
-
stejar cu carpen de tip Galio-Carpinetum") și protejează mai multe specii din fauna sălbatică și floră spontană caracteristice etajului piemontan ale acestei grupări montane de curbura a Munților Carpați. Fauna sitului are în componență o gamă diversă de mamifere, păsări, reptile, amfibieni și insecte protejate la nivel european ("Directivă Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de fauna și floră sălbatică), sau aflate pe lista IUCN. Mamifere cu specii de: urs brun
Pădurea Dălhăuți () [Corola-website/Science/334684_a_336013]
-
Buteo buteo"), pupăza ("Upupa epops"), cuc ("Cuculus canorus"), ciocănitoarea pestrița mare ("Dendrocopos major"), ciocănitoarea verde ("Picuș viridis"), cânepar ("Carduelis cannabina"), botgros ("Coccothraustes coccothraustes"), dumbrăveanca ("Coracias garrulus"), privighetoarea de zăvoi ("Luscina luscina"), turturica ("Streptopelia țurțur"), silvia cu cap negru ("Sylvia atricapilla"); Reptile și amfibieni: șarpele lui Esculap ("Zamenis longissimu"), șarpele de alun ("Coronella austriacă"), șarpele orb ("Anguis fragilis"), șarpe de casă ("Natrix natrix"), șopârla de munte ("Zootoca vivipara"), șopârla de câmp ("Lacerta agilis"), gușter ("Lacerta viridis"), broască roșie de munte ("Rană temporaria
Pădurea Dălhăuți () [Corola-website/Science/334684_a_336013]
-
o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade și publicată pentru prima oară în anul 1937 de către Editura Naționala S. Ciornei din București. Nuvela relatează o practică magică autohtonă prin care un tânăr misterios cu numele Andronic (simbol al bărbăției) cheamă reptilele și le face să-i asculte poruncile, operațiune cu substrat erotic care tulbură femeile dintr-un grup de excursioniști de la o mănăstire. Autorul o considera ca fiind cea mai bună scriere fantastică a sa. Specia literară a scrierii este disputată
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
mănăstirea. Vilegiaturiștii sunt cufundați într-o somnolență hipnotică, iar femeile din grup (plus adolescentul Vladimir) trăiesc halucinații cu substrat erotic care continuă apoi, după culcare, în vise extatice în care Andronic apare ca un om-șarpe, născut din identificarea bărbatului cu reptila. Dorina află din visul ei că Andronic este bărbat numai de la apusul până la răsăritul soarelui, iar el ales-o ca să-i fie mireasă. Trezindu-se din somn, ea pornește în plină noapte către lac și vâslește până la insula din mijlocul
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
relevă într-un mod subtil că întâlnirea celor doi era o fatalitate, un eveniment care trebuia să se petreacă prin voia destinului. Nuvela eliadescă are ca subiect principal practicile magice, toate întâmplările și personajele prezentate gravitând în jurul unui animal-totem: o reptilă de apă. În folclorul românesc, șarpele este un simbol erotic și funerar în același timp, aflându-se la baza mai multor legende și ritualuri străvechi. El are un simbolism bivalent atât ca mesager subpământean al celor răposați, cât și ca
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
alpine și subalpine"; "Pajiști panonice de stâncărie"; "Grohotișuri calcaroase și de șisturi calcaroase din etajul montan până în cel alpin" și "Grohotișuri medio-europene calcaroase ale etajelor colinar și montan". La baza desemnării sitului se află mai multe specii de mamifere, păsări, reptile, amfibieni, pești și insecte (enumerate în anexa I-a a "Directivei Consiliului European" 92/43/ CE din 21 mai 1992 - privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică sau aflate pe lista roșie a IUCN); precum și
Trascău () [Corola-website/Science/334750_a_336079]
-
ciocănitoare cu spatele alb ("Dendrocopos leucotos"), ciocănitoarea verzuie ("Picus canus"), muscar-mic ("Ficedula parva"), rândunică roșcată ("Hirundo daurica"), sfrâncioc roșiatic ("Lanius collurio"), ciocârlie-de-pădure ("Lullula arborea"), presură sură ("Miliaria calandra"), ciuf-pitic ("Otus scops"), prigoare ("Pernis apivorus") și fluturaș de stâncă ("Ptyonoprogne rupestris"). Reptile și amfibieni: năpârcă ("Anguis fragilis"), șarpele de alun ("Coronella austriaca"), șarpe de casă ("Natrix natrix"), șarpele lui Esculap ("Zamenis longissimus"), șopârla cenușie ("Lacerta agilis"), șopârla de ziduri ("Podarcis muralis"), gușter ("Lacerta viridis"), broasca roșie de pădure ("Rana dalmatina"), broasca râioasă
Trascău () [Corola-website/Science/334750_a_336079]
-
numită bazipod, în segmentul distal (tarsian) al bazipodului. Dat fiind că oasele tarsului pot să se prezinte în starea lor primitivă sau fuzionate, aspectul, prezența și rolul lor variază considerabil la nivelul diverselor specii. Dacă la amfibieni talusul există, la reptile uneori absentează (ca la șerpi sau unii saurieni) sau fragmente corespunzătoare acestuia sunt sudate ori cu tendință la sudare de segmentul proximal (chelonieini), sau între ele (unii saurieni). Dacă la păsări talusul este fuzionat cu oasele aflate proximal, autopodul membrelor
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
sau osul Pirie, care se află pe fața superioară a talusului și rareori are mai mult de 4 mm în lungime. "Tetrapodele" sunt animale vertebrate care au 2 perechi de membre: membrele anterioare și membrele posterioare. Aici sunt incluse amfibienii, reptilele, păsările și mamiferele. La om în urma realizării stațiunii verticale membrul anterior devine membrul superior, iar membrul posterior devine membrul inferior. "Membrul propriu-zis" al vertebratelor tetrapode, numit și "chiridiu" ("chiridium"), este format după o schemă unică, pe care o regăsim la
Talus () [Corola-website/Science/334707_a_336036]
-
se pot aduna în grupuri mici de până la 4-12 indivizi. Mangustele își fac culcușurile în scorburi, prin peșteri sau în pământ. Dimineața caută locuri însorite. Mangustele sunt animale prădătoare carnivore; hrana lor constă din mamifere mici (șoareci, șobolani etc.), păsări, reptile, inclusiv șerpi veninoși, amfibieni (broaște), pești, crustacee (raci) și insecte. Unele specii consumă fructe, semințe, ierburi și alte părți ale plantelor. Mangustele omoară cobre și alte specii de șerpi veninoși mari și sunt imune față de veninul acestora. Ele evită mușcăturile
Manguste (gen) () [Corola-website/Science/334779_a_336108]
-
statului socialist român, și-a pierdut postul diplomatic și toate proprietățile și bunurile familiei sale, neacceptând să fie membru de partid. A fost pasionat de studiul faunei încă din tinerețe și din 1947 a început s-a studieze amfibienii și reptilele din România, afirmându-se prin numeroase publicații considerate de referință de către specialiștii din țară și din străinătate. În 1947 este numit șef de sector - științe naturale la Institutul de Studii Româno-Sovietic. În 1954-1957, a lucrat în cadrul Institutului de Biologie al
Ion E. Fuhn () [Corola-website/Science/332047_a_333376]
-
muncă pe motiv că studiile universitare finalizate nu au fost în domeniul biologiei, fiind retrogradat la funcția de tehnician. În 1969 a fost reabilitat și numit din nou cercetător principal. A întocmit o numeroasă colecție de exemplare de amfibieni și reptile, care a fost transferată la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. s-a ocupat și de sistematica "Araneae" (Păianjenii). A tradus operele lui Charles Darwin și a colaborat cu scenariști, în calitate de consultant științific, la filme de scurt metraj, având
Ion E. Fuhn () [Corola-website/Science/332047_a_333376]
-
de scurt metraj, având o temeinică pregătire filozofică și cunoscând mai multe limbi (română, engleză, franceză, germană). Între anii 1950-1987, a publicat peste 80 de lucrări științifice și cărți de specialitate asupra biologiei, zoogeografiei și sistematicii infraspecifice a amfibienilor și reptilelor din România. A fost membru în numeroase organisme zoologice prestigioase naționale și internaționale - membru al Societății de Științe a Naturii și Geografiei din R.S.R., membru al Society for Systematic Zoology, S.U.A., membru al Society of Ichtyologists and Herpetologists, membru corespondent
Ion E. Fuhn () [Corola-website/Science/332047_a_333376]
-
de arhitectură populară. A participat la elaborarea "Programului de Stat de Edificare a Muzeului Satului în Republica Moldova". În anii 1989-2009 a fost preocupat de restaurarea Grădinii Botanice a muzeului și crearea în cadrul ei a unui Vivarium cu expoziții de păsări, reptile și pești decorativi, care a devenit un loc atractiv pentru publicul vizitator, un centru important de educație ecologică. Timp de 25 de ani a promovat ideea reîntregirii complexului arhitectural al muzeului, în formatul pe care l-a avut acesta până la
Mihai Ursu () [Corola-website/Science/332044_a_333373]
-
populațională, șoarecele de casa putând fi și o specie-rezervor a unor specii patogene de paraziți. Șoarecele este foarte prolific, însă are mulți dușmani naturali, fiind o pradă ușoara. Dușmanii naturali sunt mamifere carnivore precum pisica, nevăstuica, vulpea etc. dar și reptile (șarpele), sau păsări răpitoare - sturzul, barza etc. Omul îl consideră un animal dăunător care distruge recoltele și propagă diverse boli prin paraziții si dejecțiile sale, motiv pentru care omul a dezvoltat sisteme sofisticate de eradicare. Printre primele sisteme de luptă
Șoarece de casă () [Corola-website/Science/332199_a_333528]
-
Silene nutans"), precum și două specie rare de mușchi ("Drepanocladus vernicosus" și "Dicranum viride"). Fauna sitului este una bogată și variată în specii de mamifere, păsări (pitulice sfârâietoare, ieruncă, pițigoiul de munte, muscarul mic, muscarul negru, porumbelul gulerat, potârniche, gaiță, graur), reptile, amfibieni, pești (mreană vânătă, zglăvoacă) și insecte (fluture-tigru, croitorul de fag, croitorul albastru, țânțarul de frunză); dintre care unele protejate prin aceeași "Directivă a Consiliului European" (anexa I-a) 92/43/ CE (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de
Penteleu (sit SCI) () [Corola-website/Science/332211_a_333540]
-
Ursus arctos"), cerb ("Cervus elaphus"), căprioară ("Capreolus capreolus"), mistreț ("Sus scrofa"), lup cenușiu ("Canis lupus"), vulpe roșcată ("Vulpes vulpes"), râs ("Lynx lynx"), pisică sălbatică ("Felis silvestris"), jder de copac ("Martes martes"), veveriță ('Sciurus carolinensis") sau pârșul de alun (Muscardinus avellanarius). Reptile și amfibieni: șarpele de alun ("Coronella austriaca"), șopârla de ziduri ("Podarcis muralis"), șopârla de munte ("Lacerta vivipara"), ivorașul-cu-burta-galbenă ("Bombina variegata"), salamandra carpatică ("Triturus montandoni"), tritonul cu creastă ("Triturus cristatus"), brotacul-verde-de-copac ("Hyla arborea"), broasca-roșie-de-pădure ("Rana dalmatina"), broasca râioasă verde ("Bufo viridis
Penteleu (sit SCI) () [Corola-website/Science/332211_a_333540]
-
galben ("Glaucium flavum"), zăvăcustă ("Astragalus dasyanthus"), brei ovat ("Mercurialis ovata"), colilie ("Stipa capilata") sau firuță ("Poa badensis"). Fauna sitului are în componență trei amfibieni: tritonul cu creastă ("Triturus cristatus")), tritonul comun transilvănean ("Triturus vulgaris ampelensis") și ivorașul-cu-burta-galbenă ("Bombina variegata"); o reptilă: broasca țestoasă de baltă ("Emys orbicularis") și un fluture ("Pseudophilotes bavius") din familia Lycaenidae. Cele cinci specii se află pe lista roșie a IUCN și sunt protejate prin aceeași "Directivă a CE" (anexa I-a) 92/43/CE din 21
Insulele stepice Șura Mică - Slimnic () [Corola-website/Science/332440_a_333769]
-
După ce vulturii și alte mamifere carnivore mănâncă carnea de pe carcase, hienele dungate se hrănesc cu oasele rămase. Oasele mai mari ale antilopelor și bivolilor sunt sfărâmate cu dinții puternici. Dacă nu se satură cu cadavre, atacă mamifere mici (iepure, rozătoare, reptile) și păsări. În nordul Keniei frecventează gospodăriile umane ucigând capre și oi. Se hrănesc și cu insecte și ouă de păsări. Pot intra și în terenurile cultivate pentru a se hrăni cu porumb, cartofi, sfeclă sau cu fructele căzute pe
Hienă dungată () [Corola-website/Science/332449_a_333778]
-
de interes comunitar ("Păduri de fag de tip Asperulo-Fagetum" și "Păduri de fag de tip Luzulo-Fagetum") aflate în nord-estului masivului Poiana Ruscă (grupă montană aparținând lanțului carpatic al Occidentalilor). La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice (mamifere, reptile și amfibieni) protejate la nivel european sau aflate pe lista roșie a IUCN; astfel: urs brun ("Ursus arctos"), cerb ("Cervus elaphus"), mistreț ("Sus scrofa"), lup cenușiu ("Canis lupus"), râs ("Lynx lynx")căprioară ("Capreolus capreolus"), pisică sălbatică ("Felis silvestris silvestris"), jder
Ținutul Pădurenilor (sit SCI) () [Corola-website/Science/332505_a_333834]
-
În căutare hranei se poate cățăra în arbori, unde devastează cuiburile de păsări situate nu prea înalt, dar cel mai adesea înfulecă puii de păsări care cuibăresc pe pământ. În România hrana preferată a șerpilor tineri și maturi o formează reptilele, îndeosebi șopârlele: șopârlele de ziduri ("Lacerta muralis") și gușterii ("Lacerta viridis"), iar pentru șerpii adulți principala pradă o reprezintă rozătoarele: hârciogii ("Cricetus") și popândăii ("Citellus"). În Crimeea în hrana exemplarelor studiate au fost găsite reptile - șopârla de câmp ("Lacerta agilis
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]
-
tineri și maturi o formează reptilele, îndeosebi șopârlele: șopârlele de ziduri ("Lacerta muralis") și gușterii ("Lacerta viridis"), iar pentru șerpii adulți principala pradă o reprezintă rozătoarele: hârciogii ("Cricetus") și popândăii ("Citellus"). În Crimeea în hrana exemplarelor studiate au fost găsite reptile - șopârla de câmp ("Lacerta agilis"), șopârla de iarbă ("Podarcis tauricus"), șopârla de stâncă ("Darevskia saxicola") și șarpele de casă ("Natrix natrix"), păsări - presura ("Emberiza") și mamifere - popândăi ("Spermophilus"), arvicoline ("Arvicolinae"), șoareci de pădure ("Apodemus sylvaticus"), hârciogi ("Cricetidae") și chițcani ("Soricidae
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]
-
suprafețelor agricole și de pășunat, despăduririle, turismul și urbanizarea, utilizarea pesticidelor și a îngrășămintelor agricole, uciderea directă de către localnici, colectarea ilegală și traficul rutier sunt factorii principali ai scăderii populațiilor șarpelui rău. În Lista roșie privind starea de conservare a reptilelor europene a IUCN specia "Dolichophis caspius" este menționată ca o specie neamenințată cu dispariția (LC - "least concern"), dar nu este încă evaluată în Lista roșie globală a UICN privind speciile amenințate. În Cartea Roșie a Vertebratelor din România specia este
Șarpele rău () [Corola-website/Science/333912_a_335241]