2,564 matches
-
dar nici unul nu-i dă sentimentul siguranței și certitudinea reușitei. Zvâcnesc cu toții înainte. Se opresc gâfâind, întinși cu burta la pământ. O bobiță mică de foc trădează poziția santinelei. Iese din întuneric și pășește agale, prin fața clădirii. Se oprește și rezemat de zid, trage din țigara ascunsă în pumn. Pe muțește, Marius face un semn lui Mâțu. Imediat, acesta pornește târâș, cu baioneta între dinți. Imaginea îi aduce în minte un film cu pirați, în care junele prim pune la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
parcă speriată printre crengile copacilor. Nenumărate binocluri ale ofițerilor nemți sunt ațintite asupra clădirii. Încearcă să pipăie ceva concret din forța celor ce urmează să-i atace, dar nu reperează nimic deosebit. Doar zidurile tăcute care se ridică în fața lor. Rezemat de perete sublocotenentul Novăceanu citește dintr-o broșură tehnică găsită pe jos. Se pare că este foarte interesat de ceea ce scrie acolo, deoarece nu ridică ochii nici când Carol trece pe lângă el, purtând în brațe o cutie metalică plină cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
mari, albi ca zahărul, ce îi aduc aminte lui Marius de felicitările Crăciunului. Un vers dintr-un colind al copilăriei se aude adus din depărtări cu clichet cristalin de clopoței: Lumina caldă de Ajun ce vine-n miez de noapte..." Rezemat de perete, privește către Caftoi, care începe să horcăie. Respirația șuierătoare se oprește brusc, se mai aude odată la fel de chinuit, apoi liniște. Sufletul a plecat și în urma lui, pe pătura murdară, a rămas doar o carcasă de carne goală. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
și posesie doamnei” (era doamna care ne Întîmpinase și stătea lîngă noi În cameră). Da, doamnă? e voința dumneavoastră? - Încheiai, Întrebînd-o pe bolnavă. - Da, Îmi răspunse. Am mai Întrebat-o dacă are rude, copii, părinți, și, În timp ce se Înălță puțin, rezemată de pernă albă cu broderii marginale, luînd stiloul ce i-l Întinsesem și Își puse semnătura cu o ușoară tremurare a mîinii (nu era slăbiciune, ci emoție), fără ca aceasta să se transmită grafiei, răspunse: - Nu, domnule judecător, m-a Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
mult nu putu rosti, deși era vizibil că vroia să mai spună ceva. - Cum o chema? - Ecaterina Perussi, răspunse. - Keti, vreți să spuneți! Inima-mi ieși din loc, vorbisem mai mult decît trebuia. - De unde știți? se ridică a doua oară rezemată În pernă, și repetă Întrebarea. Nu știu, Îmi Închipui, pentru că e prescurtarea familiară a numelui, răspunsei mințind, neîndemînatec, În timp ce ea, dezamăgită, Își lăsă capul În bărbie, apoi spuse, cu vocea tot mai scăzută: - Credeam c-ați cunoscut-o; așa sînt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
simțeam stăpîn, sigur pe mine... cînd n-ai noroc, n-ai și pace”. Adevărat că nu-mi dau seama: Ușa se deschise, sora Anei ieși din casă, eu eram Încă În cerdac (Îi spuneam cînd prispă, cînd cerdac), ea se rezemă de balustradă după ce făcu o piruetă, știindu-se neobservată, Îmi dădui seama că nu mă vede, asta mă miră foarte mult, se pregătea să plece la biserică. Aș fi vrut să-i vorbesc, mi-era teamă, nu mă văzuse, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
gîndi. Vru să se ridice, să deretice prin cameră, să facă ceva pentru alungarea gîndurilor, dar căldura după-amiezii de vară Îi moleșea, voința că rămase Întinsă, fără vlagă pe canapeaua joasă cu pledul de mătase verde-Închis și două perne multicolore, rezemate de peretele cu tapete florale dominînd În roșu. Tapetele erau de pe vremea părinților, căci locuia În casa În care copilărise. Nu mărturisea, dar privea, uneori, totul din unghiuri politice, sociale și profesionale; era obligată de presiunea timpului, altfel nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
ale trecătorilor de pe stradă. Deschise și aici ferestrele, perdelele micului salon nu erau albe asemeni celor din sufragerie, ci cafenii. Trecătorii erau Îndeosebi tineri, fete, băieți, li se auzeau clar vocile vioaie. Ieși pentru puțin la fereastră să privească; Își rezemă coatele de pervaz. Era, În substrat, o evadare din liniștea ce Începea să fie din nou apăsătoare, a odăilor. TÎrziu, cînd să se culce, Își spuse că nu mai Înțelege nimic din mecanismele vieții, pe care le găsea complicate, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
neschimbată, pentru că aparținea visului. Erau de față, veniți anume, sora Anei cu soțul, amîndoi Încă tineri sau părînd astfel la puntea nehotărîtă a anilor, surprinzător pentru mine fu prezența neașteptată a lui Lung și soției; toți stîlpii de care se rezema amintirea timpului de tinerețe petrecut la Începutul profesiunii mele În acele locuri erau acolo. Fiica Anei și cu soția lui Lung serveau, aveau grijă de toate cîte mărunte ale acelei seri. Lung se simțea stînjenit, timid În lumina odăilor, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
artefactele de veac XII-XIV, de tip Hildesheim, Braunschweig - Leul din 1166, de proveniență guelfă -, Perugia - Grifonul și Leul din 1274 -, Orvieto sau Todi - Acvila teribilă de la Palazzo dei Priori. Se clasează, deci, printre piesele unde practica exemplară a bronzului se rezema pe o imperioasă exigență, aceea de puritate proprie marilor clopote. Curios, un asemenea tangaj printre epoci - la peste o mie de ani distanță - nu-i afectează imaginii ponderea simbolică. La sărbătoarea Uniunii Latine, pe care o evocam, eram asistați de
Roma Embleme și principii by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/8343_a_9668]
-
ca pleca în concediu așa singură spre sfârșitul lunii a opta? Putea sa pățească ceva. Observai însă că își vâra în ele prea multe lucruri și prea groase pentru luna iulie. De pildă fulare, căciulite, pulovere de lână, mantouri... Stăteam rezemat de tocul ușii și mă uitam, încercînd să înțeleg. Rufărie intimă, dar multă, bluze, sutiene, ciorapi groși de iarnă, mănuși, un costum de schi, feluri de fuste, rochii multicolore... Uneori se apleca și bâjbâia prin sertare de jos... Batiste, baticuri
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de încălțăminte grea urcând scările. Cine dracu putea să fie? Sării în picioare. Ușa fu dată de perete și în hol apărură trei ofițeri; în urma lor, Matilda, care îmi arunca o privire neliniștită. Rămase acolo la ușă, de care se rezema și își încrucișa brațele la piept, gravă, cu chipul cutreierat de presimțiri rele. "Domnul Petrini, nu? spuse unul din ei, care nu era șeful lor, avea mai puține însemne pe epoleți. "Da, eu sânt ce s-a întîmplat?" "Găina a
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
neatenția? Literalmente parcă nici nu auzi că o invitam la masă. Urcasem un dâmb plin de brazi, ca să se uite ea mai aproape la acea casă care avea cocoțată sus acea odaie ca o hulubărie. Cine o fi acolo? Se rezemă de gard și rămase minute lungi cu ochii ei mari zgâiți în sus. Te pomenești că nu stă nimeni! Și, vedeți geamurile cum veghează ele așa mititele... Cum s-o fi urcând în ea, prin ce parte? Ah, uitați, are
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
așa mititele... Cum s-o fi urcând în ea, prin ce parte? Ah, uitați, are o scară exterioară, vedeți? în stânga, în fund..." Niște câini flocoși țâșniră de undeva din acea curte și luară cu asalt gardul de care ea se rezemase, lătrând cu glasuri furioase, răgușite, ca la stână. Dacă n-ași fi fost atent ar fi mușcat-o de mâini; o trăsei cam brutal și mă uimi inerția greoaie a corpului ei, deloc imponderabil, cum îți lasă adesea această senzație
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
schimba ușa (culoarea osului), era altă ușă decât orice ușă, culoarea purității, a ceea ce e imaculat... Patul era acoperit cu o pătură tot albă, de cămilă, cu țesătură densă, cearșafurile de olandă, de albeața zăpezii, perna, bogată, din aceeași pânză, rezemată de speteaza palului, spetează simplă însă, de culoarea minunată a paltinului lustruit... Plafoniera, un buchet de petale și lacrimi de cristal, fereastra lată dintr-o singură bucată și care se deschidea în afară prin răsucire, și prin fereastră vârfuri de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
totdeauna? E atât de dulce prezența ei! Ași putea lucra chiar dacă ar fi trează și ar roboti ca orice soție în micul ei cuib." La un moment dat simții că mă privea. Mă răsucii și o văzui cum stătea liniștită rezemată în perne și își smulgea gânditoare, cu mișcări încetinite ca și când ar fi depănat ceva, fire de păr din creștetul capului (îi descoperisem acest obicei asemănător cu al celor care își rod unghiile). "Ai să rămâi cheală", îi spusesem. "Nu, îmi
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o anume siguranță a desorientării, care mă înduioșa. Când ajunserăm la cota 1 400, unde era cabina, înserarea se terminase. Ea trase ușa telefericului și intrarăm în cabina luminată de un bec puternic. Era goală. Probabil că era ultima coborâre. Rezemai schiurile într-un colț și îmi scuturai bocancii de zăpadă. Nimeni nu-mi imită acest gest firesc. Suzy însă rosti deodată, cu un glas nefiresc: Faceți cunoștință: domnul Petrini, domnul Pencea..." Falsul salvamontist nu schiță însă nici un gest care să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Ripley, un braț mecanic se deplasa bâzâind. Îl privi cu dezgust. ― Nu. Am dormit și-așa prea mult. ― Cum dorești. Știi mai bine. Dacă te răzgândești, folosește soneria. Ea întrerupse legătura și ecranul se întunecă. Ripley ridică patul și se rezemă ușor. după care apăsă pe unul dintre numeroasele taste de pe o latură a noptierei. Ecranul care acoperea peretele opus dispăru în plafon și văzu din nou exteriorul. Elementele stației erau acum constelate cu puncte luminoase și ea descoperi, dincolo, fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de ce și eu nu-l întreb nimic, pentru că n-am chef să aștept răspunsul cincisprezece zile și care nu poate fi decât: "Confidențial". Mă-ntreb câteodată de ce ne-om bate atâta capul. ― Îți spun eu, pentru gologani. (Directorul adjunct se rezemă de o consolă.) Ei, și ce-i spun lui Jorden ăsta? Simpson se răsuci pentru a putea vedea un ecran care ocupa în mare măsură unul dintre pereți. Se vedea harta topografică a zonei explorate a Acheronului, furnizată de ordinatorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
zâmbet trist. Alături, stătea un bărbat mai tânăr, grav, îmbrăcat în uniforma neagră, austeră a ofițerilor corpului marinei coloniale. ― Bună seara, Ripley. (Burke i-l arătă pe însoțitorul său.) Locotenentul Gordon de... Ușa, închizându-se, îi tăie vorba. Ripley se rezemase de ușă dar uită să închidă interfonul și vocea lui Burke ajunse la ea prin membrana unui difuzor invizibil. ― Ripley, trebuie să vorbim. ― Nu. Du-te dracu, Carter. Împreună cu amicul... ― Imposibil. Este important. ― Pentru mine, nu. Pentru mine, nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
știu pe seama acestor creaturi și am făcut niște copii. Veți lua la cunoștință fiecare în parte. ― Dar ne poți da niște explicații acuma? întrebă Apone schițând un mic zâmbet. ― Păi da, măcar să știu la ce să ne așteptăm. Spunkmeyer se rezemă de o rezervă de explozibili suficientă pentru a rade un hotel și rămase înfipt între tuburile de aprindere și detonatoare. ― Fie. Înainte de toate, e bine de știut ciclul vital al acestor organisme. Fiecare trece prin stadii de evoluție succesive și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
văzu închizând o vană de, metal în urma ei: se aruncă pentru a ajunge la obstacol și pentru a-l împinge înainte ca fetița să-l zăvorască. Înjură când se lovi cu fruntea de metal. Apoi uită de durere. Copilul era rezemat de cealaltă parte a unei mici camere sferice: una din sferele de de-compresiune a sistemului de aerisire a coloniei. Era înconjurată de o învălmășeală de cuverturi și perne, ca și de o colecție heteroclită de jucării, animale împăiate, păpuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
pe toate. Ceva căzu pe acoperiș cu zgomot surd și metalic. Gorman se retrăsese într-un colț și se uita cu ochii inexpresivi la colegii lui cuprinși de panică. Nu văzu mișcându-se micul tambuchi de tir de care se rezemase. Se răsuci când panoul fu smuls din țâțâni, dar era prea târziu și fu aspirat în exterior. Un fel de ghimpe ascuțit prelungea extremitatea cozii monstrului care se încolăci în jurul piciorului locotenentului cu o rapiditate fulgerătoare. Acul se înfipse în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
o să le placă și-o să înceapă să-l prizeze. Eu am expulzat o creatură din astea în spațiu cu o grapină de salvare înfiptă în burtă și nu părea deloc incomodată. A trebuit s-o prăjesc cu propulsoarele capsulei. (Se rezemă de perete.) Consider că singurul mijloc de a termina o dată pentru totdeauna, este să ne ducem pe Sulaco și să lansăm niște bombe nucleare pe platoul cu nava în care au ajuns aici. ― Un moment, interveni Burke, care tăcuse până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
puteam spera de bună. Santinelele A și B au rămas fără muniții, dar trebuie să-i fi rărit destul. ― Cu atât mai bine, fiindcă eu mă tem că am a vă da niște vești proaste. Hudson se strâmbă și se rezemă de un dulap. ― Ei, asta-i ceva nou. ― Ce vești proaste? întrebă Hicks. ― Va fi mai ușor să vă explic acolo. Vin acum. ― Nu plecăm de aici, făcu Hicks până să întrerupă legătura. E îmbucurător. ― Hei, nici o chestie, făcu comtehul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]