4,629 matches
-
de la zenana constă mai mult în pregătire și nu în prezentarea reală a hainelor. Într-un moment pe care-l poate smulge din vâltoarea acestor pregătiri, Khwajasara prinde bărbia lui Pran între degetele sale încărcate de inele, îi examinează buza ruptă, și-l informează pe un ton alert că a venit vremea să se concentreze. Are de făcut o alegere cât se poate de simplă și nu i se va repeta ce trebuie să facă. Va fi o ultimă încercare. Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
să-l urmărească. Trebuia să trăiască atât de aproape de acel ceva care îi inspira teamă: alb dar nu chiar alb, o combinație între fiii săi morți și fiica sa monstru. Într-o zi, băiatul era în curte reparând un scaun rupt. Elspeth stătea în spatele lui și-l urmărea cum muncește, cu un zâmbet special pe chip. Aproape inconștient a întins o mână și i-a trecut-o prin păr. Băiatul a ridicat privirea și i-a zâmbit. Andrew a simțit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dintr-o vilă superbă pe Malabar Hill, închiriată de la o rudă a guvernatorului. A aflat că ea a venit la Bombay cu doi ani în urmă, ca logodnică a unui jurist, de undeva din interiorul țării. Logodna a fost repede ruptă, iar ea a ajuns, după cum spunea un funcționar de la Watson „cea mai faimoasă tânără din Bombay“. Pare să fie o poziție avantajoasă. Cu toate că jocheul Teddy Torrance își cheltuie mai toți banii pe favorurile ei, darurile sale sunt egale cu cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
are vremea ei; îmbrățișarea își are vremea ei, și depărtarea de îmbrățișări își are vremea ei; 6. căutarea își are vremea ei, și pierderea își are vremea ei; păstrarea își are vremea ei, și lepădarea își are vremea ei; 7. ruptul își are vremea lui, și cusutul își are vremea lui; tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei; 8. iubitul își are vremea lui, și urîtul își are vremea lui; războiul își are vremea lui, și pacea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85079_a_85866]
-
Trece agale și-n urmă rămâne Natura, o frumoasă minune în hlamidă albă-mbrăcată.. Tremură zarea, un vuiet se-aude Se-ntunecă cerul, ziua abdică Vântul spre-nalt zăpada ridică Cântecul iernii în suflet pătrunde... Pomii-n genunchi cer îndurare Crengi rupte-s purtate departe Urgia peste câmpuri se-abate Iarna e crudă, milă nu are... Totul e alb,într-un rece de moarte, Vântu-a tacut, e liniște iară Și din albul ce pare să doară Un iepuraș capul și-l scoate
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
stele ce-au uitat să mai apună Și cu fior ce încă nu s-a stins. Mă întristez cu fulgere de ape, Cu răni de tunete care mă dor, O mână-ntind, visând că ești aproape Și vis și frunze rupte cad și mor. O rază-n colț de cer parcă pretinde Că liniștea învinge-ntreaga fire; Și ca oricând, amurgul mă cuprinde Mai trist c-o zi, mai greu c-o amintire... Cântec despre dragostea ei Când soarele răsare înspre
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
ei. Arșița verii pârjolește cărarea. Sicriul e purtat într-o poziție înclinată, din cauză că oamenii au înălțimi diferite. Mama își închipuie cât de neconfortabil s-o fi simțind tata, zăcând înăuntru. Mergem în tăcere și ascultăm sunetul făcut de încălțările noastre rupte când lovesc țărâna. Roiuri de muște se țin după sicriu. De fiecare dată când cărăușii fac o pauză, muștele acoperă capacul ca o pătură. Mama ne roagă pe mine, pe sora mea Rong și pe fratele meu Kuei Hsiang să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
un cilindru din fildeș cu scobitori, un cuțit așezat într-o teacă din corn de rinocer și doi săculeți cu pudră parfumată brodați cu perle foarte mici. Inițial, aceștia erau făcuți dintr-o pânză tare folosită pentru a înlocui frâiele rupte. Zâmbesc, apreciind intenția eunucului. An-te-hai știe întotdeauna cum să-mi stârnească dorința de cunoaștere. — Nuharoo știe ce știi tu? îl întreb pe An-te-hai. Da, doamnă, știe. — Ăsta e, în parte, motivul pentru care a fost aleasă? An-te-hai rămâne tăcut. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
intrat înăuntru. Plafonul, într-un loc parcă era din paiantă din chirpici. Fusese construit un zid despărțitor care tăia holul, să separe familiile în trecere, apoi zidul fusese dărâmat, dar cum!... Ferestrele cu feroneria distrusă... jumate din cele zece storuri, rupte, instalațiile sanitare deteriorate, nefuncționând sau scoțând bolboroseli groaznice și împroșcînd cu apă pe pereții sordizi, înțesați cu fire electrice de culori diferite, care duceau fiecare la alt bec. În baie, de pildă, fiecare locatar își avea becul lui, dar și
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
muzicuță. Mulțimea fîșîia lasciv în timp ce cuburile clădirilor cu acoperișe cenușii și tencuiala roasă se înecau în viermătul multicolor. La mansarde ramele leproase ale ferestruicilor se înclinau, gata să verse fiere în cazanul de sub ele. Claxoane sunau sfîșietor și, o clipă rupte, lanțurile omenești se căutau din nou. Deodată îmi apăru o scenă pe care, fără să-mi dau seama în ce fel, mi-o doream în acea clipă cu ardoare: pe trotuar, un pavagiu se odihnea mîncînd un castravete. Lepădase lîngă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
ce-i revine din bugetul comunal nu justifică un ritm alert în împlinirea datoriei. - De paisp’ce ani de cînd sînt goarză comunală o dată nu m-a pus și pe mine la premă, minți dînsul cu năduf. Numai pingele cîte-am rupt. Ce-i drept, bocancii lui Niță din care, peste pantalonii vătuiți, ieșeau niște șosete albe, erau cam scîlciați. - Da’ cară lemne toată iarna... Da’ fă focul în berouri... Mătură... împarte cității în comună... Nimeni nu crede ce pîne este asta
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
i se oprise din pricina trudei, mâinile Înțepeniseră pe coarnele ruginite, gura și nasul i se uscaseră, dinții se Încleștaseră amarnic, făcând să se ridice pe obraz țepii bărbii nerase de multe zile. Roata din față era strâmbă, avea câteva spițe rupte, făcea opturi prin praf și zgomot mare când se lovea de frâne. Câțiva săteni Îl priveau pe Îndrăzneț de pe coasta dinspre Dunăre a satului. Văzut de sus, biciclistul părea o furnică șchioapă ce se târa cu hărnicie și deznădejde către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Femeia zâmbește și arată onoratului public dinții albi și trași cu rigla. Coman stăruia de zor să pictez vreo doi-trei dinți de aur, dar revolta mea de artist ultragiat s-a opus cu Înverșunare. În schimb, n-a vrut În ruptul capului să renunțe la ceasul și brățările de pe mâinile cântăreței și la difuzoarele pe care m-a pus să scriu, așa cum văzuse el la nunțile din sat, Kaloy, după numele familiei de țigani lăutari. Kaloy Își ziceau și se scriau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pași de fundul Văii, În aerul care mirosea dulceag și Împuțit a gunoaie și a stârv. Talpa unui copil răscoli ouăle dintr-un cuib de șerpi. Celălalt, care venea În urmă, văzu mișcându-se În albușul cleios scurs din pielița ruptă a unor ouă câțiva pui negri de șarpe ce se Încolăceau nevolnic. Le ieșiră În cale dihori și vulpi, un cotoi sălbatic Îi scuipă dintr-o scorbură, un mistreț tolănit În nămol Își repezi către ei râtul lung și negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
spate și câteva clipe spintecă aerul cu picioarele, caraghios și neputincios ca o țestoasă cu burta În sus. Se săltă până la urmă și o zbughi către drum. Enin Îl ajunse din urmă și Îi deschise poarta. „Mulțumesc frumos pentru spinarea ruptă! Nu puteam eu să stau liniștit, să-mi văd de moartea mea și să nu mă Încurc cu tine? Am glumit, domnule, ce te uiți așa? De-acuma eu o să cam o iau către pădure, după care o să văd... Tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Ne Întindeam În pat și unul dintre noi spunea: „Hai, cine adoarme ultimu’ e prost!”. Cum adică „cine adoarme ultimul?” Nimeni n-ar fi putut spune asta În afară de cel care chiar adormea ultimul, Însă n-ar fi recunoscut așa ceva În ruptul capului. Toate Întrecerile la somn se terminau la egalitate, În fața tăvii rotunde care, uneori, răspândea miros de scorțișoară și coajă de lămâie rasă. Când mirosurile mi-au gâdilat nările și cuptorul mi-a dogorit fața, ceva din mine s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
să se retragă la curtea lui Archelaos, regele Macedoniei, și să moară. Un Urmaș fără nume plecă și el Împreună cu legiunile romane ale Împăratului Aurelian, lăsând pământul pe care-l părăsise pradă goților. În schimb, ajuns la Roma, cu Încălțările rupte și straiele ponosite, aproape că a dat nas În nas, la un colț de stradă, cu Censorinus, gramaticul roman, tocmai În perioada În care acela lucra la tratatul său despre muzică. Urmașul, peste câteva sute de ani, se lăuda că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
așteptau, legate de picioare, să fie introduse În cala de bagaje, În vederea transportării și comercializării lor la oraș; În timp ce căra apă de băut Într-un bidon de plastic, Tatapopii și-a văzut căruțul prăvălindu-se În șanț, cu o roată ruptă, ceea ce a provocat plânsul Îndelungat al bătrânului fost om de afaceri care, În cele din urmă, a fost găsit de un cetățean milos și condus de mână către casa de la Padină, unde nu există nici electricitate, nici apă potabilă; din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
un cal cum nu se mai văzuse În Satul cu Sfinți, puternic cât două tractoare la un loc. Omul se arăta gata să nu facă tămbălău și să cadă, omenește, la Înțelegere. Voia despăgubire În bani pentru lanternă, pentru roata ruptă și pentru avortul iepei, iar suma pe care o cerea se ridica - Își făcuse Directorul socoteala - la jumătate din prețul singurei mărci de autoturism care se comercializa atunci În țară. Omul pronunțase cifra aproape cu modestie, dar nu uitase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
că și‐nspre casă e‐ o cărare. De legi și‐opreliști n‐auzisem‐ încă Căci între noi nu ridicasem stâncă De ani... credeam că totu‐i reverie... Acum, când gardul dintre noi crescut e, Mă uit doar printre leațurile‐i rupte și te privesc - atât, copilărie! Ianuarie‐august, 1970 Neculai Onel S‐a născut la 28 septembrie 1938 în comuna Fruntișeni, județul Vaslui. Publică versuri în revista „Elanul” de la Giurcani‐ Găgești, Vaslui. Este autorul volumului de vers uri și proză „Aș
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
bem ceaiul între patru ochi? În ultimele două seri am primit vizitatori și mă întristez când nu avem destul timp liber. Am să invit pentru tine câțiva oameni interesanți. Nobunaga avea de gând să-și distreze fiul și nici în ruptul capului n-ar fi acceptat un răspuns negativ. Dacă i s-ar fi permis să exprime ceea ce avea cu adevărat în minte, poate că Nobutada ar fi spus că abia împlinise douăzeci și cinci de ani și că nu înțelegea ceaiul atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Hikoemon, Hideyoshi spuse: — Azi te-ai întâlnit cu Ekei. Ce planuri are clanul Mori? — Am putea încheia repede un tratat, dacă le-am accepta condițiile, răspunse Hikoemon. — Categoric, nu! replică scurt Hideyoshi. Așa cum stau ei, nu pot primi nici în ruptul capului. Și ce ți-au oferit, Kanbei? Cele cinci provincii Bitchu, Bingo, Mimasaka, Inaba și Hoki, dacă ridicăm asediul Castelului Takamatsu și cruțăm viața Generalului Muneharu și pe cele ale oamenilor săi. — O ofertă frumoasă, în aparență. Dar, în afară de Bingo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
morții lui Nobunaga. În cartierul general de campanie al lui Terumoto, facțiunea care se opusese păcii tot timpul vorbea acum gălăgios, cerând atacul imediat asupra lui Hideyoshi. — Am fost mințiți! — Ticălosul ne-a dus de nas! — Tratatul de pace trebuie rupt! — Nu ne-a înșelat nimeni, răspunse ferm Kobayakawa. Convorbirile au fost inițiate de noi, nu de Hideyoshi. Și nu avea cum să fi prevăzut dezastrul din Kyoto. Fratele său, Kikkawa, care vorbea în numele celor care susțineau reluarea ostilităților, îl îndemnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să-mi trimită o invitație, i-am expediat un mesager cu acceptul meu. Când ați trimis mesagerul, stăpâne? — Astăzi, pe la amiază. — Atunci, trebuie să fie exact vicleșugul la care mă așteptam! — Vicleșug? — Mâine dimineață, nu trebuie să mergeți nici în ruptul capului. Ceremonia ceaiului e un șiretlic. Shogen plănuiește să vă omoare. S-a întâlnit deja cu un emisar secret din clanul Shibata și le-a trimis un angajament scris. Nu încape nici o îndoială, planul lui este ca mai întâi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ani ca mine! Lăsându-l în urmă pe Murai, care tremura, Inuchiyo porni spre intrarea principală, pentru a-l primi pe Katsuie. Acesta sosise la poarta castelului și încă mai era pe cal. Ținea într-o mână coada unei lănci rupte, dar nu părea a fi rănit, și avea fața - ba chiar întreaga făptură - pătrunsă de deznădejde. Căpăstrul calului său era ținut de Toshinaga, care-i alergase în întâmpinare. Cei opt oameni care-l însoțeau rămăseseră dincolo de poartă. Prin urmare, Katsuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]