2,314 matches
-
a lui Laonic, reluată în 1977 sub titlul Întors din singurătate. În 1970 îi apare volumul Teatru, pentru care i se decernează Premiul Asociației Scriitorilor din București. Alături de piesele deja reprezentate, sunt incluse aici Bunicul, Artre cu litere de platină, satiră, în manieră ionesciană, a gândirii dogmatice și a cultului personalității, distinsă cu Premiul revistei „Amfiteatru”, și Panta rei, scenariu de pantomimă. Publicată în revista „Teatrul”, piesa Schimbarea la față este o frescă expresionistă, cu ecouri brechtiene, a revoluției proletare într-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286215_a_287544]
-
care e adevărat. Comentariile asupra descripției deschid ele înșile un cadru litografiat cu păduri, stejari, priveliști campestre, în acest mod: Dacă descriu o pădure, suma de copaci îi las, Și la un stejar mai mare trec cu un repede pas. Satira spiritului meu e o mică comedie de badinaj aproape mussetian, O profesiune de credință, un monolog al unui personagiu onctuos și inconștient vodevilesc, care se retrage de pe scenă cu comice reverențe. În fabule ( Toporul și pădurea, de pildă), dizertația molierescă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
auzeai mai înainte bonton, ceai și pălării, Acum cine le mai scoase, n-ar mai fi nici pă pustii. Valoarea piesei stă în veselia verbală, în caricarea limbajului și a gesturilor, deși e de observat că tendința de a interpreta satira ca o parodie vulgară nu e legitimă. Piesa trebuie jucată în mișcări stinse, subtil afectate, fiindcă eroii sunt realmente fini. Tragicomedia lor e de a fi complet izolați. Tinerii sunt niște marchizi, ridiculi prin afectare, spunând însă în substanță lucruri
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Rucăreanu a fost semnalat de A. Odobescu. Ale sale Modeste încercări poetice (1873) cuprind prozaice instrucții de vânătoare, cu oarecari senzații proaspete de vigoare cinegetică. N. T. ORĂȘANU N. T. Orășanu, imitator al lui Béranger, a fost spaima contemporanilor prin satirele sale astăzi cu totul anodine, lipsite de spirit și de decență. Totul era persiflat. Binișliul regreta vremurile vechi, deputatul, ministrul erau încîntați de slujbele lor. Orășanu nu cruța nici pe liberali ("ceata lui Baboi"), nici pe conservatori și semăna porecle
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Boierimea de altădată, unde se descrie moșia cuconului Vasile Creangă, pe valea Siretului, curtea patriarhală și fericită, Aur, mărire și amor, nuvelă negruzziană zugrăvind Iașul la 1840 într-un ton mai țipător romantic, cu antiteze morale, cu o tentativă de satiră a bonjurismului. În seria fantastică intră nuvela neterminată Avatarii faraonului Tlà, în care influența lui Th. Gautier și a "spiritiștilor" în general e flagrantă. Ea tratează un caz de metempsihoză. Faraonului Tlà i-a murit soția și el, îndurerat, consultă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
formei ciclice a lumii: Căci acelorași mijloace Se supun câte există, Și de mii de ani încoace Lumea-i veselă și tristă, Alte măști, aceeași piesă, Alte guri, aceeași gamă, Amăgit atât de-adese Nu spera și nu ai teamă. Satira lui Eminescu e swiftiană: în locul invectivei, mitul ermetic. Metoda mitologică e folosită și în așa-zisa "filozofie", unde în locul obișnuitelor divinități apar unități enigmatice: Ființa, Neființa, Nepătrunsul, Muma, Tatăl. Procedeul, și al lui Goethe, nu se deosebește profund de al
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
noian întins de apă? N-a fost lume pricepută și nici minte s-o priceapă, Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază, Dar nici de văzut nu fuse și nici ochi care s-o vază. În mare măsură satira e pamfletară, trăind dintr-o indignare furioasă, transcrisă într-o năvală de epitete cacofonice: pocitură, broască, bulgăroi, grecotei, smintit, stârpitură, fonf, flecar, găgăuță, gușat, bâlbâit. Injuriile sunt indiciul unui lirism maxim întors de la extatic la grindinos: Vezi colo pe urâciunea
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
spirit de enormitate, cu care înțelegea să mistifice pe burghezi. Popularitatea i-a făcut-o Moș Teacă, imitație după Le colonel Ramollot de Charles Leroy, bufonadă antimilitaristă plăcută dreyfusarzilor, dar pe care umoristul român o menține în limitele unei simple satire moderatoare. Dealtfel, în altă parte (Din viața militară), a zugrăvit cazarma cu brutalitățile dar și cu veseliile ei. Antimilitarist sever este și Paul Bujor, osândind războiul de orice natură, fără talent. Capitolul XVII MICUL ROMANTISM BARBU DELAVRANCEA La frumoasa Revista
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Poeziile aceluiași (Canarul mizantropului) sunt corecte și cântă, cu mult din Traian Demetrescu, viața proletară, în profesii ce formează pitorescul provinciilor (dogari, tăietori de lemne). Radu Cosmin vede Bucureștii ca o Sodomă în romanul Babylon și veștejește societatea română în satire vehemente, fără valoare. Horia Furtună a scris poeme multicolore în tradiția Macedonski. Balada lunii, cea mai remarcată, e o desfășurare de decoruri selenare în genul feeric și de calambururi de imagini, agreabile: În straie albe de hermină Și că pădurea
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pseudopolițistă, un fel de replică parodic-fantastă la Emil și detectivii de Erich Kästner, cu accente inteligent satirice. Și celelalte povestiri (Mario Martin, Un sandviș cu șuncă, Gloria doctorului Odel ș.a.) combină ingrediente bine administrate: umorul negru, observația moravurilor dublată de satira caustică, recursul la fantastic, miraculos, la panoplia literaturii SF etc. Cu Pegasul troian (1976) V. inițiază exploatarea unei zone care avea să îi aducă un oarecare succes: aforistica, prezentă în volumele Îndreptar de greșelile altora (1978), subintitulat „afurisisme”, parțial în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290461_a_291790]
-
profund impresionat de monarhia constituțională și de democrația parlamentară din Anglia (care aduceau beneficii claselor de mijloc). Dar probabil că a fost mult mai influent în sens negativ prin impactul pe care l-au avut scrierile lui polemice care erau satire acide la adresa instituțiilor politice franceze și Bisericii. Chiar dacă nu a fost un democrat în semnul că ar fi dorit ca oamenii de rând să participe la exercitarea puterii, Voltaire a pledat puternic în favoarea dreptului la cuvânt și a altor libertăți
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
și proză, București, 1960, Poezii. Memorial de călătorie, pref. Pompiliu Marcea, București 1961, Suvenire și impresii, epistole și fabule, București, 1969, Opere, I, pref. Ion Roman, București, 1972; Aulus Gellius, Nopțile atice, tr. David Popescu, București, 1965; Persius, Iuvenal, Marțial, Satire și epigrame, tr. Tudor Măinescu și Alexandru Hodoș, București, 1967. Repere bibliografice: Mircea Anghelescu, Grigore Alexandrescu, „Opere”, LR, 1973, 5; Mioara Avram, „Latina dunăreană”, SCL, 1986, 3; Gh. Bulgăr, „Latina dunăreană”, VR, 1986, 3-4; Al. Graur, „Latina dunăreană”, RL, 1986
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287009_a_288338]
-
28 aprilie 1868 până în iunie 1871 și de la 7 mai până în octombrie 1872. În primul an apărea săptămânal, duminica. Orientarea politică este antibrătienistă. Articolele sunt scrise într-un stil greoi și vetust. Partea literară, mai interesantă, are o rubrică de satiră la care colaborau Gh. Tăutu, N. Roiu și I. G. Athanasiadi. Se republică și Corespondenție între doi amorezi sau Limba românească la anii 1832 și 1822 de Nicolae Istrati, în care scriitorul urmărise obținerea unui comic de limbaj prin folosirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286302_a_287631]
-
utilizate. La nivelul genurilor jurnalistice abordate, Eminescu ne surprinde prin varietate și eclectism: "în gazetăria eminesciană ne întâmpină o devălmășie de "genuri" și formule: eseuri, pamflete, foiletoane, articole doctrinare etc."302, iar lista poate continua cu scrisori deschise, cronici teatrale, satire, studii lingvistice ș.a. Demersul jurnalistic argumentativ are la bază principiul veridicității, indiferent de repercusiunile pe care le-ar putea avea o astfel de întreprindere (sunt cunoscute în acest sens criticile pe care și le atrage Eminescu din partea colegilor junimiști pentru
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
remarcă predilecția gazetarului pentru sarcasm și ironie: "Un inventar al procedeelor folosite de Eminescu pune în evidență prezența covârșitoare a sarcasmului și a ironiei, precum și absența parodiei, a umorului și, în genere, a ludicului. Dominante sunt însă câteva forme ale satirei, folosirea unui lexic tăios, a afirmațiilor tranșante și a aprecierilor fără menajamente"306. Un exemplu în acest sens îl oferă articolul "S-a obrăznicit turcul", publicat la 1 septembrie 1876, în Curierul de Iași, în care jurnalistul satirizează pretențiile Porții
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
tot ce-ți vine la îndemână (...). Dreptul de-a înjura nu poate rezulta decât din dovada că adversarul e un mișel în ceea ce privește caracterul lui. Căci erorile sale de cugetare, lipsa sa de judecată, defectele minții dau cel mult dreptul la satiră și ironie, nu la înjurătură"347. În ciuda acestor afirmații, jurnalistul recurge el însuși în focul polemicii la expresii injurioase la adresa adversarilor. Fie că este vorba despre învățământ, teatru, presă, limbă, politica internă și externă sau de situația demografică a țării
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
viu și judecata copilului n-a jucat nici un rol"349. Venind din orizontul unei vaste culturi, cuprinzând domenii precum economia, politica, lingvistica, istoria, sociologia, filosofia, mitologia, polemica eminesciană îmbină tehnica pamfletului cu dimensiunea anecdotică, situându-se între ironia mușcătoare și satira vehementă a tarelor unei lumi în care prea multe lucruri nu sunt așa cum trebuie. 4.4.4. Istoricul Prin activitatea pe care o desfășoară vreme de peste șapte ani pe tărâmul publicisticii, Eminescu devine cronicarul evenimentelor social-politice din epocă, iar articolele
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
6. Artistul Caracterul complementar al operei artistice și al publicisticii eminesciene determină contaminări reciproce între cele două domenii ale creației. În acest sens, materia densă a publicisticii încorporează aspecte de poetică artistică, elemente de narativitate și lirism, iar pamfletele și satirele lirice ale poetului reflectă aluviunile activității jurnalistice: "Întâlnirea epidermică a jurnalismului și a poeziei maschează structura lor profundă comună, adresarea directă din înălțimea tribunei, eventual de la altitudinea morală a unui amvon imaginar, tensiunea dialogală și aplecarea pragmatică"356. Vocația retorică
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
recurge la un discurs virulent, urmărind demontarea concepțiilor politice ale adversarilor astfel încât, deși pledează pentru un discurs polemic onest, Eminescu recurge el însuși în focul dezbaterilor la atacuri dure, care îi vor atrage numeroase acuze în epocă. Pamfletul, ironia și satira devin armele celui care își subordonează scrisul unui unic principiu adevărul: "Noi nu ne speriem de-a supăra pe cetitor cu aceste cuvinte. Nu lingușim pe nimenea, pentru că nu suntem în stare de-a spune neadevărul, iar adevărul este singura
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
și o piesă de teatru, Van Buck. Poetul, apreciat de Titu Maiorescu, pe care îl cunoscuse la Paris, a fost membru al Junimii și un timp a susținut foiletonul literar la „Gazeta de Iași”. Versurile lui N., amestecând elegia cu satira, între lamentație și sarcasm, adună și interiorizează motive caracteristice momentului de destrămare a iluziilor ce a urmat revoluției de la 1848. „Desperarea” de a fi, „gândirea spăimântată” de pierderea virtuților străbune (Dor și jale, În memoria celor morți pentru patrie și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
restrânsă a lui B. este legată mai mult de anii de tinerețe. Încă student, colabora din 1843 cu poezii și epigrame la „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. În 1848 publica în „Amicul poporului” modeste versuri de critică socială și satire. Și colaborările literare la „Muza română” (1865) aparțin tot anilor studenției. Primele sale încercări poetice au fost criticate cu asprime de Andrei Mureșanu, care, într-un articol din „Foaie pentru minte, inimă și literatură” (1844), i-a reproșat licențe și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285515_a_286844]
-
lui Augustus, în baza activității și a bogăției lor. Horațiu reprezintă un caz tipic de homines novi: me libertino patre natum. Acel me libertino patre natum, repetat cu satisfacție de Horațiu, pentru a sugera și trăncăneala aristocrației de sânge, în satira I, VI, avea cu siguranță menirea sa profundă, vitală chiar. În jurul acestei simple formule se duce o luptă la cuțite între două lumi: cea augustană și cea anti-augustană. De altfel, deja W. Wili145 evidenția contrastul net existent între lumea poetică
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
pentru a mai avea puterea sufletească să-l lingușească pe cel pe care-l considera, în străfundul inimii, un tiran crud, mai mult un mostru cu chip uman, un antropofag. Chiar fără să vrea, adularea lui Ovidiu se trasformă în satiră și mai ales într-o sfidare a împăratului. Sunt numeroase pasajele în care apare această stare sufletească a sulmonezului. Deja în elegia unică din a doua carte din Tristele, Ovidiu (v. 118) își afirmă convingerea că "numele său este mare
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
depozitară de folclor din această zonă, Varvara Muntean, ale cărei cântece le-a publicat George Muntean. Culegerea prilejuiește cunoașterea mai amănunțită a cântecului de lume, cu compoziția lui complexă și cu funcțiile lui diverse: cântec de petrecere, cugetare asupra vieții, satiră. Interesante considerații face C., în introducere, asupra stării folclorului din zona cercetată, în special asupra cântecului nuvelistic. Tot microzona Rădăuților o are în vedere și în studiul Balada în folclorul Moldovei de Nord (1984). Inițial, autorul examinează originea, vechimea și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286128_a_287457]
-
și rareori (și mult mai tîrziu) pentru a fi cunoscuți, citiți, comentați...? Poetul de la Începutul secolului al XIX-lea n-are Încă ambiția de a fi autor. „Autorlîcul” apare mai tîrziu și se răspîndește repede din moment ce Heliade scrie deîndată o satiră a autorlîcului, iar Kogălniceanu instaurează critica literară pentru a pune stavilă În primul rînd maniei de a scrie. La 1820 poetul român ezită să-și semneze poemele, din pudoare sau din orgoliu (poezia nu-i o carte de vizită convenabilă
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]