4,646 matches
-
de familie, iar Inuchiyo se comporta la fel ca pe vremea când el și Hideyoshi locuiseră în case despărțite doar printr-un gard. În sfârșit, Inuchiyo îl invită pe Hideyoshi înăuntru. Hideyoshi, însă, se opri privind în jur fără a schița măcar un gest de a-și dezlega sandalele de paie. — Clădirea de-acolo - e bucătăria? întrebă el. Când Inuchiyo răspunse afirmativ, Hideyoshi porni într-acolo: — Vreau să-ți văd soția. E aici? Inuchiyo fu luat complet pe nepregătite. Tocmai se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
oaspete în satul natal, în timp ce el se afla cu o echipă de ceferiști pe care-i conducea, deci le era șef direct. Ne-am întâlnit ca simpli călători în autobuzul care ne aducea de la gara Ghidigeni la Priponești. N-a schițat nici cel mai mic gest că m-ar recunoaște. Contrariat de atitudinea lui, am crezut că, dacă m-aș fi adresat să-i amintesc de vremea aceea de demult, i-aș fi știrbit autoritatea față de subordonații săi și n-am
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
un atac direct, așa după cum se aștepta căpitanul, începu să-și hărțuiască victima sigur pe el: - Ce se întâmplă cu tine căpitane? Cumva îți este rău? îi sugeră Kaan cu un rânjet sardonic pe post de îngrijorare. Birmaq încercă să schițeze un zâmbet neglijent dar tot ceea ce reuși să afișeze fu o grimasă înghețată, ceea ce-l determină pe locotenent-gardian să-și continue tirada: - Să nu-mi spui că este din cauza mea? Chiar așa de mult te bucuri să mă revezi? Văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
de preaonorabil atunci când își clarifica gândurile. Un picior pe treapta următoare, un nou hârșâit, o notă șuierată printre buze, rotiță așezată lângă rotiță, gândurile proiectaseră de-a lungul timpului, pas cu pas, urcuș după urcuș, cadrul proiectului la care acum schița mental ultimele retușuri. Putea spune că era foarte aproape de inițierea lui. Reușise să convingă ultima persoană de care avea nevoie, împotriva voinței ei să-l ajute. Ajungând în încăpere se așeză într-un jilț, inițiind în același timp secvența care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85108_a_85895]
-
discuția doar ca să ajungă la problemele ei. —Pedeapsă pentru păcatele mele! a spus ea aruncându-mi un zâmbet strălucitor. Pe soțul meu îl cheamă Dermot. A pronunțat numele „Durm’t“, ca să-mi dea de înțeles că era o snoabă. Am schițat un zâmbet firav. Douăzeci și cinci de ani fericiți împreună, a continuat Chaquie. M-am măritat cum am terminat școala, a adăugat ea în grabă. Am fost o mireasă-școlăriță. M-am străduit din nou să zâmbesc. Apoi, dintr-odată, a aruncat bățul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
că Phil era deja destul de stresat din cauza banilor. Omul avea un CV impresionant, dar piața de muncă era destul de închisă. S-a auzit soneria intercomului. Era Netrebnicia Sa. — Claire, vreau să te văd la mine în birou. Imediat. Phil a schițat un zâmbet. — Ține-te tare, copile, mi-a spus el, îmbrățișându-mă. Eu o să fiu bine. Am prieteni la alte edituri și sunt sigur c-o să se elibereze curând un post. N-o lăsa să te distrugă. — Claire! Am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
matinalului interlocutor, o sprijini de cuierul din vestibul, așteptând ca domnul Vancea să-și scoată geanta de pe umăr, cum obișnuia, s-o atârne pe cuierul din fața oglinzii. Profesorul rămase o clipă locului. Din oglindă, îl scruta privirea severului Tavi. Zâmbi, schiță un salut javrei, scoase geanta de pe umăr, dar se răzgândi. Nu o atârnă, intră cu ea în sufragerie. — Superbă zi, scumpă doamnă. O limpezime, o frăgezime, o șovăială! Nu mă mai săturam să întârzii pe străzi, prin stații, nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pungă pentru rău de avion. Capitolul 18tc "Capitolul 18" —Vrei să mergem în aeroport să luăm niște vin? întreabă Mike pe un ton plăcut. Stau în mijlocul carlingăi, prefăcându-mă că-mi iau masa și citesc ziarul. — Nu, mersi. Reușesc să schițez un zâmbet. O să vin eu cu tine, se bagă Lydia. Niciodată nu am destul vin la mine în apartament. Nu știi niciodată cine o să vină pe la tine, se hlizește ea. Nu-i așa? Mike zâmbește politicos și pleacă. Alan, copilotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
fiu atât de absorbită de moment, Încât nici măcar să nu observ păianjenul. — Bănuiesc că ți e nu ți-e frică de păianjeni, Îi spun, râzând stresată. Bănuiesc că nu te temi de nimic. Jack ridică evaziv din umeri, iar eu schițez un zâmbet. Chiar așa, nu ți-e frică de absolut nimic ? insist. — Bărbaților adevărați nu le e frică, spune glumind. Nu-mi pot reprima o mică Împunsătură de nemulțumire. Jack e probabil singurul om din lume care nu vorbește aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
bună ziua și, Într-un fel... o luăm de la capăt. — Ne Întrebam ce-ai zice să mergem la anul Împreună Într-o mică vacanță, spune mama. Toți trei. Doar... noi ? spun, privind În jur. — Așa ne-am gândit, doar noi trei. Schițează un surâs. Cred c-ar fi destul de distractiv ! Evident, dacă poți și dacă n-ai alte planuri. Nu ! Mi-ar face plăcere ! zic repede. Chiar aș vrea. Dar... cum rămâne cu... Nici măcar nu sunt În stare să-i pronunț numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să intru În programul de protecție a martorilor. Noul meu nume va fi Megan. Nu. Chloe. Chloe de Souza. — Ca să fiu mai exact... e vorba de un copil. Un copil ? Îmi sare iar inima. Are un copil ? — O cheamă Alice. Schițează un zâmbet. Are patru ani. Are o nevastă și o Întreagă familie despre care nu știu nimic, ăsta e secretul lui. Știam eu, știam eu. — Deci, ai... Îmi umezesc buzele uscate. Ai un copil ? — Nu, n-am nici un copil. Jack
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
voi regăsi intactă recuzita romanului: ghiocul ținând loc de scrumieră, Figaro la o înălțime respectabilă pe baloții de maculatură, în curând strivită între turnul lor și tavan, tot sus, pe dulap, felicitarea de ziua mea pe care Țâru mi-a schițat la ultimul șaișpe noiembrie portretul de bătrân cu mustață. Pe prima față a felicitării era o compoziție mai elaborată în culori, o vrăjitoare cu tot arsenalul, globul de cristal, retortele, căminul, o poliță cu cărți, opaițul și sus, la galerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Papagogu, câinele ei cât un vițel, doarme în nesimțire. Cum Dumnezeu nu ne trezise, el care noaptea dădea concerte la lună? Țârțâc îmi surprinde privirea pe corpul bleg al câinelui care blochează tot drumul și pleacă repede prin spatele corturilor, schițând cu mâna semnul crucii. - Primaru’ n-o să vină, f... -l în cur pe mă-sa, i-e frică de ăștia că-i pun foc și lui, gâfâie obidit lângă mine băiatul lui Sevgin. Își scoate din șort singurul lucru cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ore de somn, totul îmi părea OK și lăsam pe cutia televizorului vraful de foi acoperite cu semne - nu numai literale; chiar mă distram să mă exprim mai total, oprindu-mă în mijlocul unui cuvânt, să zicem la o cratimă, să schițez din linii puține un profil cu sâni obraznici de fată mare, cum s-ar fi proiectat pe perete, în lumina felinarului din stradă, femeia la care nu mai insistam, ca în copilărie, pe trăsăturile feței, ci, de exemplu, pe unghiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
văzut de niște săptămâni. La privatizat, o fată drăguță cu trăsături de asiatică clipește repede din genele rimelate și din ochii de ștrasuri ai maimuțoiului imprimat pe piepții tricoului, impresionată de destinul pe care și eu abia pot să-l schițez, al poetului care probabil își găsise un loc mai bun unde să se producă. Nu prea mă văd având grijă de cineva ca de un copil, dar nici nu mă pricep cum să-i spun Zinei asta, dimineața când vine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
avea grijă de conturile altora, nu credeți? Oricât de fascinante s‑au dovedit unele dintre acestea. — Păi... da. Da, sigur. Și mă bucur pentru dumneavoastră, sincer, spun ridicând din umeri, stânjenită. Dar mie... o să‑mi lipsiți. — Mă credeți sau nu, schițează el un zâmbet, cred că și dumneavoastră o să‑mi lipsiți mie, domnișoară Bloomwood. Contul dumneavoastră a fost cu siguranță unul dintre... cele mai interesante conturi de care m‑am ocupat vreodată. Mă săgetează cu privirea și simt cum mă îmbujorez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
să protesteze, pun platoul cu pește afumat pe tava lui, apoi mă grăbesc să mă așez cu picioare tremurătoare pe scaunul gol, netezindu‑mi părul cu mâinile. În timp ce mă așez și îmi aranjez șervetul pe genunchi, la masă domnește tăcerea. Schițez un mic surâs pritenesc, dar nu primesc nici un răspuns. Apoi o doamnă în vârstă care are la gât cam șase rânduri de perle uriașe și poartă aparat auditiv, se apleacă spre Elinor și îi șoptește, suficient de tare ca să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
pricepem ce spune. În cele din urmă, mă face să înțeleg că Tang Nah a luat o supradoză de somnifere și că se află la spital. Mă grăbesc la căpătâiul lui. Îl strig pe nume. Își deschide ochii, încearcă să schițeze un zâmbet și își pierde din nou cunoștința. Nu știu ce să zic. După ce Tang Nah iese din spital, îmi iau rămas bun de la mătușa mea și mă întorc cu el la Shanghai. * Lan Ping se mută la Tang Nah. Se forțează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
despre vreme, sănătate și război. Privind spre soare, care apune pe după trunchiurile copacilor, el îmi propune să ne așezăm la umbra unui copac. Lao Lin începe să mă felicite. Îmi spune că cererea noastră de căsătorie a fost aprobată. Nu schițez nici o reacție. Aștept să arunce bomba. Nu ești încântată? Zâmbind, își netezește barba țepoasă cu degetele-i lungi. M-am pregătit să lupt pentru drepturile mele, îi răspund eu cu franchețe. Lao Lin râde stingherit. Îi arunc o privire iubitului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Ai subliniat la a opta ședință al celui de-al zecelea congres că există o tendință de folosire a literaturii ca armă pentru atacarea Partidului Comunist. Sunt întru totul de acord. Am convingerea că este intenția dușmanului nostru. El nu schițează nici o expresie. Ea continuă, de parcă ar fi din nou Nora pe scenă. Mi-am îndreptat atenția spre o piesă devenită de curând populară. Cred că piesa e folosită ca armă împotriva ta. Cum se numește? Hairui concediat din funcție. Cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de reclame de pe Internet, Download Free Gaming Software, dreptunghiul colorat verde, culoarea jocurilor de noroc și mesajul de la Fatima încadrat în albastru, une grande peste arrivera à l’humanité, o boalè se va abate asupra omenirii, nu pot sè nu schițez un zâmbet atunci când îmi ridic privirea spre jucèușele reclame, Viva Casino - The Best Online Gaming, Care sè fie secretul revelat de la Fatima? Internetul, a doua apocalipsè? Nulle part dans le monde îl y aură commande et Satan regnera leș endroits
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
cu greu sè nu sar la el, sè-l smulg din scaunul meu și sè-l trântesc la podea că sè-l învèț minte și sè-l pun la punct, impertinentul! Dar, stèruind sè-i privesc spatele, ușor arcuit, capul cu pletele blonde, mâinile frumoase schițând deasupra tastaturii mele un balet aerian, delicat, furia din minte începe sè se potoleascè, cèpètând forma unei pulsații care exercitè asupra vezicii o presiune cumplitè, Trebuie sè ajung urgent la baie! NOW! Îmi apuc haină și, grèbit, dupè un salut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
de planturoasa statuie a Dianei, ca să o vadă mai bine pe solistă: rusoaica Mullova. Zâmbetul satisfăcut al Christei: știuse dinainte că are să se lovească de scaun. Îi presimte mișcările, vorbele, gesturile, enervările, stă la pândă, Înainte ca el să le schițeze. Încearcă să intervină, să-i sugereze altele. Iluzia că ne-am cunoaște, dacă stăm alături. * El o privește acum pe violonista care se Înclină: firesc, grațios, distant. De la cine mai putea să Învețe acolo, În leagănul revoluțiilor, cum se face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
reproș suprem, îi întorcea spatele. Femeia privea pereții goi. Absența tapetului din mătase amplifica strașnicele sforăituri ale consortului. Nu-i mai rămânea decât să geamă: „Încă o cheltuială enormă! Dar trebuie să remediez și acest neajuns”. Ledoulx răspundea urărilor abia schițând un zâmbet, căci era zgârcit și la vorbă. Murmura din vârful buzelor aproape inexistente două-trei cuvinte pe care doar accentul francez le făcea să sune cât de cât agreabil. Și, între două zâmbete, maxilarele lui se loveau ritmic. Semn de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Além va suferi. Și mai știu cel puțin doi oameni care vor suferi din greu după plecarea ta. ― Știu, Guibert, dar sunt tineri și regi pe deasupra. Vor trece cu bine peste suferința asta. Acum, însă, am să te rog să... Schiță îndepărtarea prin fluturarea degetelor. Vreau să rămân singură. Doar eu și Além. ― Așa să fie, cum zic masonii! Guibert întinse spre ea brațul, oferindu-i șoimul. Atunci... pe curând! Și, înainte de a întoarce calul, îi făcu un semn cu ochiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]