2,115 matches
-
limbii române, în cadrul Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj-Napoca, iar mai târziu cercetător științific. Este doctor în filologie (1998), cu o teză despre reinterpretarea poemului eminescian Luceafărul. Are contribuții științifice în domeniile semanticii, stilisticii, poeticii și semioticii, publicate în reviste științifice (inclusiv străine) și literare (unele semnate Rodica Popescu), precum și în volume colective, mai ales în Studii de eminescologie, Meridian Blaga ș.a. Colaborează cu poezie la „Tribuna”, „Steaua”, „Familia”, „Orizont”, „Cahiers Bleus” ș.a. Ca poetă, debutează editorial
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288023_a_289352]
-
și mentalitățile medievale ar ajuta ... o istorie politică a structurilor de lungă durată, înglobând atât partea valabilă și vie din geopolitică, cât și analizele efectuate după modelele antropologice. La fiecare nivel, s-ar acorda o atenție deosebită studierii diverselor sisteme semiotice ale politicului: vocabular, rituri, comportamente, mentalități. (457) Cele două studii ale lui Le Goff la care ne-am referit, prefața și pseudo-postfața − mai curând, reevaluarea teoretică a antropologiei puterii medievale −, nu sunt complementare, ci se dizlocă reciproc. Tocmai de aceea
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
istoriei mitizate; se ajunge astfel la o nouă structură internă, parte din rețeaua deschisă și potențial activă. Thomas și școala internațională de cercetători ai imaginarului care îi stau alături conciliază două metode afirmate în ultimele decenii în studiul imaginii, respectiv semiotica narativă și mito-critica propusă de Durand. Imaginea, fie literară, fie iconografică, are o "gramatică", o "declinare", un "stil" propriu. Figurile care polarizează imaginarul sunt: pe de o parte, metonimia și metafora − prima, prin deplasarea sensului în interiorul aceleiași rețele semantice (fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a crea empatie, simbolul este însă un "instrument" lingvistic de operare abstractă și are un caracter general, de largă reprezentare culturală pentru o comunitate sau un stat.11 (Din nou semnalez o problemă metodologică: dacă simbolul este citit prin grila semiotică, atunci e dificil de admis concluzia că ar transcende convenția, cum consideră Thomas; chiar analogia, pe care simbolul se bazează, sau metonimia, sau metafora au până la un punct o încadrare convențională, pentru că implică direct codurile culturale, contextul etc.). În perspectiva
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie «A. D. Xenopol»”, „Revue roumaine des sciences sociales” ș.a. În studiile sale P. propune o abordare din perspectivă comparatistă a literaturii române și a celei din spațiul britanico-american, apelând, nu de puține ori, și la semiotică, semiologie, filosofie sau etică. Volumul The Romanian Novel (1992) este o introducere deosebit de utilă în universul literaturii române de până la al doilea război mondial, adresată cititorilor străini dornici să primească informații esențiale despre o anumită etapă din evoluția scrisului românesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288700_a_290029]
-
1992) P. face anatomia behaviorismului în literatură, subliniind că „romanul comportamentului [...] este un reflex, o reacție specifică la o anume conjunctură”, iar „apariția sa nu e singulară, ipostaza literară este întregită de manifestări în psihologie, sociologie, politologie, filosofie, lingvistică și semiotică”. Definitorie pentru modalitatea narativă comportamentistă - scrie criticul - este cultivarea onticului conjugată cu suprimarea psihicului. Evitarea analizei psihologice, în favoarea consemnării unui „proces-verbal”, are ca scop restituirea fidelă a evenimentelor, fără incursiunea în universul propriu eului fiecărui personaj. Depersonalizarea artei în scopul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288700_a_290029]
-
precum crima organizată, fundamentalismul religios sau terorismul. Într-o epocă a interferențelor, întâlnirea dintre persoane sau grupuri care au culturi diferite ridică problema comunicării interculturale. Acest lucru putându-se remarca și din analiza celor două școli școala "proces" și școala "semiotică" care ne permit un studiu mai bun asupra comunicării. Dincolo de orientările saussuriene sau pierciene, studiul comunicării în contextul actual al globalizării, determinarea valențelor interculturale și depășirea barierelor de comunicare, întâmpină anumite dificultăți printre care se pot enumera: conceptualizarea, construirea paradigmei
Comunicarea interculturală. Paradigmă pentru managementul diversităţii by Silvia Popescu [Corola-publishinghouse/Science/923_a_2431]
-
și în hiperfacticitate, astfel încât le vine greu să-l înțeleagă pe gânditorul francez. Foucault i-a încurcat pe politicienii discursului și ai cunoașterii. Concepția lui Foucault despre cunoaștere se întemeiază pe unele idei nietzscheene, pe unele precepte din semiologie, din semiotică, din psihanaliză, pe experiența sa "literară" și intelectuală, dar cel mai mult pe munca dură, istovitoare în "arhivele lipsite de glorie". Experiența sa de arhivist al limbajului și al cunoașterii, de "arheolog" al decriptării practicilor discursive și enunțiative a creat
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
s-a pronunțat pentru istorii problematizante, Foucault nu a ezitat să pună în practică un nou mod de a problematiza. Întreaga sa scriitură este una problematizantă. Acest nou mod de a pune probleme se întemeiază pe învățături din psihanaliză, din semiotică, desprinse din dezbaterile contemporane de idei; pe teorie semiologică, atunci când se ocupă de tratarea enunțurilor; pe unele idei din Marx și Comte, atunci când analizează relațiile de putere din cadrul societăților. Gânditorul francez devine nietzschean, atunci când vrea să obțină anumite "efecte de
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
din matematică, conferindu-le astfel valoare de metodă universală. În opinia lui Foucault, relația de reprezentare și de semnificare a limbajului cu lucrurile a fost readusă în atenție de către literatura secolului al XIX-lea180, mutație epistemică ce a făcut posibilă întemeierea semioticii de către Saussure. Ar fi bine să înțelegem reprezentarea nu ca pe un produs original picat din Ceruri, ci ca pe o serie de condiții (epistemice, sociale, politice, istorice, personale) în care "autorul" este prins între ele. Toată această "prindere între
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
magice, formule și axiome, ci doar de investigații laborioase pentru a desluși trecutul. Istoriile lor sunt într-un registru al provizoriului și evanescenței. Istoria nu are și nu comportă, în ciuda structurii "secret lingvistice" a datului, relații de ordin lingvistic precum semiotica, semantica, hermeneutica sau logica. Dacă aceste patru discipline îl ghidează pe intelectual în analizele lui, îi oferă omului modern posibilitatea de a-și dezvolta un discurs, istoria este "relație de putere, nu relație de sens"208. Istoria este o structură
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
au făcut după teorii fictive, fără niciun raport cu platitudinea realului compusă din fapte și evenimente umane, total diferite în raport cu potențialul de schimbare. Ceea ce îi preocupă pe istorici este figurarea schimbărilor de fond. Prin ideologie și însoțitoarele ei (limbajul-reprezentare, hermeneutica, semiotica, psihanaliza etc.), orice cunoaștere, orice posibilitate de cunoaștere este redusă la un sistem de reprezentări cu impact asupra mentalului colectiv în acord sau în dezacord cu o evidență dată. Acuratețea față de real nu are nimic în comun cu exigențele unui
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
formula lui Lucian Boia, care spunea, într-o notă ironică, în cartea sa Jocul cu trecutul, că istoricii mai mult fac decât gândesc istoria. Și acei istorici care aplică diverse tehnici și modele de interpretare preluate din alte discipline (hermeneutică, semiotică, psihanaliză) se află mai mult în registrul facerii istoriei decât al gândirii. Avem nevoie de o înțelegere plurală a istoriei și a realității, ceea ce presupune distincții, diferențe ale relațiilor oameni-lucruri, oameni-oameni, dincolo de orice utilaj discursiv sau model narativ. Acel ceva
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
non-istoric), povestiri, descrieri, analize. Cele două instanțe ale cunoașterii moderne sunt deopotrivă parte a unui discurs, fragment de istorie, dar și al unui limbaj-reprezentare, ce poate fi la rândul lui analizat. Este doar o iluzie culturală occidentală că domenii precum semiotica, hermeneutica dețin în ele întreaga cunoaștere umană. Ceea ce dețin ele este o regie a transmiterii diverselor cunoștințe. Discursul istoriografic nu se mai poate susține pe hegemonia celor două instanțe de cunoaștere (semiotica și hermeneutica), șarjate de un fenomen intelectual precum
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
doar o iluzie culturală occidentală că domenii precum semiotica, hermeneutica dețin în ele întreaga cunoaștere umană. Ceea ce dețin ele este o regie a transmiterii diverselor cunoștințe. Discursul istoriografic nu se mai poate susține pe hegemonia celor două instanțe de cunoaștere (semiotica și hermeneutica), șarjate de un fenomen intelectual precum Linguistic Turn. De asemenea, nu se mai poate susține pe imperativul categoric al unui adevăr istoric empiric. În schimb, se poate susține pe o atitudine de genul celei adoptate de Foucault, care
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
descifrare a destinului omenirii; 7) anticipare în privința viitorului; 8) promisiune a unei reîntoarceri 231. Istoria comportă și alte funcții: 1) schimbarea prezentului pe o gândire a trecutului; 2) dezvoltarea unor domenii de analiză din cunoașterea empirică, de tip istoric (hermenutica, semiotica, psihanaliza, semiologia, semantica etc.); 3) istoria ca relație între arte (cele din Renaștere), științe (fizică și matematică în secolele XVII-XVIII) și discipline socio-umane (secolele XIX-XX); 4 ) dezvoltarea raționamentelor din fizică, matematică dintr-o cunoaștere empirică, de tip istoric, cunoaștere preluată
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
intitulată Recherches sur les variations isotopiques, sub conducerea lui A.-J. Greimas. Ideea de bază a cărții - izotopia ca manifestare a flexibilității limbajului - revine în cartea Inflexions de voix, publicată în 1976. În această perioadă, de orientare preponderent poetică și semiotică, participă la activitățile Asociației canadiene și a celei internaționale de semiotică; se simte apropiat de Claude Bremond, Dorrit Cohn, Lubomír Dolezel, ca și de filosofii Gabriel Marcel, Saul Kripke și Charles Taylor. Din 1990 devine profesor titular la Departamentul de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
Greimas. Ideea de bază a cărții - izotopia ca manifestare a flexibilității limbajului - revine în cartea Inflexions de voix, publicată în 1976. În această perioadă, de orientare preponderent poetică și semiotică, participă la activitățile Asociației canadiene și a celei internaționale de semiotică; se simte apropiat de Claude Bremond, Dorrit Cohn, Lubomír Dolezel, ca și de filosofii Gabriel Marcel, Saul Kripke și Charles Taylor. Din 1990 devine profesor titular la Departamentul de romanistică și literatură comparată al Universității din Princeton, New Jersey. Este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
provocatoare. Ficțiunea este abordată topologic, în economia complexă a culturii, împreună cu alte sisteme de sens și limbaje (științele, filosofia, mitologiile ș.a.). În evaluarea statutului ei se reintroduce reperul atât de contestat o vreme al existentului - deci al referinței, în termeni semiotici. Printre tehnicile de lucru se numără exploatarea eficientă a unor metafore gnoseologice - precum noțiunea „lume”, instrument conceptual esențial al lui P. Ficțiunea este o astfel de lume, născută din posibilitatea alegerii între multiple unghiuri virtuale de vedere asupra existentului. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
publicată în Occident: La Syntaxe narrative des tragédies de Corneille. Recherches et propositions (1976). Meditația pe marginea clasicismului își dă întreaga măsură în L’Art de l’éloignement. Essai sur l’imagination classique (1996). Lucrarea marchează despărțirea definitivă de curentele semiotice și formalizante, în favoarea unei gândiri de tip interpretativ. Ilustrând una dintre însușirile-cheie ale autorului - coerența explicativă a discursului -, cartea stă sub semnul unei metafore gnoseologice sensibilizante: distanța. Doi piloni solizi susțin edificiul proiectiv al sintezei: tendința de a stăpâni, prin
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288734_a_290063]
-
de sensuri sunt utilizate mai ales În antropologia culturală (primul În studiile de mitologie comparată, al doilea cu predilecție În cercetările de tip etnografic). Sensul extins apare În multe investigații de tip sociologic, iar sensul abuziv În studiile literare, În semiotică, În politologie sau În cultural studies. Cele mai multe dintre definițiile pe care le consider adecvate perspectivei antropologice și ancorate Într-o investigare substanțială a unor documente de teren sau de arhivă sunt construite prin acumularea de atribute capabile să contureze identitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
se referă la sacramente, adică la acte care presupun o realitate absolută, extraumană” (1969, p. 41). La fel, pornind de la principiul că mitul este un instrument de gândire a realului, Claude Lévi-Strauss va sugera prioritatea, dacă nu istorică, cel puțin semiotică, a mitului (1973, p. 84). Ritul: definiții și tipologiitc "Ritul\: definiții și tipologii" Spre deosebire de mit, conceptul de ritual nu definește o clasă de forme culturale, ci o categorie largă, În care intră numeroase alte clase, uneori distincte, alteori Întrepătrunse. Formele
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Ashley, 2001; C. Blehr, 1999; D. Bryan, 2000; C. Farber, 1983; Th. Spencer, 2000). În al treilea rând, caracterul de metaforă socială: paradele și procesiunile apar ca reconstituiri simbolice ale structurilor sociale. Acest lucru se realizează prin mai multe sisteme semiotice. Astfel, traseul acestor manifestări consacră o anumită geografie socială, care, la rândul ei, exprimă imaginea valorilor și ierarhiilor care Întemeiază ordinea comun acceptată. Procesiunile și paradele reafirmă importanța centrelor consacrate, centre marcate prin construcții ce evocă autoritatea instituțiilor religioase, politice
[Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fiecărui aspect al comicului discutat până acum se poate întocmi prin combinarea mai multor criterii. Pornind de la sugestiile lui Jean-Marc Defays, putem include compartimente distincte ale comicului în funcție de "mijloace, articulare, sens"47. Înțelegem convențional prin "mijloace" suporturile fenomenului comic, sistemele semiotice utilizate. Pentru a cuprinde toate sferele de manifestare ale comicului se iau în calcul în afara suportului lingvistic, la rândul lui de tip oral sau scris, sistemul plastic și scenic. Departajăm așadar vorba bună, snoava etc. de romanul umoristic, schița, anecdota
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
numitul comic de limbaj, mai exact, de "comicul pe care îl creează limbajul" (fantezia verbală), dar și de comicul stârnit de alte procedee, cum ar fi gesturile dezarticulate ale mimului, jocurile nonconformiste de scenă, decupajul cinematografic etc. specifice altor sisteme semiotice. În funcție de articularea de natură tematică se disting tradiționalele categorii ale comicului de caracter, de situație și de moravuri, așadar variantele comicului "exprimat de limbaj". În sfârșit, sensul comicului, adică raporturile cu contextul cultural, cu lumea, caracterul său general, câmpul său
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]