22,588 matches
-
Și, în clipa aceea, am început să mă identific, fără voia mea, cu lumânarea care se topea încet, încet... Tu care ai avut întotdeauna, prin înzestrările tale, puterea de a privi cu ochii deschiși dincolo de aparențe, îți dai seama ce senzație îți poate crea o asemenea stare!? De atunci, din când în când, simt un rău interior, ca și cum un vierme lucrează la demolarea ființei mele. În asemenea momente, când mi-e cuprinsă întreaga ființă, suflet și trup, nu mai sunt în
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Nu mi e teamă de ceea ce se va întâmpla cu mine, ci de bieții mei copii pe care îi iubesc nespus, ca o mamă nebună, neavând altă bucurie decât aceste două ființe neștiutoare și nevinovate. Scriindu-ți toate acestea, am senzația că mă despovărez, fie și pentru câteva clipe, de toate cele pe care viața mi le-a pus în cale drept obstacole, aș spune uneori, imposibil de trecut. Nici nu știi cât de mult înseamnă legătura cu tine! Te rog
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
prea devreme. În noile scrisori, nota dominantă era de pesimism, patinat de o deprimare ce probabil ajunsese de nesuportat. Gândurilor țintuite în cuvinte și puse la păstrare în forul ei intim, Olga le dădea acum frâu liber, le slobozea, având senzația că numai în acest fel se poate elibera. O scrisoare a Olgăi care o zdruncinase pe Ina fu aceea prin care îi comunica faptul că născuse un copil cu malformații. Așa cum îi mai scrisese, și doctorii nu-i dădeau mari
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
Ea era pentru mine ca un buchet de flori proaspete aruncate la gunoi. În seara ultimei ieșiri, vremea era urâtă și ploioasă, o ceață groasă acoperea împrejurimile. În atmosfera asta umedă, care atenua vioiciunea culorilor și insolența liniilor, încercam o senzație de libertate și de calm; ploaia îmi spăla gândurile negre. Or, în această noapte, ceea ce n-ar fi trebuit să se întâmple s-a întâmplat. Hoinăream, inconștient. În orele de singurătate și în minutele a căror durată nu mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
un limbaj mut? Mai ales dacă adăugăm caracterului voluptuos al spectacolului mirosul acru și piperat al transpirației acestei femei, amestecat cu parfum de iasomie și ulei de santal. Parfumuri care-l aminteau pe cel al rășinii arborilor exotici și trezeau senzații misterioase. Miros de cutie de medicamente, miros al acelor leacuri venite din India, păstrate în camerele copiilor, unguente necunoscute, provenind din ținuturi unde supraviețuiesc obiceiuri străvechi. Fără îndoială că acest miros îl aveau și infuziile mele. Toate astea au ațâțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
scos două prăjituri; am vrut să i le dau, dar, când l-am atins, capul i se desprinse de trup și se rostogoli pe pământ. Mă trezii în țipete. Încă nu se făcuse ziuă. Inima îmi bătea foarte tare. Aveam senzația că tavanul îmi apăsa pe cap și că pereții deveniseră peste măsură de groși, că pieptul era gata să-mi explodeze. Vedeam încețoșat. Multă vreme, am fixat cu o privire năucă grinzile camerei; le număram, apoi o luam de la capăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
organe intră deja în descompunere, părul și unghiile continuă să crească o vreme. Piere oare conștiința din clipa în care inima a încetat să mai bată? Urmează, dimpotrivă, un fel de viață vegetativă, grație sângelui care întârzie în vasele capilare? Senzația morții e teribilă în sine: ce simt cei care înțeleg că sunt morți? Există bătrâni care-și dau sufletul cu zâmbetul pe buze, ca și cum ar dormi, precum o lampă ce se stinge. Dar ce sentimente va încerca un tânăr viguros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
generală. La ora 20 - avanpremiera ; la 22 -PREMIERA. Vi se pare imposibil? Eu bag mîna-n foc că sunt În stare să fac asta, fără să am pretenția, firește, că o să iasă un eveniment artistic : ajunge că e un eveniment de senzație... Dar ce m-a Încurajat, nu de mult, În consolidarea acestui vis personal? Știrea următoare : ” Arca rusească e singurul lung metraj (96 de minute) tras dintr-un foc, Într-o singură secvență. Au fost folosiți 2.000 de actori .” Păi
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
și timp?!... Găsesc un interviu mai vechi, din 2000, cu cel care a fost marele comedian Dem Rădulescu. Spicuiesc din el o frază aparent oțioasă : „Ce urăsc mai mult pe lume? Urăsc gara! Nu mă duc să iau trenul : am senzația că plec de tot!”. Atitudinea mea este complexă : uneori urăsc, alteori iubesc gările prin care trec...Nu mi-e rușine să recunosc, plîng cînd Îmi pleacă (un) cineva drag, mor de silă În alte ocazii sau gust poezia plecării, de
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
schițau măcar un zîmbet, pe față! Trupa era consternată - cum să joci co medie, fără să rîdă publicul?! La final Însă, nu mai puteau fi opriți din aplauze...Spaniolii, dimpotrivă, se plimbau prin sală, vorbeau la telefonul mobil, dar ...dădeau senzația că trăiesc povestea, alături de interpreți. Despre români, Richard Cant a afirmat, măgulitor, că suntem un public subtil și rafinat, care gustă scenele de mare Încărcătură intelectuală (scene nesesizate de alții) . Așa o fi! Mă crispează atitudinile de cramponare - de un
Jurnal teatral, 4 by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1599_a_2908]
-
facultate mai există un Dan Mihăilescu, la catedra de farmacologie. Și e tot lector. Un tip la vreo treizeci și cinci de ani socotit fuuooaarte simpatic de colegi, de superiori și chiar de studenți. Nu și de mine. În fond, uneori am senzația că și eu aș fi simpatic, scoțând glume la tot momentul. Mai nasol e că după aia, privind retrospectiv, realizez că poantele alea au fost cam nesărate. Tot e bine că, uite, am puterea să o mai și recunosc. Așa cum
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
îndoială, o dilemă remarcabilă și de o formidabilă profunzime mi-a trecut prin minte: Domnule, ce anume prevalează în viață, chimismul sau atitudinea?". Hai că sunt tare, nu? M-am trezit într-un soi de ocean alburiu. Nu știu cum să explic senzația, dar parcă vedeam totul de jur-împrejur fără niciun efort. Deși cam neclar, de parcă nu mi-aș fi reglat ochii încă aburiți de somn. M-am întins lenevos și satisfăcut. Și în momentul următor am răcnit de spaimă. Adică aș fi
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
câteva ori, dar nu mi-a ieșit figura. Trebuia să mai exersez. Acum însă nu aveam nici chef, nici timp de antrenamente de-astea. Noroc că eram plin de idei. Așa că am luat-o pe perete, apoi pe tavan, încercând senzații cu adevărat tari. Am coborât pe firul lămpii, pe urmă pe abajurul cam alunecos și plin de praf, iar de aici, mi-am dat drumul direct pe masă. Înălțimea era mult mai mare, dar n-am avut nicio problemă. Armura
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Bineînțeles că nici cutia nu era bine închisă și am intrat ca pe sub oblonul culisant al unui hangar. M-am înfruptat la greu, trăind o adevărată euforie a mâncatului. Băgasem în mine o cantitate care mi se părea impresionantă, încercând senzații nemaipomenite cu cele două perechi de mandibule ale mele. Senzații pe care totuși nu o să le descriu ca să nu impresionez negativ firile mai delicate. Ghiftuit, am ieșit din cutie pentru o siestă lejeră. Cum mă plimbam eu ca vodă prin
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
intrat ca pe sub oblonul culisant al unui hangar. M-am înfruptat la greu, trăind o adevărată euforie a mâncatului. Băgasem în mine o cantitate care mi se părea impresionantă, încercând senzații nemaipomenite cu cele două perechi de mandibule ale mele. Senzații pe care totuși nu o să le descriu ca să nu impresionez negativ firile mai delicate. Ghiftuit, am ieșit din cutie pentru o siestă lejeră. Cum mă plimbam eu ca vodă prin lobodă, clic-clac, aud zgomotul yalei. M-am blocat un pic
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
de-a dreptul încântată. Era mai isteață decât Dorinel, fără îndoială, ba pe deasupra vădea și anumite înclinații artistice. Cam rudimentare, ce-i drept. Dar Dorinel, în simplitatea lui, degaja un anume tip de onestitate. Acum stătea și o privea, dând senzația că s-ar gândi foarte preocupat la ceva, așa cum lasă impresia și o grămadă de oameni. Spre deosebire de aceștia, el chiar era încercat de oarecari dubitațiuni: "Auzi, bă, gândaco...", spuse el tărăgănat. Dar ea îl contră imediat, cu aplomb, evident iritată
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Dorinel. "Asta e", am oftat. "Șefu', de la număratu' ăsta mi s-a cam făcut foame. Matale nu?", zise simplu gândacul. Mi-am dat seama că, deși mâncasem cu o oră și ceva în urmă, mă atacase și pe mine o senzație asemănătoare. "Ba da. Unde mergem să mâncăm ceva?" Uite colea!" a zis Dorinel, făcându-mi semn spre sertar. Mi-am amintit de covrigul luam doi, pe unul îl mâncam la prima oră, celălalt... pe care mai mult ca sigur îl
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Da' ce-i aia februarie, martie, aprilie și mai?", întrebă Dorinel, ceilalți fiind probabil prea extaziați dinaintea deșteptăciunii mele ca să mai încerce cumva vreo altă lămurire. O jumătate de oră mi-a luat ca să le explic, până ce ei au dat senzația că au înțeles. Destul de rapid, nu? Apoi i-am dat fiecăruia dintre locotenenții mei câte o listă de nume, încercând o organizare alfabetică. Ca să fie mai ușor, lui Bănel i-am oferit una cu inițiala B, lui Costel cu C
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
Da' deloc, înțelegi?" "Înțeleg." O dată cu replica asistentei peste birou se înstăpâni liniștea. O liniște fragmentată doar de zgomotul sorbiturilor din cafea executate cu o măiestrie greu de egalat de către profesoară, care stătea cu privirile pierdute-n gol. Și dumneaei dădea senzația că ar medita la ceva. Dar și în acest caz, ca și în cel al oamenilor așa-zis simplii Vasile sau Petrică era doar o aparență. Când ajunse aproape de fundul ceștii, baba de Fito tresări: "Azi e ultimu' seminar, nu
Eu, gândacul by Anton Marin [Corola-publishinghouse/Imaginative/1431_a_2673]
-
așa și totuși simțeam că tocmai acest fel de a fi, dintr-o bucată și ușor evaziv, îi dădea Iozefinei o notă aparte, un șarm rar întâlnit. Adică exista în felul ei de a fi ceva special, care îți dădea senzația că ea nu are pentru nimeni nimic de ascuns și că este o femeie ca toate femeile, așa cum se purtau multe fete la vârsta aceea: dădeau ostentativ senzația că ele sunt prea versate, că au toată experiența, că nu ar
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
exista în felul ei de a fi ceva special, care îți dădea senzația că ea nu are pentru nimeni nimic de ascuns și că este o femeie ca toate femeile, așa cum se purtau multe fete la vârsta aceea: dădeau ostentativ senzația că ele sunt prea versate, că au toată experiența, că nu ar mai avea nimic sigilat în întreaga lor ființă de viitoare femei, ca și cum ar fi fost de-a dreptul frivole, dar de fapt, lucrurile nu stăteau tocmai așa. Felul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Creației. Erau însă și dăți când Iozefina juca o altă carte: intra în bibliotecă la ora fixată, bineînțeles, dar nepăsătoare, ca și cum ar fi trecut pe-acolo întâmplător sau ca și când ar fi intrat în bibliotecă pentru prima oară, dând mai ales, senzația că nu mai poate presta „munca aceasta patriotică ingrată” de a dactilografia texte pe de-a moaca și că, obosită fiind, mai degrabă s-ar fi odihnit decât să fi scris la mașină. Apoi se așeza totuși pe scaunul liber
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
firesc să fie sinceră. Nu mai avea ce pierde, vorba ei. Confesiunea Monei era, pentru ea, ca o ședință de terapeutică. Povestind cu mine, se descărca repede. În tot acel răstimp cât Mona povestea verzi și uscate, aveam din nou senzația că Iozefina ne păzea de undeva, din spate, privindu-ne când cu admirație, când cu invidie. Într-adevăr, eram convins că uitându-mă mai atent, în spatele Monei, distingeam chipul drăgălaș al Iozefinei, fața ei pergamentoasă, cu coafura unică, cu gâtul
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
care le intuiam tot mai fierbinți, fără nici măcar s-o fi atins. „Adevărată prezență angelică are femeia aceasta”concluzionam în gând, pe de altă parte, după un periplu de investigație destul de anevoios. Părea că-i aud vocea puțin răgușită: Am senzația, d-le Gerard, că Romeo și Julieta, într-o altă viață, ar fi fost androgini și că eu într-o viață anterioară aș fi fost o Julietă capabilă de o iubire peste fire. Nu știu ce-i venise. De unde până unde făcuse
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Nu știu ce-i venise. De unde până unde făcuse ea legătura cu personajele tragediei lui Shakespeare? Vorbele ei păruseră atunci ca rămășițe dintr-o replică mai serioasă, de teatru, la o remarcă de-a mea. “ 3. Duminică, 9 noiembrie ’80. Avem uneori senzația că, până ne trăiesc părinții, nu suntem obligați să luăm lucrurile în serios. Mai apoi, în loc să citesc altceva, mă încumet să reiau pagini din jurnalul la care scriam de zor după cutremurul din ’77: „După ce, la revenirea din armată, în
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]