2,530 matches
-
IV Regi 11:2-21). Când a devenit major, Ioaș a fost nevoit să-și apere țara de sirieni, conduși de regele Hazael. După ce a cucerit cetatea Gat, Hazael a pornit spre Ierusalim. Ioaș a scăpat doar plătind un tribut mare sirienilor (IV Regi 12:17-19). Ioaș a murit asasinat de către slugile sale Iozacar, fiul lui Șimeat și Iozabad, fiul lui Șomer la Milo, spre Sela. El a fost îngropat în cripta strămoșilor săi, iar peste Iuda s-a ridicat rege Amasia
Ioaș (Iuda) () [Corola-website/Science/311381_a_312710]
-
ale diferitelor popoare, împreună cu alți oameni politici și de cultură libanezi. Întors la Boston, Djubran va resimți o angajare politică tot mai mare, împărtășind prietenilor din cercul său literar ideea necesității de a crea o ligă a intelectualilor libanezi și sirieni din Statele Unite care să militeze pentru eliberarea țărilor arabe de sub stăpânirea otomană. În 1911 înființează la New York societatea "Liga de aur". În concepția fondatorilor, revoluția siro-libaneză trebuia să se bazeze pe adevărata cultură care să lumineze masele populare. În 1912
Khalil Gibran () [Corola-website/Science/312395_a_313724]
-
arab original. "Lampa lui Aladin" și "Ali Baba și cei 40 de hoți" au apărut în prima versiune tradusă a lui Galland și nu se regăsesc în manuscrisul original. El a scris că le-ar fi auzit de la un povestitor sirian creștin din Alep, un literat maronit numit "Hanna Diab." Versiunea lui Galland era foarte populară de-a lungul Europei, iar versiunile mai târzii ale celor "O mie și una de nopți" au fost publicate de către editorul lui Galland fără consentimentul
O mie și una de nopți () [Corola-website/Science/312800_a_314129]
-
ce au fost tipărite între 1886 și 1888. Cea mai recentă versiune a povestirilor o include pe cea franceză a doctorului J. C. Mardrus, tradusă în engleză de Powys Mathers, și în mod remarcabil, o ediție critică bazată pe manuscrisul sirian original din secolul al XIV-lea, aflat în Biblioteca Națională, redactat în arabă de Muhsin Mahdi și interpretat în engleză de Husain Haddawy, fiind cea mai lungă, dar și cea mai bună versiune în limba engleză până în acel moment. În
O mie și una de nopți () [Corola-website/Science/312800_a_314129]
-
Omri, pe care l-a secondat în ultimii săi ani de viață. Domnia lui a fost marcată de o perioadă de înflorire, de alianțe cu statele vecine (orașele Feniciei, Regatul Iuda etc.), de construcții intense, dar și de conflicte cu sirienii din Damasc. I s-a atribuit și participarea la o coaliție care a stăvilit temporar expansiunea asiriană spre vest. "Afacerile interne" au intrat pe mâna dominantă a soției sale, Izabela, care și-a impus cu o deosebită cruzime credința sa
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
regele Iosafat (Iehoșafat) din Ierusalim fiind cuscrul și probabil vasal al lui Ahab. Fiica lui Ahab și Izabela, Atalia, s-a măritat cu Iehoram, fiul lui Iosafat. Însă în anii domniei lui Ahab au avut loc conflicte militare cu regatul sirian "Aram Damasc"(în ebraică "Aram Damesek") și, potrivit izvoarelor istorice asiriene, cu Asiria. Din cauza sprijinului său pentru cultul politeist, a ospitalității acordate preoților divinităților cananeene-feniciene și a prigonirii adepților monoteismului, regele Ahab este denunțat de textul biblic ca cel mai
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
pentru această faptă pe el și pe urmașii săi, fapt care îl va convinge pe Ahab să se smerească. Alt profet din timpul domniei lui Ahab a fost "Miha ben Imla", care, prevestind soarta crudă a regelui în bătălia cu sirienii, la "Ramot Ghilad" ("Ramot Galaad"), a fost aruncat de Ahab în închisoare („până când mă voi întoarce în pace”, cum a spus Ahab). Este menționat și un "profet anonim", care l-a sfătuit pe Ahab în primul război victorios împotriva invadatorului
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
întoarce în pace”, cum a spus Ahab). Este menționat și un "profet anonim", care l-a sfătuit pe Ahab în primul război victorios împotriva invadatorului Ben Hadad. În timpul lui Ahab, după Biblie, ar fi avut loc trei războaie cu regatul sirian Aram Damasc din nord-est. Potrivit "Cărții regilor" din Vechiul Testament, Ahab a fost confruntat cu o invazie militară siriană în care regele sirian "ben Hadad" a ajuns să asedieze capitala israelită Samaria. Povestirea biblică menționează că, ascultând sfatul unui profet iahvist
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
victorios împotriva invadatorului Ben Hadad. În timpul lui Ahab, după Biblie, ar fi avut loc trei războaie cu regatul sirian Aram Damasc din nord-est. Potrivit "Cărții regilor" din Vechiul Testament, Ahab a fost confruntat cu o invazie militară siriană în care regele sirian "ben Hadad" a ajuns să asedieze capitala israelită Samaria. Povestirea biblică menționează că, ascultând sfatul unui profet iahvist anonim, Ahab, cu numai șapte mii de oșteni, a declanșat un contraatac surpriză, a reușit să pună capăt asediului și să-i
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
să asedieze capitala israelită Samaria. Povestirea biblică menționează că, ascultând sfatul unui profet iahvist anonim, Ahab, cu numai șapte mii de oșteni, a declanșat un contraatac surpriză, a reușit să pună capăt asediului și să-i pună pe fugă pe sirieni. În zilele din preajma războiului el a respins amenințările lui "ben Hadad", rostind expresia rămasă proverbială: „Cine încinge armele să nu se laude ca cel ce le pune jos” (în ). Mai târziu, la Afek (poate la actualul Tell Ein Ghev de pe
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
cetatea Antipatris de mai târziu), a avut loc a doua confruntare, în care Ahab l-a înfrânt și capturat pe "ben Hadad". Profetul Ilie și adepții cultului lui Iahve i-au luat în nume de rău lui Ahab cruțarea regelui sirian („Este fratele meu”) și punerea lui în libertate, după ce acesta consimțise să restituie Israelului cetățile capturate de sirieni de la tatăl său, Omri, și să acorde vecinilor din Samaria facilități comerciale la Damasc. După acest război, în contrast cu clemența arătată pentru monarhul
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
capturat pe "ben Hadad". Profetul Ilie și adepții cultului lui Iahve i-au luat în nume de rău lui Ahab cruțarea regelui sirian („Este fratele meu”) și punerea lui în libertate, după ce acesta consimțise să restituie Israelului cetățile capturate de sirieni de la tatăl său, Omri, și să acorde vecinilor din Samaria facilități comerciale la Damasc. După acest război, în contrast cu clemența arătată pentru monarhul din Damasc, "Cartea regilor" povestește, ca exemplu pentru lăcomia lui Ahab și viclenia și cruzimea reginei Izabela, întâmplarea
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
acest război, în contrast cu clemența arătată pentru monarhul din Damasc, "Cartea regilor" povestește, ca exemplu pentru lăcomia lui Ahab și viclenia și cruzimea reginei Izabela, întâmplarea cu via lui Nabot din Izreel (în ebraică "Navot Haizr'eli"). Al treilea conflict cu sirienii a fost campania lui Ahab, aliat cu regele din Iudeea, Iosafat, pentru a recupera Ramot Galaad (în ) la est de Iordan (posibil Tel Ramith de astăzi din Iordania). După cronicarul biblic, în această campanie, în care Ahab pune în pericol
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
Moab, regele arab Gindibu, oșteni din Arvad și chiar și din îndepărtata Cilicie. În fruntea oastei israelite, cu zece mii de luptători pedeștri și două mii de care de luptă, stătea regele Ahab ("A-ha-ab-bu mat Sir-'i-la-a-a", adică „Ahab israelitul”). În fruntea sirienilor din Damasc stătea regele Damascului "Hadadezer" ("Bir-'idri"), probabil identic cu "ben Hadad", iar în fruntea oștirii din Hamat regele "Irhuleni". Regele asirian, care cucerise în drum "Halpa" ("Haleb") și "Hamat", s-a considerat victorios, dar se pare că rezultatul
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
și versiunea aceasta, din "Cartea regilor", a morții violente a lui Ahab la Ramot Ghilad, sub semnul întrebării. Așa cum bătălia de la Karkar putea să fi avut loc mai târziu, în timpul regelui Iehoram, așa și cea de la Ramot Gil'ad cu sirienii. În "Cartea regilor" i se atribuie aceeași moarte eroică violentă la Ramot Ghilad și regelui Iehoram, fiul lui Ahab. În schimb, Ahab ar fi murit de moarte naturală în palatul său, la Samaria. Neclară rămâne și datarea ungerii regilor Hazael
Ahab () [Corola-website/Science/312982_a_314311]
-
în primitoarea insulă s-a prelungit mai mult decât era prevăzut. Cipru fusese ales ca loc de întâlnire cu armata templierilor, condusă de magistrul Guillaume de Sonnac, cu cea a ospitalierilor, comandată de prepozitul Henry de Ronnay și cu cruciații sirieni pe care patriarhul Ierusalimului reușise să-i mobilizeze. O dată corpurile de oaste adunate, au urmat discuții lungi între conducătorii lor, privind desfășurarea expediției. Regele Franței era pentru o debarcare directă în Palestina, fapt ce i-ar fi permis, dat fiind
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
-lea, era un tânăr lipsit de puterea unor inițiative politice, amenințat de politica papală. Așadar, procesul de fărâmițare feudală în Orient putea să avanseze nestingherit, conducătorii cruciați fiind liberi să-și dispute întâietatea. În tot acest timp, printre principii cruciați sirieni cel mai puternic era principele Antiohiei, care anexase comitatul Tripoli și încheiase o alianță avantajoasă cu regele armean, a cărui fată o luase în căsătorie. Faptul îl îndreptățește să revendice suzeranitatea, dar nimeni nu-i lua în serios pretențiile, deși
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
portughezi, a scavilor africani, la care se adaugă alte câteva grupuri de imigranți, care s-au stabilit în Brazilia în perioada 1820-1870. Pe langă imigranții italieni și portughezi, un procent semnificativ a fost reprezentat de germani, spanioli, japonezi, libanezi și sirieni. Înainte de venirea portughezilor în Brazilia, teritoriul era populat de 2,4 milioane de amerindieni, care locuiau acolo încă din Pleistocen. Însă din anul 1500 până la câștigarea independenței, în anul 1833, aproximativ 500.000 de portughezi, majoritatea bărbați, s-au stabilit
Demografia Braziliei () [Corola-website/Science/310964_a_312293]
-
înapoi în Egipt, hărțuit de beduini de-a lungul drumului. Numai o zecime din armata lui a reușit să se întoarcă în Egipt împreună cu el. Saladin, temându-se de fragilitatea dominației sale asupra Egiptului și a alianței cu vasalii săi sirieni, a răspândit propaganda că de fapt creștinii au fost cei care au pierdut bătălia; Balduin și-a propagandizat victoria de asemenea. El a ridicat o mănăstire benedictină pe câmpul de bătălie, dedicată Sf. Caterina de Alexandria, a cărei zi de
Bătălia de la Montgisard () [Corola-website/Science/310948_a_312277]
-
de Antiohia i s-au alăturat lui Filip de Alsacia într-o expediție separată împotriva cetății Harim din Siria. Asediul Harimului a durat până în 1178, iar înfrângerea lui Saladin la Montgisard l-a împiedicat să intervină în ajutorul vasalilor săi sirieni. În ciuda unui an de relativă pace, până în 1179, Saladin a reușit să își reia atacurile asupra regatului și să inițieze o nouă decadă de războaie care va culmina cu bătălia de la Hattin din 1187. În filmul din 2005 "Regatul Cerului
Bătălia de la Montgisard () [Corola-website/Science/310948_a_312277]
-
Antonio Salieri din filmul "Amadeus" (1984). S-a născut ca fiu al unui imigrant creștin sirian-ortodox din Siria și al unei italo-americane. Abraham s-a născut în Pittsburgh, Pennsylvania, în 24 octombrie 1939. Este fiul lui Frederick Abraham, un mecanic sirian de religie asiriană, a emigrat în Statele Unite la douăzeci de ani, și Josephine Abraham (născută Stello), casnică americană fiica unor imigranți italieni . A crescut în El Paso (Texas). Abraham a devenit faimos în Italia pentru rolurile de Jacopo în Marco
F. Murray Abraham () [Corola-website/Science/310126_a_311455]
-
instaleze în Palestina, considerată Țara Israel). În anul 1919, revenit el însuși în Palestina, pe atunci sub mandat britanic, a devenit unul din fondatorii mișcării sioniștilor socialiști din Palestina. La data de 1 martie 1920, mai multe sute de arabi sirieni au atacat localitatea Tel Hai, unul dintre cele patru sate evreiești care formau un bloc izolat în partea de nord a Văii Hula din Galileea Superioară. În acea zonă care se afla la granița dintre trupele britanice din Palestina, cele
Iosef Trumpeldor () [Corola-website/Science/310224_a_311553]
-
ca această țară, ca parte a Mediei Mari, să se afle, de asemenea, sub stăpânirea macedonenilor. Într-adevăr, Atropat, proclamat împărat, a transformat această țară din proprie inițiativă intr-o țară independentă, urmașii săi căsătorindu-se cu prinți armeni si sirieni și mai târziu cu prinți parfieni... aceasta este o țară destul de însemnată în ceea ce privește puterea militară, deoarece aceasta poate pune la dispoziție 10 000 de călăreți si 40 000 de infanteriști.."” Astfel, după trei secole de la căderea statului Manna, în Azerbaidjan
Atropatena () [Corola-website/Science/309140_a_310469]
-
ca această țară, ca parte a Midiei Mari, să se afle, de asemenea, sub stăpânirea macedonenilor. Într-adevăr, Atropat, proclamat împărat, a transformat această țară din proprie inițiativă intr-o țară independentă, urmașii săi căsătorindu-se cu prinți armeni si sirieni și mai târziu cu prinți parțieni... aceasta este o țară destul de însemnată în ceea ce privește puterea militară, deoarece aceasta poate pune la dispoziție 10 000 de călăreți si 40 000 de infanteriști.."” Atropat și succesorii apropiați ai acestuia a trebuit să ducă
Istoria Azerbaidjanului () [Corola-website/Science/309141_a_310470]
-
o înțelegere cu India. Între anii 204-196 Antioh al III-lea a cucerit Palestina și l-a învins în 198 pe râul Iordan pe regele Egiptului, Ptolomeu V. Acest război a fost cunoscut sub numele de al V-lea război sirian. Antioh al III-lea a strămutat 2000 familii de evrei din Babilon în regiunile elenistice anatoliene din Lidia și Frigia. Josephus l-a descris ca fiind prietenos față de evrei și conștient de loialitatea lor *, în contrast cu atitudinea fiului său Antioh al
Antiohie cel Mare () [Corola-website/Science/310786_a_312115]