2,106 matches
-
binele tuturor. În toată Scandinavia, dar mai ales În Suedia, proprietatea privată și exploatarea mijloacelor de producție nu au fost niciodată periclitate. Spre deosebire de stânga britanică, a cărei doctrină de bază era, din 1918, Încrederea nezdruncinată În avantajele proprietății de stat, social-democrații suedezi au lăsat cu dragă inimă capitalul și inițiativa În mâinile proprietarilor particulari. Suedia a evitat experimente de genul British Motor Corporation, un cobai prin care guvernul Marii Britanii a Încercat alocarea centralizată de resurse. Volvo, Saab și alte companii private
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
peliculă) și - se zvonea - de a face dragoste cu persoane complet necunoscute: dovadă În plus, pentru unii, a ravagiilor psihice cauzate de un stat omnipotent care oferă tot și nu interzice nimic 4. Dacă acestea erau păcatele modelului scandinav, atunci social-democrații suedezi puteau să-și contemple mai departe, mulțumiți (sau nemulțumiți - după plata impozitelor), conturile În bancă. Dar criticii sistemului nu se Înșelau complet: statul omnipotent avea Într-adevăr o latură sumbră. Convingerea - apărută În zorii secolului XX - că statul putea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de a face cu idealurile sociale decât cu amintirea traumelor din trecut. În umbra experienței lor interbelice, socialiștii din Austria se străduiau mai degrabă să stabilizeze o democrație fragilă decât să revoluționeze politica socială 5. Ca și restul societății austriece, social-democrații locali și-au uitat prompt trecutul. În alte țări, social-democrații au abandonat mai greu nostalgia transformărilor radicale. În RFG, Partidul Social-Democrat și-a reformulat obiectivele abia la Congresul din 1959 de la Bad Godesberg. Noul program adoptat susținea fără ocolișuri că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din trecut. În umbra experienței lor interbelice, socialiștii din Austria se străduiau mai degrabă să stabilizeze o democrație fragilă decât să revoluționeze politica socială 5. Ca și restul societății austriece, social-democrații locali și-au uitat prompt trecutul. În alte țări, social-democrații au abandonat mai greu nostalgia transformărilor radicale. În RFG, Partidul Social-Democrat și-a reformulat obiectivele abia la Congresul din 1959 de la Bad Godesberg. Noul program adoptat susținea fără ocolișuri că „socialismul democratic, ale cărui origini În Europa sunt morala creștină
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
liderul reformist Hugh Gaitskell când le-a propus laburiștilor britanici, În același an, să Înlăture un deziderat identic din programul partidului (celebra Clauză a IV-a), formulat În 1918. Acest contrast se datorează În parte diferențelor din experiența recentă: pe social-democrații din Germania și Austria - ca și pe comuniștii din Italia -, amintirea luptelor devastatoare și proximitatea pericolului totalitar, fie În trecutul recent, fie imediat peste graniță, i-a făcut să valorizeze compromisul. Partidul Laburist britanic nu avea asemenea coșmaruri de exorcizat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
decât un partid socialist, animată În special de preocupările (și de banii) sindicatelor afiliate. Avea așadar un caracter mai puțin ideologic, dar și vederi mai Înguste. Purtătorii de cuvânt ai Partidului Laburist subscriau cu plăcere la obiectivele de ansamblu ale social-democraților de pe continent, Însă interesele lor erau mult mai practice și cu caracter local. Tocmai din cauza stabilității inerente a culturii politice britanice (sau cel puțin engleze) și mulțumită bazei muncitorești tradiționale (aflată, ce-i drept, În scădere), Partidul Laburist nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de guvern și compensațiile sociale fixe Îi favorizau pe cei care știau să profite: Îndeosebi clasa de mijloc educată, care se va lupta pentru a-și menține privilegiile recent dobândite. Progresele „statelor-doică” din Europa - fie că au fost introduse de social-democrați, de catolici paternaliști ori de conservatori și liberali cu o aplecare spre prudență - erau totuși cât se poate de reale. După programele de bază pentru protecție socială și economică, statele asistențiale au trecut la sisteme de ajutorare, alocații, dreptate socială
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unei noi clase de funcționari sociali și beneficiari relativ Înstăriți avea virtuțile ei: ca și fermierii, cei din segmentul inferior al clasei de mijloc (odinioară problematic) erau acum direct interesați de susținerea valorilor și instituțiilor statului democratic. Un câștig pentru social-democrați ca și pentru creștin-democrați, așa cum au sesizat ambele partide. și mai important, era o pierdere pentru fasciști și comuniști. Aceste schimbări reflectau transformările demografice deja menționate, dar și un nivel fără precedent de siguranță personală și o mobilitate socială și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
se Înregistra un divorț la 58 de căsătorii, patruzeci de ani mai târziu proporția era de unul la trei. Reformele liberale și liberalizante din Anglia anilor ’60 au fost aplicate În tot nord-vestul Europei, Însă la distanțe variabile În timp. Social-democrații vest-germani conduși de Willy Brandt au introdus schimbări similare spre sfârșitul deceniului și În anii ’70, stânjeniți mai puțin de lege sau precedent cât de ezitările partenerilor de coaliție - mai ales liber-democrații, liberali În probleme economice, dar conservatori În cele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nevoile culturale ale cetățenilor: lăsați singuri, indivizii și comunitățile nu ar avea nici mijloacele, nici inițiativa necesare. O autoritate publică bine organizată trebuia să asigure nu numai hrană, adăpost și locuri de muncă, ci și nutrimente culturale. În această privință, social-democrații și creștin-democrații erau perfect de acord și ambele tabere Îi moșteneau pe progresiștii epocii victoriene, dar cu resurse net superioare la dispoziție. Revolta estetică din anii ’60 nu a schimbat mare lucru În această privință: noua (contra-) cultură a cerut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Berlin de un simpatizant neonazist. Au urmat săptămâni incendiare, În care doi oameni au murit și 400 au fost răniți numai În Berlin. Guvernul Kiesinger a proclamat starea de urgență (cu 384 de voturi la 100, susținut de numeroși social-democrați), care-i permitea să guverneze prin decret - ceea ce a suscitat teama generală că Bonnul era În pragul colapsului, precum Weimar cu 35 de ani Înainte. Sectele extremiste din ce În ce mai violente ale studenților germani - K-Gruppen, Autonome, facțiunea radicală a SDS - erau toate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
naționali” și favorizându-i prin contracte, vărsăminte și garanții; Trezoreria britanică și-a continuat În schimb venerabila tradiție de manipulare macroeconomică prin impozite, rate ale dobânzii și subvenții mascate. Dar e izbitor cât de puțin difereau măsurile sub aspect politic. Social-democrații germani și suedezi, creștin-democrații italieni, gaulliștii francezi și politicienii britanici de toate culorile s-au agățat la Început instinctiv de consensul postbelic, căutând pe cât posibil ocuparea completă a forței de muncă sau compensând În caz contrar prin creșteri salariale pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dezavantajeze partidele mici sau extremiste, și a funcționat Întocmai. În Scandinavia, partidele cu cauză unică precum ecologiștii (sau pacifiștii, sau feministele) au fost eclipsate de agenda politică ecumenică a formațiunilor politice existente - de ce să strici un vot pe „verzi”, când social-democrații sau partidele agrare pretindeau că Împărtășesc aceleași preocupări? În Norvegia, de exemplu, ecologismul a avut la fel de mult succes ca În Germania: Încă din 1970, planurile guvernului laburist de a exploata cea mai mare cascadă din nordul Europei, la Mardola (În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mult pe pretinșii reformiști comuniști. Deși furnizau În continuare ajutor În bani și produse, liderii sovietici Își pierduseră interesul pentru partidele comuniste occidentale, care aveau un impact politic limitat și șanse reduse de a ajunge la putere În viitorul apropiat. Social-democrații În schimb, mai ales cei aflați În poziții-cheie, erau cu totul altceva. Iar social-democrații din Germania (care rămânea creuzetul unui continent divizat) erau chiar extrem de interesanți. În 1969, Partidul Social-Democrat vest-german (SPD) condus de Willy Brandt a obținut o majoritate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
liderii sovietici Își pierduseră interesul pentru partidele comuniste occidentale, care aveau un impact politic limitat și șanse reduse de a ajunge la putere În viitorul apropiat. Social-democrații În schimb, mai ales cei aflați În poziții-cheie, erau cu totul altceva. Iar social-democrații din Germania (care rămânea creuzetul unui continent divizat) erau chiar extrem de interesanți. În 1969, Partidul Social-Democrat vest-german (SPD) condus de Willy Brandt a obținut o majoritate de voturi la alegerile federale și a format un guvern de coaliție cu Partidul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În următorii doi ani, parlamentul a revizuit Constituția, limitând puterea executivului (desființând până și Consiliul Revoluției În 1982) și renunțând discret la tenta anticapitalistă a documentului original. În următorii 20 de ani au alternat la guvernare socialiștii și oponenții lor, social-democrații de centru conduși de Aníbal Cavaco Silva. Mário Soares, care abandonase de mult retorica anticapitalistă, a ajuns la președinția țării În 1986, anul intrării Portugaliei În Comunitatea Europeană. țara a rămas izbitor de săracă după standardele occidentale, din pricina moștenirii durabile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unei monede europene unice a fost, astfel, efectul unor replici pragmatice la problemele economice, și nu o calculată mișcare strategică În vederea unui obiectiv european stabilit În avans. Cu toate acestea, reușind să-i convingă pe mulți observatori - În special pe social-democrații până atunci sceptici - că revirimentul economic și prosperitatea nu mai puteau fi atinse prin politici la nivel național, colaborarea monetară de succes a statelor occidentale a funcționat ca o trambulină inedită pentru alte forme de acțiune colectivă. Fără a Întâmpina
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aprobate și instalate ulterior de succesorul său creștin-democrat, Helmut Kohl6. Mirajul unei zone denuclearizate și neutre În centrul Europei Îi atrăgea Încă pe mulți germani, iar la apelurile oficiale din RDG Împotriva armelor nucleare și-au adăugat vocile ecologiști și social-democrați proeminenți din RFG. În octombrie 1983, În cursul unei demonstrații la Bonn, fostul cancelar Willy Brandt Îndemna o mulțime aprobatoare de 300.000 de oameni să solicite guvernului renunțarea unilaterală la amplasarea de noi rachete. Așa-numitul „Apel Krefeld” Împotriva
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ca efect reducerea tensiunilor față de Est, ajunseseră chiar să o creadă. Preocupați de „pace”, „ordine” și „stabilitate”, mulți vest-germani au sfârșit prin a Împărtăși punctele de vedere ale politicienilor din Est cu care veneau În contact. Egon Bahr, un proeminent social-democrat, explica În ianuarie 1982 (imediat după proclamarea legii marțiale În Polonia) că, așa cum germanii renunțaseră la dezideratul unității naționale de dragul păcii, polonezii ar trebui să renunțe la aspirațiile lor de libertate În numele aceleiași „priorități absolute”. Cinci ani mai târziu, vorbind
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
compromițătoare politicienilor est-germani aflați În vizită În Occident. Björn Engholm aprecia În 1987 politica internă a RDG drept „istorică”, iar În anul următor, colegul său Oskar Lafontaine promitea să facă tot posibilul pentru a tempera sprijinul vest-german pentru disidenții est-germani. „Social-democrații”, Își asigura el interlocutorii, „trebuie să evite tot ce ar putea Întări astfel de forțe”. După cum nota un raport sovietic către Biroului Politic din RDG, „multe argumente pe care noi le-am prezentat Înainte reprezentanților PSD sunt acum preluate de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
interlocutorii, „trebuie să evite tot ce ar putea Întări astfel de forțe”. După cum nota un raport sovietic către Biroului Politic din RDG, „multe argumente pe care noi le-am prezentat Înainte reprezentanților PSD sunt acum preluate de aceștia”20. Iluziile social-democraților vest-germani sunt, poate, de Înțeles. Dar ele erau Împărtășite și de mulți creștin-democrați, aproape cu aceeași fervoare. Helmut Kohl, cancelarul Germaniei de Vest În 1982, era la fel de dornic să cultive relații bune cu RDG ca și adversarii săi politici. El
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
violență era singurul lucru care Îi unea pe revoluționarii din 1989. În rest, ei erau un grup extrem de pestriț În fiecare țară, chiar prin comparație cu insurecțiile precedente. Proporțiile variau, dar În general „poporul” era un melanj de comuniști reformiști, social-democrați, intelectuali de stânga, economiști liberali, activiști catolici, sindicaliști, pacifiști, troțkiști ortodocși și mulți alții. În diversitate stătea forța: ei constituiau În practică exact acel complex de organizații civile și politice care se află la antipodul statului-partid. Cel puțin o distincție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
unei „confederații”, sprijinită inițial de RFG și urmărită cu Îndârjire de cabinetul lui Hans Modrow, a fost abandonată, iar la alegerile organizate În grabă În martie 1990, candidații creștin-democrați au susținut unificarea. „Alianța pentru Germania” a câștigat 48% din voturi: social-democrații, dezavantajați de bine cunoscuta lor ambivalență În această privință, au avut doar 22%1. Ex-comuniștii (acum Partidul Socialismului Democratic) au obținut un onorabil 16%. Dar Alianța ’90, o coaliție a foștilor disidenți, inclusiv Neues Forum al lui Bärbel Bohley, a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
treilea grup parlamentar al țării În 2001. Rămânând În afara guvernului și concentrându-se aproape În exclusivitate asupra problemei imigrației, partidul condus de Pia Kjærsgaard a reuțit să-și fructifice influența, disproporționată față de dimensiunile sale. Partidele daneze de frunte - liberalii și social-democrații - Încercau acum să se Întreacă unul pe altul În „fermitate” referitor la legile ce reglementau statutul azilanților și al rezidenților străini. După ce partidul său câștigase 12% din voturi În alegerile din 2001, Kjærsgaard putea spune: „Noi deținem puterea”24. și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
harta postbelică a Germaniei și Austriei 64; Marea Coaliție 243; membră a Uniunii Europene 17, 654; Partidul Libertății 678-680; Partidul Popular 242, 678; prima victimă a lui Hitler 16, 61; Proporz 243-244; reacția față de imigranți 678; recunoașterea Holocaustului 740, 753; social-democrați 343; tratamentul aplicat naziștilor În perioada postbelică 61 autobuze 316 automobile 315-316; britanice 331-332; germane 330-331 avort 449 Ayer, A.J. 210 Azerbaidjan 596, 600 B Baader, Andreas 384, 432-435 baby-boom 684; efectul economic 323-325; Europa Occidentală 420-421; transformări educaționale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]