3,853 matches
-
obosiți. v Trecu o locomotivă în manevră și cantonierul ridică bariera uluit. Convoiul trecu. Dincolo de șina Constanței, drumul iar se strică și goana dricului se mai domoli. Pe aici treceau camioane și căruțe, și zăpada era neagră de noroi și spartă. Se întuneca tot mai mult și cădea o ninsoare rară, ostenită. La geamurile prăvăliilor se aprindeau primele lămpi, niște lumini triste, galbene, abia pâlpâind dincolo de sticla înghețată. Atunci mulțimea înțelese că, fără vestea adusă de femeia aceea în mahala, rudele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-l duceți? - O să vezi tu, acuși... Nu-l lovea nimeni, nu-l privea nimeni, deși lui de asta u era foarte frică. Mulțimea ajunsese pe un dâmb în spatele cimitirului. De acolo de sus se auzea văicăreala cioclilor, care priveau dricul spart și fărâmat și caii deshămați care o luaseră razna pe câmpul înghețat din jur. Aici domnea o liniște încremenită. Bătea un vânt ascuțit și pașii se scufundau în zăpada moale ca într-un nămol. Strigătele se potoliseră. Patru bărbați cărau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lăsați, nu mai pot nici eu, nici Dumitru... - Cântă, nene Mitică, ceva, să te mai încălzești, îl îndemnă Anghel, cântă, că ne mănâncă lupii!... Ciolan se uită nedumerit la ceilalți, privi animalele și în cele din urmă începu cu voce spartă: Aseară li-am luat basma Astăzi te văd fără ea, Cine ți-o mai lua basma Să se destrame ca ea... Așa, nea Mitică! se însuflețiră ceilalți. 339 Starostele își'pusese mâna pe piept și zicea cu ochii în ochii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-ți groaza scumpă și voluptuos neconsolată?! Când ochii mi se-nchid și marginile mele le-ntind spre marginile lumii, ce auz misterios îmi descifrează în zare un cor de copii nebuni? ... În incerta veșnicie a unei după-amieze de vară, vocea spartă a unui puști te tulbură mai mult ca rugăciunea unui dement sau ca surâsul irevocabil al unui sinucigaș. Un gânditor n-are drept să se contrazică mai mult decât viața. N-are rost să fii decât poet, matematician sau general
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se porni spre casă. Afară ploaia încetase și, prin mrejele și valurile de nouri negri - vineți, luna trecea palidă și rece. În mijlocul unei grădini pustii, unde lobodele și buruienele crescuse mari în tufe negre - verzi, se înalțau ochii de fereastă spartă a unei case veche a cărei streșină de șindrilă era putredă și acoperită c-un mușchi care strălucea ca bruma în lumina cea rece a lunei. Niște trepte de lemn duceau în catul de sus al ei. Ușa mare deschisă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe acolo, morți sau pe jumătate morți... Ei țipau cu ochii plânși și îngînau nearticulat numele mamelor lor. Cu pistoalele-n mână, cu cocoșul tras, îmboldii calul de trecu prin strade, peste cadavre de oameni, peste căruțe sfarmate, peste lăzi sparte din cari curgeau haine și unelte, peste mobile rupte, peste animale ucise -- treceam ca sălbatec prin acest cumplit spectacol, prin această dramă teribilă și sfâșietoare iluminată de focul cel larg al incendiului. Într-o parte și-n alta șirurile de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
a] doua, peste umerele celor dendîi, se-ntinsese lucii puștile cele mici de munte. A fost fapta unui moment. In momentul acesta ușa cea mare trosni din țâțâni și căzu pe spate. - Foc! comandă Ioan, și dușmanii năvăliți prin ușa spartă începură a urla, cari răniți, cari izbiți de moarte, prin pocnetele și lătratul cel des al puștilor. - Înainte! comandă Ioan, și lăncerii se repeziră cu furie în inimicii lor cei mulți. Eu apucasem o săcure de coadă și izbeam cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fie care colț și cu o poartă uriașă în mijlocul zidului. Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe - alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului. El merse-năuntru. Lumina apăru în fereasta unuia din turnuri, apoi trecu, parecă purtată pin tot castelul, pe lângă toate ferestele și dispăru. În aceeași
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
scriiturii, ci trimite implicit la căutarea acelei „măsuri a timpului”, specifică pentru creația tondelliană. Este vorba de un instrument cu totul particular ce convertește materialitatea lucrurilor și spațialitatea în indicii ale unor lumi tranzitorii. Sunt, în fapt, „maldăre de imagini sparte”, amintiri disparate despre oameni și locuri, fraze desperecheate care stăruie în minte, obsesiv, înregistrate de senzorii unui eu poetic retractil, ce își asumă fragmentarismul și elegia drept condiții existențiale: Ultima oară când te-am văzut era frig și tu stăteai
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
Zmeu-Îi ia frînele, repede-i sîngeră Coasta spumoasă; Calu-i se-naripă, fuge ca negura Vijelioasă, Cerul se scutură, munții se leagănă... Brazii săltară, Cerul cu stelele, brazii cu stîncele Se confundară. Văile murmură, frunzele freamătă, Aerul sună; Pletele verginei, sparte, sub aure Scîntei la lună. Însă la peștera stîncilor alpice Calul atinge; Sforăie, nichează. Zmeul cu vergura ’N umbră se stinge.” Simțul acustic, „plastica dinamică” (G. Călinescu), știința acumulării de elemente dizlocate pentru a da senzația unei metamorfoze confuze sînt
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ea frumusețea pământului, dar mie, dacă am fost frumoasă, la ce mi-a folosit ? Petrache oftă, făcu trei cruci repezi, de mulțumire, și se ridică. — Mă duc până la bodegă, spuse. Mai povestesc cu cumătrul Fandarac. — Ți-ai găsit, altă minte spartă... Și nu mai schimba vorba ! — Unde să mă însor ? N-am bani nici să-i cumpăr lămâiță... — Păi, dacă stai așa, nici n-o să ai... Când să iasă, îl ajunse din urmă întrebarea maică-sii : — Ce-a zis Stănică, vine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
suspendată, dacă lângă el nu ar fi mers, alene, ghepardul negru. Dincolo de poarta boltită a mestecenilor sunători era gardul casei lor de la țară, așa cum îl știa, cu uluci nevopsite, cu vârfuri măcinate de ploi și rotunjite de vânt, cu oale sparte înfipte în ele. Poarta era prinsă de stâlpul gardului, ca totdeauna, cu un cerc de sârmă. Îl trase în sus, cercul sări, lăsând poarta slobodă, îi căzu la picioare și se rostogoli, ca o vietate scăpată din lanț. Poteca era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
gât și hoinăriți împreună pe străzi... Se apropie și bătu cu degetul peste triunghiul întunecat al piramidei nazale. — Da, domnișoară, ăsta e ! Te felicit, dragoste la prima vedere... Cum ți-ai dat seama ? După dantură... Are toți dinții din față sparți... N- ar fi trebuit neapărat să muște din asfalt ca să știe că nu e o portocală... Cosmina se uită cu băgare de seamă la contururile maxilarelor. — Care e tâmpla ? — Aici, între ureche, ochi și creier. Triunghiul Bermudelor. Locul cel mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
spectacol colectiv. Noi, ceilalți, eram obligați să privim. Și apoi să ascultăm spovedania celui care, cu șalele frânte, cu degetele șiroind din unghiile smulse, cu ochii lăcrimând sânge și cu buzele atârnând rupte și vinete, neputând acoperi gingiile cu dinții sparți și dezghiocați, părea pe deplin vindecat. Iar el, schimonosind cuvintele, pe cât mințile lui scoase din țâțâni și maxilarele sleite puteau articula, își recita în fața celorlalți demascarea. Spune, banditule, criminalule, noi știm tot, dar vrem să auzim din gura ta spurcată
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
stingă lumina, dar veioza se depărtă. Își trase mâna, ca arsă, atunci veioza se apropie din nou și lumina ei îi sparse vederea. Era aceeași lumină blestemată care îl orbea mai tare decât întunericul. Gemu, dar ceea ce auzi fu sunetul spart al Vocii care râdea. — Cine ești ? îngăimă. — Nu sunt, răspunse Vocea. Nici tu nu mai ești... Glasul era nefiresc, meșteșugit, precum al păpușarului din spatele scenei. Bătrânul încercă să se ridice, dar picioarele nu-l ascultau, încheietura păpușarului rămânea imobilă. — Numele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
e frică să te întorci noaptea în somn... Bătrânul se ridică într-un braț și se înfipse cu călcâiele în podea. Întunericul îl împresură cu toate plăsmuirile lui, șoptind, sâsâind, respirând hârâit și țâșnindu-i din gât, ca o pojghiță spartă. Ridică brațul drept, cu degetele desfăcute, să se apere, dar șoaptele fumegau printre degetele lui, de neoprit. Acum ar fi fost clipa, gândi omul iluminat, care asculta, peste drum, tăcerile. Acum ar fi trebuit să te găsească învățăceii porniți de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Coltuc. Dar oricum, suntem altfel decât restul lumii... Costică nu păru supărat. Privi, pentru prima oară cu atenție, în jur. Erau într-un fel de curte interioară. Clădirea din spate, un bloc cu două etaje, privea strâmb, cu găvanele ferestrelor sparte. Un loc totuși numai bun să te adăpostești de pericol ori de ploaie. Și chiar de frig, dacă puneai la socoteală șandramalele dintre bălării, pe care puteai să le faci surcele și să încropești un foc bunicel. Te gândești, spuse
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ce mai întrebi ? oftă orbul, căutându-și cu vârful bastonului castronul de tablă. Fiecare lume are cerșetorii pe care și-i merită. — Ba, pardon ! se sumeți Costică Ologu. Noi suntem prea buni pentru lumea asta. Nu ne meritați, hulpavilor, gâtlejuri sparte ! strigă, privind în vale, dar nu-i răspunseră decât ciorile care coborâseră, căutând printre farfurii boabele rătăcite. — N-ai decât să faci grevă... râse orbul. — Pe dracu’... răspunse, acru, Ologu. Tu nu vezi ? Pe lumea asta, chiar și fără cerșetori
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
răspunsul privind închisoarea. Își amintea cum începuse, încetul cu încetul, să se trezească, sub forma durerii. În jurul șalelor o încingea un cerc de fier, ar fi vrut să meargă la toaletă, un bărbat de alături, care o privea prin ochelarii sparți, o sfătui să se abțină, căci cei scoși să se ușureze pe un tăpșan din spatele hangarului erau însoțiți la înapoiere cu lovituri de baston pe spinare și cu vergele de oțel peste glezne. Vergelele spărgeau vinișoarele de sânge și glezna
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
învioră mobilierul frumos încrustat, catifelele moi de pe scaunele cu speteze primitoare. Aruncă, din obișnuință, o privire în oglindă, dar nu-și netezi părul care cădea în neorânduială. Se uitase în vitrină și nu-i venise să creadă : buza de jos spartă, ochiul stâng pe jumătate închis, obrajii descărnați de nesomn. Își pipăise fața, încă neconvinsă că reintrase în realitate, carnea era amorțită și senzațiile nu corespundeau cu ceea ce vedea în luciul vitrinei. Abia apoi, după ce mersese la spital, înțelesese că înlăuntrul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
intre sau să iasă din cameră. De data asta însă admisese că îndemânarea de a trage draperiile, îndelung exersată, își avea rostul ei. „A intrat cineva în casă !“, șoptise, când săriseră amândoi în capul oaselor, buimăciți de zgomotul de geamuri sparte. Le trebuise ceva timp să înțeleagă ce se întâmplase, după ce găsiseră piatra. Rada desfăcu sfoara și netezi hârtia pe masă. — ăsta e altfel de sânge, îi spuse lui Petru Avădanei, care nu înțelegea rostul hârtiei despăturite. Uită- te ! El citi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-aș ! se iți Chisăliță pe lângă subțioara lui. N-am mai văzut un morman de gunoi așa înalt... — Și cu macaraua asta cât o clopotniță, parcă ar fi o biserică... întări Iadeș, lăsându-și traista jos, cu un zăngănit de oale sparte și tingiri ruginite. Ce-o fi trebuind să cărăm toate ciobiturile astea ? — Da’ pe tine de ce trebuie să te cărăm după noi, măzăriche ? îl admonestă Pârnaie, stând mai departe cu palma pavăză peste sprâncene și minunându-se. — Păi, ca să duc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
obișnuiau cu lumina, ieșeau la iveală tot felul de petice multicolore. Unele sclipeau, țevi înfipte pe jumătate, corniere rășchirate, table îndoite, tălpi încă lucioase de fiare de călcat, întoarse către cer ca potcoavele cailor morți. Altele absorbeau însă lumina, țigle sparte, mormane de cenușă ce mai păstrau urmele găleților în care se întăriseră, petice și cârpe de-a valma, pete gelatinoase ca niște meduze, pulberi din temeliile caselor, frunze uscate rămase de astă-toamnă și mucezite, cărți cu cotoarele răsucite, cauciucuri cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de cenușă ce mai păstrau urmele găleților în care se întăriseră, petice și cârpe de-a valma, pete gelatinoase ca niște meduze, pulberi din temeliile caselor, frunze uscate rămase de astă-toamnă și mucezite, cărți cu cotoarele răsucite, cauciucuri cu burțile sparte. Pe măsură ce mormanul uriaș se lățea spre poale, limbile excavatoarelor îl împingeau și muntele se sumețea, vârful fiind de fiecare dată altul, dar mereu mai sus, spărgând altfel lumina, cu aceeași cruzime, de parcă cineva ar fi dănțuit în vârf pe sticlă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de roți care s-o facă să alunece, nu se urni nici c-un milimetru. În schimb, dinăuntru se auziră zgomote. Iadeș sări ca ars, crezând că sub șezutul lui motorul începuse să ambaleze, ca învârtit de manivelă. Dincolo de parbrizul spart începură să joace niște umbre ce nu erau doar năluci, de vreme ce se auzi un pocnet, ca și cum cineva meșterea la portiera mașinii. — Văleu, Doamne ! icni Iadeș. S-au întors rușii ! Își suci capul într-o parte, de parcă se aștepta să vadă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]