3,995 matches
-
jos, a rămas cu urechea la pândă: ― Irinuță! Da’ ce faci tu acolo? Descânți apa sau... ― Stai, că vin acuma - a răspuns femeia, uitându-se în direcția în care se afla lotrul. Cu pași mari, bărbatul a pornit spre fântână. Speriată, hangița îi făcea lotrului semne disperate să plece. În sfârșit, acesta a înțeles că e primejdios să rămână în acel loc și, tiptil, a trecut dincolo de portiță. „Acuma de nu m-ar simți vreun câine” - i-a trecut lotrului prin
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
dat să se ridice, dar nu a reușit... Nu mai avea nici o putere. Toată încăperea a început să i se învârtă în fața ochilor... În cele din urmă, nu a mai știut de el. Leșinase... În clipa aceea, hangița a țipat speriată și a alergat spre el. Îngenunchind, i-a luat capul în mâini. „Ce-i cu tine? Ce ai pățit?” Nici un răspuns. Doar o respirație grea. Icnită. „Doamne! Ce să fac? Petruțăăă! Vino încoace!!” - a strigat ea după băiat. A așteptat
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
revine din leșin. Când a deschis ochii, chipul hangiței s-a luminat. I-a luat mâinile și ducându-le la pieptul ei l-a îndemnat: „Spune-mi ce ai pățit? De ce arzi atât de tare? Ce te doare?” Dezorientat, aproape speriat, a vrut să se ridice, dar durerea brațului rănit l-a făcut să geamă amarnic și să cadă la loc. Privea la cei doi de parcă nu i-ar fi văzut niciodată. Cu mare greu a dat semne că și-a
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
ca plita!” „S-o trezit măcar oleacă?” „Nuuu. Trebuie să-l asculți cu urechea ca să vezi dacă mai suflă...” În acest timp, hangița tremura ca varga. A pus mâna pe fruntea lotrului. Dogorea. Apoi a ridicat șervetul de pe brațul gangrenat. Speriată, s a dat un pas înapoi! „Ce-o avea la mână de i s-o umflat și s-o înnegrit așa? Să-i scoatem flaneaua. Așaaa... Acum, dă foarfeca, să tăiem mâneca cămeșii, că n-o putem scoate altfel. Uite
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
deshămat iute armăsarul cel sur și, cât ai clipi, se afla deja călare pe el. Abia când cal și călăreț dispăreau în codru, jandarul a dus pușca la ochi și a tras un foc de armă. De ce? Numai el știa... Speriată, hangița și-a dus mâinile la ochi și a început să plângă. Știa unde s-a dus băiatul... „De-acum nu-l voi mai vedea. Doar cine știe când și cum...” Străinul, cu vădite semne de enervare, a privit mustrător
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Când pânza începu să se înroșească, zise: — Grecul e ca și mort! Să fiu al dracului dacă nu! Ca un câine turbat! Doi ospătari se apropiară, dar rămaseră țintuiți locului, tremurând. Țărănoii de la masa de alături aveau niște fețe tare speriate. O bătrânică căscase gura atât de tare, că falca de jos îi ajungea până la farfuria de supă. Buzz le făcu semn ospătarilor să plece, se strecură lângă Cohen și îl prinse cu brațul pe după umerii lui nervoși. — Mickey, nu poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
condiționată? Danny făcu un pas înapoi, ca să-i poată cuprinde pe toți trei dintr-o singură privire. Marty a mierlit-o azi-noapte. Cred c-a fost luat de aici chiar după numărul vostru de la miezul nopții. Trei reacții curate: trompetistul speriat - probabil se temea de polițiști în general, toboșarul tremurând, saxofonistul șocat, dar revenind în forță: — Toți avem alibiuri, dacă nu știi cumva. Danny se gândi: Odihnește-te în pace, Martin Mitchell Goines. — Știu asta, așa că hai s-o luăm metodic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
tulbure de trupuri în mișcare. Mal se strecură spre cei trei, care își scoteau țigările și brichetele din pieile pieilor-roșii. Indivizii își dădură seama imediat că e polițist. Atunci apăru și Dudley Smith, iar vitejii își aruncară unul altuia priviri speriate. Dudley le arătă insigna de polițist. — Poliția. Vorbesc cu Mondo Lopez, Juan Duarte și Samuel Benavides? Cel mai înalt dintre viteji își desfăcu elasticul care îi strângea coada de cal și dezvălui o coafură pachuco - coadă de rață la spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
lipsă de respect în prezența mea! Înțeles? Tăcere totală. Băieții din AUFT rămaseră tot în umbra lui Dudley, iar mașiniștii aruncară priviri curioase din capătul holului. Mal se vârî între ei - mai înalt ca Dudley, dar pe jumătate în lățime. Speriat. Pendejo. Era pregătit să transmită unele semnale sugestive, dar Mondo Lopez lovi din nou: — Ăia șapteșpe au fost lucrați de puto de LAPD și puta de Curtea de Justiție a municipalității. Ăsta ieste belitul de verdad! Dudley avansă până când între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
informație existentă doar în dosarele lui Lesnick, păstrând intactă alternativa manipulării subtile. Îngrijorător era faptul că un polițai atât de isteț ca irlandezul luase atât de personal un atac indirect, după care îl lovise pe partenerul său sub centură. Pendejo. Speriat. Iar Dudley Smith o știa. Ajuns acasă, Mal profită de faptul că toată lumea era plecată, se debarasă de hainele asudate, făcu un duș și își puse pe el un tricou și niște pantaloni lejeri, înțepenind apoi în fața biroului pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
porni în căutarea LUI. Se întoarse în La Paloma și își găsi mașina exact așa cum o lăsase. Scoase lanterna pe geam și cercetă bungalow-urile, aleile, curțile și grădinile. Oameni normali, soți și soții ducând gunoiul, câini, pisici și un coiot speriat, transfigurat de sclipirea din ochii lui. Nici urmă de bărbatul între două vârste, cu păr grizonat, care dispăruse foarte calm de la locul infracțiunii de furt de mașină. Danny se întoarse pe Sunset, conducând încet de-a lungul litoralului și urmărind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
să-mi spui! — Felix nu vrea să spun nimic despre el. Numai că mie o să-mi spui, altfel te snopesc. Băiatul se trase deoparte, inspiră adânc și începu să vorbească rapid, cau un turnător grăbit să scape. La început părea speriat, după care s-a gândit puțin și mi-a spus ca data viitoare, când îl văd, să i-l arăt de la fereastră. — Și l-ai mai văzut? — Nu. Zău că nu l-am mai văzut. Danny se gândi: și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
deschide, luminându-l o clipă pe Carlton W. Jeffries, dealerul de droguri pe care îl bruscase ca să-i toarne pe negustorii de heroină. Prin ușa deschisă se strecură o fâșie de lumină până la Claire De Haven, care privea cu ochi speriați: fata de bani gata căreia îi plăcea să trăiască printre cei din clasele de jos, iar acum se temea că ar ar putea fi făcută și mai tare de rușine, ceea ce i-ar putea strica întâlnirea cu un polițist sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
că nu știu despre ce vorbești. Mal arătă spre ziar: — Ce e atât de interesant în știrile de săptămâna trecută? — Un mic anunț mortuar, al unui tânăr pe care l-am cunoscut. Mal intră în joc: — Ce tânăr? — Cred că speriat, impotent și trădător ar fi cea mai bună descriere. Epitaful era usturător. Mal se întrebă pentru a mia oară ce își făcuseră unul altuia Danny Upshaw și Claire De Haven. — Patru bărbați violați și sfârtecați. Aici nu există nici un aspect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
chinurile sufletului. Buzz se scobi după ultima lui hârtie de zece dolari. — Doamnă, dumneavoastră ziceți că băiatul a dispărut în toamna lui ’42? — Da, exact. Iar sora Aimee vă mulțumește. — De ce a șters-o? Unde s-a dus? Delores păru speriată. Pielea i se înfundă peste pomeți, iar ochii ei ieșiră în afară încă vreo trei centimetri. — Coleman s-a dus să-și caute tatăl, oricine-o fi fost individul. Un bărbat scârbos, cu un accent scârbos, a trecut pe-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
arăta jignit. — Dumnezeu mi-e martor că te voi chinui mult mai rău decât pe tipul care l-a ras pe Hooky Rothman, spuse el. Buzz simți că întregul lui trup plutește în fața lui, îndepărtându-se. Mexicanii începeau să arate speriați. O bătaie în geam l-ar fi adus pe tipul de afară. Buzz făcu câțiva pași, ca să poată vedea fiecare chip din încăpere, și orientă vârful țevii ca pentru o rafală cât mai eficientă. În momentul în care ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
să fac cu el.“ „Las’ că-ți arăt eu!“ s-a oferit. El acolo, eu aici. A început să-mi dea lecții la telefon. Închi puiește-ți tu, mie, care eram complet pe altă lume. Îmi vorbește de mouse. Eu, speriată: „Unde-i șoarecele, care șoarece?“ Pe urmă, icons. „Care icoane? Unde?“ „Pe ecran, uite-le acolo.“ După nu știu câte „ședințe tele fonice“, am învățat. Sergiu, altfel, cartea mea, am scris-o la calculator. — Vezi ce bine ți-a priit! După vreo
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
măi, acilea? se auziră voci mereu mai depărtate, dispărând În ceața care acoperea iarăși totul. Vasluiul devenea din nou un tărâm iluzoriu, fără puncte de reper, un spațiu noroios apăsat de un văzduh moale și jilav, străpuns doar de licărirea speriată a unor făclii În mișcare. - Care ești, măi... se duceau vocile rămase singure În ceață, rătăcind În căutarea vieții, ca niște valuri clipocind Încet pe un țărm al morții. Spre miazăzi se auziră tropotele Înfundate ale unui corp de cavalerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
aduc pește proaspăt de câte ori e nevoie... - Desigur, căpitane... se grăbi să Încuviințeze vornicul. Voi grăbi la chemarea măriei sale... dar mă cam dor oasele, poate mâine sau poimâine voi face drumul la cetate... - Acum, vornice! Vornicul păru puțin stânjenit, dar deloc speriat. - Acum e cam greu, căpitane, fiindcă, după cum vezi, am oaspeți... Pe zidurile de apărare ale conacului apărură peste o sută de arcași. În aceeași clipă, curtea fu năpădită de ieniceri. În crângurile din jurul casei se auziră tropote, iar În câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
pe umeri un șal gros, luă o torță aprinsă și fugi prin zăpadă, spre drum. Ajunse la timp ca să prindă chiar primul escadron, condus de hotnogul Nechifor. - Stați! Opriți! strigă tânăra, repezindu-se În fața cailor. Calul hotnogului se cabră, nechezând speriat. - Hotnoage Nechifor! Sunt Erina Litovoi! - Fiica logofătului de la Murgești! Ce cauți, domniță, pe drum În crucea nopții? - Dar voi ce căutați pe drum În crucea nopții?! Am auzit curierii, mai devreme. S-a Întâmplat ceva cu măria sa? - Nu știu, domniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
le spunea că focurile oamenilor se sting, deci plecarea e aproape. Tot mirosul le spunea că undeva la nord vremea era mai caldă, dar mulți cai nădușiți de oboseală și de spaimă aleargă În direcția lor. Erau cai Învinși, cai speriați, la capătul puterilor. Dar purtau călăreți primejdioși. Și mulți. Caii Apărătorilor Își deschideau nările și simțeau nu doar frigul, ci și căldura unei lupte care va veni. La rândul lor, caii Erinei simțeau neliniștea celorlalți și Își vedeau stăpâna trecând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
admirat decât un om frumos, credea Mini! Așa se petrecuse neschimbat, de cele patru ori când Lina o târâse pe Mini la sacrificiul unei vizite la verișoara; dar acum a cincea și ultima oară - jura Mini în gând - acum, caii speriați săltaseră trăsura dintr-o pornire până dincolo de scară și în lipsa oricărei primiri, cele trei vizitatoare - Lina, Nory și Mini - urcaseră nedumerite, oprindu-se în fața ușilor larg deschise ale verandei, clipind la soarele de pe terasa pustie, înainte de a înfrunta umbra nesigură
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
plece! Să nu mai stea un minut' repeta ca un leit-motiv. Mini auzi șoapte despre cai și trăsură: - Orice ar fi! Nici un minut! Totuși, nu de plecarea lor era vorba. Și cum Lenora era gata să leșine din nou, Hallipa, speriat, voi să iasă pentru a da ordine, nu se îndură să plece de lângă Lenora, care îl reținea de braț de câte ori se depărta, pentru a-l respinge imediat. Depline, superbe bătură opt note egale ale vocei curate, nobile, a bronzului pur
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
gluma și familiaritatea. - ... Hans Uys van Rey luase cu el închipuirea și secretul întruchipărei ei desăvârșite, sfârși liniștit Mini, surâzând. Farfurioarele sunară alături și Lina, deschizând ușa cu o mână, intră purtând o tavă încărcată. - Nu! strigă Nory, și ceaiul speriat se clătină în ceașcă. Nu; Să-1 aducă baba! - Miroase a bucătărie, se ru<"" JPJ, și doctorul. - Doctorul miroase a cadavru . . . Nu! - Se răcește! se vaită Lina, căutând echilibrul tăvei. - Dă-mi-1. 11 duc eu! și la acest munte de biscuiți și
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
urmase să aibă mult timp aceleași crize de inimă și de nervi și aceleași leșinuri ciudate. Erau însoțite, ca și atunci, de alternative de dragoste și de mânie pentru Doru, care era subiectul și obiectul principal al stărilor ei. Doru speriat chema mereu în ajutor pe Lina, care, în afară de valeriană și eter, nu putea lucru mare, deoarece predicele rămâneau fără de ecou. Un tratament de injecții neurotonice adusese totuși încetinirea acelor manifestări. Atunci Doru se reîntorsese la ocupațiile moșiei, care nu cunoscuseră
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]