KorAP: Find »[drukola/base=sprânceană & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...83 84 85 ...162 >

4,031 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598

ziua, numai aș face amor și-aș citi... (de unde Dumnezeu vorba asta nouă la ea, se stilase cu trupa, observ că lucrase și la formele ei, începând să poarte haine negre care-i alungesc trupul fost bondoc. Ochii mari și sprâncenele distanțate îngustându-i fruntea, nasul cu nările înguste vibratile vădesc o tensiune nervoasă nouă, care mă face și la izbucnirile ei de râs să tresar speriat. Aveam să-mi dau seama că orice activitate, fumatul, discuțiile lungi cu mine, privitul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322

surprinsă. Unul gri, pentru serviciu. — Cu ce fel de cravată? Simplă sau cu model? — Simplă, zice Judy imediat. Toate cravatele lui sunt simple. Dar ar purta vreodată, să zicem... o cravată cu personaje de desene animate? — Niciodată! — Înțeleg. Ridic din sprâncene. Judy, e corect să zicem că Bill este, în general, o persoană căreia nu îi place să se aventureze? Să‑și asume riscuri? — Păi... da, zice Judy. Dacă stau să mă gândesc, da, cred că așa e. — Aha! spune Rory

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
eu cine își ia cel mai puțin bagaj. Sunt atât de încântată de mine. Nu am la mine decât trusa de machiaj și șamponul - dar Luke nu are nevoie să știe asta, nu? Da, ăsta e, zic, ridicând ușor din sprânceană. N‑ai zis tu să “îmi iau puține bagaje“? — Ba da, spune Luke. Dar asta... arată spre valijoară. Sunt impresionat. Deschide portbagajul, iar eu mă așez în scaunul șoferului și îmi reglez scaunul în față în așa fel încât să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
nu știe să conducă“. — Ei, uite, aici greșești, răspunde Luke. Bula de care vorbești zice, de fapt „Becky Bloowood nu poate să conducă cu noile ei sandale ei portocalii ușor, fiindcă au tocurile prea înalte și prea subțiri“. Ridică din sprâncene și simt că mă înroșesc ușor. Sunt pantofii mei de condus, îngaim, mutându‑mă pe scaunul din dreapta șoferului. Și îi am de câțiva ani. Mă întind să‑mi iau pila de unghii din geantă, iar Luke se așază la volan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
se facă și mai nesuferită. O privesc înaintând în hol și o parte din mine vrea să fugă, în timp ce altă parte vrea să știe ce caută aici. Însă înainte de a mă hotărî eu, mă vede ea și‑și ridică ușor sprâncenele. Și, o, Doamne, acum îmi dau seama în ce hal arăt - îmbrăcată într‑un tricou gri vechi și oribil, cu părul ca naiba și îmbujorată de la atâta cărat miere levănțică. Iar ea are un costum alb impecabil. — Rebecca! zice și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
inima. — A, spun, încercând să găsesc ceva de spus. Păi... — Te‑ntreb doar fiindcă mami mi‑a zis că e la jumătate de oră de noi. Dar nu‑l văd nicăieri! Lucru destul de ciudat, nu ți se pare? Își ridică sprâncenele cu inocență și domnișoara de onoare râde zgomotos. Mă uit peste umărul lui Lucy și o văd pe Angela Harrison stând în picioare lângă Tom, la câțiva metri, privindu‑ne cu ochi sfredelitori și victorioși. Dumnezeule, savurează chestia asta, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
nu cred că‑i așa de important. Când ajung acasă o găsesc pe Suze în hol, vorbind la telefon. E roșie la față și surescitată, vocea îi tremură și mă apucă spaima că s‑a întâmplat ceva cumplit. Ridic din sprâncene spre ea cu teamă, iar ea dă din cap drept răspuns de mai multe ori, în timp ce zice „Da“, „Înțeleg“ și „Când anume?“ Mă prăbușesc într‑un scaun, slăbită de îngrijorare. Despre ce vorbește? O înmormântare? O operație pe creier? O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de argint. — Nu știi ce e aia reducere la mostră? zice până la urmă o fată cu geacă de piele, de parcă aș fi spus că nu știu alfabetul. — Păi... nu, zic, simțind cum mă înroșesc. Nu... nu știu. Fata ridică din sprâncene, bagă mâna în poșetă, caută și până la urmă scoate un cartonaș. Uite, iubito, asta e o reducere la mostră. Iau cartonașul de la ea și, în timp ce citesc ce scrie, mi se face pielea de găină. REDUCERI DE MOSTRĂ Haine de firmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
mi‑e frică de durere. — Deci... tratamentul ăsta include și epilat? zic, luându‑mi un ton cât mai relaxat. — Ați fost programată pentru o epilare totală, zice cosmeticiana, ridicând privirea uimită spre mine. Din cap până‑n picioare. Picioare, brațe, sprâncene și brazilian. Brațe? Sprâncene? Mi se pune un nod în gât de frică. N‑am mai fost atât de speriată de când mi‑am făcut vaccin contra gripei thailandeze. — Brazilian? spun cu o voce nesigură. Ce... ce‑i asta? — E o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
durere. — Deci... tratamentul ăsta include și epilat? zic, luându‑mi un ton cât mai relaxat. — Ați fost programată pentru o epilare totală, zice cosmeticiana, ridicând privirea uimită spre mine. Din cap până‑n picioare. Picioare, brațe, sprâncene și brazilian. Brațe? Sprâncene? Mi se pune un nod în gât de frică. N‑am mai fost atât de speriată de când mi‑am făcut vaccin contra gripei thailandeze. — Brazilian? spun cu o voce nesigură. Ce... ce‑i asta? — E o formă de epilare inghinală

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
ochii ei și mă trezesc râzând și eu, la rândul meu, deși ușor isteric. Aveți dreptate, zice cosmeticiana, așezându‑se și ștergându‑se la ochi. Aveți dreptate. N‑o să știe niciodată. Ce ziceți de un compromis? Îmi epilați picioarele și sprâncenele și despre restul nu pomenim nimic. Dacă vreți, vă pot face un masaj în schimb, zice cosmeticiana. Ca să profitați de timpul pe care îl aveți. — Vedeți! zic ușurată. Perfect! Ușor epuizată, mă așez pe pat, iar cosmeticiana mă acoperă expert

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
de ani de zile... Ridică din umeri. Eram convinsă că n‑a avut niciodată copii. — A, da? spun și mă întind înapoi, încercând să nu‑mi trădez surpriza. Când ies, o oră și jumătate mai târziu, mă simt fantastic. Am sprâncene nou‑nouțe, picioare catifelate și strălucesc prin toți porii, rezultat al celui mai minunat masaj de aromoterapie. Elinor mă așteaptă la recepție și, în timp ce mă apropii, mă examinează atent din cap până‑n picioare. Preț de o secundă îngrozitoare îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
mă examinează atent din cap până‑n picioare. Preț de o secundă îngrozitoare îmi trece prin cap că o să mă roage să‑mi dau jos haina ca să verifice cât de catifelate îmi sunt brațele - dar se mulțumește să spună doar „sprâncenele tale arată mult mai bine“. Apoi face stânga‑mprejur și iese, iar eu mă grăbesc după ea. Când ajungem în mașină, o întreb: — Unde mâncăm? — Nina Heywood dă un prânz de caritate într‑un cerc restrâns, pentru eradicarea foametei, îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
verificându‑și o unghie fără cusur. Cunoști familia Heywood? Sau familia van Gelder? Normal că habar n‑am cine naiba or mai fi și ăștia. Nu, mă trezesc spunând. Dar îi știu pe Websteri. — Pe Websteri? Își ridică spre mine sprâncenele arcuite. Cei din Newport? — Cei din Oxshott. Janice și Martin. O privesc nevinovată. Îi cunoașteți? Nu, zice Elinor, aruncându‑mi o privire de gheață. Nu cred. Restul drumului îl parcurgem în tăcere. Apoi mașina se oprește brusc, coborâm și intrăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
sunteti din Anglia, așa‑i? — Din Londra. Dar am să mă mut la New York! — A, da? Christina Rowan îmi zâmbește prietenește. Cu ce te ocupi, Becky? Lucrezi în modă? — O, nu. Mă ocup de finanțe. — De finanțe! Serios? Ridică din sprâncene. — Dau sfaturi financiare la televizor. Despre pensii, chestii de‑astea... Iau o pereche de pantaloni pufoși de cașmir. Nu sunt nemaipomeniți? Chiar mai frumoși decât cei de la Ralph Lauren. Și mai ieftini. — Sunt frumoși, nu? Mă privește întrebător. Ei, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
un tip minunat și un om de succes; iar mâine am un test video pentru televiziunea americană! Simt că mă sufoc de fericire. Aici, în lumea asta scumpă și strălucitoare, am vrut să ajung mereu. Cu limuzine și flori, cu sprâncene pensate și haine de firmă de la Barney’s, cu portofelul burdușit de cărți de vizită ale celor mai mari directori TV. Ei sunt lumea mea; acestei lumi îi aparțin. Vechea mea viață pare la un milion, la un catralion de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Mandy din Norwich. În clipa în care primul interlocutor intră în emisie, telefonul din sufrageria noastră sună. — Alo? zice Suze, ridicându‑l și dând sonorul mai încet la televizor. O, bună ziua, doamnă Bloomwood. Vreți să vorbiți cu Becky? Ridică din sprâncene spre mine și eu mă strâmb. N‑am prea vorbit cu mama și cu tata de când m‑am întors. Știu că nu mă mai mut la New York, dar asta e tot ce le‑am zis până acum. Pur și simplu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Celălalt bărbat era Frank Harper. Tipul cu publicitatea de la Banca Londrei. Ne întâlneam la conferințe de presă. — Nu ne dă în judecată, zice Alicia calmă. Ar avea prea mult de pierdut. — A pierdut deja destul de mult, zice Ben, ridicând din sprânceană. În scurt timp o să ajungă omul invizibil. Așa e, zice Alicia și rânjește la el. Se uită la mormanul de dosare din brațele ei. Am luat tot? Cred că da. Păi, hai c‑am plecat atunci, mă așteaptă Ed. Ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
aparține categoric New Yorkului, și hotelului Four Seasons. Dar iată‑l aici, în carne și oase, în River Room din hotelul Savoy, privindu‑mă radios. În timp ce mă așez, face semn unui chelner. — Gin tonic pentru doamna, vă rog. Ridică din sprâncene către mine. Corect? — Da, te rog. Îi zâmbesc recunoscătoare. Deși am vorbit atâta cu el la New York, mă simt puțin intimidată de revedere. — Deci, zice, în timp ce chelnerul îmi aduce băutura. S‑au întâmplat destul de multe de când am vorbit ultima oară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
ceva de asta. — A! Simt un val de căldură cuprinzându‑mi fața. Ei, eram... nervoasă. N‑am vrut să zic că e... Îmi dreg glasul. A vorbit gura fără mine. — El te‑a luat foarte în serios. Michael ridică din sprâncene. A sunat‑o pe maică‑sa și i‑a zis că al naibii să fie dacă pleacă acasă fără s‑o vadă și și‑a stabilit o întâlnire cu ea. — Serios? Mă uit la el, intrigată. Și ce s‑a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
cauți altă colegă de apartament? Nu cred, spune Suze. Adică nu‑i nici‑o grabă, nu? Tarkie a zis că aș putea să‑mi fac aici biroul, pentru o vreme. — Da? Mă întorc să mă uit la ea, ridicând din sprânceană. Apropo. Tarquin era cel pe care l‑am auzit azi‑noapte? Și care s‑a furișat afară dimineață? Nu, zice Suze, fâstâcită toată. Adică, da. Îmi surprinde privirea și se îmbujorează. Dar a fost chiar ultima, ultima dată. Pe vecie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
să vorbim? zic uimită. Bravo. Ți‑ai ales perfect momentul. Exact când trebuie să mă îmbarc. Îi dau una ziarului. Și cu ședința de urgență ce faci? — Poate să mai aștepte. Viitorul companiei tale poate să mai aștepte? Ridic din sprâncene. Nu crezi că e cam... iresponsabil din partea ta, Luke? — Compania mea n‑ar fi avut absolut nici un viitor, fără tine, strigă el, aproape furios, și nu îmi pot reprima un fior de încântare în tot corpul. Știu ce ai făcut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
foarte înfloritoare. Se uită în jur cu un mic zâmbet. Locul ăsta ți se potrivește. Ceea ce nu cred c‑ar trebui să mire pe cineva... — Crezi că m‑am angajat aici doar pentru că îmi place să cumpăr? zic, ridicând din sprâncene. Crezi că e vorba doar despre... pantofi și haine frumoase? Pentru că, dacă asta e ceea ce crezi cu adevărat, atunci mi‑e teamă că te înșeli amarnic. Nu asta am vrut să... — E mult mai mult decât atât. Mult mai mult

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246

au sosit liderii și membrii lor de cabinet. Ajutoarele din culise îi zoresc pe artiști să meargă în spatele cortinei. Bătaia tobelor se întețește de la o clipă la alta. Chipurile actorilor sunt machiate abundent cu pudră, ca o mască. Ochii și sprâncenele sunt desenate ca niște gâște în zbor. Privindu-se în oglindă, fata își aduce aminte de viața la Shanghai. Se gândește la Dan, Tang Nah și Zhang Min. Bărbații care i-au cutreierat trupul, dar nu au descoperit niciodată giuvaerul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
sclipiri, vede un imprimeu sub forma unei gheare de leu. Îi aude răgetul. Un urlet aflat în afara timpului. Acela e momentul în care aude clicul dintre ea însăși și rolul ei. Garda de corp aduce o cană de ceai. Între sprâncene, puștiul are o cicatrice care seamănă cu o omidă. Pune ceaiul pe jos, la picioarele stăpânului său. Asta o uimește pe fată. În Yenan, pare ceva natural ca oamenii să-și ia cana de ceai de jos, în loc să o ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]