2,276 matches
-
cunoscut cântăreț, ghitarist, compozitor și adaptator în domeniul muzicii pop și rock. din Israel. În anii 1967-1968 László Roth a dirijat în Africa de Sud, în anul 1968 a colaborat cu Radiodifuziunea daneză la Copenhaga, îar în anul 1970 a dirijat o stagiune la „Landestheater” din Salzburg. Timp de 11 ani a fost dirijor la Opera din Mexic. În anii 1985 și 1987 a lucrat ca dirijor în Statele Unite. După căderea regimului comunist în România în 1989, a dirijat spectacole și concerte la
László Roth () [Corola-website/Science/331430_a_332759]
-
Orizont", "Ateneu" etc. A scris cronici literare în revistele "Amfiteatru" (1975-1979) și "Luceafărul" (1979-1986) și cronici muzicale în revista "România literară" (1983-1989). Este autorul pieselor de teatru "Dulcea mea doamnă, Eminul meu iubit" (în colaborare cu Pușa Roth, jucată în stagiunea 2001-2002 la Teatrul Național din București), "Dans alb" (pus în scenă de Teatrul Odeon din București în colaborare cu Teatrul Național Radiofonic la 31 ianuarie 2011), "Baba Dochia. Trei legende românești" (2005) și "Prințul din adâncul pământului" (2007), montate la
Costin Tuchilă () [Corola-website/Science/336990_a_338319]
-
Inimă de ginere", a fost publicată în 1963 în revista "Iașul literar". Piesele sale au fost jucate pe scenele teatrelor românești: "Constelația Ursului" (pusă în scenă la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, în regia lui E. Tr. Bordușan, în stagiunea 1968/1969), "Dubla dispariție a Marthei N..." (Teatrul Dramatic „G. Bacovia” din Bacău, stagiunea 1975/1976) și "Plus sau minus viața" (la același teatru, 1980). A publicat patru volume de teatru: "Balansoar pentru maimuțe" (1972), "Căderea păsării de seară" (1981
Ștefan Oprea (critic de teatru și film) () [Corola-website/Science/337031_a_338360]
-
au fost jucate pe scenele teatrelor românești: "Constelația Ursului" (pusă în scenă la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași, în regia lui E. Tr. Bordușan, în stagiunea 1968/1969), "Dubla dispariție a Marthei N..." (Teatrul Dramatic „G. Bacovia” din Bacău, stagiunea 1975/1976) și "Plus sau minus viața" (la același teatru, 1980). A publicat patru volume de teatru: "Balansoar pentru maimuțe" (1972), "Căderea păsării de seară" (1981), " Viața și dragostea într-o vilă stil" (2001) și "Harap Alb și alții" (2002
Ștefan Oprea (critic de teatru și film) () [Corola-website/Science/337031_a_338360]
-
octombrie 1927, Craiova - d. 6 august 2012, București) a fost un actor și regizor evreu din România. A studiat în Craiova la Liceul Evreiesc și la Liceul Frații Buzești, după care a urmat și absolvit Conservatorul Cornetti. a debutat în stagiunea 1949 - 1950, la Teatrul Național din Craiova, la vârsta de 21 de ani, în piesa lui Victor Eftimiu „Înșir-te mărgărite”. În 1953, la îndemnul lui Toma Caragiu s-a mutat la Teatrul de Stat din Ploiești unde a rămas
Harry Eliad () [Corola-website/Science/331054_a_332383]
-
construirea unei uzine electrice centrale și a unei rețele generale de distribuție pentru întreg orașul. Uzina electrică a fost amplasată pe vechiul teren al Uzinei de gaz de la Filaret și a fost pusă în funcțiune în septembrie 1908, o dată cu deschiderea stagiunii anuale a Teatrului Național. Ea a început să funcționeze cu trei grupuri de generatori acționați de motoare cu 675 CP, fiecare grup în parte producând 420 kW (motoarele erau fabricate în Belgia, iar generatoarele în Germania, la firma Siemens-Schucker). Inițial
Uzina electrică Filaret () [Corola-website/Science/334120_a_335449]
-
reușite la karate sau fotbal. Făcând echipă cu Paul Chetreanu, Rareș Pașca sau Mihai Racovițan, Silvășan a pus mâna pe opt titluri de campion național la nivel de juniori. Silvășan a primit chemarea la echipa de seniori a Clujului în stagiunea 2001/2002, când principal era Horea Rotaru. Ulterior, Mihai a debutat în prima ligă, cu ocazia unui joc împotriva grupării Rompetrolul București. Numărul 15 din garnitura ardeleană a contabilizat atunci șase puncte, grație a două coșuri înscrise de la mare distanță
Mihai Silvășan () [Corola-website/Science/334256_a_335585]
-
echipei U-BT, Mihai a mărturisit faptul că plănuiește să devină antrenor. Astfel, ex-căpitanul clujean a participat la Clinicul de Antrenori de la Madrid, desfășurat cu ocazia Final Four-ului Euroligii. Silvășan se va regăsi în staff-ul tehnic al clujenilor începând cu stagiunea 2015/2016.
Mihai Silvășan () [Corola-website/Science/334256_a_335585]
-
scris și piese de teatru: scenariul radiofonic "Râul, noaptea" (Radio Iași, 1968), "Să vorbim despre dragoste" (în colaborare cu Angela Bocancea, Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, 1973, regia Mircea Crețu), "Iubirea ta e o închisoare" (Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, stagiunea 1975-1976, regia Mircea Crețu), dramatizarea "Surâsul Hiroshimei" (după Eugen Jebeleanu, Teatrul „Țăndărică” din București, 1986, regia Cristian Pepino), dramatizarea "Unchiul Vanea" (după Anton Pavlovici Cehov, Teatrul „Victor Ion Popa” din Bârlad, 1988, regia Bogdan Ulmu). A fost membru al Fondului
Dinu Kivu () [Corola-website/Science/333636_a_334965]
-
Teatrul German de Stat Timișoara este o instituție publică de spectacole din România finanțată de Municipiul Timișoara. Cu un total de 108 posturi și un număr important de colaboratori, teatrul produce între 5 și 7 premiere pe stagiune, jucând în medie în fața a 10.000 spectatori anual. În ultimii ani, gradul de ocupare a sălii este de cca. 80%. Prima atestare a prezenței unor actori în oraș este din anul 1746, iar în 1753 administrația orașului autorizează susținerea
Teatrul German de Stat din Timișoara () [Corola-website/Science/333762_a_335091]
-
s-a amenajat în fosta clădire a magistraturii sârbești - pe locul unde se află azi Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau“ - o sală destinată spectacolelor de teatru. În perioada 1852-1870 spectacolele venite în turneu, mai ales din Viena, se întindeau adesea pe stagiuni întregi. În 1875 s-a inaugurat Teatrul „Franz Joseph“ - astăzi Palatul Culturii. În 1899, activitatea teatrală de expresie germană este întreruptă în urma unei decizii administrative, având loc însă spectacole singulare cu trupe vieneze, până inclusiv în a doua decadă a
Teatrul German de Stat din Timișoara () [Corola-website/Science/333762_a_335091]
-
și a dat valoare spiritului, a susținut lunar timp de 22 ani cicluri de audiții muzicale la Palatul Culturii din Iași. A susținut pe tărâmul artelor plastice vernisaje, s-a remarcat prin cronici artistice, susținerea unor lansări de carte sau stagiuni de inițiere muzicală (cum au fost audițiile muzicale comentate susținute lunar între 1972-1989 la Biblioteca Municipală din Roman), a fost gazda a diverse alte evenimente culturale din Roman la Biblioteca Municipală, A conferențiat, a fost prezentator și gazdă culturală și
Gheorghe A. M. Ciobanu () [Corola-website/Science/333033_a_334362]
-
la DGLR. În 1989 obține titlul de doctor în filologie, cu teza "Memorialistica de călătorie (până la 1900) între real și imaginar", apărută ulterior în formă monografica. Activează ca secretar literar al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași (1991-1993), editând revista „Stagiunea". A fost secretar de redacție al „Anuarului de lingvistică și istorie literară" (1988-1991) și face parte (din 1993) din redacția „Revistei române". După 2000 devine profesor asociat la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași. Ca publicist, Faifer contribuie la
Florin Faifer () [Corola-website/Science/333355_a_334684]
-
în rolul lui Andronic. Secvența centrală a exorcizării șarpelui a fost considerată însă neconvingătoare și fără dramatism. Filmul a fost distins cu trofeul Dionysos pentru cel mai bun spectacol de teatru TV la Gala premiilor UNITER, ediția a V-a, stagiunea teatrală 1995-1996. Nuvela a fost adaptată ca piesă de teatru și a fost jucată în anul 2003 pe scena Teatrului Nou din Riga, într-un spectacol regizat de Viesturs Kairišs. Ea a fost pusă în scenă și la teatrul Hebbel
Șarpele (nuvelă) () [Corola-website/Science/334686_a_336015]
-
vedere muzical, sprijinită exclusiv pe șlagăre importate din Vest. Argumentele bănești țineau de faptul că teatrul „Cărăbuș” opera numai pe durata verii, obligându-și angajații să găsească alte contracte pe timpul anului; noul teatru „Alhambra”, în schimb, era prevăzut să aibă stagiune plină. Despre fondarea teatrului, regizorul Nicușor Constantinescu amintește următoarele: Primul succes fulminant al teatrului nou înființat s-a produs în vara anului 1931, la grădina Colos, unde galeria (ocupanții locurilor celor mai ieftine) a fost puternic marcată de cântecul „Suflet
Teatrul de revistă „Alhambra” () [Corola-website/Science/334778_a_336107]
-
spectacolele altor companii de revistă din țară. Pentru aceasta a fost convocat tânărul compozitor Vasilescu, fost colaborator al cuplului Constantinescu-Vlădoianu la teatrul „Cărăbuș”, care până la venirea în „Alhambra” nu avusese ocazia să se remarce ca autor de cântece. Totuși, primele stagiuni ale teatrului din strada Sărindar s-au sprijinit numai în parte pe creații originale românești. Abia în noiembrie 1933, odată cu lansarea spectacolului "Inimi de ciocolată", teatrul oferă publicului un repertoriu în întregime original, compus de Ion Vasilescu. Tot în această
Teatrul de revistă „Alhambra” () [Corola-website/Science/334778_a_336107]
-
ale teatrului din strada Sărindar s-au sprijinit numai în parte pe creații originale românești. Abia în noiembrie 1933, odată cu lansarea spectacolului "Inimi de ciocolată", teatrul oferă publicului un repertoriu în întregime original, compus de Ion Vasilescu. Tot în această stagiune teatrul începe să colaboreze și cu alți compozitori - de pildă, în "Alhambra iubește" (octombrie 1933) figurează și cântece de Ionel Fernic, Gerd Wilnow sau Gherase Dendrino; mai târziu, în 1937, compozitorul Claude Romano (pseudonim de creator al muzicologului George Sbârcea
Teatrul de revistă „Alhambra” () [Corola-website/Science/334778_a_336107]
-
ca șlagăre, lansat la sfârșitul anului 1934, este "Fata șefului de gară" (cu subtitlul "Alhambra filmează"); piesa de rezistență a revistei se numește „Cântă-mi să uit dragostea”. (Importantul succes astfel cucerit determină direcțiunea teatrului să reia bucata și în stagiunea următoare, în revista "O nuntă la Alhambra".) Fata șefului de gară" o aduce pe scenă ca protagonistă pe cântăreața Elena Zamora, căreia i se oferă o partitură dificilă, pe măsura posibilităților sale tehnice. Spectacolul mai lansează un șlagăr, de data
Teatrul de revistă „Alhambra” () [Corola-website/Science/334778_a_336107]
-
un tango: „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară?”. În septembrie 1936, teatrul se stabilește în sala Excelsior (radical refăcută pentru această ocazie) din str. Bălăceanu, actuală Sf. Dumitru. Tot acum, instituția își schimbă numele în Teatrul de reviste-operete „Alhambra-Excelsior”. Noua stagiune se deschide cu revista "101 Alhambra Melody" (pe numele complet "Alhambra-Excelsior cu 101 melodii"), prilej care îi aduce teatrului cel mai mare succes de până la acel moment; este vorba despre un nou cântec în stil românesc semnat de Vasilescu, „Glasul
Teatrul de revistă „Alhambra” () [Corola-website/Science/334778_a_336107]
-
de nenumărate orchestre din țară, devenind „un fel de obsesie”. Popularitatea lui este, de altfel, reflectată în cupletul intitulat „Omul care a înnebunit auzind «Glasul roților de tren»”, scris de Eugen Mirea pentru un viitor spectacol al teatrului, "Super Alhambra". Stagiunea 1937-1938 a produs revista "Expoziția internațională Alhambra", al cărei titlu făcea referire la Expoziția internațională de Arte și Tehnică, desfășurată la Paris în acea perioadă. În vara lui 1938, Nicolae Vlădoianu are ideea de a o invita într-un spectacol
Teatrul de revistă „Alhambra” () [Corola-website/Science/334778_a_336107]
-
când la „Alhambra” s-a montat un spectacol de operetă a fost în 1935, cu "Dunărea albastră" de Johann Strauss-fiul. Deși schimbarea de sediu din septembrie 1936 a implicat și reprofilarea „Alhambrei” ca teatru de revistă și operetă, prima nouă stagiune nu a cuprins niciun spectacol de operetă; abia la sfârșitul lui 1937 s-a pus în scenă "Trei valsuri", versiunea românească a unei producții franceze de mare succes, "Trois valses".
Teatrul de revistă „Alhambra” () [Corola-website/Science/334778_a_336107]
-
din Arad și Primăria Municipiului Arad. În anul 1995, fostul director al teatrului din Arad, Ovidiu Cornea, a inițiat Festivalul de Teatru Clasic, din dorința de a aduce în fața publicului arădean cele mai bune producții de teatru din România, din stagiunea precedentă. Demersul său a fost susținut imediat și de autoritățile publice locale, care au fost de acord cu finanțarea acestui proiect. De-a lungul anilor, pe scena arădeană au fost prezentate astfel de spectacole, în cadrul festivalului care, după câteva ediții
Festivalul Internațional de Teatru Clasic - Arad () [Corola-website/Science/332041_a_333370]
-
personajele și le apropie. Într-o lume neagră, devastată de ură propovăduita de război, vedem prietenie, bunătate și grijă față de cel de lângă tine, pentru că este om, cel dintâi” (Ziarul Metropolis). “No Mân’s Land marchează, în sfârșit, un eveniment pentru stagiunea de toamnă. O temă foarte actuala, preluată dintr-un film, prinde neașteptat viața scenica printr-o echipa deosebită - regizor, scenograf și actori - care o prezintă teatral impresionant, atractiv. Este un spectacol al emoțiilor, provocării și surprinde cum se îmbracă o
Două spectacole fierbinți la Teatrul Național din București by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105818_a_107110]
-
la Iași, în trupa lui Mihail Pascaly, sufleur și copist la Teatrul Național din București. A ocupat și posturi ca revizor școlar, funcționar la Regia Monopolurilor Statului, profesor la liceul particular ”Sf. Gheorghe” din București, director general al teatrelor (în stagiunea 1888-1889). A debutat în gazetărie la revista ”Ghimpele”, unde a realizat rubricile ”Varietăți” și ”Una-alta” (1873-1875) și la ziarul ” Timpul” (1878-1881), a colaborat la numeroase publicații cu cronici dramatice, schițe, traduceri: ”Albina Carpaților”, ”Convorbiri literare”, ”Epoca”, ”Literatura și arta
Așa a fost el: Ion Luca Caragiale by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105825_a_107117]
-
D. Hausschild, Georg Fritsch și alții. Până în prezent Ralf Sochaczewsky a dirijat orchestrele London Philharmonic, Konzerthaus, cea a Comediei Muzicale Leipzig, Brandenburger Sinfoniker, Orchestra de Cameră a Filarmonicii din Minsk - ansamblu cu care are o relație susținută de colaborare. Din stagiunea 2008-2009 a devenit dirijor-asistent al lui Vladimir Jurowski la pupitrul celebrei orchestre London Philharmonic și după debutul de succes din luna iunie 2009 a fost reinvitat pentru un alt concert în mai 2010, la Royal Festival Hall. În vara anului
Pe aripile muzicii la Sala Radio by Magdalena Popa Buluc () [Corola-website/Journalistic/105819_a_107111]