2,306 matches
-
care făcea parte și Zorea a luat parte la luptele împotriva Armatei germane de pe Senio River Valley (din apropiere de orașul Bologna - Italia). După două luni foarte dificile, Brigada a reușit să iasă victorioasă din acea confruntare. Având gradul de sublocotenent pe atunci, Zorea a fost decorat cu Crucea Militară Britanică pentru conducerea trupelor evreiești în acea luptă. Ulterior, Zorea a fost avansat la rangul de căpitan cu puțin timp înainte ca Brigada Evreiască să fie desființată în anul 1946. Brigada
Meir Zorea () [Corola-website/Science/306039_a_307368]
-
românești ce trebuiau să se ocupe de aspect, au trimis de la București vagonul atașat la un tren de marfă care a ajuns la Bârlad la 1 iulie 1927. Unii din eroii de la Prunaru au scăpat cu zile, devenind legende vii (sublocotenentul Ioan Hristea, viitor comandant al Regimentului 2 călărași-cercetare în campania din 1942, cu fapte deosebite și atunci, sergentul Alexandru Chițan, salvat miraculos și ajuns și mai miraculos la regiment înainte de bătălia de la Mărășești, locotenentul Constantin Postelnicescu și mulți alții), ceilalți
Șarja de la Prunaru () [Corola-website/Science/306046_a_307375]
-
Armata română, creatorul primei divizii blindate românești și politician - ministru de finanțe în guvernul Ion Antonescu. La 1 septembrie 1908 a intrat ca elev și a urmat cursurile școlii militare de ofițeri de artilerie. A fost înaintat la gradul de sublocotenent la 1 iulie 1910 și repartizat comandant de pluton la Regimentul 9 artilerie. În 1912 a absolvit primul din promoția sa cursurile școlii de aplicație de artilerie. În primul război mondial, în funcția de comandant al bateriei a doua din
Nicolae Scarlat Stoenescu () [Corola-website/Science/306092_a_307421]
-
băieți (Corneliu - născut în 1887 și Virgiliu - născut în 1890) și patru fete (Aurora, Elena, Cornelia și Viorica). În 1887 a demisionat din armata austro-ungară, a trecut granița în România și a fost încadrat în Armata Română cu gradul de sublocotenent. Avansează treptat pe scara ierarhică: căpitan (1893), maior (1899), locotenent-colonel (1908). În perioada 1908-1911, lt.col. Ioan Dragalina a fost comandant al Școlii Militare de Infanterie din București. La începerea Primului Război Mondial avea gradul de general de brigadă și comanda Comandamentul 3
Ioan Dragalina () [Corola-website/Science/306259_a_307588]
-
Facultatea de Tancuri, Blindate și Mecanizate din cadrul Academiei Militare Generale din București, ca șef de promoție (1950-1952). Ulterior a urmat și un curs postacademic superior (octombrie 1963 - septembrie 1964). După absolvirea Școlii de ofițeri, a fost înaintat la gradul de sublocotenent (mai 1949) și apoi la cel de locotenent (decembrie 1949), fiind numit în funcția de comandant de pluton, companie și batalion în Brigadă 9 Tancuri (1949-1950). Timp de doi ani urmează cursurile Academiei Militare, după care este avansat la gradele
Vasile Milea () [Corola-website/Science/304805_a_306134]
-
un general român. În 1895, la vârsta de 16 ani, a intrat la "Școala Militară de Ofițeri de Infanterie și Cavalerie" din București, pe care a absolvit-o în 1897. La 1 iulie 1897 a fost avansat în gradul de sublocotenent de infanterie, prin decret regal, și a fost repartizat în funcția de comandant de pluton pușcași, la "Regimentul 14 Dorobanți" Roman. Aici și-a desfășurat activitatea timp de 13 ani, fiind avansat la gradul de locotenent, la 7 aprilie 1900
Nicolae Samsonovici () [Corola-website/Science/304912_a_306241]
-
au inițiat și au susținut asociația funcționarilor români de bancă. A susținut, de asemenea, reforma instituțiilor de credit, modernizarea și rentabilizarea acestora, precum și existența unei bănci naționale de asigurare. În perioada Primului Război Mondial a servit în Armata Austro-Ungară cu gradul de sublocotenent, fiind făcut prizonier de război pe frontul din Rusia (1916-1917). Înrolat ca voluntar în Primul Corp al Voluntarilor Români din Rusia, a ajuns în Regatul României. S-a aflat printre cei care au participat la Marea Adunare Națională de la Alba
Vasile C. Osvadă () [Corola-website/Science/305541_a_306870]
-
cunoscut datorită faptului că a fost prima persoană care a pilotat un avion având proteze în loc de picioare. Fiul unui ofițer de infanterie, a urmat Liceul militar din Iași, apoi Școala de infanterie de la Botoșani. La 19 ani, având gradul de sublocotenent, s-a aflat în focul luptelor de la Jiu, Nămoloasa, Corbu și Mărășești, din plutonul comandat de el la Mărășești rămânând în viață doar șase soldați. Luptele aeriene pe care le-a urmărit în timpul războiului l-au făcut să-și descopere
Gheorghe Bănciulescu () [Corola-website/Science/305678_a_307007]
-
muriseră în lupte, Ecaterina a cerut să fie transferată la o unitate de combatanți. A fost luată prizonieră, a evadat și a fost rănită de două ori. În spital, a fost decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie. Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată și apoi distorsionată de regimul comunist, iar după căderea
Ecaterina Teodoroiu () [Corola-website/Science/306341_a_307670]
-
de organizația de cercetași cu „Virtutea cercetășească” de aur, iar apoi prin decret regal cu „Virtutea militară” clasa a II-a. A fost vizitată personal de regina Maria care i-a conferit decorația și a înaintat-o în gradul de sublocotenent. Întâlnirile sale cu familia regală au fost puternic mediatizate. A revenit pe front în vara lui 1917. La 20 august, Regimentul 43/59 Infanterie din care făcea parte ocupa pozițiile în tranșeele de pe Dealul Secului în zona localității Muncelu. În
Ecaterina Teodoroiu () [Corola-website/Science/306341_a_307670]
-
august, în cursul unui atac declanșat de Regimentul 40 Rezervă german și respins de trupele române, Ecaterina Teodoroiu cade eroic, împușcată în cap (conform unei versiuni) sau în piept (conform altei versiuni), în fruntea plutonului pe care îl comanda ca sublocotenent. După terminarea războiului, Ecaterina Teodoroiu a devenit o eroină a României Mari. Inițial înmormântată în comuna Fitionești din județul Putna, osemintele sale au fost strămutate în iunie 1921 la Târgu Jiu într-un mausoleu din centrul orașului. După venirea regimului
Ecaterina Teodoroiu () [Corola-website/Science/306341_a_307670]
-
1 iulie 1940, în timpul funeraliilor din cimitirul evreiesc pentru ostașul român de confesiune mozaică Iancu Solomon. De precizat că confruntările româno-sovietice cauzate de neînțelegerile asupra amplasării exacte a noii frontiere, sovieticii au împușcat doi ofițeri, pe căpitanul Ioan Boroș și sublocotenentul Alexandru Dragomir, și pe soldatul evreu Iancu Solomon, toți trei din Regimentul 16 Artilerie. După incident s-a luat decizia înmormântării lor în cimitirele din Dorohoi. Comunitatea evreiască din Dorohoi l-au depus pe soldatul evreu Iancu Solomon la casa
Pogromul de la Dorohoi () [Corola-website/Science/306411_a_307740]
-
cunoaște numărul evreilor uciși în oraș. Inițiatorii și executorii pogromului au fost soldați români din Regimentul 3 Grăniceri și Regimentul 8 Artilerie. Procurorul militar de pe lângă Curtea Marțială a Comandamentului Garoafa, căpitanul Mihail Duca, colonelul medic C. Enăchescu, medic în Dorohoi, sublocotenentul Dulamă, grefierul Curții Marțiale și inginerul Ion Pascu, ajutor de primar în Dorohoi au consemnat, într-un proces verbal din 3 iulie 1940, că identificaseră 50 de cadavre, dintre care: 11 femei, 5 copii, 34 bărbați. A fost întocmit o
Pogromul de la Dorohoi () [Corola-website/Science/306411_a_307740]
-
Apoi a studiat ingineria la Zürich. În zilele Primului Război Mondial, după intrarea României în război în 1916, Pauker și-a întrerupt provizoriu studiile pentru a se înrola în armata română. El a fost cadet de artilerie, apoi a primit gradul de sublocotenent. Imediat după război, în perioada 1919-1921, și-a reluat studiile la Zürich. În iulie 1921 și-a luat diploma de inginer. În aceeași lună s-a căsătorit cu Ana Rabinsohn. ulterior cunoscută ca Ana Pauker. Primul lor copil, Tanio, a
Marcel Pauker () [Corola-website/Science/306450_a_307779]
-
din județul Mehedinți. A urmat cursurile liceului "Traian" din Turnu Severin și ale Colegiului "Sfântul Sava" din București. În 1911 începe studiul medicinii în cadrul Institului Medico-militar din București, luptând cu greutățile materiale. În 1916 este trimis pe front ca medic sublocotenent și în anul următor își termină studiile la facultatea de medicină din Iași. În 1919, după terminarea războiului, devine intern prin concurs al Eforiei Spitalelor din București, perioadă în care a lucrat un an în clinica profesorului Daniel Danielopolu, iar
State Drăgănescu () [Corola-website/Science/306478_a_307807]
-
la Școala de ofițeri de rezervă nr. 4 a Ministerului Afacerilor Interne (conform unui referat al Colegiului de avocați Ilfov), aflată la Băneasa în același sediu cu Școala de ofițeri de Securitate. A absolvit Școala de ofițeri cu gradul de sublocotenent, fiind avansat ulterior, în urma unei concentrări din 1973, la gradul de locotenent. După absolvirea stagiului militar obligatoriu, a fost angajat la data de 15 martie 1969 pe postul de cercetător științific la Institutul pentru studierea conjuncturii economice internaționale (transformat ulterior
Petre Ninosu () [Corola-website/Science/305324_a_306653]
-
lui Constantin Brâncuși la Târgu-Jiu. era fiul generalului Nicolae Tătărescu (1850-1916) din satul Vlăduleni, comuna Bîlteni-Gorj și al soției sale Speranța, născută Pârâianu (1858-1920). Nicolae Tătărescu a avut o carieră militară strălucită: intrat în școala militară în 1867, a devenit sublocotenent în 1869, maior în 1884, colonel în 1892 și general de brigadă în 1898, îndeplinind, pentru o vreme, funcțiile de secretar general la Ministerul de Război și seful de Stat- major al armatei române. Era fiul lui (1824-1872) și al
Gheorghe Tătărescu () [Corola-website/Science/299971_a_301300]
-
2,10 m, este denumit " Mausoleul Ecaterina Teodoroiu" și are forma unui sarcofag de piatră albă, pe un postament cu trei trepte, pe care este amplasat un basorelief ce prezintă scene din viața și activitatea militară a EROINEI DE LA JII - SUBLOCOTENENTUL ECATERINA TEODOROIU. Basoreliefurile de pe fețele laterale ale sarcofagului, sunt organizate astfel: pe fața dinspre miazăzi, apare un tablou prezentând copilăria, în cadrul vieții din satul ei natal; pe latura opusă, apare eroina, în medalion, salutată de cercetașii din care a făcut
Milița Petrașcu () [Corola-website/Science/300010_a_301339]
-
tatăl său fiind magistrat la Ploiești, a făcut liceul în oraș, remarcându-se la studii, dar mai ales la religie și filozofie, îndrumat de profesorul său de istorie Dacian. În 1916 se înrolează în armată și pleacă pe front; devine sublocotenent în 1921. Studiază pictura la Academia de Arte din București, dar abandonează din lipsă de bani, după 3 ani. În perioada 1922-1924, este ofițer asistent de marină la Constanța, iar în 1925 a fost numit profesor suplinitor la liceul Pogoanele
Sandu Tudor () [Corola-website/Science/313239_a_314568]
-
1961 Ratko Mladić este admis la Scoala militaro-industrială din Zemun. Apoi urmează Academia militară, pe care o absolvă în 1965 cu calificativul „remarcabil”. Ofițer dotat, a avut o ascensiune rapidă. Prima sa comandă este a unei unități din Skopje, ca sublocotenent. Se dovedeste un ofițer capabil, ulterior primind comandă unui batalion, respectiv unei brigăzi. În 1989 este numit șef al serviciului Pregătire militară a celei de a 3-a regiune militairă a Iugoslaviei. Dezmembrarea RSF Iugoslavia l-a implicat în războaiele
Ratko Mladić () [Corola-website/Science/313247_a_314576]
-
Curzio Malaparte) la luptele de pe frontul de est. Misiunea lor era de a evacua răniții, astfel că au scos sute de răniți din spitalele de campanie de lângă Odesa și Stalingrad. Statutul ei de pilot stagiar bugetar, era asimilat gradului de sublocotenent de aviație. În această calitate va participa, ulterior, și la campania din Răsărit. Ea avea motivare. Nedeclarată din partea ei era lupta împotriva bolșevicilor. Distrugerea cuibului părintesc, distrugerea copilăriei și adolescenței, distrugerea viitorului ei în Rusia, tragedie pe care ea o
Nadia Russo () [Corola-website/Science/314661_a_315990]
-
1913, Constanța - d. 23 februarie 2004, București) a fost un general, scriitor și deținut politic în regimul comunist, supranumit „Soljenițin al românilor”. A absolvit cursurile Liceului Militar din Chișinău, apoi pe cele ale Școlii Militare de Geniu, obținând gradul de sublocotenent. În 1935 este repartizat comandant de pluton la Regimentul 7 Pionieri - Timișoara. Între anii 1936 și 1938 urmează studiile tehnice ale Școlii de Aplicații de Geniu, care îi vor permite să inventeze „torpila terestră dirijată”, pentru a cărei paternitate se
Ion Eremia () [Corola-website/Science/313512_a_314841]
-
a lungul drumului de retragere a italienilor pentru a crește pierderile acestora. Au avut loc lupte de hărțuire a italienilor aflați în retragere la 36 și 72 km și est de Metemma. Pentru faptele de arme din timpul acestor lupte, sublocotenentul Premindra Singh Bhagat a fost primul indian decorat cu Crucea Victoria în timpul celui de-al doilea război mondial. Lupta principală de pe frontul de nord a avut loc la Keren, în Eritreea. În vreme ce generalul Luigi Frusci era comandantul tuturor forțelor din
Campania din Africa de Est (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/313562_a_314891]
-
Tatăl său, Matila Costiescu, a fost ofițer, calitate în care a luptat în Războiul de Independență, ca sublocotenent în Regimentul al 3-lea de artilerie. După luptele de la Plevna a fost decorat de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei cu Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa IV-a. Bunicul său a fost colonelul de artilerie Anton Costiescu. În 1855-1856
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
artilerie. După luptele de la Plevna a fost decorat de țarul Alexandru al II-lea al Rusiei cu Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa IV-a. Bunicul său a fost colonelul de artilerie Anton Costiescu. În 1855-1856 Carol Davila îl însărcinase pe praporgicul (sublocotenentul) Anton Costiescu cu predarea Istoriei medicinii la nou înființata Scoală de Chirurgie din București. În noaptea de 11 februarie 1866, când avea gradul de căpitan, Anton Costiescu fusese unul din cei trei ofițeri care s-au dus la domnitorul Alexandru
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]